344 matches
-
care sincopă, cu pumnul strâns al oaselor, marșul macabru luat dintr-o simfonie eroică. Am făcut războiul așa cum August Prostul ajută la strânsul covorului din manej. Umblam târând după mine ziua și noaptea ghiuleaua groazei, trainic prinsă de glezna piciorului asudat sau înghețat într-o enormă cizmă potcovită. Într-o încontinuă somnolență, nu știam niciodată unde mă aflu. Înțelegeam numai că stau în prima linie. De aceea, mă simțeam cu totul nefolositor, dezorientat, cuprins de panică. Eram trist ca ropotul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate și, după ce-și făcură câteva cruci repezite, sparseră scrinul și dulapurile. Unul din ei apucă păpușa de pe canapeaua de pluș și-i zdrobi căpșorul blond, de rama ferestrei. În curte, parlagiul regimentului, cu chipul de câine mops, congestionat, spinteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Pe o ploaie torențială. Nicholson deschise gura o dată sau de două ori, dar nu scoase nici un cuvânt. Logan nu-l mai Întrebă nimic timp de două minute. Nicholson devenea din ce În ce mai nervos cu fiecare secundă, capul ras fiindu-i acum la fel de asudat ca și buza superioară, răspândind un miros de usturoi second-hand care se ridica În valuri tremurătoare. — Luasem și... ceva la bord, bine? Am căzut, era să mor din cauza nenorocitului de mal. Ai căzut pe mal, pe o ploaie torențială și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormîntului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sînii ei pîlpîitori și atît de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele lacului Albert, pe gîtul său de lujer se imprimase, ca o pecete a frăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
strălucitoarei diviziuni pe caste, recunoscu Amory. Îmi place să există În vârf o haită de motani În călduri, dar, naiba s-o ia, Kerry, vreau să fiu și eu printre ei. Numai că, deocamdată, Amory, nu ești decât un mic-burghez asudat. Amory a păstrat un minut de tăcere. — Nu va dura mult, a comentat el În cele din urmă. Dar detest să fac eforturi exagerate ca să-mi ating un scop. S-ar vedea urmele, nu-i așa? — Cicatrici onorabile. Brusc, Kerry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Kaye, din grupa ta, și cu care el a Încercat să-ți facă toată seara cunoștință) trece din nou, săltăreață, rândul pășește Înapoi, grupulețele fac stânga-mprejur și se concentrează asupra colțurilor Îndepărtate ale sălii, deoarece la orizont apare Kaye, asudat și alarmat, croindu-și drum cu coatele către chipurile familiare. — Ascultă, bătrâne. Am o foarte bună... — Regret, Kaye, dar dansul ăsta sunt ocupat. Trebuie să iau partenera de la un tip. — Dar următorul? — Păi... ăăă... jur că m-am Înțelesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
isteț ca irlandezul luase atât de personal un atac indirect, după care îl lovise pe partenerul său sub centură. Pendejo. Speriat. Iar Dudley Smith o știa. Ajuns acasă, Mal profită de faptul că toată lumea era plecată, se debarasă de hainele asudate, făcu un duș și își puse pe el un tricou și niște pantaloni lejeri, înțepenind apoi în fața biroului pentru a scrie un raport lung pentru Loew, în care puse accent pe faptul că nu mai aveau voie să se adreseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
niște conserve într-o mașină veche și astmatică și dispăru într-un nor de praf. Stația meteorologică se afla într-o clădire mică și albă, la vreo douăzeci de metri mai încolo; Craig deschise ușa și-l întrebă pe bărbatul asudat aflat în cameră: - Cât este temperatura acum? Omul rotofei, cu ochelari, se târî la birou. - Sunt 120°4, gemu el. Ce coșmar... Birourile din Denver și Los Angeles trântesc telefoanele și mă întreabă dacă sunt beat. Dar - se strâmbă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
doua zi după cum hotărâse Sfatul Bătrânilor, dintre toți solii, numai el rămăsese în vale fără a putea să se desprindă de trupul gol al soției sale. „Trebuie să mă duc”, repeta el întruna. Însă Riku se strânse la pieptul său asudată toată și își lipi fața de a lui. „Degeaba pleci”, murmură ea gâfâind, „tot n-o să primim înapoi pământurile din Kurokawa.” El se retrase de lângă Riku și o întrebă speriat: „Știe și unchiul?” O văzu încuviințând și se ridică uluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
muntele. Aceleași priveliști monotone ca mai înainte li se desfășurau din nou în fața ochilor. Sub soarele pârjolitor, agave și cactuși se înfigeau în pământul uscat ca niște pietre părăsite de mormânt. În depărare se deslușeau niște munți golași. Pe fețele asudate li se așezau bâzâind muște. — Oare să mai fie într-adevăr vreun japonez pe aici? zise Nishi către samurai și către Tanaka Tarozaemon în timp ce alunga muștele cu mâna. — Aș vrea să-l întâlnesc, zise samuraiul cuprinzând cu privirea podișul întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Așa o asuprire... nici măcar indienii cei supuși n-au mai putut suporta. Velasco nu le spusese nimic. Era prima oară când auzeau despre aceste lucruri. Samuraiul se uită la chipul năucit al lui Nishi și îl apucă strâns de mâna asudată. Chiar și după ce plecaseră din Mexico, Velasco de pe calul său le vorbise mereu plin de încredere ca întotdeauna și le arătase zâmbetul lui trufaș. Adevărat? — Toată lumea știe. Tribul Huaxteca folosește puști și praf de pușcă. Mai gândiți-vă înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nori de furtună poleiți cu auriu pe margine se ridicau amenințători în zare. Ajunseră într-o câmpie plină de ruine. Pe deasupra, umbrele norilor pluteau agale. Cactușii scrutau convoiul, țepeni ca niște bătrâni morocănoși, iar muștele treceau bâzâind peste fețele lor asudate. Privind în zarea orbitoare a câmpiei nesfârșite, samuraiul se gândea la oceanul aflat în depărtare. Apoi se gândi la țara numită Spania care se găsea dincolo de ocean. Mări și țări pe care nu le mai văzuse niciodată. O soartă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
convoiul intră în vechea capitală Toledo. Și aici, turla bisericii construite pe un deal se vedea din depărtare. Era pe înserat. Pe măsură ce soarele uriaș apunea pe cerul auriu, crucea din vârful turlei strălucea să-ți ia ochii în razele amurgului. Asudați, japonezii urcau în tăcere povârnișul pietruit ce ducea către biserică, în timp ce ochii curioși ai oamenilor erau ca de obicei ațintiți asupra lor. Japoneses! strigă cineva din rândul oamenilor adunați pe o parte a povârnișului. Me han encontrado con Japoneses antes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în afară, ci se resorbea mereu în aceeași cupă mizeră a ființei lui. Ada îl târa la toate ședințele sportive de antrenament, găsind că e mai chic decât să asiste la meciurile oficiale. De altfel, ei îi plăceau busturile goale asudate, mușchii întinși, viața brutală și în plin aer. Pe când ceilalți își cheltuiau acolo energiile sau își consumau lenea, Maxențiu trăia ceasurile unui efort tragic pentru ca resorturile 168 lui, toate, să stea la postul lor de funcționare; ca nu cumva sărmanul
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
astfel, bălăbănind capul și brațele ca o pendulă. Preotul, plictisit de încetineală, îi făcu un gest de invitare. Livid, Rim se apropie și aplecă de formă capul peste coroane. Printre flori picurau încet stropi greoi, ce se prelingeau din sicriul asudat. Lui Rim acum îi zbârnâiau picioarele ca niște coarde slabe. Se gândi la gută și o grimasă mare de nemulțumire îl urâți încă; părea lecuit de sărutări virginale: "Fecioară nesocotită!" își zise cu severitate. în spatele lui, gemenii se adăposteau ca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dar nici un răspuns nu sosea dinspre voievod. Încetul cu Încetul, În rândurile răzeșilor se răspândi un cuvânt greu. Acela că măria sa fusese ucis. Căpitanul de steag Isailă porni, În fugă, spre dealurile din stânga Bârladului. După jumătate de ceas se Întoarse, asudat și plin de sânge. - Nu se poate trece spre măria sa... le spuse răzeșilor din jurul său. E o bătălie acolo cum n-am mai văzut. Au căzut mulți din Apărători... Răzeșii Își făcură cruce. Dacă și Apărătorii cădeau, atunci totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
veri toride care transforma stepele În imagini Înșelătoare ale unei lumi ce tremura ireal În aburii depărtărilor, un călăreț se ivise, ca o apariție firavă, imposibilă, la linia orizontului. Ajunsese la iurta lui Amir după Încă două ore de galop, asudat, prăfuit și extrem de agitat. Purta semnul șarpelui și săgeții și fusese trimis de grupul celor patru Cuceritori. Nu avea nici un mesaj scris, căci reținuse exact ce are de spus. Și spusese repede, după ce băuse fără să răsufle o cană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro primi răvașul sosit În timpul luptei, trecu repede cu privirea peste el și Îl Înmână, fără un cuvânt, voievodului. Ștefan Își scoase coiful cu nazal și făcu semn unui scutier să-i desfacă platoșa stropită cu sânge. Era obosit și asudat, iar căldura lui iulie devenise greu de suportat. Dar mai erau doar trei sau patru ceasuri până când, la adăpostului codrului, aerul avea să devină mai răcoros. Se simțea mireasma frunzelor de fag și a ierbii crescute sălbatic În apropierea Siretului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
misiunea voastră a luat sfârșit. Vă ordon să vă Întoarceți la comandantul vostru suprem, În Alpii italieni. Veți primi alte misiuni. Cea din Moldova s-a Încheiat. Căpitanul Petru Ilaș privi În jurul lui. Apărătorii erau nerași de o săptămână, obosiți, asudați, tăcuți. Îi evitau privirea. Așteptau o soluție care nu mai putea veni de nicăieri. Războiul era pierdut. Se bătuseră ca niște nebuni, mulți dintre ei căzuseră sub iataganele oceanului turcesc, dar acum nu mai vedeau nici o scăpare. Singura victorie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o baltă căreia nu-i vede malul. Ea murdărește tot. Chiar și pierderea ființei iubite. Devine suferința propriei știrbiri. Îi e dor de Elena pentru el. Robinson ăsta învață să iubească oamenii după ce i-a pierdut și plînge că umerii asudați i se apleacă sub plumbul razelor unei luni dușmane. Din adîncimea acvatică a vitraliului privesc afară unde toate se întîmplă cu o formidabilă repeziciune. Trupul se bate cu moartea pe care a adăpostit-o. Dar moartea e inefabilă. Nu intră
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
existența sa. Hotărî să conviețuiască cu ele, posedat și nu posedându-le, să le câștige încrederea, să le afle rostul subtil, până va fi dobândit permisiunea de a intra desculț și cu capul descoperit în lumea lor. Răsucea între palmele asudate o superbă cupă cu picior. Făcută din corn de inorog, era bogat ornamentată, precum potirul Sfântului Graal, în care Iosif Arimateanul strânsese sângele scurs din trupul răstignit al lui Isus. Bătrânul își privi chipul oglindit de luciul catifelat al hidromelului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu rochia Mașei, nici cu fața scofâlcită, trecută prin ciur și prin dârmol, al tomnaticului mire, care, În ciuda vârstei destul de Înaintate, se ținea totuși bățos. - M-a luat cu transpirație, răspunse Mașa, făcându-și vânt cu palma peste fața-i asudată. - Deci ăsta-i fostu’, nu? - Fostu’, se grăbi să-l Îngâne Mașa. - Aha, exclamă Extraterestrul, În timp ce Mașa Își lăsă neputincioasă mâinile În poală și ridică din umeri. - Și viitorul? Își Încruntă sprâncenele oaspetele. - Viitorul e mort, nu există nici un viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce semăna cu golul răvășit din suflet... De ce tot ce era permis altora fără opreliști, pentru el devenise un fapt de neatins? De ce patul său, pe care Noimann Îl asemăna cu sala de așteptare dintr-o gară, plină de trupuri asudate ce se Încolăceau de-a valma, căzute pradă instinctelor primare, În timpul sortit Împerecherii, devenea pentru Noimann un lăcaș sfânt, pe care nu aveai dreptul să-l tulburi nici măcar c-o răsuflare, În timp ce pentru alții același pat era accesibil oricărei fantezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă... Noimann Își pipăie cu teamă fața. Totul e neted, jilav. Asudat. Unde i-au dispărut trăsăturile? Trăsăturile s-au agățat de păienjeniș. Medicul Își privește cu atenție mâinile. Și mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul asudat și obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu o licoare rubinie. Nu era Însă vin, ci coniac Alexandrion. Lilith nu era Însă prea Încântată nici de coronița Împletită din flori proaspete a lui Noimann, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]