430 matches
-
și Cindrea, Cindrel), cum crede George Giuglea. Un presupus sens al apelativului romînesc („creastă înaltă, alcătuită din stînci mari și pietre tari“, „potecă“, „lespede de piatră“, „povîrniș“) nu este atestat, ci numai dedus prin comparația cu unii termeni romanici apropiați. Apelativul paring, parîng, „o specie de mei“, l-ar apropia onomasiologic de oronimele Malaia, Mohorul, care confirmă că în trecut unele cereale și alte plante „însoțitoare“ creșteau la altitudini mari. Acestea pot fi însă și supranumele unor oameni transonimizate în toponimie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător avizat al numelor de locuri, insistă asupra importanței economice a văilor și rîurilor însoțite de drumuri comerciale (nu întîmplător
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
argumentele acestora din urmă sunt de reținut răspîndirea și varietatea topo nimelor formate de la aceeași bază, care este mult mai verosimilă dacă ne referim la mușchii care acoperă, ca plante infe rioare foarte rezistente, multe zone, decît dacă trimitem la apelativul moș, „om bătrîn“. V. Frățilă a enumerat, astfel, zeci de toponime din toate părțile țării care denumesc sate, văi, ape, dealuri etc. (Moșna, Moșon, Moșuni, Mușini, Mujna, Mosnița etc.) și mai ales nume de locuri apropiate fonetic din teritoriile locuite
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
l-a determinat pe I. Kisch să afirme că numele era la origine german (deși în documente se spune că așezarea a fost locuită în trecut de ruteni), fiind adoptat de romîni și adaptat fonetic prin apropierea (etimologie populară) de apelativul rășină. Kisch nu precizează însă care anume este numele german și ce însemna (poate ceva legat de „rușii“ care ar fi locuit acolo în vechime?). Se pare însă că într-adevăr Rășinariul a avut un nume mai vechi, probabil Rîușor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apropiat de formele germane, care a devenit cu timpul, datorită evoluției numelui locuitorilor săi - *rîușorari, *rușonari, *rășinari (prin același fenomen de etimologie populară, invocat de Kisch) - actualul Rășinari. W. Scheiner și Iorgu Iordan consideră că Rășinari este un derivat de la apelativul rășină (rășinari, „cei care strîng și vînd rășina brazilor“ folosită ca tămîie în slujbele religioase). Ocupația aceasta este confirmată în documente pentru rășinăreni, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea, iar modelul toponimic este larg răspîndit (Buștenari, Albinari, Cărbunari, Grădinari
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe care o vorbea poporul din cele trei provincii, choronimul (numele structurii politico-administrative) generalizînd, întîi neoficial, apoi popular, numele pentru întreg teritoriul politico-administrativ locuit de romîni. A favorizat această generalizare și sensul înglobator (supraordonarea seman tică) al etnonimului romîn față de apelativele muntean, moldovean, ardelean, bănățean, dobrogean, oltean (la care pre dominantă era nuanța semantică de „apartenență la o anumită regiune locuită de romîni“). Așadar, unitatea limbii (care era desemnată printr-un glotonim unic, limba romînă) a precedat și ea unitatea politică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ocupăm. Acesta a numit, probabil, inițial forma de relief de la care a fost ulterior transferat la sat și, din cauza omonimiei, numele așezării s-a menținut, iar cel al ridicăturii de teren s-a schimbat (poate chiar în Picui sau Pisc). Apelativul sîncel, sîmcel nu a fost atestat, din cîte știm, pînă în prezent, ceea ce ar putea însemna fie că e prima sa atestare, indirectă, în limba romînă, fie că, prin toponim, a fost descoperit un toponim minor toponimizat în latină dunăreană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Caraș Severin), Tîrnavul Mare și Tîrnavul Mic (vîrfuri din Munții Căpățînei), precum și Tîrna (vîrf din Munții Lotrului), Culmea Tîrnii (Munții Lotrului). Numeroase toponime identice sau foarte asemănătoare, îndeosebi hidronime, există în diferite țări slave. Hidronimul Tîrnava are la bază apelativul slav trŭnŭ, „mărăcine“, „arbust spinos“, căruia i se atașează sufixul -ava, care arată o caracteristică locală („plin de mărăcini“) a locurilor prin care curge rîul respectiv. Toponimele Tîrnova (care desemnează două sate din județele Arad, respectiv CarașSeverin, și o rezervație
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din Podișul Mangaliei și al unui oraș din județul Constanța, așezat pe malul lacului. De la limnonim (nume de apă stătătoare) s-a format Dealul Techirghiolului, culme cu altitudinea de cincizeci de metri din Podișul Mangaliei. Numele Techirghiol (avînd la bază, apelativele turcești tekis, „bălțat, dungat, cu multe culori“ și göl, „lac“) pare a fi coborît în realitate din lumea poveștilor, așa cum ne asigură autorii (sub coordonarea lui Petre Gheorghe Bîrlea) unui inspirat Dicționar de locuri imaginare. Este vorba despre „bunicuța poveștilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
repovestit pe scurt legenda, care s-ar putea să aibă un sîmbure de realitate, cu mici „înflorituri“ necesare adecvării la mentalitatea celor mici. Revenind la toponimie, trebuie să spunem că în Dobrogea mai sunt cîteva nume de locuri formate de la apelativul ghiol, „lac“, de origine turcească: Agighiol („lacul amar“), Sarighiol („lacul galben“), Siutghiol („lacul lăptos“), Ghiol Punar („Fîntîna Lacului“ sau „Lacul Fîntînii“). Cît privește numele de locuri imaginare, culese de autorii Dicționarului din literatura dedicată copiilor, mai menționăm cîteva, intrate în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mare în care probabil că se vărsau și care, în cazul Tecucelului Sec, a trecut, prin trans fer, la satul aflat pe cursul unuia dintre ele. Din aceeași familie semantică a hidronimelor (desemnînd o apă curgătoare prin toponimizarea unuia dintre apelativele care descriu generic această realitate geografică: apă, rîu, pîrîu, fluviu, vale, torent etc.) fac parte și străvechile Dunăre, Don, Nipru, Nistru, Istru (numele grecesc al Dunării), Struma, Istrița, Strei, Siret, iar după unii specialiști, formantul -ui din finala unor nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
se află toponimele menționate sunt înțesate de oiconime slave (Orșova > Rîșava, Ilovița, Jidoștița, Topolnița, Vodița, Barlova, Zlagna, Bolvașnița, Petroșnița, Butoșnița, Goleț, Ilova, Sadova etc.). Acest lucru face mai puțin probabilă o rădăcină romînească pentru Vîrciorova, cum s-a presupus, adică apelativul vîrf > * vîrfcior, la care s-ar fi adăugat sufixul slav -ova (asemenea formații hibride nu prea există). Nu are mari șanse nici apropierea de apelativul romînesc „fabulos“ vîrciolog (> vîrciorog), chiar dacă fonetic nu prezintă dificultăți mari. În schimb, un sl. vrčarǐ
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ceea ce înseamnă că transformările sugerate sunt cel puțin discutabile. De altfel, una dintre cele două atestări Vîrbov a fost relocalizată pe teritoriul altei localități doljene. DTRO indică drept etimon numele de persoană Vîrvor, probabil o poreclă, deoarece se trimite la apelativul vîrvor (al cărui accent nu e indicat) cu sensul „ramură subțire“. DLR indică însă accentul, care este oxiton, deci diferit de Vîrvor. Apelativul vîlvară corespunde ca accent, dar are o silabă în plus. DLR trimite, pentru definiție (considerîndu-l deci o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sufixul or (ca Boldor, Condor, Bohor, Bogor, Bojor, Bodor, Bator, Bolbor, Bondor etc.) din tema Vîr-, extrasă probabil din antroponime ca Varvara și prezentă în numele Vîrva, Vîrvescu, Vîrdel, Vîrlan, Vîrvaș (din nou cu accentul oxiton, însă). Trimiterea din DTRO la apelativul vîrvor cu sensul de „ramură subțire“ ar indica mai degrabă o poreclă, deși accentul dat de DLR este tot oxiton, deci diferit de cel folosit pentru oiconimul Vîrvor. Numele de familie Vîrvorescu, semnalat de I. Pătruț, pledează pentru exis tența
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Evident că toponimul este uzual și la nordul Dunării, nefiind nevoie să-l aducem din sud. Să ne gîndim la Vrîncioaia, Vrînceanu, Vrăncilă, Vrancu, Vrîncuț, Vrîncilă etc. N. Iorga și Simion Mehedinți au crezut că poate intra în ecuația etimologică apelativul slav și romînesc vrană, „gaură de butoi“, care ar descrie fidel forma concavă a uriașei depresiuni. Din nou se opune sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
De menționat că există cîteva toponime formate de la baza vran: Vrani (sat din Caraș-Severin), Vraniu (pîrîu, afluent de stînga al pîrîului Ciclova), Dealul Vraniului (din Cîmpia Banatului). Ținînd seama că pe teritoriul romînesc există numeroase toponime formate de la sau cu apelativul corb (Corbeasca, Corbanca, Corbeanca, Corbeni, Corbești, Corbi, Corbu, Corbu Nou, Corbu Vechi, Corbulețu, Dealu Corbului, Malu Corbului, Movila Corbului, Ostrovu Corbului, Pădurea Corbului, Piatra Corbului, Piscul Corbului, Plaiu Corbului, Poiana Corbului, Rîpa Corbului, Valea Corbului, Vîrfu Corbului etc.), unii cercetători
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atipice" pentru femei (prin raportare la norma general acceptată) și traiectorii în care independența și asumarea unor poziții subiect să fie prioritare. Însuși gestul administrativ de schimbare a numelui prin mariaj, devenit "banal"/"normal" prin convenționalitatea sa, însoțit de schimbarea apelativului "domnișoară" în "doamnă", indică maniera diferențiată/inegală de construcție a identității de gen pentru femei, care prin aceste ritualuri sociale devin "bunuri de schimb simbolic" trecând, astfel, din "proprietatea" și protecția tatălui/a familie de origine în cea a soțului
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
de la alți câțiva Învățați În timpul unui colocviu ținut chiar În același loc și În legătură cu aceleași probleme nerezolvate 5. 2. După spusele lui Ammonios, faptul că zeul este În aceeași măsură filosof și profet șmantisț este vădit chiar de fiecare dintre apelativele cu care este invocat. Magistrul ne lămurea că numele de Pythios 1, „Cercetătorul”, este folosit de către cei care abia Încep să Învețe și să devină la rândul lor cercetători. Numele de Delios, precum și cel de Phanaios 2 sunt rezervate doar
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ce-și celebrase astfel reîntâlnirea cu un sine ancestral: reîntregirea cetei ce vânează împreună, ieșită sieși în întâmpinare de dincolo de risipirea în refulări individuale. Victimelor le rămăsese adânc înscris în carne pactul pe care se sprijinea dominația, lucrarea domniei, așa că apelativele ce o evocau picară cum nu se poate mai rău. Cât despre jocul de-a domnia, el nu ar fi fost cu adevărat interesant pentru nomazi decât dacă ar fi putut fi jucat după plac, când le-ar fi venit
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
limbă, a tradițiilor, a culturii materiale și spirituale. Unele expresii, sintagme, existente și astăzi și folosite cu mai puțină intensitate decât într-un trecut mai îndepărtat, suplinesc, într-o măsură satisfăcă toare, lipsa documentelor scrise, atât de des invocată. Expresia apelativă „măi române” cu care românca își chema bărbatul ei (niciodată „măi valahule” sau „măi moldovene”), sau „măi române, tu ești turc?”, cu sens de reproș despre o neînțelegere; cu sens aprobativ-admirativ „ia, românul ista a meu”, pentru ceva lucrat temeinic
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
intrate târziu în atenția cancelariilor domnești, au patina vremii, un aer vetust care le conferă autenticitate și tradiție. Elementul de vechime pentru comunitățile gentilice de pe teritoriul românesc, alcătuite în celule latinofone ale românovlahilor, identice cu obștea sătească, îl constituie tocmai apelativul sat, care vine din latinescul fossatum, trecut prin forma veche a primelor texte religioase maramureșene - fsat -, dând forma folosită și astăzi, sat. Fsat-ul era, după cum îl arată și numele, o incintă apărată de un șanț, apoi șanțul, pierzându-și utilitatea
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
înmulțit, s-a simțit nevoia separării atribuțiilor, nominalizarea lor, și a rezultat dregătoria, devenind diferite ca preocupare și răspundere. Că este așa, ne-o spun documentele. În vechime nu întâlnim boierii ca purtători de titluri dregătorești, ci doar purtători ai apelativului jupân, iar mai târziu era acela de pan. Iată un document emis în 1392 de Roman-Vodă, care făcând danie trei sate lui Ionaș viteazul scrie: „.. drept care credința mea și credința fiilor mei, credința jupânului Iuga fiu Giurgii, credința jupânului Stetco
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Rosetti în „Dicționarul contimporanilor din România" (1800 - 1898), București, 1898, p. 129130: amestecat în mișcarea de la 1848, Miclescu (Dumitru Sc.) fugi la timp la moșia Hoceni, proprietatea unchiului său Beldiman, pierzându-și funcția judecătorească pe care o avea la divanul apelativ din Iași. Și-o redobândește la 1849, sub domnia lui Grigore Ghica, iar în 1850 ajunge la Divanul domnesc (Curtea de Casația), pentru ca în 1852 să fie numit consilier. Cunoaște și alte suișuri - prezident al divanului de apel din Iași
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
care servea încasării birurilor în localități), urmată de cele de la 1803, 1820, 1828, 1831, 1832 și nu numai, catagrafiile, studiate atent, mai ales de specialiști, ilustrează însăși principalele mijloace de creare a numelor de familie a locuitorilor prin: 1. Adoptarea apelativului care indică ocupația, meseria, funcția administrativă sau rangul individului: numelui de Vasile i se poate adăuga cel complementar care provine de la un defect fizic - șchiop, chior - devenind Vasile Șchiopu sau Vasile Chioru; Vasile pentru că se ocupa de crâșma din localitate
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
represiune, instalează un vocabular articulat nu de cuvinte scurte, eliptice, tăioase, războinice, ci derulat la nivelul unor sintagme elaborate ideologic precum: „lupta cu dușmanul pentru apărarea cuceririlor revoluționare”, „elemente dușmănoase”, „dușmanii patriei”, „dușmanii clasei muncitoare”, „grupuri de rezistență” etc. Substituirea apelativului „bandit” cu „dușman al clasei muncitoare” marchează metamorfoze În discursul public asupra rezistenței anticomuniste emis de organele de represiune, precum și un Înalt grad de ideologizare și de impunere În conștiința publică a unor „victime și jertfe” ce Întrețin o dialectică
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]