1,677 matches
-
Întuneric-Lumină, Om-Dumnezeu, Materie-Spirit). În fine floarea albastră că Flos sapientum (lat. "Floarea înțelepciunii") amintește de ceea ce chinezii numeau "Floarea de aur", de ceea ce hindușii numeau "Embrionul de aur" (hiranyagarbha), si de ceea ce Leonardo da Vinci numea "Secțiunea de aur" (secțio aurea). Aceasta este și cea mai misterioasă și are în dreptul ei simbolul stelar: sugerează atingerea cunoașterii cosmice integrale ca urmare a parcurgerii fazelor alchimice esențiale (albedo-rubedo). Altfel spus, "floarea albastră", asociată cu "floarea roșie" și noțiunea de "ev de aur", semnifică
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
contra curentului, chiar și atunci când toți cei din jur i au sfătuit să se lase păgubași, să o ia mai moale, să se potolească sau chiar au fost persiflați cu celebra întrebare care ar merita să fie scrisă cu litere aurite pe drapelul tricolor: La ce-ți folosește? Cei care au nesocotit aceste povețe și s-au lăsat purtați de valul propriilor pasiuni sau viziuni ce i au mănat în ,,lupta” cu propria lor condiție umană, dar mai ales cu rezistență
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
va combate cu atâta energie. Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin, Dosoftei poetul și mitropolitul vor dispune de b. bine înzestrate, inclusiv cu cărți occidentale, necesare elaborării operelor pe care le-au lăsat. Iar spre sfârșitul secolului, în singurătatea sa aurită de la Mărgineni-Prahova, stolnicul Constantin Cantacuzino va zăbovi cu imensă plăcere asupra cărților din vestita sa b., al cărei început de catalogare se situează pe la 1667. Despre această b., devastată în parte la 1716, când stolnicul a fost omorât la Constantinopol
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de toamnă. Trei femei, în rochii lungi de mătase neagră, cu pălării mari, împodobite cu voaluri și cu pene, se îndepărtau, ca și cum ar fi dus cu ele clipa aceea, soarele ei și aerul unei epoci fugare... Și încă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și-n lumea asta albă nu e destul senin Să zugrăvești cu dânsul vo câțiva ani de viață Vo cițiva ani de-amoruri smăltați cu dimineață Și cîntec?... Taci, corp veșted! Ani sânt dar nu-i putere. Și, cum risipitorul aurește cu avere A uliții uscate piatră seacă, măruntă, Mi-am cheltuit puterea și fac cu moartea nuntă. Să pun mâna mea rece pe zestrea-i de mireasă, Să mă topesc în sînu-i cum se topește-o rază 25 Spre a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lumea asta albă nu e destul senin {EminescuOpVIII 164} Să zugrăvesc cu dânsul vo câțiva ani de viață, Vo câțiva ani de-amoruri smălțați cu dimineață Și cîntec? Taci, corp veșted! Ani sânt dar nu-i putere. Ci, cum risipitorul aurește cu avere A uliței uscate piatră seacă, măruntă, Mi-am cheltuit viața și fac cu moartea nuntă. (după o pauză) Cu fruntea-ngălbenită, privirea fermecată, Mă-mpiedec în gîndirea-mi de crucea cea secată, De-a morții vrajă rece de viu eu mă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos, În ape... Iar pin crenge de-un verde-adînc de jale S-oglindă-n ap-albastră de aur portocale. Și parcă glas de clopot înfiorează sara, Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară; Stau aurite-n aer... și-a serei rumenire S-apleacă și-nroșește a mării încrețire... Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine Acoperite numai cu flori și cu poiene Urieșești... Acuma se-nchid a serei
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Cu frunza lor cea neagră lăsîndu-se în jos... În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc, de jale, S-oglindă-n ap-albastră mari de-aur portocale. Și parcă glas de clopot înfiorează sara, Ș-a stâncilor lungi colțuri'n-apunerea solară Stau aurite-n aer - Ș-a serei rumenire S-apleacă și-nroșește a mării sântă fire, Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai de flori și de pomene Urieșești... Acuma se-nchid a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
când zăriră mormântul lui Isus Cristos la Ierusalim... Pentru că, pentru un adevărat napolitan nu mai era nici bucurie nici fericire a mai nădăjdui dacă minunea nu s-ar fi împlinit. Anul ar fi fost sterp, spicul nu s-ar fi aurit la căldura soarelui, măslinii ar fi înghețat din tulpină, și mângâierile unui copil ar fi fost un semn de moarte. Profitând de aceste momente când tatăl său, foarte ocupat de această măreață priveliște ce se desfășura în jurul său, nu ar
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
217). Astfel de „pilule de hașiș ușor aurite”, păstrate cu grijă într-o „mică bombonieră de argint cizelat”, înghite și tânărul protagonist dintr-o nuvelă a lui Alexandru Macedonski (Visele hașișului, 1875). În limba turcă a supraviețuit expresia altânilaci, „a auri pilula” de opium sau de hașiș. Cu siguranță că Macedonski citise în adoles- cență romanul lui Alexandre Dumas, volum aflat în biblioteca din conacul boieresc al părinților săi (218, p. 74). Ajuns în 1829 medic la curtea maharajahului Ranjit Singh
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
că simpla trecere de la unitate la dualitate duce în fața „proporției” și, după prezentarea unor ecuații în relație cu diverse doctrine teologice, ajunge la discutarea „proporției divine” (Luca Pacioli), numită și sectio divina (Johannes Kepler - cu aplicare la creșterea vegetalului), sectio aurea (Leonardo da Vinci) sau „numărul de aur”. Este o invariantă „remarcabilă”, o „personalitate” printre numerele algebrice incomensurabile, prezentă în legea proporțiilor, cu aplicare la proporțiile trupului omenesc, ale speciilor animale ce se deosebesc prin eleganța formelor, în unele temple grecești
GHYKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
1976; „Contemporanul” (1881-1891). O revistă așa cum a fost, București, 1983; Idei și forme literare (până la Titu Maiorescu), București, 1985. Antologii: Mare farsor, mari gogomani. Literatură antimonarhică, pref. edit., București, 1962; Modele de analize literare și stilistice, pref. edit., București, 1971; Auri sacra fames. Antologie de literatură română antimonarhică, pref. edit., București, 1972. Ediții: Panait Istrati, Ciulinii Bărăganului. Moș Anghel, pref. edit., București, 1972; Anton Pann, Povestea vorbii, pref. edit., București, 1973; Calistrat Hogaș, Pe drumuri de munte, pref. edit., București, 1976
HANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287411_a_288740]
-
liman -/ tărâm de cuiburi adăstând pe casă/ în revărsări de verde-eolian!”), ale „madrigalului” („Ai dat deoparte tot ce ne dezbină./ Prin flori te-am căutat mai adâncit:/ privirea ta mă sărută senină,/ iar fruntea, ca o cută de lumină,/ se auri de farmecu-nflorit.”) sau ale sapiențialului („Adâncu-și schimbă apa, mereu mai frământată,/ Și prin aceeași undă voi trece doar o dată”). Într-un Sonet cu ambiții de artă poetică este executată conjurarea, în chip de muză convenabilă, a Înțelepciunii: „Înțelepciune,-ndreaptă-mi veșnic
STANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
se apropie de sfârșitul său, lumea depinde din ce în ce mai mult de imperiul răului. În apropierea eshatonului, situația va fi atât de gravă, încât, prin comparație, prezentul, în care malitia usque ad summum gradum creuit, va părea o „perioadă de aur” (tempora aurea). Bogăția și caracterul dramatic al textului, imposibil de rezumat și de redat cu fidelitate, ne obligă, încă o dată, să cităm: „Dreptatea va fi atât de rară, nelegiuirea, avariția, cupiditatea, pofta vor ajunge atât de mari, încât cei buni, dacă din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vâlcii, purtând pe cap o coroană înaltă având în vârful fleuroanelor mănunchiuri de fir și pandelocuri din lanțuri subțiri de aur, precum purtaseră și înaintașele ei de pe tronul sârbesc. Doamna etalează o rochie roșie cu poalele plisate și cu semicercuri aurite pe piept, pe sub care are o ie cu mânecile cusute cu râuri. Peste rochie - un caftan de catifea (șubă din postav de Veneția? - Al. Alexianu) cu motive țesute cu aur323 și cu „douăzeci și șase de chiotori și toți atâția
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a dreptul impresionantă, multe piese aparținând unui „vestimentar” privat: două cămăși de femeie având perle la guler, unsprezece cămăși cu gulere aurite și cu nasturi auriți, o scufie, cinci marame (pentru purtat în zilele obișnuite), patruzeci și nouă de nasturi auriți cu perle și nestemate, o cataramă de argint, șase inele de aur. Apoi: trei cămăși cu gulere aurite și cu nasturi de argint, două cămăși noi aurite, o broboadă de catifea aurită; o tichie cu perle, un guler cu mărgăritare
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
roșu cu jupă înădită și plisată, cu galoane circulare duble, pe piept, cu gulerul roșu răsfrânt în afară”, încinsă cu brâu de mătase albastră și afișând o cabaniță elegantă îmblănită cu samur și împodobită cu chiotori și sponciuri de argint aurite 340) a devenit - prin ianuarie 1526 - soția lui Radu de la Afumați (fiul lui Radu cel Mare) și Doamnă a țării Românești. Când a pețit-o pe Ruxandra, Radu de la Afumați era văduv de o bucată de vreme. Fusese însurat cu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
raționamente (cum ar fi logica dezvoltării propriilor disponibilități), membrii săi se află foarte aproape de conformismul artificial la fel de nociv ca deriva educațională. Când familia nu reușește să rămână în rosturile ei firești, se poate transforma într-o închisoare, fie ea și „aurită”, spațiu închis în care guvernează dependența, conformismul și supunerea sau agresivitatea, neglijența, frustrarea permanentă, victimizarea și marginalizarea. Familia are nevoie să i se îmbogățească valorile spirituale acumulate în timp, dar ca să nu intre în criză, este nevoie de ceva mai
STILURI EDUCATIVE ALE PĂRINŢILOR. In: Arta de a fi părinte by Luminiţa Murariu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1403]
-
care devenea chiar disciplină de învățământ. De asemenea, Hieros Logos (Vorbirea Sacră) a fost supranumită Chrysa épe (crusav evph = Carmen aureum, „Versurile de aur”). În manuscrisele acusmaticilor se folosește obsesiv expresia generică pythagorica chrysa epeea (Puqagorikav crusav evpheav = „cuvintele pitagoreice aurite”); se subînțelegea că fiecare vers este nómo hos diakeitai (nómo w”" diakeitai = „rânduit de lege”), adică stabilite printr-o datină de sorginte divină. Nomos pitagoreic era sinonim cu „poruncă anankeică”. A doua poruncă din Chrysa épe instituia obligativitatea lui sebou
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Pythagorica chrysá épeeà (Puqagorika crusav evpheav = „Versurile de aur pitagoreice”). Mai rară este expresia-titlu Pythagoricon chr, e)pon Phrasis (Puqagorikwn cr evpon fravsi" = „Interpretarea versurilor de aur pitagoreice”). Încă din secolul I î.Hr. s-a impus și expresia ciceroniană illa aurea verba (De officiis, 3, 70). Ulterior, Chalcidius a utilizat expresia Aurei versus. Despre autor, cea mai îndreptățită teorie pare a fi cea care admite doi autori. Aceștia ar fi Pitagora însuși, care ar fi dictat, în secolul al VI-lea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
apă (1970). A colaborat la „Iașul literar”, „Alma Mater” („Dialog”), unde semnează cu pseudonimul Daniil Vania, „Cronica”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Clopotul” (Botoșani) ș.a. Debutează cu un volum personal, Frații mei blânzi, în 1974. A doua și ultima carte antumă, Aurea saecula, iese de sub tipar în 1977. Încă din Frații mei blânzi, P. apare ca un poet matur. Versul decantat, scurt, tăiat parcă anapoda, de fapt savant, deschide libertatea oferită interpretării de ambiguitatea subtil orchestrată, plină, provenită nu dintr-un aspect
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă carte, Aurea saecula, conține în titlu o superbă ironie cu țintă politică, dar are, ca miză de profunzime, un conținut existențial cu totul străin de istoricitate. Se produce acum o „întoarcere acasă”, universul poetic, ce amenința să se pulverizeze în abstract și
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Culegerea Voce eternă. Pro Patria (1985) restituie și ineditele. Se regăsesc aici materia lirică specifică, obsesiile fundamentale, sintagme și imagini emblematice, dar textele nu ating niciodată tensiunea antumelor, ceea ce presupune că sunt doar bruioane. SCRIERI: Frații mei blânzi, Iași, 1974; Aurea saecula, Iași, 1977; Elogiul înțelepciunii, Iași, 1979; Voce eternă. Pro Patria, Iași, 1985. Repere bibliografice: Constantin Ciopraga, Un poet autentic, „Opinia studențească”, 1974, 4-5; Miron Blaga, Un poet al grației și sublimului, „Opinia studențească”, 1974, 4-5; Horia Zilieru, Corneliu Popel
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
studențească”, 1974, 4-5; Miron Blaga, Un poet al grației și sublimului, „Opinia studențească”, 1974, 4-5; Horia Zilieru, Corneliu Popel, CL, 1978, 6; Constantin Ciopraga, Corneliu Popel, RL, 1978, 27; Teohar Mihadaș, A plecat un poet, TR, 1978, 28; Andrei Corbea, „Aurea saecula”, „Dialog”, 1978, 61; Andrei Corbea, „Elogiul înțelepciunii”, „Dialog”, 1979, 71-72; Daniel Lascu, Poezia ca discurs despre înțelepciune, CL, 1980, 3; Cezar Ivănescu, Corneliu Popel, LCF, 1982, 4; Maftei, Personalități, IV, 220-222; Radu Mareș, Pe cont propriu, Cluj-Napoca, 1986, 260-287
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
Olimpul lui. În cercul de vrajă al satului străbunilor, evadând din timpul profan, se intră într-un timp, s-ar putea zice, folosind un cuvânt din Joc secund, „mântuit”. Acolo, integrat rânduielilor statornice, strămoșești, poetul se simte restituit sieși. „Moșia aurită de-amurg și de-amintire” devine o „mănăstire vie”, înăuntrul căreia se trăiește în absolut. Repetarea prin veacuri a unor situații fundamentale, dar în decor schimbat, e modul participării la eternitate: o stare în care eternul și vremelnicul se confruntă
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]