866 matches
-
culturală în care se presupune că ne găsim azi, odată cu conștientizarea limitelor modernului, iar "postmodernul" și "postmodernismul" semnificând, indistinct, mișcarea culturală (precum și ipostazele, rezultatele și actorii ei) de mare amplitudine, care adoptă o atitudine critică și sceptică față de principiile și asumpțiile ce au ghidat gândirea și viața socială din Occident în ultimele trei secole" (cf. Gabriel Troc, Postmodernismul în antropologia culturală, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 16). Paradoxal, deși e vorba de o semnificație culturală în sens larg, o astfel de
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
xiii. 468 Idem, p. xvi. 469 Ibidem. 470 Steve Fuller, Social Epistemology, Indiana University Press, Bloomington and Indianapolis,1988, pp. xi-xii. 471 În cuvintele lui Fuller, "când epistemologii comit eroarea compoziției, ei presupun că cineva poate să prezică dacă o asumpție poate să treacă drept cunoaștere într-o comunitate cognitivă particulară pe baza a ceea ce cred cei mai mulți dintre membrii comunității respective. În același fel, când epistemologii comit eroarea divizării, ei presupun că cea mai bună explicație cu privire la faptul că o comunitate
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
drept cunoaștere într-o comunitate cognitivă particulară pe baza a ceea ce cred cei mai mulți dintre membrii comunității respective. În același fel, când epistemologii comit eroarea divizării, ei presupun că cea mai bună explicație cu privire la faptul că o comunitate tratează oficial o asumpție dată drept cunoaștere este că cei mai mulți membri ai comunității sunt convinși de asumpția respectivă. În orice caz, ambele inferențe subestimează în mod major influența exercitată de așteptările fiecărui membru al comunității asupra a ceea ce este potrivit să fie afirmat în
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dintre membrii comunității respective. În același fel, când epistemologii comit eroarea divizării, ei presupun că cea mai bună explicație cu privire la faptul că o comunitate tratează oficial o asumpție dată drept cunoaștere este că cei mai mulți membri ai comunității sunt convinși de asumpția respectivă. În orice caz, ambele inferențe subestimează în mod major influența exercitată de așteptările fiecărui membru al comunității asupra a ceea ce este potrivit să fie afirmat în comunitatea sa cognitivă, ca și dorința fiecărui membru de a minimiza propriile sale
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
al imperiului. Ulterior, toate deciziile teoretice luate de marile discipline umaniste și-au câștigat relevanța prin raportul polemic sau mai degrabă simpatetic pe care l-au stabilit cu această persistentă interogație. În orice anotimp al istoriei, teologia creștină a întâmpinat asumpțiile metafizice ale alterității culturale. Deloc întâmplător, gestul s-a bucurat de reciprocitate. De aceea, capacitatea de a stimula apariția unor teologi articulați revine nu doar Bisericii, ci și unei culturi publice dornice să lămurească pretențiile de adevăr ale tuturor epistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
planificată, ordonată, asamblată asemenea unei mașini, iar indivizii care o populează nu sunt decât resorturi interne care aplică strict prevederile legale, suprimându-și propria personalitate. Birocrația este o construcție centrată pe sine, fiecare componentă având un rol în funcționarea întregului. Asumpția de bază este următoarea: standardizarea procedurilor și preformularea regulilor de interacțiune asigură rezultatul optim. Funcționarii trebuie să se asigure că aplică corect procedura și respectă regulile, rezultatele urmând pe cale de consecință. Pentru a asigura profesionalismul și imparțialitatea funcționarilor, ei sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
birourilor (Dunleavy, 1991), în fiecare dintre cazuri urmărindu-se propriile interese și avantaje (putere și status) ale birocraților, și nu interesul public. Se asumă astfel o relație directă între mărimea biroului și utilitatea derivată de funcționari. Tullock (1965) pornește de la asumpția că birocratul este un actor rațional care își urmărește propria utilitate (presupunând totuși că utilitatea este parțial derivată din satisfacții egoiste și parțial din interesul public). „Ca regulă generală”, spune el, „birocratul va realiza că oportunitățile de promovare cresc, puterea
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
avantajoase între actori individuali ce urmăresc propria bunăstare; ei sunt liberi să-și maximizeze bunăstarea în limitele unor reglementări ce stabilesc regulile jocului; acestea se referă la alocarea inițială a drepturilor de proprietate în baza cărora schimburile sunt ulterior posibile; asumpția de bază este cea a raționalității actorilor și a faptului că ei posedă toate informațiile necesare pentru deciziile de schimb pe care le iau. Guvernarea presupune căutarea și implementarea unor soluții colective în cazul unor probleme ce afectează societatea (sărăcie
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
Lozeau, Langley și Denis (2002) prezintă modul în care tehnicile manageriale pot fi „corupte”. Autorii pleacă de la premisa că tehnicile manageriale se bazează pe niște presupoziții privind distribuția rolurilor și puterii între diferiții actori ai unui sistem organizațional. De pildă, asumpția din spatele planificării strategice este că managementul de vârf are putereade a stabili direcția strategică (Lozeau, Langley și Denis, 2002, p. 539). Astfel, prin compararea presupozițiilor tehnicilor NMP cu distribuția existentă arolurilor și a puterii în cadrul administrației publice se pot identifica
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
o stare considerată mai bună decât cea în care se afla înainte de efectuarea alegerii. Având în vedere această presupoziție referitoare la comportamentul actorului rațional, într-o relație contractuală, atât agentul, cât și principalul își urmăresc propriile preferințe. Vom aplica aceeași asumpție și în ceea ce privește relațiile dintre ședința de Guvern, SGG/CG și aparatul administrativ al ministerelor de linie și vom încerca să identificăm profilul acestui comportament maximizator. ședința de Guvern este un for politic în care se iau decizii cu privire la anumite probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
precizare este că, indiferent de felul în care vom face clasificarea, modelele rezultate nu se vor aplica într-un „spațiu gol”. Fiecare țară are o tradiție, rezultat al evoluției organice a statului și instituțiilor. Această tradiție este strâns legată de asumpțiile și valorile incluse în conceptul de stat din țara respectivă, de instituțiile existente și de practicile culturale, aspecte care concurează la identificarea unui mindset al locuitorilor respectivei țări. Prin urmare, orice administrație va fi „dependentă de o cale”1, în
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
al puterilor cognitive. Prima schemă poate părea mai extinsă cel putin deoarece unele dintre variantele interpretative nu par a avea un corespondent în cea de-a doua clasificare. Toate cele trei interpretări aferente primului criteriu au în comun următoarele două asumpții: a) formă din minte este la fel cu forma din obiect; (B) Primul obiect al puterilor cognitive este forma obiectului extramental din mintea subiectului cunoscător (A) Primul obiect al puterilor cognitive este obiectul extramental (ÎI) Primul obiect al puterilor cognitive
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
Acesta este modul în care continuă învățarea și cunoașterea generală. Pentru unii dintre voi aspectul științific va fi mai greu de deprins. Este nevoie de timp pentru a învăța cum relațiile trebuie specificate în mod precis (subiectul), cum trebuie identificate asumpțiile și înțelesurile teoretice implicite (teoria) și cum trebuie realizată o testare și o argumentare riguroasă (metoda). Prin formația voastră, s-ar putea să ezitați să fiți curioși, de teamă să nu faceți ceva rău sau pentru a evita riscurile unor
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
aici, ceea ce face comportamentul generat perfect plauzibil. Orice conducător auto ar putea lua decizia de a nu conduce mai neglijent în ciuda asigurării. De fapt, s-ar putea ca toți conducătorii auto s-o facă. Dar ne așteptăm, dată fiind o asumpție rezonabilă cu privire la natura umană, ca per total să avem mai mulți conducători neatenți cu asigurare decât fără. Făcând controlul pentru efectul celorlalte variabile care ar putea interveni cu un grad moderat de variație reziduală, putem exprima cu relativă siguranță o relație
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
lor de premisă inițială. În teoria „alegerilor sociale” ne ocupăm de micro-fundamentele comportamentului uman tipic. Încercăm să specificăm acțiunile posibile, respectiv șansa de realizare care corespunde fiecăreia, cu care se confruntă un anumit individ, și rezultatele care corespund acțiunilor respective. Asumpția este că indivizii își iau deciziile bazându-se pe preferințele personale dintr-o serie de selecții disponibile, acceptând gradul de incertitudine al profiturilor potențiale și riscurile obținerii acestora. Efectele sociale se nasc dintr-o astfel de combinație de alegeri, efectuată
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
de apariție. Acest tip de raționament este dezvoltat și în ceea ce privește scorurile Z și scorurile t. Cursul se ocupă apoi de testarea multivariată, subliniind, în special, evaluarea variabilelor de control și elaborarea explicațiilor cauzale parțiale. Cursul se încheie cu discutarea unor asumpții caracteristice inferenței statistice cvasi-experimentale și prezintă argumente în favoarea unor metode de testare mai sofisticate. Ne aflăm în mijlocul unei discuții privind testarea cvasi-experimentală, unde cercetătorul se folosește de un număr mare de observații, însă nu are posibilitatea de a atribui în
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
aceste prezumții esențiale și vom indica existența unor metodologii mai complexe, menite să compenseze scăpările posibile. O discuție mai detaliată ar trece dincolo de scopul acestor cursuri introductive și trebuie amânată pentru un curs mai avansat în econometrie. Unele dintre aceste asumpții au fost deja menționate pe parcursul acestor cursuri. În primul rând, modelul trebuie să fie specificat în mod rezonabil. Erorile de specificare cu prea multe variabile pot scădea eficiența, crescând în mod artificial eroarea standard prin reducerea gradelor de libertate disponibile
[Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
finalizează sub formă de căsătorii, se dezvoltă ca urmare a unor decizii de alegere a partenerilor sexuali, decizii luate fie de cei doi parteneri, fie de rude ale acestora, cum ar fi părinții (Buston și Emlen, 2003). Dacă se face asumpția existenței unei variații în termeni de succes reproductiv (număr de descendenți viabili pe o perioadă dată) între căsătorii, atunci selecția naturală ar trebui să favorizeze acele decizii care duc la cele mai de succes cupluri (Buss, 2005). În ultimele decade
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
câteva relații importante ale psihologiei evoluționiste, pentru a înțelege mai bine specificitățile acesteia. I. Psihologie evoluționistă versus Psihologie Psihologia evoluționistă se suprapune ca tematică cu psihologia. Abordarea este însă diferită în sensul că, spre deosebire de psihologie, psihologia evoluționistă pornește de la următoarele asumpții: (1) răspunsurile subiectului uman sunt mediate de structurile cognitive; (2) structurile cognitive sunt rezultatul selecției naturale. Psihologia, ca știință, este mai diversă. Mecanismele răspunsurilor subiectului uman pot implica nu doar structuri cognitive, ci și structuri pulsionale (de exemplu, psihanaliza) sau
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
prin care se așteaptă să găsească fețe umane în mediul lor. Imediat după naștere, ei își orientează privirea după stimulii de gen fețe umane, și nu după alt gen de stimuli. De asemenea, copiii au din naștere o serie de asumpții ontologice asupra mediului: Mediul conține obiecte rigide, bine definite și delimitate între ele (spre exemplu, atunci când, în condiții experimentale, un obiect pare că trece prin alt obiect, copiii sunt surprinși); Copii disting obiectele vii de cele nevii; Copii asumă că
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
de învățare, independente de conținut (de exemplu, modelul social standard), ci și sistemelor care presupun un număr mare de mecanisme specifice (structuri cognitive expert), coroborate între ele. II. Psihologie evoluționistă versus științe cognitive Asemenea științelor cognitive, psihologia evoluționistă pornește de la asumpția că răspunsurile subiectului uman sunt mediate de structuri cognitive. Deosebirea apare în punctul în care psihologia evoluționistă consideră că aceste structuri cognitive sunt rezultatul selecției naturale. În timp ce științele cognitive acceptă faptul că anumite structuri cognitive pot fi rezultatul selecției naturale
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
bazinului, pentru a favoriza sarcina, ar fi dus la dificultăți în alergare, scăzând șansa de supraviețuire. Așadar, cele două structuri biologice au trebuit coroborate una cu alta. 2.6. Principii ale psihologiei evoluționiste. Să analizăm în continuare mai detaliat principalele asumpții ale psihologiei evoluționiste (pentru detalii vezi Buss, 2001; Cosmides și Tooby, 2006; Hagen, 2006). 2.6.1. Rolul structurilor cognitive Mintea umană (creierul uman) are structuri cognitive (circuite cerebrale) construite pentru a genera comportamente adecvate condițiilor de mediu (EEA). Structurile
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
o mulțime relativ mică de axiome. În cadrul geometriei sale, Euclid distinge între axiome adevăruri considerate ca nemijlocit certe (de exemplu: "întregul este mai mare decât partea" sau "mărimile care sunt egale cu aceeași mărime sunt egale între ele") și postulate "asumpții a căror validitate părea mai puțin certă, dar care păreau a fi adevărate despre geometria lumii noastre" (Penrose 2005: 28). Cele cinci postulate ale lui Euclid sunt: 1. Există un segment unic de dreaptă care leagă oricare două puncte. 2
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
sens se poate considera că Saccheri a fost primul care a propus un postulat neeuclidian al paralelelor, fără însă a realiza importanța acestui fapt. Cum era și normal, Saccheri a eșuat în încercarea sa de a deriva o contradicție. Din asumpția că cel de-al cincilea postulat al lui Euclid este fals, el a derivat, în loc de o contradicție, o mulțime de teoreme ciudate, cu greu credibile, dar interesante. Totuși, oricât de ciudate au părut a fi aceste rezultate, nici una dintre ele
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
ar trebui să apară la intersecția dintre ele și de care avem nevoie în demonstrațiile teoremelor noastre, să fie inexistent. Astfel, când se demonstrează acest tip de teoreme în sistemul euclidian, se asumă existența unui astfel de punct, iar "această asumpție este bazată pe intuiția geometrică" (Hempel 1945a: 8). Pentru a se evita această problemă, în formularea modernă a geometriei euclidiene, au fost introduse axiome ale continuității 33 și axiome ale ordinii. Cum în acest sistem nu mai apare problema demonstrării
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]