290 matches
-
absolut responsabil, întrucât principala sa perfecțiune este aceea de a dispune de liber arbitru. Libertatea este angajată, întrucât este un rezultat al propriei noastre alegeri. Descartes susține că libertatea este manifestă în forma liberului arbitru acceptat cu necesitate pentru evitarea aporiilor la care conduce ideea unui determinism divin absolut. Condiția de exercitare a liberului arbitru o constituie prezența voinței infinite, care generează libertate infinită. Subiectul își poate manifesta capacitatea de deliberare fără nicio restricție, grația divină permițând nu doar manifestarea libertății
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
imperfectă, datorată inadecvării dintre voința infinită și intelectul limitat, libertatea de alegere determină erori și imperfecțiuni pentru că nu se adecvează permanent facultății de cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru, Dumnezeu ne determină, limitându-ne libertatea, conceptul de libertate este subsumat grației divine, aceasta influențează intelectul nostru, iar alegerile se bazează pe cunoaștere. Libertatea unei persoane se exprimă ca posibilitatea a acesteia de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
un răspuns, un pansament eficace la o suferință ontologică constitutivă, în plan personal, și o tentativă de a oferi spiritului o cale de ieșire din impas, atunci cînd contradicțiile privitoare la tot ce ține de natura umană tind să devină aporii. Decuparea și placarea unor anumite tipare de gîndire peste configurația simbolică a unei alte limbi poate reprezenta o mediație înțeleaptă între spirala vertiginoasă, anihilantă, a neașezării existențiale și o reală "plăcere a textului", tulburătoare, periculoasă, dar care între-deschide o ușă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este Le gendre de Mr. Poirier a lui Augier în dialect moale moldovenesc și în decor oriental. Politeța franceză e înlocuită cu ceremonia fanariotă: "Plecăciune, beizade... Mă simt foarte cinstit, bei-mu... de vreme ce vărul evghe-niei-voastre v-au proskalisit, nu încape nici o aporie..." Farmazonul din Hîrlău, Modista și cinovnicul, Creditorii, Doi morți vii, Agachi Flutur, Chir Zuliaridis, Sgîrcitul risipitor, Sfredelul dracului și altele sunt prelucrări de piese franceze, mărturisite ori presupuse, în stil vodevilesc, cu obișnuita tipologie a comediei franceze în care zgârcenia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dintre structuralism și poststructuralism. Astfel, Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Paralele/Ecouri Contradicții/Paradoxuri Echilibre Schimbări/ Fisuri în: Ton Punct de vedere Timp gramatical Timp Persoană Atitudine Reflecții/ Repetiții Conflicte Simetrie Absențe/Omisiuni Contraste Bizarerii lingvistice Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Modele Aporii Efect: a arăta unitatea textuală și coerența Efect: a arăta lipsa de unitate textuală În termeni similari, Jonathan Culler 54 reia o parte din distincțiile propuse în anul 1976 de către J. Hillis Miller, unul dintre promotorii versiunii americane a poststructuralismului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un moment important al modernității (de obicei unul de criză), astfel încât modernul îi apare ca fiind "un ansamblu de contradicții nerezolvate"101. În această direcție, conceperea modernității ca o "negare a tradiției" și ca o "tradiție a negației" îi denotă aporia care o caracterizează și care va fi și mai accentuată în cazul postmodernității (văzută ca o "ruptură cu ruptura"). Toate aliniamentele în care s-a dezvoltat (tehno-științific, politic, psihologic, ideologic) au condus la conturarea unei noi retorici a modernității, în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lumea postmodernă utilizând concepte postmoderne. În acest sens, scrierile sale fac parte din postmodernism, deși intenționează să elucideze noile condiții de producere discursivă și socială postmoderne (și în acest context ar trebui să se situeze în exteriorul lor). Aici descopăr aporia de bază a textelor baudrillardiene, care pot fi citite atât ca o filosofie a postmodernismului, cât și ca o filosofie postmodernă. Și tot aici rezidă, din punctul meu de vedere, și nucleul multor erori localizate la nivelul orizontului de așteptare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnalate, analiza fenomenologică nu a izbutit să explice amintirea altfel decât ca pe o imagine pe care ne-o facem despre trecut, imaginația fiind, la rândul ei, o formă de memorie creatoare. Dar explicația unui termen prin celălalt relevă o aporie (generată, s-a spus, de diversitatea semnificațiilor atribuite de filosofii greci conceptului de "imagine", eikon) care, dincolo de insatisfacția cognitivă, ne îndeamnă să acceptăm, resemnați, că nici memoria nu funcționează fără imaginație, nici imaginația fără memorie de unde și posibilitatea spațializării timpului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
iar societatea românească trezită își va urma, predestinat, meritatul destin prooccidental. 22 aprilie Luciditatea ne determină să judecăm, de ce nu, tranșant istoria țării după 1944, dar tot ea ne îndeamnă să nuanțăm consumarea etapelor. Dacă nu ne pierdem în hățișul aporiilor... metodologice, putem spune, fără prea mare marjă de eroare, că România a rulat, în jumătate de secol postbelic trei dictaturi; să le numim după titularii lor: Dej, Ceaușescu, Iliescu. Va trebui, mai întîi, să nu ținem cont de marota diversionistă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lingvistic / 78 1.4. Cercetare formală a relației predicative în ipostaza sa cea mai simplă, S este P, și a relației sale cu principiul formal și ne-formal al identității / 88 1.5. Sensul originar judicativ al speciilor cunoașterii și aporia judecății / 98 Capitolul 2. Raționament (în genere) și argumentare (raționament dialectic); analitică și dialectică / 107 2.1. Formularea problemei constituirii raționamentului și argumentării (raționamentului dialectic) pe temeiul structurii judicative originare / 107 2.2. Contextualizarea filosofică a sensurilor originare ale analiticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai bine spus, tematizează subiectul și obiectul. Și se întâmplă astfel chiar și în reconstrucții filosofice, care fie declară că au în începutul lor altă problemă decât aceea care vizează diferența dintre acești doi termeni, fie susțin că tind către aporii mai proaspete în istoricitatea lor, dar originare raportat la aporetica filosofică, în genere, care nu au de-a face dintru început cu relația subiectului cu obiectul. De ce se întâmplă astfel? De ce asemenea probleme referitoare, direct sau indirect, la subiect și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pornind de la filosofiile lui Aristotel, Kant și Heidegger. Cele două discipline stabilesc toate regulile preluării și prelucrării oricărei teme filosofice, deschiderea orizonturilor de tematizare, calea prin care devin semnificative anumite demersuri, înseși soluțiile problemelor puse sau formele de adâncire a aporiilor formulate, legăturile "teoriilor" cu "lucrurile însele". Tocmai o asemenea situație constituie însăși condiția unei "dictaturi". Dar este vorba despre o dictatură a judicativului, fiindcă analitica și dialectica au ca temei ultim al lor faptul că adevărul, socotit "valoare" fundamentală pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și făptuirii): logică, filosofie, știință, ideologie. Consecințele directe dar, firesc, formale ale instituirii dictaturii judicativului, cu toate elementele enunțate mai sus, sunt: a) pierderea întregului în parte (prin analitică), într-un fel, urmare directă a de-naturării logos-ului; b) constituirea aporiilor "logice" (prin dialectică). Întreaga istorie a filosofiei pro-vine, formal, tematic etc., din evenimentul constituirii dictaturii judicativului, chiar dacă istoric acest eveniment este ulterior începuturilor istoriei filosofiei. Despre acest eveniment va fi vorba mai departe. Nu, însă, doar în sensul descrierii și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
respinse toate traseele de gândire care nu se aliniază la aceste reglementări; b) la dialectică, deoarece construiesc discursuri după regulile analitice și pretind valabilitate totală în virtutea "corespondenței" cu aceste reguli, respectând principii logice, cum este principiul noncontradicției, dar ajungând la aporii pe care nu le recunosc în privința forței lor de a semnala ceea ce poate căpăta valabilitate dincolo de prescripțiile formale "analitice". Desigur, de fiecare dată va fi vorba despre reguli de corectitudine a gândirii (rostirii și făptuirii) și despre condiții de adevăr
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel de "destin" al lui C. Rădulescu-Motru (care face pereche cu conceptul "timpului", înțeles ca "timp fizic") sau în cel al "kairos-ului" din lucrarea lui Constantin Noica, Modelul cultural european. Situația" culturală la care participăm, dominată de anumite teme, întrebări, aporii, interese de cercetare și de cunoaștere, de anumite imagini despre sine ale culturii noastre actuale, de câteva atitudini de natură reflexivă și atitudini față de alte culturi, are, de asemenea, poziția unei condiții "particulare" în stare a "afecta" discursul. În fond
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unicul obiect al cunoașterii veritabile, socotea că doar gândirea (noesis; a gândi / noein), dintre "facultățile de cunoaștere", poate parcurge această cale. Într-un fel, cunoștința dobândită prin gândire este una veritabilă, în vreme ce aceea dobândită prin simțuri este părelnică.16 Prin "aporiile" lui Zenon, discipolul "dialectician" al lui Parmenides, dar și prin cele câteva zeci de argumente care vizează dificultatea de a gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile în cauză, așadar, au îndreptățire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operații ale gândirii? Astfel de chestiuni țin mai degrabă de aplicarea reducției judicative asupra dictaturii judicativului, așa încât, discuția despre ele va deveni posibilă într-un moment mai târziu al acestui demers. 1.5. Sensul originar judicativ al speciilor cunoașterii și aporia judecății În enunțul S este P, datorită enunțării lui P despre S, acesta din urmă, subiectul, trece, semantic, în predicat. Această trecere nu este totală, căci, deși subiectul va fi gândit prin calitatea desemnată de predicat, totuși lui îi va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține deschis către noi atribuiri (către un șir de atribuiri el însuși infinit); de aici aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia actualității și potențialității
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
infinit); de aici aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia actualității și potențialității lui Dumnezeu. Din această aporie se trag cele mai multe imagini teoretice (în fond, judicative) ale lui Dumnezeu și tot de aici provine și confruntarea ideologiilor religioase. Am putea admite că teologia apofatică, prezentă în creștinism încă de timpuriu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia actualității și potențialității lui Dumnezeu. Din această aporie se trag cele mai multe imagini teoretice (în fond, judicative) ale lui Dumnezeu și tot de aici provine și confruntarea ideologiilor religioase. Am putea admite că teologia apofatică, prezentă în creștinism încă de timpuriu (la Dionisie Areopagitul, spre exemplu) s-a născut
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contribuție "hyletică" specifică și concretă ("în carne și oase") din afara formei sale. Din toate acestea putem înțelege că judecata însăși trebuie prinsă sub exigențele aporeticului. Ea nu reprezintă un temei sigur al cunoașterii, așa cum ne asigură analiticile și dialecticile filosofice. Aporia judecății, constând în alăturarea, în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din orizontul logicului, întemeiate pe judecată; de fapt, însuși pre-judicativul (ante-predicativul) este judicativizat, așa cum am sugerat mai sus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicului, întemeiate pe judecată; de fapt, însuși pre-judicativul (ante-predicativul) este judicativizat, așa cum am sugerat mai sus, și chiar în construcții fenomenologice (de exemplu, Husserl în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată și, cumva, în Die Krisis ... Criza ...). Dată fiind această aporie, se cuvine să încercăm să gândim altfel lucrurile, adică să încercăm să "gândim" limita sub care se constituie, neîncetat, dictatura judicativului. Faptul acesta este semnificativ și în privința stabilirii limitelor logicului, nu numai ale judicativului constitutiv (în măsura în care cel dintâi este mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a acesteia nu doar din perspectivă ontică, ci și din perspectivă lingvistică. Poate că tocmai o asemenea exigență a condus cercetarea logică și filosofică, apoi chiar matematică, spre socotirea în sine a lingvisticului, acesta părând a fi logicul însuși. Dar aporia judecății, fundamentală pentru sensul de judicativ, are, deocamdată, doar o susținere strict formală. Semnifică ea și dincolo de limitele "logice" ale formalului? Pentru a răspunde, trebuie revenit asupra momentului așezării alături ("legării") a celor doi "termeni" (S și P), al pătrunderii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologic, însă ea rămâne, în esența sa, logic-judicativă (ca și cea fenomenologică, de altminteri). Ultima dintre cele patru amintite mai sus, "reconstrucția", este principala operație filosofică, aceea prin care capătă chip (întruchipare) un fapt filosofic: întrebare, idee, problemă, soluție, argumentare, aporie, teorie, viziune etc. Dar reconstrucția are și un sens propriu-zis logico-judicativ, atunci când ea, preluând normativitatea judicativă, trece în condiția analiticii și/sau dialecticii. Inducția (epagoge) și deducția (apagoge) sunt, în primul rând, tipuri de raționament, structuri "tehnice" de raționare alcătuite
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la problema compatibilității, a acordului dintre "forma subiectivă" și "obiectul" real sau reel; în plus, acestea au devenit probleme fundamentale pentru teoria cunoașterii, pentru filosofie, în genere; dar, observăm, toate sunt probleme care presupun "obiectualizarea". Pentru o dezlegare formală a aporiei care privește acest "salt" de la unitatea lumii și a eului (conștiinței) la subiect și obiect al cunoașterii, formă logică și conținut al ei etc., putem porni de la proiectul logicii-organon, mai bine zis, de la convențiile acesteia, devenite norme interne pentru orice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]