382 matches
-
extinderea deșerturilor. Domnul Busbib simți cum începe să-l doară capul gîndindu-se cu cîte pericole era confruntată umanitatea în același timp. mai ales că ulti mele patru puncte mergeau mînă în mînă, de parcă ar fi fost cei patru cavaleri ai apocalipsului. ofensiva gunoaielor, dispariția pădurilor, dispariția albinelor precum și a mii de alte specii de plante și animale precum și înaintarea implacabilă a deșeturilor erau legate între ele. este ca și cum toate ar acționa în bandă organizată, își spuse. s-ar părea că 40
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
evadare. Pentru a rula convenabil unele scări de frânghie... Sau, dimpotrivă, pentru a depozita anumite tomuri neplicticoase. Pentru cazul în care totuși, așa cum e profețit în Apocalipsa 20/1-3, veți fi ținut mia aceea de ani în acel infect Adânc. Apocalipsul 20/1, 2, 3 era și el, pe partea lui, nu neapărat infect, ci, oricum, extrem de clar: "APOI AM VĂZUT POGORÎNDU-SE DIN CER UN ÎNGER, CARE ȚINEA ÎN MÎNĂ CHEIA ADÎNCULUI ȘI UN LANȚ MARE. EL A PUS MÎNA
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cât voi mai merge alături de timpul meu? Și cine m-o fi surghiunit departe de mine? Ochii pierduți ai femeilor triste - și care n-ar trebui deschiși decât la Judecata de Apoi... Viața, neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei și al vulgarității. Cine-ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate? Gândurile aromate de noblețea sinuciderii... Parc-am înghițit otravă din mâna unei sfinte. Sau am sorbit păcatul din gura unanimă a unei femei pierdute. Unde sînteți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putea deveni fântână de lacrimi în mâinile lui Dumnezeu! Să mă plâng în el, și el să se plângă în mine! Prin pasiune și fericire, învingem caracterul de relativitate al vieții și o proiectăm în Absolut. Așa devine ea un Apocalips zilnic... Există o măreție resemnată pe care n-o cunoști decât surprins de tulburarea morții în mijlocul bulevardelor... Sau acea îngrijorare somptuoasă, care te cuprinde pe străzile cenușii ale Parisului de câte ori te-ntrebi dac-ai fost vreodată, și casele-nclinate și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea disperare? Nu-i această speranță negarea tuturor speranțelor viitoare? Vreau să nu mai știu nimic, nici măcar să știu că nu știu nimic. De ce atâtea probleme, discuții și supărări? De ce atâta conștiință a morții? Până când atâta filozofie și atâta gîndire? Apocalips Cum aș vrea ca, într-o zi, toți oamenii cu ocupații sau cu misiuni, căsătoriți sau nu, tineri și bătrâni, femei și bărbați, serioși sau superficiali, triști sau veseli, să părăsească locuința și birourile lor și, renunțând la orice fel
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absolut să fie deplin. Nemaiexistând legi și ființe individuale, putem reface subiectiv procesul de la cosmos înspre haos, de la natură înspre indiviziunea originară, de la formă înspre vârtej. Destrămarea lumii realizează un proces contrar evoluției cosmice, un proces invers și retrospectiv. Un apocalips răsturnat, dar izvorât din aceeași sensibilitate și aceleași aspirații. Căci nimeni nu poate dori întoarcerea în haos, fără să fi suferit toate amețelile apocalipsului. Câtă groază și câtă bucurie nu încerc la gândul că aș fi prins deodată în vârtejul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înspre vârtej. Destrămarea lumii realizează un proces contrar evoluției cosmice, un proces invers și retrospectiv. Un apocalips răsturnat, dar izvorât din aceeași sensibilitate și aceleași aspirații. Căci nimeni nu poate dori întoarcerea în haos, fără să fi suferit toate amețelile apocalipsului. Câtă groază și câtă bucurie nu încerc la gândul că aș fi prins deodată în vârtejul haosului inițial, în confuzia și în paradoxala lui simetrie. Simetria acestui vârtej este singura simetrie haotică, lipsită de o excelență formală și de un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lui n-au nimic din ușurința grației, ci descriu linii complicate, asemenea unor flăcări cosmice. O trepidație universală zguduie totul ca într-un infern. Și toată lumea pare a se mișca într-un ritm accelerat și nebun, ca și cum s-ar apropia apocalipsul. Nu există un sentiment adânc al infinitului fără acea senzație ciudată a apropierii vertiginoase de sfârșitul cosmic, de sfârșitul universal. Paradoxul infinitului este de a-ți da această senzație de apropiere de sfârșitul absolut și de a face, în același
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur, în mijlocul unui peisaj nemărginit, sorbind prin toți porii aromele singurătății, încîntat de reveria extatică a melancoliei, îndepărtînd contururile ca pentru a face și mai ciudate depărtările, trăind euforia și neliniștea apocalipsului. Sânt atât de vesel și de trist, încît lacrimile din mine au în același timp reflexe de cer și de infern. Pentru bucuria tristeții mele, aș vrea să nu mai existe moarte pe acest pământ, a cărei fatalitate este atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la o stare în care să nu mai poată suporta monotonia, platitudinea și vulgaritatea existenței obișnuite, atunci orice prilej de trăire absolută va fi un motiv de sinucidere. Imposibilitatea de a supraviețui exaltării aceleia infinite va consuma, ca în complicațiile apocalipsului, orice urmă de existență. Atunci, nu se va mai mira nimeni de ce, pentru o mare sensibilitate, se poate pune problema dacă mai are rost să mai trăiești după ce asculți unele simfonii sau după ce privești un peisaj rar și fascinator. Toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
54 Lumea în care nu se rezolvă nimic // 57 Contradicții și inconsecvențe // 60 Asupra tristeții // 62 Insatisfacția totală // 66 Baia de foc // 68 Dezintegrarea din viață // 69 Despre realitatea corpului // 72 Nu știu // 73 Singurătatea individuală și singurătatea cosmică // 74 Apocalips // 76 Monopolul suferinței // 78 Lirismul absolut // 84 Esența grației // 88 Eternitate și morală // 94 Moment și eternitate // 97 Istorie și eternitate // 101 A nu mai fi om // 103 Magie și fatalitate // 105 Entuziasmul ca formă a iubirii // 112 Lumină și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un spectacol cu conflicte familiare. Până acum nimeni n-a vorbit de națiuni morale și imorale; există numai națiuni puternice și națiuni slabe, agresive și tolerante. Apogeul unei națiuni presupune infinite crime; amănuntele loviturii în istorie oferă o imagine de apocalips. Dacă aș fi tentat de raționalism și de etică, ar trebui să văd în fiecare fapt o cădere. Istoria nu-și are o scuză în fața veșniciei, fiindcă ea scuză prea mult timpul. Specatacolul ascensiunii și al prăbușirii culturilor mari nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sistem de valori autonome, ci căutând ontologicul, temeiurile originare ale firii, au ajuns să asimileze cultura unui "simbolism" de forme artificiale, care închid accesul firii. "Rusia" este cea mai mare criză a culturii moderne. Existența ei ne-a convins că Apocalipsul nu este numai un capitol în Biblie. În proporții mai mici, noi românii ne-am simțit totdeauna anormalul soartei. Dacă sângele nostru ar fi fost animat de o pasiune mai violentă, dacă o febră puternică ar fi evaporat apa din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sens spiritual), ele ar putea să se facă ele însele responsabile. Așa, nimeni nu poartă vina falimentului nici unei revoluții. Istoria întreagă mi se pare un nonsens dacă revoluțiile nu sânt considerate puncte culminante, față de care războaiele se totalizează într-un apocalips, reversibil și multiplicat de imbecilitatea umană. Dacă aceea ce ne place a numi istorie nu este neutră semnificațiilor, atunci Revoluția franceză înseamnă pentru Franța mai mult decât sutele de războaie, prin care n-are rost să mai știm ce a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cumva abandonată după un timp dat. Dăduse instrucții precise să se revadă inscripția și împrejmuirea, conjurând ca la zece ani să i se scoată oasele și să i se reînhumeze. Madam Ioanide-mamă, care citea în fiece zi câteva rânduri din Apocalips, credea că ultimul os rămas se putea prezenta la a doua înviere, de care nu beneficiază cei care și-au pierdut trupurile. O mitologie străveche persistă astfel de-a lungul a felurite civilizații. Ioanide nu-și dădea seama că, în ciuda
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
totul. Cel mai bun lucru într-un om e un peisaj fără sfârșit. Sfârșiturile unui peisaj sunt curgătoare și amintesc de lapte și ceață. Peisajele sunt peisaje, pentru că sunt o privire dintr-o depărtare nemaipomenită. Imaginarea unui peisaj este sfârșitul apocalipsului uman. Un peisaj veritabil economisește orice naștere, orice viață și firește și mai presus de toate, moartea celui care folosește peisajul. Atunci când un om pictează un peisaj din viață, atunci acel om iese la terminarea peisajului, suspendat dintre oameni ca
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
adevărat desăvârșită. Simplificarea învățăturii pedagogice creștine din primul secol a fost inaugurată pentru prima oară de Apostolul Ioan, ucenicul Domnului, prin folosirea unor figuri retorice inspirate din variatele aspecte ale războiului și ale folosirii armelor din vremea sa. În cartea Apocalipsului întâlnim unele figuri retorice magnifice, precum cea din capitolul 9, unde autorul descrie răvășirea produsă în univers de către cei 7 îngerii cu trâmbițele și înfățișarea lor războinică: Și aveau pieptare ca platoșele de fier, iar vuietul aripilor lor era ca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
opusă celei creștine de synaxis inerentă postului; b) renunțarea la idolatrie, proclamată în botez, făcea absurde vegherile gărzilor în templele zeilor; c) signum creștin, primit la botez, remarca neacceptarea celui mi-litar. Tot în acest context, relua și dualismul prezent în Apocalips despre apartenența la castra tenebrarum ori la castra lucis, afirmând că înrolarea în cele dintâi manifestă păcatul (transgressio); ipoteza soldaților convertiți la creștinism, după întreprinderea carierei militare, este comparată cu a omologilor lor din Noul Testament. În practică, după primirea botezului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iconomul cel nedrept”, a urcat la cer, i-a sedus pe Îngeri, a fost Înfrînt de arhanghelul Mihail, a fost alungat și s-a reîntors În Împărăția sa, luînd cu sine a treia parte din Îngerii Domnului (o aluzie la Apocalips 12:4), pe care i-a Întemnițat În trupuri omenești. Isus a venit În lume pentru a salva sufletele Îngerești care, de la venirea lui, se pocăiesc, după ce au primit impoziția mîinilor sau botezul spiritual (consolamentum - consacrarea perfectului cathar). În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
di Brettschneider, Roma, 1985, pp. 119 sq. 46. Idem, pp. 123-125. 47. Ioan Culianu, A History of Mind, I: Religion (În pregătire). 48. Vezi art. meu „The Gnostic Revenge”. 49. Richard Smith, „The Modern Relevance”, pp. 545-546. 50. În legătură cu acest apocalips, vezi descrierea și bibliografia din cartea mea Out of this World: A History of Otherworldly Journeys and Out-of-Body Experiences, from Gilgamesh to Albert Einstein, Shambhala, Boston, 1991. 51. P.K. Dick, The Divine Invasion, 1981; reimprimare, Grafton Books, London, 1989. 52
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul, în viziunea lui Bachelard, ia naștere tocmai din această interacțiune a contrariilor, binele și răul: "El strălucește în Paradis. El arde în Infern. El este plăcere și tortură. El este bucătărie și apocalips. El este plăcere pentru copilul așezat cuminte, aproape de sobă; el pedepsește, în același timp, pe orice neascultător ce vrea să se joace prea de aproape cu flăcările sale. El este stare de satisfacție și respect. Este un zeu tutelar și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Georg Büchner Teatrul Giulești ... Spectacolul începe cu un lung prolog-colaj (extrase din piesă, din incandescentul "Curier din Hessa" și din tulburătoarele scrisori ale lui Buchner). Lumea în care trăiește Woyzeck e sugerată printr-o metaforă bogată în sensuri: metafora unui apocalips vesel, a unui bâlci absurd, animat de o agitație isterică (muzică, foarte sugestivă: Ștefan Zorzor). Totul e prins de mecanica, automatismul unei repetiții fără sens: "tot așa și iar așa"; repetarea stupidă, inconștientă a unor gesturi care doar par bazate
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
regăsindu-se, paradoxal, cele două laturi antagonice. O ființă umană care trăiește cea mai profundă criză din existența să: a singurătății, a absurdului, a morții, a disperării, dar, în același timp, este omul purtător de speranță, ca alternativă unică în fața Apocalipsului. Sábato refuză să-l flateze pe cititor prin fardurile și capriciile unui stil delicat. Preferă să zguduie și să neliniștească, creând o frumusețe formală specifică stilului lui: dura și aspră, dar exactă, puternică, precisă. Scrie cum ar sculpta statui, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de ani era deja un fizician atomist de mare viitor: doctorat, specializare în Laboratoarele Curie de la Paris, catedră universitară. Se implicase în lucrările de fisiune atomică și asistase la altercațiile savanților care își disputau vehement paternitatea bombei, adică a posibilului apocalips planetar: Poate părea un act oribil de snobism faptul că cele trei crize fundamentale din viața mea s-au petrecut la Paris, dar așa a fost într-adevăr"52. Prima a avut loc în iarna anului 1935, când nu avea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]