675 matches
-
salvată nu numai independența unui popor, ci o întreagă civilizație. Atenienii s-au salvat pe ei înșiși și au salvat, în același timp, Grecia. În anul următor (489 î.Hr.), Miltiades, după ce a obținut bani sub formă de împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție împotriva insulei Paros, pentru a-i pedepsi pe locuitorii acesteia care acordaseră ajutor perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec. Adversarii politici ai lui Miltiades au profitat de acest fapt și
Miltiades () [Corola-website/Science/318800_a_320129]
-
au operat din perioada 600-300 î.Hr, producând în jur de 30 de tone de metal pe an. Minereul era în principal galenă, însă cu un conținut de argint de câteva procente; acesta era ușor de extras prin cupelație. Minele ateniene au continuat să fie operate și de către Imperiul Roman, deși cea mai mare cantitate de argint roman provenea din Spania. În Evul Mediu, minele germanice au devenit cel mai important furnizor de argint din Europa. Și civilizațiile antice ale Americii Centrale
Argint () [Corola-website/Science/297156_a_298485]
-
veacuri, în unele țări chiar și pînă în zilele noastre, s-au păstrat unele forme tradiționale democratice de organizare a guvernării. Tradițiile democratice înnăscute au avut o mare influență la apariția statelor democratice în Grecia și Romă Antică. Apariția democrației Ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a apărut în sec.V î.e.n. începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în reformele împăratului Solon care în sec. VI î.e.n. a înfăptuit mari reforme sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
democratice de organizare a guvernării. Tradițiile democratice înnăscute au avut o mare influență la apariția statelor democratice în Grecia și Romă Antică. Apariția democrației Ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a apărut în sec.V î.e.n. începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în reformele împăratului Solon care în sec. VI î.e.n. a înfăptuit mari reforme sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor de a achita impozitele, căpătarea dreptului de către oameni de a-și alege conducătorul satului sau ținutului
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
supune puterii ( și nu unei persoane fizice, ci legii ) au căpătat o largă întrebuințare. Mult mai bine însă ele au au fost realizate în timpul domniei lui Pericle în sec V î.e.n. Această perioadă se considera secolul de aur al democrației ateniene. Pericle era în fruntea conducerii ateniene și era considerat un conducător popular (sau pentru popor ). Un om cu inteligență rar întîlnită, un orator foarte iscusit și nu mai rău în plan politic, era un rival de temut al tiraniei, socotita
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
fizice, ci legii ) au căpătat o largă întrebuințare. Mult mai bine însă ele au au fost realizate în timpul domniei lui Pericle în sec V î.e.n. Această perioadă se considera secolul de aur al democrației ateniene. Pericle era în fruntea conducerii ateniene și era considerat un conducător popular (sau pentru popor ). Un om cu inteligență rar întîlnită, un orator foarte iscusit și nu mai rău în plan politic, era un rival de temut al tiraniei, socotita de el că guvernarea minorității asupra
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
compusă din săraci ci din clasa mijlocie, cumpătata în năravurile și pretențiile oamenilor către stat. Această formă de guvernămînt Aristotel o numea apoliteia”. În legătură cu schimbările esențiale a clasei mijlocii să dovedit a fi atît înflorirea cît și decăderea democrației ateniene. Despre aceasta ne arata ne arata următoarele fapte: a În anul 480 î.e.n. din 30000 de cetățeni 20000 erau din clasa de mijloc. Către sfîrșitul epocii lui Pericle (apr. anul 429 î.e.n.) clasa mijlocie constituia doar 20000 din 42000 de
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
următoarele fapte: a În anul 480 î.e.n. din 30000 de cetățeni 20000 erau din clasa de mijloc. Către sfîrșitul epocii lui Pericle (apr. anul 429 î.e.n.) clasa mijlocie constituia doar 20000 din 42000 de cetățeni. Prin urmare la căderea democrației ateniene (apr. anul 350 î.e.n.) clasa muncitoare constituia un raport de 12000 împotriva a 29000 aa¢ ceea ce a dus la transformarea democrației în puterea celor săraci sau aohlocratia”. Participarea la conducere, democrația ateniana a avut grijă de formarea unor
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
din partea statului. Prin acest mod toți erau asigurați cu timp liber pentru a se ocupă de problemele societății. Părerea societății de asemenea, influența părerea politică a poporului socotind participarea lui la viața politică că singura îndeletnicire de vază a cetatenului atenian. Toate aceste fapte ne permite sa caracterizam modelul antic de a puterea poporului” că o dominație nemijlocit socială. În polisul atenian nemijlocit domnea democrația directă, principala instituție a puterii fiind aadunarea populară”. În cadrul acestei adunări fără anumite grupări sociale
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
asemenea, influența părerea politică a poporului socotind participarea lui la viața politică că singura îndeletnicire de vază a cetatenului atenian. Toate aceste fapte ne permite sa caracterizam modelul antic de a puterea poporului” că o dominație nemijlocit socială. În polisul atenian nemijlocit domnea democrația directă, principala instituție a puterii fiind aadunarea populară”. În cadrul acestei adunări fără anumite grupări sociale că: parlament, partie, birocrație, se forma voința comună se adoptau legi , se luau decizii. Puterea adunării poporului nu era de nimic
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
Atena. Acest sfat a fost acceptat și plateenii au trimis o delegație la Atena pentru tratative. Atenienii au fost de acord cu de propunerea. Atunci când, drept represalii, tebanii au trimis o armată împotriva Plateei, aceasta a fost întâmpinată de trupele ateniene. A urmat, cu intermitențe, un conflict îndelungat (519-506 î.Hr.) între confederația beoțienă și alianța ateniano-plateeană. Pentru a se evita prelungirea acestui război fratricid s-a apelat la o mediere: Corintul a acceptat această misiune. S-a ajuns astfel la un
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
de a fi invadată de perși (în timpul primei invazii persane - 490 î.Hr.), Plateea a fost singurul polis care a trimis ajutor militar Atenei, plateenii luptând alături de atenieni în bătălia de la Marathon. Sub pretextul răzbunării incendierii templului din Sardes de către trupele ateniene care participaseră la expediția făcută în Asia Mică în anul 498 î.Hr., pentru a-i ajuta pe conaționalii ionieni răsculați împotriva stăpânirii persane, Darius I (mânat atât de dorința de răzbunare, cât și de planul strategic, mai ambițios, de a
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
perșii au traversat Marea Egee în direcția insulei Eubeea și, în trecere, au cucerit insulele Naxos și Delos. Odată ajunși pe insula Eubeea, perșii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să se predea, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliații săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenția Atenei și Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
experiența sa militară și cunoștințele sale despre componența armatei persane (el îl însoțise pe Darius I în timpul celebrei sale expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre), l-a convins pe polemarhul Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanșeze neîntârziat atacul, profitând de faptul că persanii nu se așteptau la un atac iminent, ei fiind ocupați cu operațiunile de descărcare a proviziilor de pe flota care staționa în golful Maraton și cu acțiuni de recunoaștere în zonă. Miltiades
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
pe un pod de vase și, sprijinit de o flotă puternică, a înaintat spre Grecia centrală. Deși spartanii regelui Leonidas au rezistat eroic la Termopile, perșii au avansat în Attica cucerind și incendiind Atena. Datorită însă victoriei de la Salamina a flotei ateniene conduse de Temistocle, temându-se că grecii ar putea ataca podul de vase de peste Hellespont, blocându-i astfel trupele în Europa, Xerxes s-a retras împreună cu grosul armatei în Asia Mică, lăsând însă o armată (aproximativ o treime din întreaga
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și contigentele trimise de polisurile Megara, Corint și altele. Deși era depășiți numeric, grecii au luptat cu mult curaj, iar în timpul luptei au reușit să-l omoare pe Mardonius. Moartea acestuia a precipitat deruta perșilor. Deși
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]
-
de către grecii din Samos, de unde și numele Samothraki(„Samos din Tracia”). Descoperirile arheologice plasează prezența grecilor pe insulă începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Samothraki a fost cucerită de către Imperiul Persan în anul 508 î.e.n., trecând ulterior sub control Atenian. În secolul al V-lea î.e.n. Samothraki a făcut parte din Liga Deliană. Filip al II-lea cucerește insula, care rămâne sub dominație macedoneană până în anul 168 î.e.n. După Bătălia de la Pydna, Samothraki devine independentă și își păstrează acest statut
Samothraki () [Corola-website/Science/325155_a_326484]
-
Atenienii mută tezaurul de la Delos, considerat prea expus, în templul Atenei Parthenos de pe Acropole și înfrâng rând pe rând cetățile rebele unde, de cele mai multe ori, facțiuni aristocratice încercaseră și răsturnarea regimurilor inspirate de modelul, tot mai clar democratic, al instituților ateniene. Cu ajutorul aliaților mai mărunți, care aveau interesul de a păstra liga, și datorită flotei foarte importante - din ce în ce mai “autentice” datorită mecanismului tributului - Atena învinge pe rând răscoalele de la Thasos, Samos, Colophon, Chalcis și Eretria în 447 a.chr. și Milet în
Liga de la Delos () [Corola-website/Science/328148_a_329477]
-
Pedepsirea cetăților răsculate e exemplară, atenienii confiscându-le o parte din teritorii pe care le distribuie propriilor oșteni instalați ca garnizoană în orașele rebele, care prestează și un jurământ de fidelitate față de Atena. se transformă astfel într-o adevărată hegemonie ateniană, instrument al politicii Atenei, cu atât mai mult cu cât scopul ei originar - apărarea contra Persiei - devenise caduc odată cu încheierea păcii lui Callias. În ciuda acestui fapt, marea majoritate a celor aproximativ 275 de cetăți rămân fidele alianței până târziu către
Liga de la Delos () [Corola-website/Science/328148_a_329477]
-
Atenei Parthenos, fiecare cetate consacră a 60-a parte din tribut în chip de ofrandă, aparche, pentru zeiță; inscripțiile care înregistrau an de an aceste ofrande s-au păstrat în bună măsură (este vorba de așa numitele Liste ale Tributului atenian) și analiza lor a permis istoricilor să reconstituie și cuantum-ul tributului, și extensia și mecanismele cele mai importante ale acestei structuri politico-militare unice în lumea antică. Pentru strângerea anuală a tributului, cetățile sunt grupate în cinci districte pe criteriu
Liga de la Delos () [Corola-website/Science/328148_a_329477]
-
la peste 1300 de talanți). În fiecare an, la Marile Dionysii, delegații sutelor de cetăți aduc la Atena tributul și îl încredințează magistraților atenieni numiți hellenotamiai (vistiernici ai elenilor) care îl administrează conform cu deciziile sunedrion-ului și mai ales ale Sfatului atenian, boule. Aceste fonduri sunt, în principiu măcar, destinate creșterii și întreținerii flotei aliate, aflată mereu pe picior de război. Din punct de vedere militar și politic, Atena obține prin Ligă o întâietate necontestată ca putere maritimă și concurează cu Sparta
Liga de la Delos () [Corola-website/Science/328148_a_329477]
-
creativă a omului, vedea asceticismul ca pe un fenomen negativ. Totuși, se identifica puternic cu Biserica Ortodoxă Română și isihasmul din cugetul românilor, marginalizând Biserica Greco-Catolică și Școala Ardeleană. Respingând individualismul pur, Iorga a reacționat împotriva venerării moderne a democrației ateniene sau a reformei protestante, dând ca modele Sparta, Macedonia și orașele-state italiene. Conform analistului politic Mihaela Czobor-Lupp, aceasta era o „alternativă” la perspectiva rațională, și o contragreutate la studiul lui Max Weber pe "Etica protestantă". Teoria sa denumea omul ca
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
de acesta) și în ansamblurile statuare din bronz. Multe capodopere ale sculpturii clasice au dispărut de mult și sunt cunoscute azi doar după nume. Printre acestea se află și două mari statui ale lui Zeus și Atena create de maestrul atenian Fidias. Cea mai mare parte a lucrărilor în marmură care au supraviețuit nu au fost create pentru contemplarea individuală, ci au fost gândite pentru a face parte din decorarea, de ansamblu, a unui templu (mai ales basoreliefurile care le înconjurau
Arta în Grecia antică () [Corola-website/Science/309078_a_310407]
-
războaielor medice. Pe lângă Parthenon, pe Acropolis se mai află și mai micul templu al lui Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stâlpi sculptați sub formă de femei) și o mare poartă de intrare, numită Propylea. Pericle, omul de stat atenian, a pus în aplicare acest program ambițios al construirii de clădiri. Lucrările de construcție au fost supravegheate de Fidias, care a creat și colosala statuie a Atenei, de mult pierdută, dar care pe vremuri a fost plasată în interiorul Parthenonului. Arhitecții
Arta în Grecia antică () [Corola-website/Science/309078_a_310407]
-
de rezervă. În anul 1974 a luat licența în studii clasice, iar în 1976 masteratul în acelaș domeniu la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Teza de master, concepută sub indrumarea profesorilor Alexander Fuchs și Moshe Amit, s-a ocupat de imperiul atenian în secolul al V lea î.e.n. În continuare, fiind un student eminent, Herman a fost trimis pentru continuarea studiilor de doctorat, la Universitatea Cambridge, unde a studiat sub îndrumarea lui Sir Moses Finley. Teza de doctorat, susținută în anul 1985
Gabriel Herman () [Corola-website/Science/319773_a_321102]