1,604 matches
-
CAB nr. 161A/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 311/2010 (privind stabilirea drepturilor de autor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări sonore). În susținerea argumentelor expuse, apelanta invocă și prezumția prevăzută de art. 40 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, care întărește ipoteza potrivit căreia producătorul este persoana care reproduce și distribuie copiile operelor astfel realizate ("în cazul cesiunii dreptului de reproducere a
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
astfel realizate ("în cazul cesiunii dreptului de reproducere a unei opere se prezumă că dreptul la distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu excepția dreptului de import, dacă nu se prevede altfel prin contract"). Mai precizează apelanta că includerea în categoria utilizatorilor și a distribuitorilor înseamnă a lărgi sfera persoanelor cărora metodologia le este aplicabilă la persoane ce nu au participat la negociere și arbitraj, UPFR reprezentând doar producătorii de videograme, potrivit propriilor reglementări statutare, situație în
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
sensul că, "față de caracterul relativ al procedurii negocierii și, respectiv, al celei de arbitraj, nu poate fi primită o astfel de concluzie, a obligativității dispozițiilor metodologiei și față de alte persoane, străine de «raportul juridic astfel creat»". II. Criticile aduse de apelantă hotărârii atacate sub aspectul definirii unor noțiuni privind categorii de produse - premium, budget, solduri - sunt în sensul că: Definirea realizată de completul de arbitraj în ceea ce privește noțiunea de "produs premium" este criticată în ce privește introducerea condiției gratuității, și anume că, prin atașarea
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
variază după cererea și oferta din piață, dar și că prețurile pot crește în măsura în care costurile de producție cresc și ele, inclusiv prin includerea unor costuri de promovare, cum ar fi și costurile cu achiziția/atașarea videogramei la produs/serviciu. Precizează apelanta că, prin impunerea condiției gratuității videogramei atașate la produsul/serviciul promovat, completul de arbitraj nu a făcut altceva decât să omoare un tip de comerț care putea aduce sume considerabile atât producătorilor, cât și autorilor într-o piață în care
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
Drepturile de Autor nr. 232/2008, atât timp cât, în definitiv, sunt aceleași drepturi, aceleași relații dintre autori (prin UCMR-ADA) și producători (prin UPFR) (atât în cazul fonogramelor, cât și în cazul videogramelor discutându-se despre reproducerea și distribuirea operelor muzicale). Consideră apelanta că noțiunea prevăzută în Hotărârea arbitrală publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2008 are un caracter obligatoriu pentru părțile care se regăsesc și în prezentul litigiu și, în virtutea acestui caracter, dar și
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
album conținând opere muzicale noi ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preț redus față de PPD". Or, aceste reglementări vin să întărească metodologia împotriva oricărei eludări prin practicarea unor prețuri net inferioare celor permise de piață. Aceleași argumente are apelanta și în cazul produselor solduri. Această condiție temporală este - în opinia apelantei - ilegală întrucât vânzarea la solduri reprezintă consecința lichidării stocului, o formă de asumare a pierderilor ori de recuperare a costurilor înaintate de producător și, nicidecum, nu reprezintă un
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
la preț redus față de PPD". Or, aceste reglementări vin să întărească metodologia împotriva oricărei eludări prin practicarea unor prețuri net inferioare celor permise de piață. Aceleași argumente are apelanta și în cazul produselor solduri. Această condiție temporală este - în opinia apelantei - ilegală întrucât vânzarea la solduri reprezintă consecința lichidării stocului, o formă de asumare a pierderilor ori de recuperare a costurilor înaintate de producător și, nicidecum, nu reprezintă un scop în sine al producătorului ca produsele sale să fie vândute ca
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
scop în sine al producătorului ca produsele sale să fie vândute ca solduri (la prețuri foarte mici, unde profitul este inexistent). Momentul la care produsele ajung să fie vândute ca solduri este dictat de piață (cerere și ofertă). Mai precizează apelanta că, și în cazul definirii noțiunilor de budget și solduri, completul de arbitri avea aceeași obligație de a urmări integrarea noțiunii în ansamblul reglementărilor în vigoare privind gestiunea "drepturilor mecanice", dat fiind faptul că noțiunile de budget și solduri sunt
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
for dealers - "prețul publicat pentru distribuitori"), aspect cu care ambele părți au fost de acord, însă fiecare parte a avut o reprezentare personală a noțiunii de PPD. Prin noțiunea de PPD (published price for dealers - "prețul publicat pentru distribuitori") consideră apelanta că trebuie să se înțeleagă cel mai mare preț publicat de producător în ziua ieșirii suportului înregistrat din depozitul producătorului, așa cum reiese din lista de prețuri ținută și publicată de acesta, preț la care orice vânzător cu amănuntul poate achiziționa
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
2010). Completul de arbitri a completat definiția menționată, referindu-se inclusiv la cel mai mare preț practicat și de distribuitorii producătorului, fără însă a avea vreun temei legal pentru argumentele arătate la primul motiv de apel. Este nelegal - în opinia apelantei - ca remunerația să fie stabilită în raport cu prețul practicat de distribuitor, când obligația de plată a remunerației cade în sarcina producătorului, acesta fiind singura persoană care își asumă "responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a unei opere muzicale cuprinsă în videograme
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
pentru orice unitate din videograma relevantă". Această prevedere stabilită de completul de arbitraj vizează în fapt o conduită ipotetică de sustragere de la plata remunerației, reglementându-se o veritabilă sancțiune în cazul neconformării cu dispozițiile metodologice. Această măsură este considerată de apelantă ca lipsită de temei legal, întrucât organismul de gestiune are suficiente mijloace de control și de obținere a informațiilor și nici nu se impune ca aceste mijloace să fie întărite sau substituite prin aplicarea acestei sancțiuni. De altfel, și acest
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
videograma relevantă" nu este cunoscut producătorului videogramei, așa încât prevederea este total inaplicabilă. Având în vedere că nici metodologia privind drepturile mecanice pentru fonograme nu reglementează o astfel de sancțiune, același raționament trebuie urmat și în prezenta cauză. În consecință, solicită apelanta ca noțiunea PPD-ului să fie aceea propusă de UPFR: "Art. 7. - (1) Baza de calcul al remunerațiilor o reprezintă cel mai mare preț publicat de producător în ziua ieșirii suportului înregistrat din depozitul producătorului, așa cum reiese din lista de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
publicată prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 311/2010, fiind dovedit în practica europeană faptul că baza de calcul este aceeași atât în cazul fonogramelor, cât și în cazul videogramelor. Aceleași solicitări le are apelanta și pentru stabilirea bazei de calcul în cazul produselor mid, budget și solduri pentru argumentele prezentate mai sus. IV. O altă critică adusă soluției adoptate decompletul de arbitraj privește modalitatea de stabilire a remunerațiilor minime, respectiv faptul că acestea nu
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
este mai mare decât cel stabilit de arbitri, însă și prețurile practicate în țările europene sunt net superioare celor practicate în România, drept pentru care nu ar fi fost echitabilă aplicarea acelor remunerații fixe într-un mod "tale quale". Consideră apelanta că remunerația minimă nu trebuie să devină o formă de constrângere a producătorului, prin exercitarea unei presiuni asupra prețului practicat de acesta, și nici nu trebuie să substituie remunerația procentuală. Or, stabilirea unei remunerații minime neadaptată realităților românești conduce la
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
arbitrii au apreciat că, în situația în care produsul principal (produsul promovat) devine videogramă, titularii de drepturi pot fi prejudiciați patrimonial, în lipsa stabilirii unei remunerații echitabile, iar pentru aceste considerente au stabilit o remunerație minimă de 0,60 lei. Consideră apelanta că este criticabilă o astfel de analiză deoarece este total eronată; videograma care ajunge să fie vândută ca produs premium nu va putea fi niciodată considerată un produs principal deoarece, chiar prin definiția dată acestui tip de produs, acesta se
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
la fonograme, ci doar la videograme. De altfel, chiar prezenta metodologie reglementează atât tipul videogramei, cât și remunerația corespunzătoare acesteia, atunci când videograma sau videogramele sunt asociate unui alt produs (fie el fonogramă sau alt produs multimedia). Din acest motiv, consideră apelanta că nu se impune o suprareglementare a "pachetelor" formate prin asocierea videogramelor cu alte produse multimedia atâta vreme cât remunerația corespunzătoare videogramelor este determinată. Mai mult, arbitrii au decis că "se datorează remunerația corespunzătoare pentru fonograma ..." fără a indica valoarea acesteia sau
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
multimedia atâta vreme cât remunerația corespunzătoare videogramelor este determinată. Mai mult, arbitrii au decis că "se datorează remunerația corespunzătoare pentru fonograma ..." fără a indica valoarea acesteia sau norma juridică ce-o reglementează, astfel încât să permită o aplicare corespunzătoare a acestor prevederi. Arată apelanta că, din formularea dispozițiilor art. 6 alin. 3 pct. a), b), c) și d) din metodologie, se poate înțelege că pentru aceste "pachete" a fost stabilită o singură remunerație formată dintr-o remunerație procentuală (raportată la produsul principal) și o
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
ar conduce, în practică, la perceperea unei remunerații forfetare, într-un mod automat, fiind astfel eludate criteriile în funcție de care remunerația a fost stabilită, nemaiavând nicio relevanță juridică veniturile producătorilor din vânzarea videogramelor, ci doar numărul de unități vândute de aceștia. Apelanta solicită instanței de apel, având în vedere și propunerea consemnată în Procesul-verbal nr. 795 din 22 februarie 2011 și completată prin corespondența purtată cu UCMR-ADA pe e-mail în data de 28 februarie 2011, să stabilească o remunerație procentuală (principală), reprezentând
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
Lituania, Norvegia, Suedia remunerația este de 7,2% din PPD, potrivit situațiilor remunerațiilor depuse chiarde către UCMR-ADA (secțiunea Dual disc audiovizual album). În ce privește remunerația pachetului format din videogramă plus videograma premium [art. 6 alin. 3 lit. b) din metodologie], consideră apelanta că raționamentul completului de arbitraj este întemeiat doar pentru stabilirea remunerației minime ce ar fi constituită din remunerația minimă corespunzătoare pentru videograma produs principal plus remunerația forfetară minimă pentru produsul premium. Acest raționament nu poate fi reținut în cazul stabilirii
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
completul de arbitraj a avut-o în vedere la stabilirea remunerației procentuale pentru videograma standard. În ceea ce privește remunerația pachetului format din videogramă plus videogramă sau multiplu [art. 6 alin. 3 lit. d) din metodologie], soluția completului de arbitraj este considerată de apelantă neîntemeiată deoarece, în varianta videogramă + videogramă, nu există situația ca ambele să fie produse standard sau unul standard și celălalt budget ori sold, ci doar situația produs standard + premium. Or, această situație este deja reglementată la pct. b) al articolului
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
sau unul standard și celălalt budget ori sold, ci doar situația produs standard + premium. Or, această situație este deja reglementată la pct. b) al articolului din metodologie. Și în varianta videogramă + multiplu (două sau mai multe videograme) este găsită de apelantă neîntemeiată soluția ca pentru fiecare produs suplimentar să fie percepută o remunerație fixă la nivelul remunerației minime din tabel, pentru aceleași argumente precizate anterior. VI. Referitor la excluderea categoriei "produselor MID" din metodologie: Este criticată soluția completului de arbitraj pentru
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
fiind produsele cu un preț mai mic cu cel puțin 20% față de PPD (prețul standard). Completul de arbitraj a reținut că o astfel de categorie nu se regăsește în practica managementului colectiv al drepturilor de autor pe plan european. Consideră apelanta că un astfel de motiv nu poate justifica respingerea cererii de includere a categoriei mid, în condițiile în care realitățile românești impun o astfel de categorie. Este inechitabil ca remunerația să fie stabilită la prețul PPD când, în realitate, acest
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
În art. 13 din metodologia stabilită de arbitri se prevede obligația "utilizatorilor" de a elabora trimestrial cataloage care vor cuprinde cel puțin lit. f): "PPD-ul pe fiecare videogramă muzicală și tip de suport". Această prevedere este inaplicabilă - în susținerea apelantei - întrucât în decursul unui trimestru prețul produselor variază. Din acest motiv a considerat justificată cererea UPFR de a transmite lista de prețuri cuprinzând PPD-ul în mod separat de catalogul editat de producători, în caz contrar aceștia fiind puși în
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
liste de prețuri. În drept, sunt invocate prevederile art. 131^2 alin. 9 din Legea nr. 8/1996 , art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă. Apel legal timbrat. Intimata a formulat întâmpinare, prin aceasta arătând în esență că: Apelanta omite faptul că obiectul supus comercializării îl reprezintă opera muzicală și nu suportul fizic DVD. Drepturile patrimoniale asupra obiectului principal supus comercializării aparțin autorului (compozitor, textier), însuși legiuitorul dispunând faptul că drepturile producătorului au doar un caracter conex în raport cu drepturile
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]
-
opera muzicală și nu suportul fizic DVD. Drepturile patrimoniale asupra obiectului principal supus comercializării aparțin autorului (compozitor, textier), însuși legiuitorul dispunând faptul că drepturile producătorului au doar un caracter conex în raport cu drepturile de autor. Prin urmare, nu trebuie admisă încercarea apelantei de a conferi operelor muzicale și drepturilor autorilor acestora un caracter conex în raport cu drepturile producătorului. În consecință, la stabilirea remunerației trebuie avută în vedere această delimitare importantă, ținând seama și de prevederile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 8
EUR-Lex () [Corola-website/Law/248094_a_249423]