1,877 matches
-
vocație, pentru că este, în fond, un naiv: „Cuvintele-mi rod unghiile / Ca o râie nobilă / Ca un abces pe police“ (Jos de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Ca o râie nobilă / Ca un abces pe police“ (Jos de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de pagină); „Bieți poeți, curve captive / Ale cuvintelor-pești“ (Trotuar) etc. De o atenție specială se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
se bucură în poezia sa asfințitul, supus unei depoetizări brutale și neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă? Sau suferă el însuși de indigestie, având burta grea? Iată întrebări care vor rămâne
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
neinspirate: „Zorii avortează pe picioarele / Asfințitului“ (Trotuar); „Cântecele sfârâie stinse / Sub burta grea a unui / Asfințit indigest.“ (Virtuoz) Reprezentările de acest fel sunt hilare și confuze. Ce înseamnă „picioarele asfințitului“? Ce avortează zorii? Niște zoricei? Sau sunt chiar ei avortonii? Asfințitul are burta grea și este tot el și indigest? Pentru cine? Pentru cine îl mănâncă? Sau suferă el însuși de indigestie, având burta grea? Iată întrebări care vor rămâne veșnic fără răspuns. Tagore, Rilke si Popa Într-un stil grav
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Să se facă! Concluzia a fost că fosa este etanșă și Vasilică a triumfat. Dar noaptea se mai aud bocănituri de ciocan în daltă. Măcar un pic, o găurice, Dumnezeii mamii lui! Mare șmecher este Vasilică ăsta! Între confrați Spre asfințit cerul devenise rozaliu și soarele cobora obosit, ascuns de nori anemici, striați și pîclișiți. În partea de est nu era zare de nor, doar dincolo de Holboca, pe la basarabeni, se vedeau ceva forme neclare, care ar fi putut fi catalogate drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de fapt, pentru cine nu ești, ce te îndepărtează de secunda trecută, cine te alungă în bătaia inimi, ce te sperie de secunda ce vine? Am întâlnit destule cazuri în care individul fugea din trecut ca de ciumă: după fiecare asfințit închidea ușa, după fiecare răsărit trăgea obloanele, după fiecare bătaie de inimă desena paranteză pătrată. Am cunoscut pe unii care trăiau continuu într-un viitor amânat, se temeau de eșec, conservau visele și schimbau etichetele. Când ajungeau la termen, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr de cămilă, peste pătură un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la 16 până la asfințitul soarelui. Trabucuri havana, whisky scoțian, pișcoturi franțuzești, ciocolată elvețiană, muzică jazz, reviste de modă. Domnișoara, în costum de plajă, șapcă Che Guevara, prosopul împăturit în 6 sub cap. Bronzul de munte face bine la circulație domnișoara, mereu pe drumuri. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prețuiască pâinea trudită de mânuțele matale. Fii îngăduitoare măcar o zi! Mâine ridic gard în jurul livezii, gard de 5 metri, să nu treacă nici soarele, nici vântul. De mâine poruncesc să nu mai iasă nimeni din chilie după 4 până la asfințitul soarelui. Bine. Pentru matale, îmi mai ascult pentru ultima dată inima, cugetul mă îndeamnă să-mi iau bănuții și să plec. Inima, ehei inima, ți-am spus eu odată, te știe de pe când învăța să numere pe sărite. Gata, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
știe cum să mai iasă, stelele pe acoperiș, lipite precum insignele pe un piept de erou, norii s-au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii de copac indică asfințitul. Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând precum muzica. Auzi glasul mamei cum te cheamă la masă? Aburește laptele în ceaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
incert decât o consemnare a prezenței într-un prezent conjugat sub relativitatea absurdului. Astăzi, mâine, poimâine fericiri, regrete, resemnări, raportate la dimensiuni cronologice (înainte de..., după..., anul Domnului...), consemnate în jurnale (ordinea gândirii prima încifrare, ordinea faptelor mereu ultima), actualizate la asfințitul soarelui (nostalgia îndulcește înserările), declasate cu fiecare resuscitarea a memoriei (punct, și de la capăt!). Fuga în timp. Ehei, ce laborator farmaceutic este viața pentru unii! Sub lună, niciodată intenția nu bate pasul pe loc, nu se împiedică de acele ceasornicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a fost sete. Întunericul este mai mult decât asfințit de soare. Întunericul se lasă decupat de locuire precum pământul cimitirului, nici o unghie mai mult, nici o sămânță mai puțin. Întunericul absoarbe absența, o digeră și o scuipă în uterul nopții. Sfinții Anthoniți dormeau ziua, pentru că noaptea era păcat să închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vadă între ele, așa cum nu au voie să se întîlnească miresele în fața bisericii, semn rău. Noaptea, cel care o ia înainte ronțăie secundele celui care numără pe silabe. Cel rămas în urmă începe să moară cîte o secundă la fiecare asfințit de soare.") COLECTIA efigii In curs de editare: Doina POPA 224 223
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-o niciodată, dar ființa ei este, Înainte de toate și Înainte de orice, o emisie neîn treruptă de lumină. Mai este ea pentru mine, ca, de altfel, pentru orice privire limpede, o frumusețe de un rafinament și o delicatețe unice. CÎt despre asfințitul acela fără seamăn, pe care În copi lărie Încă nu-l deosebeam de realitatea cu adevărat vizibilă, el s-a estompat cu timpul. Radiația lui a virat către alb, către fumuriu și mai ales către sepia. Vederea interioară s-a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Coasta Dalmată pînă În portul New York, memoria mea e purtată de o succesiune de imagini, nu de șiruri de evenimente: un vapor mare și galben Încărcat cu mulțime de oameni la Fiume, păsări albe Însoțindu-l de dimineața pînă la asfințit, dar rărindu-se de la o vreme și dispărînd de tot, lacrimile Floarei, rămasă În lipsa lor fără nici o legătură cu pămîntul... O furtună pornită În plină zi, Înghițind soa rele și prelungindu-se toată noaptea, vaporul clătinîndu-se a rupere, Întunericul furtunii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
toate, În drum spre casă, și vreme de vreo trei luni, cînd cu trenul, cînd pe jos, mai lucrînd pe la cîte un gospodar, mai odihnindu-se, a tot venit. Greu i-a fost să se hotărască să o ia spre asfințit. Gar diștii roșii Îl Îndemnau să meargă cu ei spre soare răsare: „Tot pămîntul e al nostru!“ - proclamau ei, trăgînd cu pistoalele În aer. Numai că așa fusese la Sibir pămîntul de cînd lumea, al cui voia și al cui
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pernă sub umeri și a Început să macine, nu despre America, nici despre diavolii mărunți ori uriași, cu atît mai puțin despre strigile cu luminițe În creștetul capului sau despre dăn țu ielile Frumoaselor ca niște vîrtejuri de raze În asfințit, toate făpturi văzute și Întîlnite, chipurile, ci despre cea mai primej dioasă peripeție, una la care nu asistase, a străne potului cres cut de ea. Nu izbutise niciodată să rostească numele lui Zoli. Îi spunea Doli. Care o fi fost
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bucurăm de senin, de soare, de frumusețe, de fericire și să ne recunoaștem propriul suflet în lumina Iubirii. Digul " Știați că și pietrele au îngerii lor?" Așa își începu bătrânul povestea. Era o după-amiază senină de vară, soarele luneca spre asfințit și, până departe, apa lacului strălucea vălurind lin, până la poalele muntelui. Lacul fusese dintotdeauna aici îmi spuneam ca să oglindească brazii, să zboare deasupra lui păsările și, mai ales, să ne dea nouă răcoare vara, apă rece cu parfum de cetină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
au ucis, ne-au lăsat să ne apropiem. I-am sărutat buzele. Matsugo-no-mizu: lacrimile mele cu sângele lui fusese dat să fie "apa clipei de pe urmă". M-au îmbrâncit. Se terminase. Ne-au alungat, din câmp, pe drum. În urmă, asfințitul poleia crucile. În lumina lui se amesteca sângele lor. Sângele lor era lumina asfințitului. În față, Nishizaka, unde erau uciși criminalii. Iar crima lor fusese credința. Nu se mai pomenise așa grozăvie până acum. Toyotomi Hideyoshi și edictul lui. "Japonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mele cu sângele lui fusese dat să fie "apa clipei de pe urmă". M-au îmbrâncit. Se terminase. Ne-au alungat, din câmp, pe drum. În urmă, asfințitul poleia crucile. În lumina lui se amesteca sângele lor. Sângele lor era lumina asfințitului. În față, Nishizaka, unde erau uciși criminalii. Iar crima lor fusese credința. Nu se mai pomenise așa grozăvie până acum. Toyotomi Hideyoshi și edictul lui. "Japonia țara spiritelor kami", spusese. Optzeci și opt de milioane de spirite kami8, bune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
rugăciunea, lumina opaițului creștea în casă... Când a încetat și ne-a dat drumul la mâini, hainele noastre se uscaseră, ne trecuse foamea, era cald și bine... iar el ne privea surâzând... Ne-am uitat afară, trecuse și furtuna. Soarele asfințitului poleia grădina. Am dat să plecăm iar el ne-a spus: "Uite, vreau să vă fac un dar. Să țineți minte: ori de câte ori veți căuta mai întâi Cuvântul Lui Dumnezeu, toate celelalte vor veni pe deasupra." A surâs iar... ne-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
desenat, de unde lumină ? Li se obișnuiseră ochii cu întunericul și-și vedeau fețele într-o umbră neagră-cenușie... Și trecu vremea... Nu putea spune cât... De sus nu se mai auzea nimic de multă vreme, de foarte multă vreme... Într-un asfințit, tatăl rupse tăcerea. Vocea i-a răsunat straniu. Nu mai vorbiseră de atâta vreme, că aproape uitaseră cuvintele... "Eu ies să văd". Mama plângea încetișor, dar copilul se luă tiptil după tata. Chepengul se ridică greu, căzură așchii de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar urca... pas cu pas... Copilul, după el. Când ajunse sus, își stăpâni un țipăt de groază. Acolo nu mai era nimic de văzut. Pustiu. Cenușiu, cât vedeai cu ochii. Ici și colo, ruine, cenușii și ele, pe care soarele asfințitului lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un colț de zid, se mai ținea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de lumină jos, pe altar. O floare sângerie. Și atunci, ostia și vinul aveau gust de carne, gust de sânge. Copilul se uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din când în când, un suspin îi cutremura trupul se ruga, dar ruga lui era fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]