KorAP: Find »[drukola/base=aspectual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 12 >

290 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista independent de eveniment; (b) AspOR este al doilea nod aspectual, al originatorului: argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind originea evenimentului; evenimentul are un punct inițial în timp (= "Agent"); toate celelalte proprietăți asociate cu "Agentul" sau cu agentivitatea (voiță, simțire, existență independentă de eveniment − așa cum apar la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
evenimentul are un punct inițial în timp (= "Agent"); toate celelalte proprietăți asociate cu "Agentul" sau cu agentivitatea (voiță, simțire, existență independentă de eveniment − așa cum apar la Dowty 1991 − vezi supra, 4.2.3.) pot fi efecte secundare ale acestei proprietăți aspectuale, dar sunt nerelevante pentru interfața cu Sintaxa. Prin aplicarea acestui model de proiectare a argumentelor rezultă următoarele reprezentări: ● Verbele inacuzative − [TP NPi [AspEM ti [VP Varrive−a sosi]]] − descriu un eveniment pentru care este specificat numai punctul final; interpretarea telică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă de Arad, argumentele sunt generate în specificatorul proiecțiilor aspectuale (și nu urcă din VP), pentru că acestea sunt poziții în care are loc interpretarea semantică; prin urmare, nu există deplasare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă de Arad, argumentele sunt generate în specificatorul proiecțiilor aspectuale (și nu urcă din VP), pentru că acestea sunt poziții în care are loc interpretarea semantică; prin urmare, nu există deplasare. Borer (1994) a arătat că predicatele specifică numai numărul, posibil și tipul argumentelor; de aceea, intranzitivele sunt ambigue (inacuzative sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de aceea, intranzitivele sunt ambigue (inacuzative sau inergative). Arad contrazice afirmația lui Borer, pe care o consideră inadecvată pentru verbe ca arrive 'a ajunge' (telic), work 'a munci' (atelic), kill 'a omorî' (telic), know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
consideră inadecvată pentru verbe ca arrive 'a ajunge' (telic), work 'a munci' (atelic), kill 'a omorî' (telic), know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt dependente de context. Majoritatea verbelor de mișcare acceptă, opțional, un delimitator, care poate transforma un predicat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt dependente de context. Majoritatea verbelor de mișcare acceptă, opțional, un delimitator, care poate transforma un predicat atelic inergativ (run 'a alerga', walk 'a merge') într-unul telic, inacuzativ (run to the store 'a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ipoteza scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Consecința acestui model este că două macroroluri sunt suficiente pentru a descrie selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de telicitatea evenimentului; nu există telicitate fără Caz acuzativ, cu excepția situațiilor în care apare un grup prepozițional delimitator. Alternanța cu dativul și alternanța locativă nu sunt alternanțe: cele două sensuri rezultă din posibilitatea verbelor de a genera oricare dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
telice sunt inacuzative, iar cele atelice, inergative; nu contează agentivitatea, intervalul, controlul extern. În teoria autoarei (Van Hout 2004: 60−61), un verb cu două argumente trebuie să-și proiecteze un obiect direct pentru a stabili o interpretare telică; trăsătura aspectuală trebuie să fie verificată sintactic în poziția de obiect; AgrOP este locul de verificare a telicității. Un verb cu un singur argument trebuie, de asemenea, să-și verifice telicitatea; în acest caz, AgrOP este sursa inacuzativității. În această teorie, inacuzativitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se deplaseze în AgrOP pentru a verifica telicitatea, rezultând astfel un verb inacuzativ: AgrSP 3 Spec AgrS' DPi 3 AgrS AgrOP 3 Spec AgrO' ti 3 AgrO VP [+ Telic] 4 ti Van Hout (2004: 77) susține că, în această teorie aspectuală, argumentul inacuzativelor se deplasează mai întâi în AgrOP pentru a verifica telicitatea, apoi în AgrSP, pentru a respecta EPP, ceea ce înseamnă că nu poate primi Caz tare. Pentru un verb cu un argument, distincția Caz slab − Caz tare nu se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru că argumentul unic primește Cazul subiectului, care nu este asociat cu un anumit tip de citire; verbele inacuzative, telice, nu acceptă ca obiectul să stea în AgrOP, deci nu pot atribui acuzativul (Van Hout 2004: 78). Autoarea subliniază că abordarea aspectuală a inacuzativelor este împotriva teoriei tradiționale, care definește inacuzativele în termeni de proprietăți tematice ale argumentelor (bazându-se pe UTAH). Comentând acest tip de abordare, Sorace (2004: 250) arată că verificarea trăsăturilor reprezintă o altă versiune a teoriei construcționiste, diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
termeni de proprietăți tematice ale argumentelor (bazându-se pe UTAH). Comentând acest tip de abordare, Sorace (2004: 250) arată că verificarea trăsăturilor reprezintă o altă versiune a teoriei construcționiste, diferite versiuni ale acesteia încorporând componente de verificare a trăsăturilor. Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectului în Spec,AgrO. 4.4.4. În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au fost formulate mai multe critici. Abraham (2004) adoptă o poziție radicală, susținând că noțiunile de ergativitate/ inacuzativitate nu se pot aplica pentru limbile care au distincții aspectuale de perfectivitate, pentru că inacuzativele sunt intranzitive perfective. Dacă pentru neerlandeză și germană diagnosticele inacuzative (toate derivate din selecția auxiliarului) sunt mai clare, pentru engleză nu s-a făcut o listă exhaustivă a predicatelor ergative. Abraham (2004) sugerează că ergativitatea verbală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
perfectivității. Reinhart (1991: 1; 1996: 9) se declară împotriva stabilirii unei relații între ergativitate și aspect și arată că această direcție de cercetare e greșită, clasa verbelor ergative neputând fi redusă la una dintre cele trei mari clase de verbe aspectuale. Reinhart (1991: 3; 1996: 10) demonstrează lipsa relevanței aspectului pentru clasificarea verbelor ergative. Niciuna dintre clasele aspectuale mari nu se suprapune cu sau nu conține clasa inacuzativelor: (a) stări: stative (be 'a fi', stay 'a sta', remain 'a rămâne') și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arată că această direcție de cercetare e greșită, clasa verbelor ergative neputând fi redusă la una dintre cele trei mari clase de verbe aspectuale. Reinhart (1991: 3; 1996: 10) demonstrează lipsa relevanței aspectului pentru clasificarea verbelor ergative. Niciuna dintre clasele aspectuale mari nu se suprapune cu sau nu conține clasa inacuzativelor: (a) stări: stative (be 'a fi', stay 'a sta', remain 'a rămâne') și activități (roll 'a se rostolgoli', move 'a se mișca', spin 'a se învârti/rostogoli', rise 'a se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
înroși', wither 'a se veșteji', open 'a se deschide') și de tip "achievements" (fall 'a cădea', drown 'a se îneca', blush 'a roși', arrive 'a sosi', break 'a se rupe'). Reinhart (1996: 10) comentează și o altă abordare în termeni aspectuali, influențată de filologia descriptivă și studiul discursului − Smith (1970)84, Tenny (1992, 1994), Verkuyl (1972). Noțiunile utilizate (punct final, delimitare, măsura evenimentului) nu sunt definibile și denotă proprietăți ale situațiilor din lume, și nu ale predicatelor, propozițiilor, intervalelor. Reinhart (1996

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
84, Tenny (1992, 1994), Verkuyl (1972). Noțiunile utilizate (punct final, delimitare, măsura evenimentului) nu sunt definibile și denotă proprietăți ale situațiilor din lume, și nu ale predicatelor, propozițiilor, intervalelor. Reinhart (1996: 13) formulează observația că singurul punct în care analiza aspectuală e bună este explicația că, atunci când un verb inergativ e folosit cu un grup prepozițional direcțional (run to the park 'a alerga până la parc'), acesta manifestă proprietăți evidente de verb inacuzativ. Chierchia (2004: 59) nu împărtășește pesimismul lui Reinhart în privința

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Hovav și Levin (2002)86 au reinterpretat astfel ideile vehiculate de teoriile localiste: un argument care suportă o schimbare de stare este constrâns să fie obiect direct; verbele de schimbare de localizare au diferite opțiuni de realizare argumentală. (b) Abordarea aspectuală (Levin și Rappaport Hovav 2005: 87, 89, 90, 98, 99, 103, 109−111, 113 − vezi și supra, 4.4.) este fundamentată pe ideea că importante sunt proprietățile temporale ale evenimentului, inclusiv structura lor mereologică (parte−întreg). Agentivitatea și cauzalitatea nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
89, 90, 98, 99, 103, 109−111, 113 − vezi și supra, 4.4.) este fundamentată pe ideea că importante sunt proprietățile temporale ale evenimentului, inclusiv structura lor mereologică (parte−întreg). Agentivitatea și cauzalitatea nu sunt incluse între criteriile de clasificare aspectuală. Clasele definite pe baza proprietăților temporale și cele definite pe baza proprietăților de cauzalitate sunt considerate ca fiind fenomene lingvistice diferite. Clasificarea aspectuală a propozițiilor care conțin anumite verbe este determinată de prezența și de natura obiectului direct: obiectul direct

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
evenimentului, inclusiv structura lor mereologică (parte−întreg). Agentivitatea și cauzalitatea nu sunt incluse între criteriile de clasificare aspectuală. Clasele definite pe baza proprietăților temporale și cele definite pe baza proprietăților de cauzalitate sunt considerate ca fiind fenomene lingvistice diferite. Clasificarea aspectuală a propozițiilor care conțin anumite verbe este determinată de prezența și de natura obiectului direct: obiectul direct masiv sau nume nespecificat din punct de vedere cantitativ determină interpretarea atelică, iar obiectul direct specificat cantitativ, interpretarea telică. Tenny (198787, 1992, 1994

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar inergativele, atelice. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 2005: 109) atrag atenția asupra faptului că o teorie a realizării argumentelor trebuie să ia în calcul mai mult decât simpla alegere a subiectului și a obiectului, deoarece verbe care au caracteristici aspectuale asemănătoare nu au aceleași posibilități de realizare argumentală. Soluția autoarelor este legată de complexitatea evenimentului. Structura evenimentului definește relațiile ierarhice între argumente, iar analiza subevenimentelor trebuie să țină seamă de numărul și tipul de subevenimente, de natura și de identitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
accelera, aclimatiza, aglutina, albi, anchiloza, arde, cangrena, coace, cocli, condensa, crăpa, cristaliza, diftonga, diminua, fierbe, îngălbeni, împietri, înverzi, mucegăi, necroza, ologi, oxida, păli, putrezi, răci, râncezi, rugini, slăbi, spuzi, știrbi, trece; configurația spațială: ancora, înțepeni; mișcarea direcționată: coborî, urca; valori aspectuale: continua, porni, sfârși (reiau observația formulată cu ocazia clasificării semantico-sintactice a verbelor inacuzative: limitele între clase nu sunt fixe, existând posibilitatea trecerii cu ușurință de la o clasă la alta). Cu excepția verbelor mucegăi, putrezi, râncezi, rugini și trece, care sunt primare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]