306 matches
-
apei și-i mâna în Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duce un om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viclenie ce nu era a femeilor bătrâne, ci a lui Dumnezeu, cel care își are scrise vicleniile sale sfinte în toată zidirea sa, cu semne fără de moarte. Mergând cătră acea copilă nouă a lumii, își lepădă țigara și zvârli în asfințit un rotocol de fum. Ca și cum ar fi fost izvorât din inima lui, acel rotocol se subție ca o umbră fină, ce ar părăsi pentru totdeauna poienile de la Prelunci. Căci morții noștri, câtă vreme îi dorim, stau în noi și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mari bogății. 15. Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrînețe fericită. 16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriților nu și-a atins încă vîrful." 17. După ce a asfințit soarele, s-a făcut un întuneric adînc; și iată că a ieșit un fum ca dintr-un cuptor, și niște flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18. În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, și sora lui Nebaiot. 10. Iacov a plecat din Beer-Șeba, și și-a luat drumul spre Haran. 11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătîi și s-a culcat în locul acela. 12. Și a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
e gătită, Iar când este dezbrăcată Tot frumoasă-i ca o fată. De te apleci să rupi o floare Și nu te înduri pe care Că zâmbește fiecare ... Ești cuprins de- nfiorare! ERA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI Era - Înălțarea Domnului, soarele nu asfințise, Peste tot era tăcere, pruncul pe lume venise Și pierdută de putere mama cu brațele - întinse Pruncu-și alăpta zâmbind și cu drag la piept îl strânse. Somnoros precum era, cu amorțitele lui pleoape El scâncea cu glas firav și ea
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Nu soarele îți va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și Dumnezeul tău va fi slava ta. 20. Soarele tău nu va mai asfinți, și luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și zilele suferinței tale se vor sfîrși. 21. Nu vor mai fi decît oameni neprihăniți în poporul tău: ei vor stăpîni țara pe vecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
de la detalii Însă: vederea, cîtă a fost, mi-am pierdut-o pe la unsprezece ani. Iar dacă paradisul e asimilabil copilăriei Înseamnă că, Între cei zece și unsprezece ani ai mei, lumina Raiului a fost cea care s-a dus să asfințească undeva, nimeni nu știe unde. Copilăria, cu accidentele ei paradiziace, a mai rezistat o vreme, s-a zvîrcolit, a refuzat să cedeze odată cu lumina. Dar nu există paradis În absența luminii, drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ce le luau? Caii. Deci tot bieții căruțași-cărăuși erau cu paguba, că vinul rămânea pe loc, caii ioc iar negustorii urcau în tren spre case. După o pauză la Tudor Vladimirescu, i-am dat bătăi, fiindcă soarele fugea repede spre asfințit iar noi eram tot mai obosiți. Am făcut și ultima parte de drum. Se întunecase tare. Nu știu de ce dar eu aveam mare nădejde în Iancu. Eram sigur că el, diplomat în ale problemelor de strategii, că avea și pușcă
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
tanti, cum ziceai că i-ai pizduit și-ai aruncat cu noroi la colectivizare?, ei, ar recita înjurăturile, ar scanda ca-n latină, cu trăire. „Ce grebla coraslei lor de fătați prin bălării să fi făcut, măi băiete? Ce luna, asfințitu’ și luminarea lor de borobeți? Bărbatul îmi murise și rămăsesem io, femeie singură, am pus mâna pe ce-am găsit când i-am văzut la portiță, am luat toporișca și le-am zis că plec cu unu’ de gât până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă unde pământul era și mai plin de omizi și alunecam la fiecare pas pe mâzga lor lipicioasă. Cu greu am ajuns la albia din fundul văii. Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ți-ai venit în fire? CODÂRLIC: Parcă... DĂNILĂ: Tare bine! Pregătește-te pentru chiuitură. Ia chiuie tu întâi, să aud ce poți. CODÂRLIC: Ascultă aici: când mi-i auzi chiuind ți s-a părea că s-a unit răsăritu' cu asfințitu', de-au turtit la mijloc torțile lumii... DĂNILĂ: La vorbe ești mare meșter. Chiuie dară. CODÂRLIC (se proptește bine pe picioare, pune mâinile în șold chiuie. Mixaj sonor puternic, reverberat. Codârlic își trage sufletul, satisfăcut): Ei, plăcutu-ți-a? Au răsunat văile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cred că au să fie mulțumiți. MICUL PRINȚ: Dar n-au să înțeleagă nimic din farmecul apusurilor de soare. Uite, acuși se face seară. La mine acasă, de câte ori eram trist, căutam amurgurile. Aici, pe Pământ, trebuie să aștepți Soarele să asfințească, nu poți fugi dintr-un loc în altul, odată cu apusul lui. La mine, trebuia doar să mut cu câțiva pași scaunul pe care stăteam și, ori de câte ori aș fi vrut, priveam apusul soarelui. Într-o zi am văzut cum asfințește soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să asfințească, nu poți fugi dintr-un loc în altul, odată cu apusul lui. La mine, trebuia doar să mut cu câțiva pași scaunul pe care stăteam și, ori de câte ori aș fi vrut, priveam apusul soarelui. Într-o zi am văzut cum asfințește soarele de 43 de ori. Da, când ești trist, e frumos să privești apusul soarelui. OMUL: Erai chiar atât de trist în ziua celor 43 de asfințituri? MICUL PRINȚ: Eram singur... (începe să scadă lumina) Ascultă, e adevărat, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
că douăzeci; am șaizeci și trei, plus încă douăzeci, optzeci și trei; am de gând să trăiesc nouăzeci; oricât ar dura, eu voi dura mai mult!“ Și între timp, am sub ochi tantalica mea Spanie bască, văd soarele răsărind și asfințind în munții de pe pământul meu. Răsare pe-acolo, nițel mai la stânga piscului Peña de Aya, Cele Trei Coroane, și de-aici, din camera mea, contemplu în poala umbroasă a muntelui acea coadă de cal, cascada Uramildea. Cu cât jind îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se va cutremura țara din pricina acestor mișelii, și nu se vor jeli toți locuitorii ei? Nu se va umfla toată țara ca rîul, ridicîndu-se și coborîndu-se iarăși ca rîul Egiptului? 9. În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfințească soarele la amiază, și voi întuneca pămîntul ziua în amiaza mare. 10. Vă voi preface sărbătorile în jale, și toate cîntările în bociri pentru morți, voi acoperi toate coapsele cu saci. Și voi face toate capetele pleșuve, voi arunca țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avîntă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr-de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt-. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechiu, Unde-izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nțelese, pline de-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu sălbăticie. Afară era foarte cald. Ieșit din semiîntunericul pivniței unde fuseseră ținuți captivi, inspectorului îi trebui ceva timp ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Probabil că erau orele optsprezece, nouăsprezece cel mult, pentru că soarele, deși nu asfințea încă, coborâse destul de mult spre orizont. Cei doi gealați, îl îmbrânceau spre o camionetă oprită într-o parte a curții, la umbra uneia dintre clădiri. Era un autoturism de teren Toyota, unul dintre acelea cu filtrul de aer și eșapamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apoi a încetat să mai existe și acum nu mai era decât sare. Nu era mare scofală, mi-a spus eu, vanitatea era încă departe. M-am uitat totuși în oglindă, căci îmi cercetam toate schimbările. Soarele strălucea pe ea. Asfințea. Și am mai văzut că hainele lui Benjamin erau perfecte. — M-am așezat aici pentru că trenul e gol, numai cu soldații în față, în drum către casă. Să nu călătorești de capul tău. Și atunci, ce văd... Nu am bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vieții. De asemenea nu înțelegeam că destinul fiecăruia este scris înainte de a se naște și că își urmează cursul numai după ce te-ai născut și numai după ceea ce este scris în acea carte numită Cartea destinului. În fiecare zi, după ce asfințea soarele și ziua se încheia, văzând că-n viața mea nimic deosebit nu se întâmplă, mă necăjeam. Așteptam ceva, dar nu venea .... Asta pentru că nu-mi dădeam seama că destinul își urmează cursul, simțindu-mă doar un fulg bun la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
dintr-o dată, de foame și de oboseală, pentru a ieși la luptă. De peste o jumătate de lună, însă, trupele atacatoare nu se mai apropiaseră de castel, iar această nepăsare era mai apară pentru trupele defensive decât orice moarte disperată. Când asfințea soarele, tot castelul se cufunda într-o beznă atât de adâncă, încât părea să fi căzut în fundul unei mlaștini. Nu se aprindea nici o lampă. Tot uleiul de rapiță și untura de pește fuseseră consumate ca hrană. Multe dintre vrăbiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzi o bătaie de tobă mare, iar chemarea cornului pluti pe poarta castelului, proclamând mobilizarea. Florile de prun erau aproape albe, în acea pașnică înserare de primăvară dintr-o provincie montană. Armata porni înainte de sfârșitul zilei. Grăbiți de soarele care asfințea, cinci mii de oameni porniră pe Drumul Fukushima și, până la căderea nopții, din Nirasaki plecaseră aproape zece mii de ostași. — Cu atât mai bine! Ne-a făcut să înțelegem cât se poate de limpede că ne-a trădat. Dacă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-mă. Cred că v-am cam stricat cheful. Mâncați și beți cu toții după pofta inimii. Și, cu aceste cuvinte, ieși grăbit și se închise în apartamentele lui private. * * * Sub streșinile adunăturii de magazii ciripea un stol de rândunici. Deși soarele asfințea, adulții continuau să le aducă de mâncare puilor din cuiburi. Ar putea fi subiectul unui tablou, nu credeți? În camera unei clădiri aflate la o oarecare distanță de marea grădină, Saito Toshimitsu, un vasal superior al clanului Akechi, se întreținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi fost pus sub comanda lui Hideyoshi. Lipsa de respect față de rangul cuiva era cea mai mare insultă pentru un samurai. Rușinea incidentului de la banchet fusese accentuată printr-un ordin militar. Din nou oamenii erau scandalizați. Între timp, începuse să asfințească, iar pe pereți jucau razele soarelui în amurg. Nimeni nu vorbea, dar oamenii aveau obrajii brăzdați de lacrimi. Chiar atunci, pe culoar se auziră pașii câtorva samurai. Presupunând că stăpânul lor se întorcea, toți săriră în picioare să-l primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]