282 matches
-
aclamat. Pentru că mama, părăsită și umilită, era sora lui. Iar asta era răzbunarea. Însă cel învins, cel ucis pentru mine rămânea tot tata. Și copiii, fiii celeilalte, au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau. „Vai“, a zis mama, „pentru asta au iscat un război?“ Cortegiul a pornit. Ce îmbinare de nume grandioase le dăduse Marcus Antonius copiilor acelora, în comparație cu rusticul, republicanul Antonia, care-mi fusese destinat mie! Pe el îl chema Alexandros Helios, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui Întreg popor? Treptele ce duceau la camerele de oaspeți de la San Marco dădeau către o străduță laterală față de piața din fața bisericii. De jur Împrejur, Îmbulzeala celor lipsiți de orice ocupație părea să sporească, Într-o gălăgie confuză care Îl asurzea. Ar fi vrut să se Întoarcă de Îndată la Palatul Prioriei ca să afle vești despre executarea exilului, dar reușea să Înainteze foarte Încet, Împiedicat de mulțimea care se deplasa, compact, În sens contrar. A nu se știe câtelea ghiont Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
grea în mână, alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri asurzi câmpia. Robii alergară înainte, parcă vrând să-și ajungă din urmă săgețile. Iar mulțimile de soldați atlanți, zărind minunata pasăre argintie cu coadă și creastă de foc, care striga din cer, începură să se împrăștie în neorânduială, unii aruncîndu-și armele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mare se dezlănțui cu toată puterea, umplând cerul Întreg de tăria dangătelor sale. El sări ca ars de un bici de foc, cu creierii fierbând, cu timpanele incendiate, ca și cum sulițe foarte ascuțite l-ar fi pătruns adânc, până-n măduva lor, asurzindu-l... De atunci, de la Întâmplarea aceea, a suportat chinuit fiecare zgomot mai pronunțat, a stat departe de sunetele Înalte, tăioase, arătându-se de-a dreptul terorizat În prezența lor. Într-un târziu, pipăindu-și Încet abdomenul, descoperi o mică pată
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind de-asupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape. {EminescuOpIV 339} PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca de paiazzo-ți șede: Căci ne-am convins de mult de-a ta mărime. Armeano-grec, lingău cu două fețe, Îți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când poporul puternic de jugu-i desfăcut Și-aduse-atunci a minte ce fuse în trecut, A desgropat din piatră bătrânul meu schelet Și, în cântarea dulce a unui blând poet, Poporul, ochi-n lacrimi, jură în ceasul sânt C-o Românie una
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Înecânduse printre sughițuri amare: Tăticule! Tăticuțule! Bunița! Mamaia! Va, Au!, Au!, Au! S-a potolit târziu (când bunicii Îngroziți, văzându-l cum se Înroșește și se Învinețește, credeau că-l vor pierde și nu Îndrăzneau a se gândi la consecințe), asurzit de lătratul strident a lui Vizanti, adus la rândul său la paroxism din cauza țipetelor neobișnuite ale copilului, la starea critică de paranoia canină, similară cu cea atinsă acum doi ani, când doi lupi flămânzi poftiseră la șuncile uriașe ale porcului
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
pe INAMIC.): Ce zice? Ce zice Maco? MACABEUS: Ia te uită... Ai și puță... Hi-hi... (Copilărește, extatic.) Uite-l pe Paraschiv! (Către INAMIC.) Ce zice Paraschiv? PARASCHIV (Agățat de INAMIC.): Ce zice? Ce zice el? Ce zice Maco? MACABEUS (Care asurzește, agățat de INAMIC.): Ce zice Chivi? Ce zace? Ce tot zice acolo? PARASCHIV: Nu mai văd, nu mai aud... Mi-e silă... INAMICUL (Către MACABEUS.): Zice că nu mai aude... că nu mai vede... (PARASCHIV va pipăi, mirat, obiectele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zic că vrea să i-o găurească. Niña Carmen scoase un țipăt de durere, dar celălalt continua să strîngă dinții, pînă cînd se auzi o Împușcătură care-i zbură capul de pe umeri, aruncîndu-l În spate. Stropită cu sînge și creieri, asurzită de detunătura care-i răsunase chiar În ureche, isterizată la vederea chipului distrus de glonț și strîngîndu-se cu putere de mîna Însîngerată și sfîșiată, Carmen de Ibarra se prăbuși, Învinsă, pe fundul bărcii și Începu să plîngă cu sughițuri, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Când vine sara din sat Nu coată cine-i în pat Ci se culcă și su pat, Câte pene sunt în pat Toate cad la el pe cap. 255 Bărbatu mi mut și surd - Eu mă rog lui Dumnezeu S-asurzească și mai rău Să n-audă ce zic eu. 247 {EminescuOpVI 248} 256 Mă mână mama la moară Mă-ntîlnii cu o fecioară, Mă țipai să o sărut Ea mă puse la pământ. 257 Zise mama cătră mine, Să nu dau
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Conectat la aparat printr-un păienjeniș de fire, brasarde și ventuze, pacientul nu suferă, trebuie doar să spună adevărul, tot adevărul și numai adevărul și, acuma, să nu creadă, tocmai el, în aserțiunea universală care, de la începutul veacurilor ne tot asurzește urechile cu sloganul că voința poate tot, iată aici, ca să nu mergem mai departe, un exemplu care îl neagă flagrant, căci această uimitoare voință a ta, oricât te-ai încrede în ea, oricât de tenace s-a dovedit până astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Unde era mama ei? Unde era soțul mamei ei? De ce era singură? Cum ajunsese acolo? Tom se oprea după fiecare întrebare, dar din gura lui Lucy nu ieșea nici un singur cuvânt. Timp de câteva clipe, se întrebă dacă nu cumva asurzise, dar apoi a întrebat-o dacă își amintea cine e el, iar fata a înclinat din cap. Tom și-a desfăcut brațele și ea s-a aruncat în îmbrățișarea lui, lipindu-și fruntea de pieptul său și răspunzându-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
reper în timpul zilei. începu să se neliniștească, pentru că pe măsură ce înainta se simțea tot mai pierdut, și acolo nu erau vântul în fața căruia să se așeze, nici stelele ce-ar fi putut să-i arate drumul. O mașină a poliției trecu, asurzind noaptea cu sirena ei, și se aruncă sub o bancă, pentru ca apoi să se așeze pe ea și să se concentreze, într-o zadarnică încercare de a-și pune ordine în gânduri și de a reuși să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să extragă din apa acel obiect greu și cu un aspect ciudat, toți cei prezenți au rămas uluiți în momentul când greutatea care atârnă în interiorul sau se lovi de pereții strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
undeva din spate Beethoven, care, În Încercarea de-a prinde insultele, Își pusese palmele pâlnie la ureche. Marele van B. fu Însă nevoit să și le acopere imediat: urletul de mânie emis În acel moment de Împărat ar fi putut asurzi chiar și un surd. Roșu la față, cu capul În piept, Napoleon se năpusti ca un berbec spre burdihanul generos al adversarului, Înfigându-și degetele În plantațiile de pe obraji. De durere, Elvis hăuli o notă prelungă și falsă, azvârlindu-l
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
taică-su. De n-ar fi. Iliuță iese în curte. Un moșneag care abia-și trage sufletul strigă de la poartă. E cineva acasă? ─ ... Am ceva de vorbit cu maică-ta, auzi? ─ ... Da’ cheamă-ți și tu cățelul ăsta că mă asurzește. ─ ... Va să zică nu-i acasă nimeni din ăi mari? ─ ... Măi copile, ție cum îți zice? ─ ... Ți-a mâncat mâța limba? ─ ... ─ Să-i spui mă-tii că am căutat-o. Nea Costache. Să-i spui, auzi? ─ ... Să bat eu drumul degeaba pân-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rotund și negru care-i galopa În față, ținti și trase din nou și apoi din nou, și din nou dar gloanțele, deși-l nimerise cu toate, nu aveau nici un efect vizibil. Apoi trase Wilson, și tunetul armei lui Îl asurzi și văzu bivolul Împiedicându-se. Atunci, țintind cu grijă, Macomber mai trase și el o dată și bivolul se prăbuși-n genunchi. — Bravo, bună treabă, spuse Wilson. I-am aranjat pe toți trei. Macomber era euforic, ca și cum ar fi băut. — De câte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Nu mai alergau la fel de repede și nu mai mânuiau armele cu aceeași ușurință. Atacă alt adversar, care încerca să-l lovească cu măciuca de os. Căzu, dar reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la fugă. Îi făcuse pe barbari să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în aer mirosul sângelui, amestecat cu cel al plăcintelor și al sudorii oamenilor din jur. Se așeză între un tânăr cu părul negru și un bărbat corpolent, cu fața roșie, care îi oferi niște peștișori prăjiți. Valerius clătină din cap, asurzit de strigătele pariorilor, și căută din priviri pulvinar-ul. Îl văzu - nu era departe. Îl recunoscu pe Vitellius. Era aplecat deasupra vasului cu mâncare, dar își ridicase ochii spre Antonius, care stătea în fața lui, la celălalt capăt al mesei. Valerius își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul era în delir. Umilit de clemența lui Valerius, Flamma luă tridentul, vădit furios. Începu să atace cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Toți vor aștepta o altă nuntă, aceleași porți se vor deschide, rămâneți încă afară durerile de cap nu mai au înțeles, de-atâta joc și zăbavă în soare, mă dor și gleznele de la picioare! A sosit frigul Azi tăcerea mă asurzește, crește cu fiecare treaptă, pe Golgota, se strâng minutele timpului în linie dreaptă. Așa e când mori, când te naști sau la cununie? Aștepți sau ți se pare că o să vie; singurătatea vorbește tot mai tare și n-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
drumul lui anotimpuri se răstoarnă, Cine știe ce-o să mai vină, ce frig în orbite, sau ce foc va arde altare învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile din cutia de lemn, stă ca un semn, demn, rămas inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ar răni mai mult decât credința și căința unui păcătos îngenuncheat, pe treptele bisericii uitat. Mă plimb pe zăpada albă, prin ceață în fiecare dimineață. Îmi sună în timpane trompete despre țară, că-mi vine să plec afară să nu asurzesc de tot. Atâtea glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă. Mică, în spital, refuzam moartea. Așa era familia mea! Nimeni, nici mama nici bunica nu vorbeau despre ea. Șica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
urîte? În orice pată de igrasie pe un perete în orice împroșcătură de noroi? Își auzi atunci glasul și zâmbi încurcat. Inima începu să i se bată tot mai repede, apoi, pe neașteptate, se opri, și în acea clipă îl asurzi un trăsnet nesfârșit, izbucnit parcă din toate părțile deodată, și înțelese, dar fără să simtă că se cufundă pierzîndu-se într-o albă, suprafirească incandescență... - Sunt nebuni! se auzi exclamând când dădu cu ochii de câțiva trecători zgribuliți, ascunși sub umbrele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
drept, ne-am dat și noi osteneala, îl întrerupse Zamfira. I-am vorbit, i-am povestit. Darie se opri deodată și-i privi pe rând. - Măi băieți, mi se pare mie sau sunt pe-aici milioane de greieri? M-au asurzit... - Sunt greieri, domnule elev, spuse Zamfira. Sunt mulți, dar așa sunt totdeauna la vremea asta... Poate n-ați mai fost de mult pe la țară, vara, adăugă zâmbind. Darie își scosese casca și-l privi câtva timp nehotărât. Apoi, brusc, se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]