289 matches
-
judicativă, este aceea dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa); în cea de-a doua parte, va fi evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P, întâi în sensul "cunoașterii veritabile", adică al dobândirii principiilor raționamentului științific (apodictic) și, pe baza acestora, a cunoștințelor științifice propriu-zise, prin însuși raționamentul științific, apoi în sensul apropierii de adevăr pornind de la "teze", "probleme", adică de la premise probabile proprii raționamentului dialectic. Tema comună celor două părți vizează adevărul și esența sa ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
premise determinate prin gradele de întemeiere a valorii lor de adevăr (problemă tematizată ca atare după formularea soluțiilor privind problemele formale), iar topica (dialectica) se ocupă, în ultimă instanță, tocmai cu "locurile comune" (topoi) care constituie originea principiilor oricăror raționamente (apodictice, dialectice, eristice), care la rândul lor sunt utilizate în filosofie și în oricare altă "știință". Această ultimă funcție a topicii (dialecticii) este cu totul semnificativă și pentru problema de care ne ocupăm, pentru că ea se referă la o condiționare "formală
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analitica cercetează elementele raționamentului (în genere), ale raționamentului corect din punct de vedere formal, fără un interes special pentru tipuri de raționamente în funcție de valoarea de adevăr a premiselor (în sistematica aristotelică, Analitica primă) și raționamentul din premise necesare, raționamentul științific, apodictic, demonstrația (în sistematica aristotelică, Analitica secundă). Într-un fel, topica nu este exclusă decât din spațiul celei de-a doua cercetări, nu însă și din al celei dintâi, fiindcă și ea lucrează în sensul corectitudinii formale a raționamentelor, asemenea, așadar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
separat; judecata este o sinteză, va spune în mai multe rânduri Aristotel, susținând că numai ea dă formă afirmației sau negației, singurele sensuri logice care sunt asociate "valorilor de adevăr". O parte din ea, cea autentică, ar corespunde raționamentului corect (apodictic și dialectic), în sensul că acesta, presupunând-o (este vorba despre premisele sale, fie rezultate ale inducției și intuiției, fie ale unor raționamente anterioare), o și "inferează" (este vorba de concluzie). O altă parte a cunoașterii, cea ilicită, corespunde raționamentului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susțin împreună cu (mijlocit de) diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic. Iată și un punct de vedere clar exprimat pe această temă: "În doctrina aristotelică, distincția capitală dintre știință și opinie fundează cele două discipline ale logicii aristotelice: analitica sau apodictica problemelor speciale, circumscrise în obiectul și metoda lor, și dialectica, disciplina argumentării prin judecăți probabile, disciplina problemelor generale, cu metode accesibile oricărui om, cercetată de Aristotel în Topică."59 Prin scoaterea la iveală a elementului a priori al logicii și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care intră în alcătuirea sa) și identificată cu definiția; de aici și un fel de principiu metodologic al logicii-organon și, în genere, al dictatutii judicativului: "La judecățile adevărate însele". Pe de altă parte, adevărul se împlinește, nu doar în sens apodictic (științific, filosofic), ci și dialectic, în definiția "lucrului" (definiția fiind, în Topica, unul dintre cele patru predicabile, alături de gen, propriu și accident), care presupune, potrivit "spiritului" dialecticii, confruntare (comparație) între "locurile comune", care pot indica reguli de comparație (de acceptabilitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce este gândit, rostit și făptuit trebuie să se sprijine pe acest gând despre cunoașterea valabilă. Ceea ce înseamnă că problema corectitudinii gândirii și cea a originarității intuiției intelectuale sunt scoase din registrul problematic al "logicii" (logos-ului formal), fiind elementele apodictice ale acesteia; evidența lor, așadar, este necondiționată. Tocmai corectitudinea gândirii și originaritatea intuiției intelectuale reprezintă, având sensurile menționate, temeiurile ultime ale logos-ului formal în ipostaza logicii aristotelice, a logicii-organon. Acestea două, socotite evidențe, sunt tematizate de însuși întemeietorul logicii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originară, ele putând căpăta un sens abia pe seama a priori-ului originar reprezentat de propria lor unitate. În scopul de a răspunde întrebărilor de mai sus, am putea presupune că lui Heidegger îi trebuia un punct de pornire puternic, cumva, apodictic, chiar dacă acesta ar purta un rost preeminent metodologic, în stare să susțină mai multe orizonturi ale reconstrucției sale filosofice, îndeosebi pe cel în care este reconstruită însăși semnificația pre-ontologică a Dasein-ului și cel propriu deschiderii gândirii către ființă prin întrebarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică în măsura în care această ființare căreia îi este constitutiv faptul-de-a-fi se constituie pe sine. Situația aceasta paradoxală, de schimbare a sensurilor judicativ și non-judicativ între ele, îi este specifică analiticii existențiale și despre ea va fi vorba mai departe. Punctul sigur, apodictic, socotit mai sus, nu poate fi decât temeiul însuși, raportat la tradiție; dar, hermeneutic vorbind așadar chiar în sensul unei bune lecturi a textelor filosofice vechi modalitatea prin care acesta este lăsat să survină nu poate fi decât în sensul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar reprezintă o îndepărtare de la esența artei și nu pot da răspunsuri satisfăcătoare privitor la ceea ce este ciudat, nou, unic, excepțional în opera de artă. Criticul trebuie să aibă în vedere individualitățile și diferențierile și nu asemănările. Mioara Apolzan concluzionează apodictic: „Eșuarea criticii în „contemplarea misterului”, șocantă la unul din autorii manifestului intelectualist și raționalist de la „Kalende”, este tributul plătit de critic teoriilor iraționaliste, la modă în epocă.”1 Conceptul de perfecțiune este înlocuit de critic cu binecunoscuta sintagmă dublete artistice
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
o relație ca de la maestru la discipol, dar vi se părea, în discuțiile pe care le purtați, că avea anvergura unui maestru? R.D.M.: Să știți că nu am simțit lucrul acesta, în sensul că n-avea ticuri pedagogice sau porniri apodictice; era mai degrabă un sfătuitor, un luminător, un însoțitor. Încă o dată, discuțiile noastre abordau în general teme filosofice și, tangențial, teme politice; trebuie să spun și acest lucru. Eu eram interesat în special de generația căreia îi aparținea, generație strălucită
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
avut când vorbea de "o convertire foarte aluvionară", de faptul că Steinhardt "adună afluenți spirituali din toate ramurile creștinismului". Un alt aspect semnificativ pe care-l relevă dialogul cu pr. prof. Micu e dat de ceea ce acesta numește "lipsa pornirilor apodictice" la Steinhardt, altfel spus, modestia monahului, în care vedea "mai degrabă un sfătuitor, un luminător". Uluitoare este, însă, pentru studentul la vremea respectivă, Micu "libertatea cu care acesta aborda tema politică". El mărturisește că într-o plimbare făcută prin Lighet
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
momentului, blamabile din punct de vedere etic. Afirmațiile radicale, adesea nedrepte ale autorului, decurg dintr-o tranșantă atitudine antitotalitară, din oroarea fostului discipol al lui Blaga față de compromisuri. Există, neîndoielnic, o notă de frustrare în judecățile, uneori lipsite de nuanțe, apodictice, ale scriitorului marginalizat. Cu atât mai de admirat rămâne însă obstinația sa de a scrie pentru sertar, de a nu accepta inevitabilele compromisuri pe care le-ar fi cerut o poziție centrală, de notorietate publică, în sistem. Ironia sa îi
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
am apreciat pentru limbajul critic modern, de sorginte călinesciană, cu cîteva formulări norocoase, Mihai Cimpoi mă excedează, ca să nu zic direct, nu-mi mai place. (Și critica trebuie să placă!) A prins o crustă academică și provincială: e apăsat și apodictic în tot ce scrie. Și scrie mult, lung, păcat în care se întîlnește și cu alți „frați basarabeni”. Cum nu duce lipsă de îndrăzneală, intră adesea pe teritoriul comparatismului, unde se „desfășoară” cu larghețe și cu un soi de zel
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
consacrate lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Al. A. Philippide, Marin Preda și Ileana Mălăncioiu. Deși adoptă, în general, tonul ceremonios („Fie ne permis să-l contrazicem pe...”), comentatorul se exprimă tranșant când întâlnește interpretări accentuat personale, insuficient argumentate, reduse la propoziții „apodictice”. Cum, până la urmă, analiza, clasificările și departajările valorice sunt o chestiune... de gust (admite și Gr. C.), orice istorie literară este fatal subiectivă, expresie, în bună parte, a unei estetici proprii, mai mult sau mai puțin eclectică. Valoarea, în mare
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
consacrate lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Al. A. Philippide, Marin Preda și Ileana Mălăncioiu. Deși adoptă, în general, tonul ceremonios („Fie ne permis să-l contrazicem pe...”), comentatorul se exprimă tranșant când întâlnește interpretări accentuat personale, insuficient argumentate, reduse la propoziții „apodictice”. Cum, până la urmă, analiza, clasificările și departajările valorice sunt o chestiune... de gust (admite și Gr. C.), orice istorie literară este fatal subiectivă, expresie, în bună parte, a unei estetici proprii, mai mult sau mai puțin eclectică. Valoarea, în mare
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
o liță, se-nfierbântă Nora Aron, care avea mereu probleme cu siguranțele-i de cupru... — Ce oliță,-și zise, în sinea lui, Vasile. — Altfel, cum ar mai fi, el, macho, se întrebă Nora Aron, cvasiretoric. — De unde, propria lui cuprofilie, conchise apodictic Carmen Carpen. — Muclesu, răcni Vasile Elisav, bătând cu pumnu-n masa de acaju, roșcată, — rumen, și el, la față ca arama: coprofilia e morbidă! — Es war einmal ein Pferd/ Der heisste Pferdinand... , se apucă să cânte Carmen Carpen. Ceea ce-i aduse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
funebru, funest, gregar, imoralitate, impetuos, magnificență, maltratare, munificență, odios, onestitate, oportun, predilecție, rapacitate, rudimentar, rutinar, sporadic, stereotipie, stupid, vigilență ș.a. Mare parte dintre neologismele folosite de jurnalist aparțin limbajului politic și ele sunt perfect adaptate sistemului limbii române: a adera, apodictic, atavism, autonomie administrativă, buget, a capitaliza, contribuabil, reformator, ingerință, integritate, justițiabil, lege organică, legiuitor, memoriu, neutralitate, a pacifica, a pleda, politică protecționistă, prerogativă, proletarizare, a promulga, protectorat, putere beligerant, reședință, a stipula ș.a. Alături de numărul mare de neologisme, publicistica eminesciană
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Nu cunosc o mai ridiculă figură decât aceea pe care o face un ateu, care tratează despre adevărurile supreme ale credinței în numele științei, sau decât aceea pe care o face un psiholog cu sufletul opac, care vorbește totuși grav și apodictic despre subtilele fapte spirituale. Și totuși e parcă un făcut că tocmai aceștia țin mai mult să-și exprime opiniile științifice în domenii ce le rămân cu totul streine. Inspirația artistică fie că o studiază medicii, psihologii sau esteticienii are
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Fraza lui e afirmativă sau negativă. Între aceste două extreme, nu cunoaște nuanțe. Odată rostită o negație, după ea vine valul unei negații și mai puternice; odată rostită o afirmație, ea trage după sine o alta mai înflăcărată. El scrie apodictic și n-are nevoie de demonstrații întemeiate. O asemănare devine adesea o identitate, precum o deosebire nu rareori se cască într-o prăpastie antinomică. Temperamentul rasei apare la el exagerat de elementul arbitrar al individualității proprii. Considerațiile sale despre genialitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
non-imagine, ci dor o altă formă de structurare și dezvoltare a imaginarului. Există la nivelul epistemic al omului o componentă non-imaginativă? În momentul în care gândirea ajunge la nivelul non imaginativ intră într-un moment de colaps, într-o situație apodictică sau paradoxală 17. Într-o astfel de situație căutăm imagini alternative, și încărcăm imaginile simple cu sensuri abstracte. Imaginea elementară se transformă în simbol, încărcat cu sensuri complexe. Acesta este procesul prin care se realizează transferul nereprezentabilului la nivelul reprezentării
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Ecclesiei asigură prospețimea și fecunditatea Ortodoxiei, ferindu-o de orice abatere. O adevărată de lecție (smerită, umilă) de creștinism dogmatic, liturgic, canonic pe care elita creștină interbelică o oferea mediului românesc. Cunoașterea religioasă Există sisteme de gândire care gravitează în jurul apodicticului, problematicului, sisteme materiale cu un caracter reflectoriu, adică punctate de o conștiință teoretică. Rațiunea umană pendulează între o gândire sistemică și un aspect pasiv al sistemului reglat de o latură autonomă a mentalului și de o latură eteronomă a lucrurilor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a ține scaun de judecată. Acum, ceea ce este normal sau nu este comparat cu o ordine obiectivă neexistând nimic subiectiv în această formulare a criticii -, stabilită după voia sau canonul lui Dumnezeu, fapt pentru care se constituie într-un îndreptar apodictic pentru judecata omenească. Tot ceea ce este natural și adevărat în viața religioasă este încapsulat în învățătura Bisericii. De aceea, a face o critică, din această perspectivă, implică a observa și chiar a sancționa prin această constatare nu este vorba despre
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
plin de patos, a lui Roderick Usher, nemulțumit, pare-se, de soluția (ori metodă) poetica propusă: Dar Monos, axa unipolara în singur cer intelectual, sculpta o pauză așa de pustiita dezordonatei improvizații a unui maestru astarteic și rar, încât fâlfâitor, apodictic un duh se aminti din sustrageri, înmânând în sfârșit amanetarea de suflet, replică din acel oprimat Decembre al Corbului 2. Apariția corbului, ca mesager al spațiul visului ("din sustrageri"), și ideea leitmotivului "Nevermore" (zălog pentru chinuitoarele întrebări existențiale cărora protagonistul
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sfârșit amanetarea de suflet, replică din acel oprimat Decembre al Corbului 2. Apariția corbului, ca mesager al spațiul visului ("din sustrageri"), și ideea leitmotivului "Nevermore" (zălog pentru chinuitoarele întrebări existențiale cărora protagonistul din "Corbul" le caută răspuns), decurg cu necesitate ("apodictic"), pare să sugereze Barbu, nu doar din logică efectului urmărit cu rigoare de poet, așa cum susține Poe în "Filozofia compoziției", ci, mai ales, din caracterul organic al operei de artă, de condiționările interne ale actului de creație. Ideea nu este
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]