1,120 matches
-
îi iese la iveală osatura culturală. În consecință, cu toate că deschid un capitol distinct al lirismului contemporan, nu credem că optzeciștii ar fi produs în poezie „,modele noi“, diferite de cele patru indicate de către N. Manolescu și anume poezia modernistă, cea argheziană, cea expresionist-blagiană și cea avangardistă, instituite în interbelic. Indubitabilele înnoiri de care s-au învrednicit intră (încă) în ramele cuprinzătoare ale modernismului, mai ales ale avangardei, moduri magnanime, după toate probabilitățile larg deschise și de acum înainte. Mica ceartă a
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
spre pamfletul executat cu o "bardă călită în focul inimii sale luptătoare". Mult mai curînd un discurs al luptei decît unul al reculegerii, al filtrării potolitelor concluzii. Morala i se cufundă din plin în spumele expresivității, divulgînd o natură oarecum argheziană, poate în relație cu o comună obîrșie oltenească. Violența ripostelor sale, nu o dată colerice, e "salvată" însă printr-o magnanimitate față de aproapele aflat în nevoie, printr-un altruism ce l-a îndemnat a cultiva în junețe un idealism de stînga
Predecesori și autiști by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6621_a_7946]
-
României”. O variație a temei patriei o reprezintă întoarcerea la originile latine, cu ilustrații de monede sau fragmente de sculpturi. Cîteodată, așa cum se întîmplă, de pildă, în numărul 23, latinitatea și dacismul sînt amestecate probabil din greșeală, pentru că o poezie argheziană intitulată „Latium” este ilustrată cu două monede dacice de la Muzeul din Baia Mare. Oricum, patria e indisolubil legată de istorie, așadar multe prime pagini ale Gazetei literare vor suporta în această perioadă invazia istoriei, în ilustrații, în texte ocazionale, articole sau
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4741_a_6066]
-
sub care urâtul se înconjoară de aureolele frumuseții.”(p.15) Ori: „Cred că Bacovia a fost singurul poet român care n-a influențat vocabularul. Nu există, pe cât știu, nici un cuvânt care să poarte grijă ființei lui, așa cum sunt cuvinte eminesciene, argheziene, care fascinează pe imitatori. În schimb, Bacovia a pus în circulație o seamă de motive și de stări sufletești, a creat pentru anumite lucruri tiparele cuvintelor și muzica și alhimia emoției - și așa vor rămâne.” (p. 22) Se vede, fie
Momentul și schițele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5002_a_6327]
-
Noul Adam, tipărită în urmă cu aproape douăzeci de ani, imagina poetul ca pe un „mecanism” al cerului, spunerea sa fiind „sfîntă”, cuvintele venindu-i dintr-o memorie cosmică a tot ceea ce s-a rostit aici, jos, la suprafața lutului arghezian; numai Dumnezeu - spunea Ioanid Romanescu - poate să-l folosească pe poetul care dictează ceea ce i se dictează din memoria de sus. Nu altceva crede „subsemnatul Prelipceanu V. Neculai” care declară pe propria răspundere „că tot ce am scris îmi aparține
Sufletul mărunțit pe un tocător by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4559_a_5884]
-
ușile de sobă. Și două mâini, la fel cu/ mănuși negre până la coate,/ îi ieșeau din creștet, zbătându-se cu anume/ eleganță, de parcă cineva,/ o dansatoare de cabaret, se îneca în el/ ca într-o fântână”. Nu o dată, în figurații argheziene, Orfeu cel din subterane, în ritualuri și oculte claustrări, e înfățișat ca unul dintre gnomi. Nu mă interesează atât simbolismul chestiunii, cât vitalitatea agresivă a activității subteranei, izomorfic întrupată într-un bios rapace, pricinuitor de fantasme reci și temeri de
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
Rădulescu-Motru. S-a pus de bunăvoie și cu un devotament total în slujba editării operei lui Tudor Arghezi, întocmind - cu acribie și cu minuțiozitate de bijutier care lucrează în filigran - primele douăzeci și cinci de volume din „ediția de autor” a scrierilor argheziene, publicate între anii 1962-1975 la Editura pentru Literatură. Pe domnul Pienescu l-am întâlnit în luna aprilie,anul trecut, când l-am vizitat hotărâtă să-i smulg câteva din secretele muncii de editor. Dar confesiunile lui aveau să urmeze un
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
după cărțile de literatură, mi-a dăruit-o a doua zi. Până la sfârșitul anului 1944, adunasem în biblioteca mea aproape toate cărțile publicate de Tudor Arghezi. I. R.: În ce împrejurări ați ajuns, peste ani, să îngrijiți ediția de Opere argheziene? G. P.: În 1946, Al. I. Ștefănescu, „tovarășul Ali”, cum i se zicea mai pe turcește, dar cu simpatie meritată, fiind el om cumsecade, a publicat în „Contemporanul” un articol antiarghezian. Destinul, căruia-i place să fie adeseori ironic, a
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
articol antiarghezian. Destinul, căruia-i place să fie adeseori ironic, a hotărât să îl facă pe Al. I. Ștefănescu director al E.S.P.L.A. tocmai atunci când Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român a decis ca E.S.P.L.A. să publice o culegere de proze argheziene. Bineînțeles că Al. I. Ștefănescu trebuia să se ocupe de îndeplinirea acestei hotărâri. Și iarăși bineînțeles că, știindu- mă el din dialogurile noastre, cum mă va și numi mai târziu, într-un articol de amintiri, cu bunăvoință, „fanatic arghezian”, m-
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
proze argheziene. Bineînțeles că Al. I. Ștefănescu trebuia să se ocupe de îndeplinirea acestei hotărâri. Și iarăși bineînțeles că, știindu- mă el din dialogurile noastre, cum mă va și numi mai târziu, într-un articol de amintiri, cu bunăvoință, „fanatic arghezian”, m-a chemat și m-a întrebat dacă aș putea alcătui, în două luni, o antologie (300 - 400 de pagini) de texte argheziene. Din cuvintele lui am dedus că „forurile” voiau ca respectiva antologie să fie tipărită până la 21 mai
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
dialogurile noastre, cum mă va și numi mai târziu, într-un articol de amintiri, cu bunăvoință, „fanatic arghezian”, m-a chemat și m-a întrebat dacă aș putea alcătui, în două luni, o antologie (300 - 400 de pagini) de texte argheziene. Din cuvintele lui am dedus că „forurile” voiau ca respectiva antologie să fie tipărită până la 21 mai 1955, când poetul împlinea 75 de ani. I-am spus că două-trei săptămâni îmi sunt suficiente, dacă mă înlesnește cu dactilografe și corectoare
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
sunt suficiente, dacă mă înlesnește cu dactilografe și corectoare foarte bune. A doua zi, am avut la dispoziție și dactilografele și corectoarele cerute, iar după trei săptămâni i-am pus pe masă o mapă conținând 800 de pagini de proze argheziene. După citirea și expugnarea lor, în editură, de textele considerate ca „necorespunzătoare din punct de vedere politic”, culegerea a fost trimisă la „forurile superioare”. După câteva săptămâni, textele au revenit la editură în două mape: una roșie și una albastră
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
lângă scaun și, într-adevăr, am început să vorbesc. I. R.: Se spune că Tudor Arghezi ar fi fost un om incomod. Ați avut conflicte cât timp ați lucrat împreună? G. P.: Nu, de vreme ce trecuse printre noi un înger - simbol arghezian al iubirii pure, dezinteresate - și ne binecuvântase. Colaborarea cu Tudor Arghezi sau corvoada gingașă, cum numea el buchiseala noastră comună, a fost și a rămas una din marile împliniri și bucurii ale vieții mele. Dar inteligența lui Tudor Arghezi era
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
și selecțile din ciclul „Otto și dantelăreasa” de Bogdan László, un dialog intertextual cu opera lui Tolnai Ottó; îți mai rămîne în minte frumosul poem despre moarte al lui George Szirtes, al cărui „să zicem” amintește de tulburătorul „și totuși” arghezian; imaginea delfinilor care „grohăie cîntece răsunătoare, de propagandă” din poemul lui Demény Péter; poemul scurt „dacă m-aș îndrăgosti de cineva” de Pál Dániel Levente: „dacă m-aș îndrăgosti de cineva/ mi-aș dori să fie drept-nevinovat/ i-aș tăia
11 poeți maghiari contemporani by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5513_a_6838]
-
plin de vocale, suita venind cu un fel de legănare (a pruncului și a mortului, deopotrivă) peste apa care duce „unde nimeni nu mai plînge/ unde nimeni nu mai geme”... Cele două versuri din strofa finală au, în schimb, tăietură argheziană, cu un contrapunct decisiv, definitiv: „Am strigat după-ajutor./ A venit. Era tîrziu.”. Scenariul poetic al morții, văzută ca o călătorie legănătoare „ca-n vis”, se încarcă, progresiv, de dramatismul și tragismul experienței directe, ne-mediate cultural, netransfigurate oniric. Valurile devin
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
va ajunge cronologic pînă la sfârșitul veacului trecut. Iar această antologie Arghezi este, pur și simplu, excepțională. Titlul ales, A cânta cu gura închisă, selecția, studiul introductiv, notele, echivalențele inventive găsite, polisate și aclimatizate în franceză cu o răbdare meșteșugărească „argheziană”, pe unele din cele mai dificile texte ale poetului român (cu reputație de a fi intraductibile) ni-l descoperă până și nouă, cititorilor români, într-o lumină proaspătă, chiar suprinzătoare, pe autorul Cuvintelor potrivite. Întâmplarea face că pe lista de
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
simplu, limbajul lui Arghezi, adevărată răscruce lingvistică indo-europeană, este un spectacol lexical care deseori ocultează și complică sensul, punînd deja la acest nivel dificultăți insurmontabile de traducere? Probabil toate acestea împreună, dar și mediocritatea traducerilor precedente, au ocultat adevărata originalitate argheziană. Las că și puținele antologii din lirica românească, chiar cea din 1968 de la Ed. Seuil, erau puternic marcate de un aer proletcultist și de inconsistență (toți tovarășii realismului socialist se voiau prezenți, ca să uimească Franța!). Iar traducătorii occidentali cu marcate
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
un stupid proces pentru „putrefacție” și „pornografie” pretinzând că el, pălmașul și proletarul, ar fi poetul decadent al boierimii! Noul său traducător aduce în discuție toate aceste aspecte, și restabilește multe adevăruri. Tot el constată însă, aproape admirativ, dificultatea limbajului arghezian, de natură să-i dezarmeze pe cei care îl traduceau folosindu-se, deseori, de traduceri brute aproximative sau îl simplificau abuziv: „Sunt convocate toate cuvintele limbii, cuvântul de origine latină se învecinează, de exemplu, cu unul de origine slavă, arhaismul
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
prozaice cuvinte, făcând unele cu altele schimburi de categorii în versuri când fin cizelate, când aflate la limita manierismului, uneori ciocănite cu violență, alteori lăsate pe marginea incorectitudinii”. Mi-a venit imediat în minte o strofă chiar din faimosul Testament arghezian, arta poetică ce pune „cartea” la temelia unei noi seminții: „Așaz-o cu credință căpătâi./ Ea e hrisovul vostru cel dintâi,/Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele vărsate-n mine.” Știm cu toții poezia de la școală. Dar nu cred că există
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
că poetul e depozitarul suferințelor îndurate de mai multe generații anterioare. Ne-am familiarizat cu acest tip de ambiguitate, chiar limba română are ceva alunecos care, cel puțin în poezie, deseori solicită prezența unei complicități afective, polivalente. Așa că citind poemul arghezian percepem atmosfera tensionată de gravitatea gesturilor și a cuvintelor, iar ea face (aproape) inutile întrebările. Dar traducătorul francez e obligat de rigoarea limbii în care traduce să propună un enunț clar, și abia acestuia să-i încredințeze, la o adică
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
Julien al lui Flaubert; este evocată subtilitatea pascaliană în oscilările dintre credință și tăgadă, se face o justă apropiere între Florile de mucegai și Florile răului din partea celui care l-a adaptat cu ardoare oltenească pe Baudelaire. În universul carceral arghezian, dar și în tablourile răzvrătirii împotriva divinității se disting trăsăturile unei arte populare intenționat naive, ca în icoanele populare.Iar despre imaginile învierii și ale neantului, despre orizontul hermetic al morții din tradiția populară se fac, de asemenea, remarci de
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
de viață (de la Andrei Scrima la Valeriu Anania), o serie de amănunte profund revelatoare pentru natura credinței sale, de un indubitabil radicalism creștin. Pentru cine este cât de cât inițiat în problematica teologică, nu poate să încapă îndoială că opera argheziană are un cifru tributar deopotrivă Vechiului și Noului Testament. Unele din cele mai bune pagini ale micromonografiei dumitale sunt acelea consacrate Florilor de mucigai, numai că din ele trebuie să constat că lipsește, ciudat, tocmai pomenirea unei piese de o
Însemnări despre epistolograful Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6031_a_7356]
-
să constat că lipsește, ciudat, tocmai pomenirea unei piese de o semnificație capitală: Cântec mut. In altă ordine de idei, nu înțeleg de ce n-ai avut curajul de-a merge și la o calificare valorică a diferitelor ipostaze ale poeziei argheziene, amendând bunăoară, măcar cât de cât, 1907 și Stihuri pestrițe, în care geniul invectival al poetului își pierde toată incandescența, pentru a cădea în vulgarități discursive de simplă cronică rimată, în afara artei. Nu-mi lua te rog în nume de
Însemnări despre epistolograful Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6031_a_7356]
-
conferă poemului ceva din aerul naiv al unei icoane pe sticlă. Dar Mioara Cremene nu are doar nostalgia trecutului, o are de asemenea pe aceea a literaturii române, astfel încât volumul cuprinde și interesante transpuneri în limba franceză a unor poeme argheziene, dar mai ales a unor fragmente din Miorița, în legătură cu care poeta formulează, de altfel, și câteva puncte de vedere provocatoare. „În Munții Vrancei - precizează domnia sa - continuă încă să subziste, între altele, străvechiul obicei al înmormântărilor cu măști. Or, la astfel
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
Țoiu nu i s-ar putea decît anevoie sustrage. Prozatorul e un cinic cultivat, educat la școala intelectului sever inclusiv cu sine, aidoma autorului Momentelor căruia îi calcă pe urme cu dezinvoltură (să menționăm că o bună parte din tabletele argheziene înfățișează și ele o puternică amprentare caragialescă). Un scepticism bonom îl îndeamnă către înscenări în maniera cool: ,Eram, într-o zi, cu prietenul meu, sufleurul, la o coadă, la lapte, în Beldiman. Coada, ce noroc, era scurtă. Avurăm după aceea
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]