364 matches
-
imagini de Epinal 12, care îl reproduceau pe împăratul Alexandru al III-lea la bordul cuirasatului "Masséna" alături de amiralul Gervais, ascultînd "Marseilleza", duceau pretutindeni în țară noua mîndrie a unei Franțe purtînd boneta frigiană a Marii Revoluții, la braț cu autocratul de pe malurile Nevei. Pentru prima dată după 1870, Franța se simțea puternică drept urmare a sprijinului ce venea din partea unui aliat, vecin cu Germania, care deja, în 1875, printr-un "Quos ego"13 oportun, sugrumase în fașă veleitatea unui război dorit
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
iar imago generează în timp portretul regal cu valoare sacrală (mai întâi, realizat în mozaic, ulterior în pictură murală și în tablou). Masca de ceară va trece în ramă, pe pânză, și nu va mai părăsi spațiile închise, pentru că în preajma autocratului defunct, la procesiunile religioase, vor sta doar figurile personajelor sfinte. Deși vor reprezenta până la urmă tot un funus imaginarium pentru basileu, ele nu se vor mai numi și nu vor mai fi la fel. Ceremonialul bizantin anulează și relevanța civică
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care va face ca Roma păgână să fie dată uitării; Lethe este Tibrul, Mnēmosyne este Bosforul. Doar spiritul imperial trece de la un oraș la altul, de la un imperiu la altul, într-o metempsihoză simbolică și spirituală. La fel, ceremonialul înmormântării autocratului divin, care va sacrifica la început anumite etape "păgâne", pentru a le înlocui cu noi componente (vom vedea un exemplu eșuat chiar la funerariile lui Constantin I), ca mai târziu să le reintegreze - precum corpul de ceară al împăratului (istorie
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
gloria, ca mnēma, nu este individuală și elitistă, ca în cazul auguștilor, ci colectivă și egalitară. Roma poate că nu și-ar fi dorit și nu ar fi pretins altceva, pentru că ea însăși era o putere triumfalistă, uneori concurenta propriului autocrat; instituția imperială însă, prin întreg vocabularul ceremonial, a tins către un alt orizont al apoteozei. Grecii așezau înaintea eroului gloria Atenei; în schimb, principele divus a devenit prin voința lui emblema supremă a cetății eterne, devansând-o (inclusiv în cazul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ajuns să denumească funus imaginarium, despre care am pomenit încă de la început: componenta ritualică din cadrul procesiunii de înmormântare a împăratului roman (secolele I-IV d.Ch.). Pentru că ceremonia, cum am accentuat în alt context mai devreme, avea ca scop și glorificarea autocratului (consecratio), corpul său era însoțit de purtătorii unor obiecte simbolice, "chipurile" (măștile de ceară ale) strămoșilor eroi. Funcțiile acestui cortegiu, după cum atestă sursele, erau fundamentale pentru relația dintre populus și defunct: de a reaminti valoarea ascendenței împăratului (străbunii erau din
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
înalților demnitari și aristocrați romani (Flower 263-69); ulterior, datorită impactului asupra comunității, dar și semnificației sale, a fost limitată oficial de Augustus însuși la procesiunea de înmormântare a împăraților, funus imperatorum, și, implicit, la divinizarea lor prin apoteoză, consecratio. Decizia autocratului de a-și apropria autoritar această formă de sacralizare a dus, pe de-o parte, la un monopol imperial asupra spațiului public și asupra traseelor urbane centrale, devenite scena manifestării plenare a puterii sale, iar pe de altă parte, la
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ale războiului, în special cu Mars Ultor roman (v. fig. 3 și fig. 4), pentru că îi revela cetății caracterul apoteotic al funcției supreme. Transformarea modelului republican al ceremoniilor de înmormântare (rezervat aristocraților) în grandioase funera imperiale a impus omagierea vocației autocratului de cuceritor al lumii, prin includerea în cortegiul veteranilor (eroilor martori), alături de populus, societatea civilă, a soldaților săi, ordines. Funerariile publice ale nobililor, apoi doar cele ale împăraților au ajuns să ocupe un loc central în viața capitalei. Pentru că ceremonialurile
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
creștin este fie ridicat de ei înșiși cu această funcție, de capelă palatină, fie susținut prin donații materiale sau financiare pentru a o îndeplini). Spațiul funerar privat va fi până la urmă înglobat în spațiul de rugăciune creștină colectivă, pentru ca trupul autocratului să rămână pentru totdeauna în centrul credinței, în "casa Domnului", dar subordonat lui. Modelul inițial al funerariilor lui Constantin I va face istorie ulterior, cu observația că împăratul defunct nu va ajunge niciodată să substituie locul central al lui Iisus
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
tron, ipostaza securitas, cu armură și însemne militare). Voi reveni asupra simbolismului corpului imperial și asupra modului în care este integrat în teoria puterii basileice, în relație cu imaginarul medieval coagulat în jurul figurii divine (christice) și al celei semi-divine (a autocratului). Grupurile care participau la aceste ceremonii, instituționale sau populare, reprezentau imperiul, atât teritorial (provinciile), cât și social (profesiile) și politic (elitele instituționale). Întreaga öikouménè era astfel, simbolic, in situ; lucru important, pentru că ea constituia, cel puțin în perioada ideologiei marcate
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
æternitas (v. fig. 18) îi va mulțumi pe zei, ocrotitori, la rândul lor, ai cetății sacre și ai imperiului (Benoist 339). Semper victor, împăratul ajunge să revendice recunoașterea de către comunitate a cultului care se formează și a funcției sale de autocrat ca fiind inspirate de divinitate - sursa puterii sale politice. Joncțiunea simbolică Roma Æterna − Augustus nu va părea nenaturală în economia generală a guvernării, dat fiind că însăși comunitatea afirma despre propria cetate, în cadrul ceremonialurilor și prin discursuri, că este nemuritoare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
puterii, reflectată de fiecare componentă majoră a scenografiei publice. Cum ea este "transferată" dinspre Republică înspre instituția imperială ca un patrimoniu suprem al puterii romane, iar începând cu Augustus este folosită pentru a celebra triumful militar al acestuia, cetatea și autocratul ajung în plan simbolic și ideologic o unitate identitară caracterizată de un set de virtuți absolute. Nici măcar în plan administrativ Roma și Milano nu vor putea demonstra mai târziu că se pot (auto)gestiona cu succes în absența împăratului-militar - tot
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
basileului, așezat în descendența directă a figurii christice. Invincibilitatea puterii lui și-a găsit sursa în credința monoteistă și în relația privilegiată a împăratului cu divinitatea (semnul crucii și celebra inscripție In hoc signo vinces, un motiv spiritual), în timp ce pentru autocratul "păgân" cauza primară a forței sale indestructibile fusese romanitatea competitivă (așadar, un argument etnic și valoric). Imaginarul bizantin va oglindi această convertire a vechii ceremonii romane − care îl punea în relație pe defunctul imperial cu spiritele marilor săi înaintași − în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
motivația și ocaziile de a organiza marile ceremonii, respectiv adventus, funus și consecratio, inclusiv cortegiile triumfale, care se vor modifica semnificativ în urma unei singure domnii, cea a lui Constantin I. Ceremonialul basileic devine prin excelență unul de exaltare a virtuților autocratului, cum spuneam, combinând modelul de sorginte orientală Sol invictus (apare și în cultura Palmirei; spre exemplu, în triada divină, zeul Malakbel, v. fig. 20) cu trăsăturile creștine pe care le va "instituționaliza" panegiricul lui Eusebiu din Cesareea. Odată cu acest reper
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a avut Constantin I, în peste 30 de ani de exercitare a funcțiilor înalte de conducător, și cu Roma, apărată, dar nu și locuită de el, mai ales după ce începe să se comporte în reședința sa din Orient ca un autocrat (posibil) convertit. În cele din urmă, ceremonialul conjunctural dedicat triumfului militar va fi înlocuit de adventus, care (co)memorează puterea absolută (solară) și virtuțile unice ale basileului; ales al divinității, el nu mai are nevoie să fie reconfirmat, nici prin
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
augustului și întemeierea Romei (Benoist 298). Ritualurile populare, după cum indică sursele istorice, au urmat astfel modul în care principatul și-a construit imaginea publică, prin includerea miturilor fondatoare în ideologia imperială. Și în acest fel, destinul cetății și cel al autocratului său au ajuns să se împletească unul cu celălalt și să egaleze, în plan ceremonial, ceea ce, în plan juridic, însemna Senatus Populusque Romanus (SPQR). Pe parcursul domniilor, instituția imperială își aproprie întregul calendar al sărbătorilor (natalis Vrbis, natalis principis, dies imperii
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
împăratului, preluată și adaptată și de teocrația bizantină, se definește chiar în interiorul "politicii religioase" a statului și a instituției imperiale; ea îl conduce pe august către asimilarea cu cetatea însăși și către extrapolarea simbolisticii aniversării lor la nivelul întregului imperiu. Autocratul este puntea vie dintre capitală și corpul imperiului, de aceea pare firească prezența sa în ceremonial, până acolo încât se ajunge la redefinirea completă a subiectului omagierii. Un argument în plus îl reprezintă schimbarea locului de desfășurare pentru etapa principală
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mai putea fi înlocuit cu nimeni, deși în realitate i-au urmat cel puțin trei (re)fondatori de iure și de facto: Constantiu II definitivează capitala creștină, Theodosiu I, teoria basileică, iar Iustinian I, statul creștin. În fine, relația dintre autocrat, cosmocrator, și totalitatea teritoriile pe care le guvernează, o cosmocrație, un imperiu universal și etern, devine în creștinism relația dintre corpus Christi și corpus christianorum, basileul având rolul de delegat suprem, de împărat sacerdot al oikonomiei creștine. Spațiul imperiului, domus
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sufletul său supraviețuitor va ajunge în rândul spiritelor ocrotitoare ale cetății, de îndată ce corpul va dispărea în foc sau rămășițele îi vor fi depuse în mausoleul funerar al familiei. Pe granița dintre lumea celor vii și a celor morți, etern, privirea autocratului ajunge să legitimeze ea însăși un trecut eroic, dar și, în practica ritualică, un viitor împărat. Privirea basileică (și, cu ea, cea a întregii lumi creștine) este îndreptată în schimb într-o singură direcție, înspre un viitor indefinit: Judecata de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
posteritate ca o imago cât mai fidelă modelului: masca de ceară era expusă în atrium, spațiu semi-public, de trecere, pentru a întări valoarea neamului (în sens restrâns, familia, și în sens politic, imperiul). Odată numit pontifex maximus și pater patriae, autocratul nu-și mai părăsea supușii; imago era un semn al prezenței sale eterne și ocrotitoare. Masca se insera astfel în "textura" casei imperiale și, prin ea, în "țesutul" simbolic al corpului orașului, înnobilat de numeroase alte figuri și însemne (sacre
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cea de incinerare (când ea însăși se topește în flăcări); în schimb, masca funerară rămâne o amintire la distanță, pentru că menține spiritual relația cu defunctul. Realizarea spectaculoasă a efigiei în mărime naturală o sortește să dispară odată cu corpul fizic al autocratului (sau în locul acestuia), tocmai pentru a-i face explicită despărțirea de corpul cetății care îi supraviețuiește, dar și de identitatea "sigilată" în masca funebră, păstrată de familie și de comunitate. Funus imaginarium este o etapă a destinului triumfal, unul individual
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în orice acțiune spectaculară a puterii, îi alocă și dreptul de facto de a fi o voce la fel de importantă în acțiunea politică și legislativă precum cea senatorială, și cu preponderență în consacrarea (recunoașterea) gloriei destinului imperial. Relația dintre Cetatea-Imperiu și autocratul unic s-a consolidat în perioada în care cortegiul cu imagines a fost integrat în funus imperatorum, de la Augustus până (excluzându-l, cum am văzut) la Constantin I. În trecerea la imperiul creștin, din toate aspectele discutate anterior, va dispărea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pierde din relevanță după anul 330, din câteva motive de factură strategică și politică. Nu doar el, ci și celebrarea victoriei, eveniment definitoriu în viața capitalei. Ceea ce conferea guvernării din perioada principatului o valoare triumfală și, în relația fecundă cu autocratul invictus sau victor, întărea sentimentul de apartenență la romanitate, devine mai puțin relevant în imperiul creștin. Sacralizarea spațiului urban, prin ceremonii specifice, asigura totodată și relația dintre oameni și zei; împăratul era și generalul legat de armata sa, și un
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu imagini-amintire - primește o sumă de afluenți conceptuali și semantici, substanțiali, dinspre temele prezente în discursul public al puterii și despre putere (texte, scenografii, ceremonialuri), și anume: măreția, romanitatea (etnie cu destin glorios), istoria unei mari civilizații, memorarea modelelor, forța autocratului, politicile co-participative, instituțiile deliberative și legiuitoare, credințele-suport etc. Este interesant cum, datorită cotiturii pe care a luat-o istoria imperiului după anul 330, noțiunea de imagine se întoarce într-o lume de veche tradiție greacă (Bizanțul, deși un nod maritim
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în ce privește suportul pe care sunt realizate). Oíkonomía imaginii creștine va face să supraviețuiască și să se amplifice haloul conceptual al "imaginarului", înțeles în secolul IV ca un cortegiu de spirite figurate ce însoțesc corpul mort al autocratului. În sistemul roman de roluri va avea loc însă un schimb de substanță și de identitate: bustul zeului devine chipul realizat în mozaic al lui Iisus Christos, efigia (corpul de ceară al) împăratului păgân se dematerializează și ea, prin înscrierea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
primul născut imperial din timpul exercitării mandatului de a moșteni tronul). Întâiul împărat creștin va deveni figura-reper și arhetipul basileic, ca fondator și legiuitor - după cum atestă numeroasele scrieri cu caracter parenetic sau religios, cu largă circulație europeană, responsabilități asumate de autocrații care s-au raportat la modelul lui. Cum creștinismul va acorda exercițiului puterii un caracter trans-etnic, romanitatea dispare din tematologia politică, pe măsură ce vechea cetate decade din rangul de capitală (administrativ, după anul 286, în favoarea orașului Mediolanum) sau, ulterior anului 330
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]