410 matches
-
în primul război mondial, Wittgenstein a considerat că a soluționat toate problemele filozofiei și a închis subiectul pentru totdeauna. S-a făcut profesor într-un sat îndepărtat din munții austrieci, dar s-a dovedit incapabil să își îndeplinească îndatoririle. Sever, arțăgos, ba chiar brutal, își certa permanent elevii și îi bătea când nu-și pregăteau lecțiile. Nu doar câte o pălmuță simbolică, ci lovituri adevărate peste cap și față, bumbăceli furioase, care au sfârșit prin a provoca răni serioase mai multor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
prost, dar, dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa, atunci bărbatul n-a lăsat să se vadă nimic. În loc de asta, Bill s-a întins peste masă și-a strâns-o de braț într-un gest liniștitor. — Cred că parte din comportamentul arțăgos al lui Jenny vine din teama profundă că tu și Nick o să vreți, la un moment dat, să ne excludeți din viața lui Milly, a spus Bill cu o voce scăzută. În fond, nu v-ar fi deloc greu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de fiecare dată cînd lupta, și ceilalți tauri nu se temeau de el, pentru că aveau sînge bun și nu cunoșteau frica. Dar nu Își doreau deloc să-l provoace. Și nici să se lupte cu el. El nu era un arțăgos, și nici rău nu era, Însă Îi plăcea să se lupte așa cum oamenilor le poate plăcea să cînte sau să fie regi sau președinți. Nu stătea să se gîndească. A se lupta era obligația, datoria și bucuria lui. Se lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul, bolovănos și năpădit de buruieni. Îl salvează doar colina arțăgoasă în spatele căreia se ascunde de opt ani asfințitul. Leonard își oprește marșul aici și încet, numai urechi, se lasă pe vine cu armele în față, pe pământ. Metalul e atât de mut încât limbile lunii par că plescăie printre ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mă implora să mă duc la ea. Destul de agasat, am luat drumul Buzăului prin februarie. Mi s-a părut cel mai urât, mai insipid oraș din lume: blocuri jerpelite, case tupilate între magazii de lemne putrede, oameni cenușii cu priviri arțăgoase. După ce m-au dirijat greșit de câteva ori, am reușit să ajung la periferia de unde trebuia să iau autobuzul spre Măgura. Doar că în stație nu era țipenie de om. Am mers cu ia-mă nene vreo cinci kilometri, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
împletește limba? Prințesa râde cu poftă văzându-l mahmur și se duce lângă el ca să-l stârnească la vorbă, că-l vedea că nu mai poate vorbi și se legăna pe scaunul pe care abia se ridicase. — Vezi, Prințăso, ce.arțăgoasă e soacră-mea, ca o baragladină, arată cu degetul spre Dedi. — Baragladină ești tu, îi răspunde Dedi. — Fi-ț-ar gura’ dracului să nu te mai legi dă mumă- mea, că te sparg, afurisâtule, sare Rusalda. — Ho! Pace întră dobitoace
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
acum lasă-mă să plec. — Ciau! Își desprinde încetul cu încetul brațele care o țineau strâns pe Prințesa, deși ar fi vrut s-o mai rețină și nu-i venea să creadă câtă plăcere îi stârnise acum în inima lui „arțăgoasa” de ieri. — Teofana, aștept cu nerăbdare răspunsul tău, o urmărește cu privirea cum ea aleargă, depărtânduse, „fată cu cu gropițe în obraji” își spune în gând. — Ai răbdare, Cezar! Ciau! îi face ea cu mâna. Această întâlnire adusese o schimbare
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Ha! Cezar, Cezar, ai grijă să nu-ți pierzi capul înainte de sesiune. Acum pot învăța în liniște. Într-adevăr nu mai era deranjat de Teofana, în timpul în care învăța cursurile, dar gândul tot îi fugea din când în când la „arțăgoasa”. Atunci făcea o pauză și se uita pe fereastră. Într-un asemenea moment într-o zi o zărește pe Teofana îmbrăcată sportiv îndepărtându-se spre parcul din apropiere, în pas alergător. O mai văzuse el antrenându-se și altă dată
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
încât n-am rezistat ca să nu o sărut. În acel moment, am simțit deopotrivă amândoi, poate eu mai mult decât ea, contopirea glasului inimilor noastre. Am simțit-o atât de aproape de sufletul meu, atât de caldă, atât de dulce pe arțăgoasa asta de fată. A fost sublim! Sunt atât de fericit! Sunt continua cu visarea lui amplificată de melodiile cântate de fata care-i stârnise sentimente frumoase, bucuria de atrăi; poate așa se manifesta dragostea. Se ducea acum zilnic în parc
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
-se greoi în marginea ciobită a mesei de cârciumă, de la înălțimea celor aproximativ doi metri ai săi și din străfundul a unsprezece halbe rase, de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește arțăgos, printre perii deși ai mustăților și ai bărbii tutunii, recăzând ostenit și transpirat în scaun către Marele Sile. Acela zace complet abandonat, stupid, nepăsător, pe scaunul opus, rezimând fericit cu fruntea tăblia tare de PFL, acoperită cu o mușama pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Strâmbii amărât. Când ne bat boierii, în loc să întoarcem bățul ori măcar să țipăm, ne apucăm să ne batem între noi pe bătaia lor! ― Bine zici, Toadere! bombăni și Ignat Cercel cu glasu-i jalnic. Uite-așa-i cum ai zis! ― Ba eu arțăgos nu sunt, că nu mi-e felul, dar când își bate joc de mine, sfântul din cer să fie, și nu mă las până nu-i plătesc cu vârf și îndesat! făcu Petre potrivindu-și hainele ce i se cocoloșiseră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-i descoperi? întrebă bătrânul Iuga atunci cu o înviorare subită... ― Cred că i-aș descoperi, dacă... Boiangiu ezită câteva clipe până să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. Țăranii au devenit foarte turbulenți și arțăgoși, cum s-a văzut și ieri, în fața domnului prefect. Cu vorba simplă sau cu amenințări nu se mai pot înfrîna. Nici cu forța nu cutează să procedeze deocamdată, pentru că n-are destui oameni și i-e teamă să nu provoace
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tot atât de zdrențuit ca și restul sălii. - Dar de ce Buchenwald? întrebă ea pe neașteptate, cu un glas surprinzător de puternic. Ce știți voi de Buchenwald? - Nu, nu, doamnă! o întrerupse Marcian. Vă rog să-mi iertați tonul, dar așa sunt eu, arțăgos din fire. Oricare dintre noi, astăzi, înțelegem esența și mesajul Buchenwaldului. Dar nu asta e problema. Problema începuse să v-o explice Ieronim, adineauri, când, din nefericire, a intervenit cine nu trebuia să intervină... - Băiețaș, fii atent la ce spui
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
comunist sînt și blugii, dar și unchiul generos din America - un dușman. Iar problema statului comunist e problema noastră a tuturor. Îmi dau seama că e prea tîrziu să mai dau Înapoi. SÎnt mult prea Încordat și un pic cam arțăgos, alunec la vale țeapăn, ca pe-o pîrtie, și nici nu trebuie să-mi facă vînt prea tare. Și ajung Într-o zonă unde nu am ce să caut. Întrebările vin repede, ca și cum omul ar urma o rutină, o schemă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îndemînă. Plus un set de izmene și șosete groase. Bine că nu vă mai trimit În agricultură. — Imaginează-ți că pînă la primăvară nu prea are ce agricultură să se facă. O să mai vedem atunci... Tace descumpănită de tonul meu arțăgos. După care Începe iar, Îmi mai promite și o cutie de cremă Gerovital, să-mi dau pe față și pe mîini. Îmi dau seama că abia mă cunoaște. — E foarte bună. Crema asta, știi tu ce zic. Tu ai văzut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și multe altele. Am senzația că părăsesc un sanatoriu. Mă apucă groaza gîndindu-mă că mă Întorc În baterie. Străbat abătut cei doi kilometri pînă la pistă, găsesc avioanele bătînd tăcute din aripi la capătul ei - de la distanță, par niște insecte arțăgoase. E un drum lung și o zi rece, vîntul mi se Încolăcește pe gît și vrea să mă sufoce, cred - n-a reușit să mă termine un camion militar, așa că nu mă sperii de tine, văzduh neliniștit, Îi spun și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care Brian termina de mâncat. Brian era adeseori irascibil, uneori furios și, când era foarte supărat (dar acest lucru se întâmpla mai rar), se depărta de Gabriel și nu-i adresa un cuvânt. Aceste separări îmbufnate, rezultate ale firii lui arțăgoase, îl ardeau ca un fier roșu, constituiau un adevărat iad, și totuși nu se putea reține de la asemenea forme de violență. Față de Adam nu se arăta niciodată mânios, simțea, însă, că în relațiile cu fiul său exista o vagă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era foarte departe de Victoria Park și era socotită ca una dintre „părțile frumoase“ ale orașului. Drumul cel mai scurt din Druidsdale la Burkestown pornește de pe marginea islazului, până la pasajul de nivel. Totuși George evita islazul de când avusese o ciocnire arțăgoasă cu o țigancă, vânzătoare de buruieni de leac. În capătul mai îndepărtat al islazului se află - și s-a aflat dintotdeauna - o așezare de țigani, stăruitor persecutați de ennistonieni). Mergând prin oraș, puteai ajunge în Burkestown fie traversând râul Enn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vulpea. Era vulpea cea mare, masculul. Zet nu văzuse în viața lui o vulpe, dar îi simți mirosul puternic, înfricoșător și știu ce înseamna asemenea apariție. Recunoscu, așa cum nu i se mai întâmplase niciodată, dușmanul absolut. Oamenii înfuriați și câinii arțăgoși erau inamici întâmplători. De astă-dată, însă, era cu totul altceva. Zet, oprindu-se în loc ca împietrit, își simți brusc singurătatea și, împreună cu ea, calitatea lui de câine în care zăceau acum toate șansele sale de salvare. Nu-i trecu nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
destule alte probleme. Și la ce se gândește el tot timpul? La opera lui. Eu sunt o problemă minoră. Și așa sunt toți ceilalți oameni, absolut toți ceilalți, nu numai eu. Deci n-ar trebui să acord atâta importanță cuvintelor arțăgoase și ostile pe care mi le spune când vin la el și îl întrerup. Fără îndoială, am fost foarte lipsit de tact și foarte agresiv. Or se știe cât de mult ține John Robert la demnitatea lui. Nu-i de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pare mai împăcată cu ideea de a fi soție și mamă. Poate că, după ce a văzut atâta nefericire la alții, și-a dat seama cât e de norocoasă că are un soț loial și cuviincios, chiar dacă are o fire cam arțăgoasă, și un băiat admirabil, care crește înalt. Uneori, am auzit-o murmurând: „Desigur că George ar fi fost cu totul altul dacă trăia Rufus“. Eu unul mă îndoiesc de acest lucru. Nu-mi vine să mă despart de subiectul George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care aveau să fie cei doi copii sărmani găsiți dormind în pădure. Ei, da ei aveau roluri! Trebuiau să povestească o grămadă de lucruri cum nu mai putuseră să îndure viața grea de acasă, crescuți, vorba vine, de un unchi arțăgos, și de aceea luaseră hotărârea să plece în lume. Apoi, cum în ajun de Crăciun, pribegi pe coclauri, adăstaseră la fereastra luminată a unei căsuțe singuratice și, privind pe furiș înăuntru, jinduiseră după bunătățile primite în dar de doi copilași
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
citesc viața lui Fouchă, inoculându-mi pasiunea culiselor, a subteranelor cu șobolăneli prin care se coace dintotdeauna istoria. Revin. Nu vă dați seama ce uriașă deosebire e să copilărești printre câini de vânătoare, și nu cu bișoni cu fundulițe, pekinezi arțăgoși, caniși de canapea, tekeli posesivi ș.cl. De bună seamă că, îmbătrânind, am trecut la motani, infinit mai comozi. Însă acea legătură tainică, frisonantă, de totală fidelitate cavalerească, dintre ogari și vânător ține pur și simplu de mistică. Mă opresc. Sunt
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
că dacă nu mă potolesc n-o să-mi fie bine. În acest timp în spatele meu s-au auzit câteva claxoane. Cu și mai multă hotărâre l-am rugat pe interlocutorul meu să fie civilizat și să nu mai împiedice circulația. Arțăgosul personaj, scos fără îndoială din sărite de încăpățânarea motorului său, mă informă că dacă mi s-a făcut poftă de o bătaie soră cu moartea mi-o va da cu dragă inimă. Atâta cinism m-a umplut de o sfântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
lemn că-i taie șalele ... o împinse de perete . . . Ada auzi hârșâitul bluzei de zidul văros, și tencuiala, glodind-o, intra prin haine și carne cu fiecare bobită de grunz . . . ,,Țigancă" . . . gândi Lică . . . "Țigancă", mestecă iar în gura care apucă arțăgos ca a unui câine tânăr. . . "pe seînduri ... țigancă!" Apoi se gândi că ușa grajdului a rămas deschisă . . . grija ca să nu scape cumva un cal îi reveni limpede. De ezitări, de toane, de furie, de amor, Trubadurul se descărcase . . . - Nu e
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]