374 matches
-
poate să creadă că e unul din ceilalți trei...” (T.Arghezi, IX, 75) Variabile sunt mărcile derivând din funcția sintactică reluată de termenul secund: flexiunea și elementele relaționale. Înscrierea lor între modalitățile de manifestare în planul expresiei a relației de apoziție se concretizează prin unele modificări în funcționare. Flexiunea este orientată de acord. Spre deosebire de relațiile de dependență și interdependență, unde se circumscrie numai categoriilor gramaticale de gen, număr și persoană, în relația de apoziție acordul atrage în sfera sa de acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestare în planul expresiei a relației de apoziție se concretizează prin unele modificări în funcționare. Flexiunea este orientată de acord. Spre deosebire de relațiile de dependență și interdependență, unde se circumscrie numai categoriilor gramaticale de gen, număr și persoană, în relația de apoziție acordul atrage în sfera sa de acțiune și categoria gramaticală a cazului. Acordul în caz, însă, între termenul secund al apoziției și termenul-bază este liber. Termenul secund stă: - fie în același caz cu termenul-bază: • nominativ: „Enache, patronul, știa și el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relațiile de dependență și interdependență, unde se circumscrie numai categoriilor gramaticale de gen, număr și persoană, în relația de apoziție acordul atrage în sfera sa de acțiune și categoria gramaticală a cazului. Acordul în caz, însă, între termenul secund al apoziției și termenul-bază este liber. Termenul secund stă: - fie în același caz cu termenul-bază: • nominativ: „Enache, patronul, știa și el tot atât de puțin ca și noi.” (M. Eliade, 496), „Abia atunci mi-am adus aminte cine sunt: un condamnat pe care-l
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nou, le cânta așa cum trebuiau ele cântate ca să ne placă nouă, tinerii de pe atunci, după război.” (M. Eliade, 486), „.. Se împământenise luând de soție pe Ilinca Basarab, cea din urmă moștenitoare a vechii familii domnești...” (Al. Odobescu, 123) În structura apozițiilor cumulative, coexistă termeni-secunzi în nominativ cu termeni acordați în caz cu termenul-bază: „Sau crede că numai într-o asemenea grădină de vară (...) îl va regăsi pe el, pe ursitul ei, poetul, pe Adrian?” (M. Eliade, 502) Dacă se realizează substantival
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu termeni acordați în caz cu termenul-bază: „Sau crede că numai într-o asemenea grădină de vară (...) îl va regăsi pe el, pe ursitul ei, poetul, pe Adrian?” (M. Eliade, 502) Dacă se realizează substantival, termenul secund al relației de apoziție se situează uneori în cazul genitiv, deși termenul-bază, exprimat printr-un adjectiv, calificativ sau pronominal, stă în nominativ sau acuzativ: „Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea și libertatea.” (E. Barbu, 401), „Și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și libertatea.” (E. Barbu, 401), „Și omul a făcut o mare descoperire, a îndoielii și a întrebării.” (T. Arghezi, IX, 87) Elementele relaționale, considerate în sine, sunt expresie a funcției sintactice pe care termenul secund o preia în interiorul relației de apoziție, de la termenul-bază: • prepoziții: de, despre, cu, la etc.: „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu, P.L., 82), „Cam în felul acesta trebuie înțeles Picasso, ca un copil uriaș al întregii umanități.” (G. Bogza, 425), „Se-nstrăinase
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lucru foarte grav.” (O. Paler, Viața, 73) • adverbe relative: „Dar nu e vorba numai de asta, reluă Eleazar, de cât a fost el de impresionat de dispariția lui Elefterescu...” (M. Eliade, 477) Cum cei doi termeni implicați în relația de apoziție sunt echivalenți funcțional, în mod frecvent termenul secund se lipsește de elementul relațional 61: „Avea pasiunea asta: lua câțiva copii cu el.” (M. Eliade, Dionis, 235) Când termenul secund are structură infrapropozițională, nepreluarea elementului de relație sau a morfemului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de la termenul-bază e determinată de situarea termenului activ în nominativ: Va fi vai de cei ce-or sta când or da turcii în țară și-o să-i facă bucăți pre ei, cei rămași.” (E. Barbu, S.N., 30) Uneori relația de apoziție este mascată prin repetarea regentului termenului-bază: „Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă.” (M. Eminescu, I, 32) „Îmi venea greu să-i spun adevărul, să-i spun că e
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului-bază: „Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă.” (M. Eminescu, I, 32) „Îmi venea greu să-i spun adevărul, să-i spun că e amnezic.” (M. Eliade, 180) Identitatea apoziției - funcție sintactică este asigurată de complementaritatea a trei factori: • elementul de relație: pronumele relativ ceea ce, cu sens neutru și caracter anaforic: „M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect propozițional: Ceea ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structură, V. Guțu-Romalo (lucr. cit., pp. 36-45) identifică două mari categorii: de dependență și de nondependență. În prima categorie este situată și relația de interdependență (numită și dependență bilaterală), iar cea de a doua categorie cuprinde relațiile de coordonare și apoziția (numită relație de echivalență). Iorgu Iordan și Vladimir Robu (Limba română contemporană, București, E.D.P. 1978, pp.553-558) grupează diferitele relații sintactice în trei tipuri principale: nondependență (care include coordonarea și apoziția), dependență și interdependență (în care, în afara relației subiect-predicat, se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de a doua categorie cuprinde relațiile de coordonare și apoziția (numită relație de echivalență). Iorgu Iordan și Vladimir Robu (Limba română contemporană, București, E.D.P. 1978, pp.553-558) grupează diferitele relații sintactice în trei tipuri principale: nondependență (care include coordonarea și apoziția), dependență și interdependență (în care, în afara relației subiect-predicat, se include și relația de incidență, sub denumirea de relație de interdependență bilaterală mediată). 6. Condiționări identificabile, în interpretarea gramaticală a enunțului, prin testul omiterii (Cf. și V. Guțu-Romalo, lucr. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mircea la meci”, doi termeni (aici pronumele l și substantivul Mircea) trimit spre același obiect din realitatea extralingvistică, V.Guțu-Romalo (lucr. cit., p. 45) consideră „dubla exprimare a unei funcții sintactice un caz special al relației de echivalență (= relației de apoziție). Între unele cazuri de „dublă realizare” a unei funcții sintactice și relația de apoziție există similitudini, dar acestea privesc numai planul semantic. În planul expresiei, identitatea relației de apoziție are mărci distincte: pauza, adverbele adică, anume, aspect asupra căruia autoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect din realitatea extralingvistică, V.Guțu-Romalo (lucr. cit., p. 45) consideră „dubla exprimare a unei funcții sintactice un caz special al relației de echivalență (= relației de apoziție). Între unele cazuri de „dublă realizare” a unei funcții sintactice și relația de apoziție există similitudini, dar acestea privesc numai planul semantic. În planul expresiei, identitatea relației de apoziție are mărci distincte: pauza, adverbele adică, anume, aspect asupra căruia autoarea atrage, de altfel, atenția. 11. Autonomia acestor enunțuri are caracter relativ și trebuie înțeleasă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcții sintactice un caz special al relației de echivalență (= relației de apoziție). Între unele cazuri de „dublă realizare” a unei funcții sintactice și relația de apoziție există similitudini, dar acestea privesc numai planul semantic. În planul expresiei, identitatea relației de apoziție are mărci distincte: pauza, adverbele adică, anume, aspect asupra căruia autoarea atrage, de altfel, atenția. 11. Autonomia acestor enunțuri are caracter relativ și trebuie înțeleasă dintr-o perspectivă strict sintactică. Altfel, d.p.d.v. semantic, unii constituenți pot cere, pentru înțelegerea exactă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regent; articularea cu articol hotărât și dezvoltarea funcției de atribut sunt două modalități simultane și interferente de individualizare a sferei semantice a substantivului regent. 43. Categoria atributului în nominativ este individualizată în mod argumentat de M. Mitran în articolul Despre apoziție și raportul apozitiv, LR, 1963, nr. 1. G.A. și alte lucrări de gramatică interpretează atributul în nominativ, expresie a denumirii, profesiunii, poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
moderne, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 146. 53. Ibidem 54. M. Avram, Despre corespondența dintre propozițiile subordonate și părțile de propoziție, SG, I, pp. 141-164. 55. Finuța Dan, Propoziția apozitivă, LR X, 1961, nr. 4, pp. 312-316; M. Mitran, Despre apoziția și raportul apozitiv, L.R., XII, 1963, nr. 4, pp. 36-45; Ecat. Teodorescu, Curs de sintaxa limbii române (lit.), 1973, p. 73 ș.u. RELAȚIA DE APOZIȚIE 56. Cf. și L. Tesnière, Élémentes de syntaxe structurale, Paris, 1966. 57. Această interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Finuța Dan, Propoziția apozitivă, LR X, 1961, nr. 4, pp. 312-316; M. Mitran, Despre apoziția și raportul apozitiv, L.R., XII, 1963, nr. 4, pp. 36-45; Ecat. Teodorescu, Curs de sintaxa limbii române (lit.), 1973, p. 73 ș.u. RELAȚIA DE APOZIȚIE 56. Cf. și L. Tesnière, Élémentes de syntaxe structurale, Paris, 1966. 57. Această interpretare în L. Bloomfield, Le langage, Paris, 1970, p. 176, V. Guțu-Romalo, lucr. cit., p. 43, Ecat. Teodorescu, Curs de sintaxa limbii române (litografiat), Iași, 1973, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
93 ș.u., I. Iordan și Vl. Robu, lucr. cit., pp. 556, 632 ș.u. (ca o variantă a relației de nondependență). 58. L. Bloomfield distinge în mod explicit echivalența semantică (prin care este caracterizată cel mai adesea relația de apoziție în lingvistica românească) de echivalența gramaticală, aceasta fiind adevărata natură a relației apozitive: „Se utilizează termenul de apoziție când două forme asociate prin parataxă sunt gramatical dar nu și semantic echivalente.” (p. 176). În același sens, I. Iordan și Vl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a relației de nondependență). 58. L. Bloomfield distinge în mod explicit echivalența semantică (prin care este caracterizată cel mai adesea relația de apoziție în lingvistica românească) de echivalența gramaticală, aceasta fiind adevărata natură a relației apozitive: „Se utilizează termenul de apoziție când două forme asociate prin parataxă sunt gramatical dar nu și semantic echivalente.” (p. 176). În același sens, I. Iordan și Vl. Robu vorbesc de echivalență structurală (lucr. cit., p. 632) 59. Cf. Ecat. Teodorescu, Curs..., p. 94. 60. Considerând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când două forme asociate prin parataxă sunt gramatical dar nu și semantic echivalente.” (p. 176). În același sens, I. Iordan și Vl. Robu vorbesc de echivalență structurală (lucr. cit., p. 632) 59. Cf. Ecat. Teodorescu, Curs..., p. 94. 60. Considerând apoziția (apozitiva) termenul al doilea al unei variante a raportului de coordonare, V. Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a raportului de coordonare, V. Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere, autorul realizează un inventar bogat de „apoziții ale părților de propoziție”, „apoziții ale propozițiilor” (CL, 1966, nr. 1), „apozitive ale părților de propoziție”, „apozitive ale propozițiilor” (CL, 1967, nr. 2). Ecat. Teodorescu, oprindu-se (Propoziția subiectivă, p. 102, ș.u.) la enunțuri de tipul „Cine se scoală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Hodiș interpretează (st. citat) sintagma apozitivă ca „funcție sintactică (...) multiplă exprimată prin doi sau mai mulți termeni în raport apozitiv” (CL, 1966, nr. 1, p. 55). Cu această înțelegere, autorul realizează un inventar bogat de „apoziții ale părților de propoziție”, „apoziții ale propozițiilor” (CL, 1966, nr. 1), „apozitive ale părților de propoziție”, „apozitive ale propozițiilor” (CL, 1967, nr. 2). Ecat. Teodorescu, oprindu-se (Propoziția subiectivă, p. 102, ș.u.) la enunțuri de tipul „Cine se scoală mai de dimineață, acela e
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În cazul recurențelor tumorilor bazocelulare, excizia lărgită a marginilor trebuie să fie inclusă în planul de tratament în funcție de dimensiunile și localizarea tumorii inițiale [80]. Evoluția clinică a epitelioamelor difuze dictează excizii extinse în plus în speranța absenței recurențelor. Posibilitatea obținerii apoziției marginilor plăgii și închiderea directă a plăgii operatorii trebuie bine analizate în cadrul planului operației, iar posibilitățile reconstructive trebuie aduse la cunoștința pacientului. Este necesar un concept tridimensional al leziunii și intervenției chirurgicale preconizate, pornind de la o evaluare care să ia
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]