374 matches
-
autohton). Cu excepția unor experimentatori radicali ai limbajului, tributari tel-quel-ismului și neoavangardelor europene ale anilor ’60, reprezentanții amintitei generații par să respingă însă, pe ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste a postmodernismului, insistînd asupra opoziției dintre cele două modele culturale: dacă avangardismul ar fi caracterizabil prin voință de ruptură, revoltă anarhică și negație radicală, postmodernismul ar miza - dimpotrivă - pe o atitudine „slabă”, recuperatoare, citațională, nostalgică și ironico-parodică a tuturor formelor și convențiilor artistice anterioare. În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei au devenit, retrospectiv, motive de orgoliu național grație succesului extern. Justificată cîtă vreme se exercita împotriva unei burghezii „condamnate de Istorie”, insurgența contestatară a avangardiștilor apărea inutilă și depășită în condițiile regimului comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de un coté conservator, cel puțin în prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și a scandalului anticanonic în detrimentul creației durabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vorbind, Fundoianu și Voronca, delicatețea lirică a plachetelor de versuri semnate de Sașa Pană etc.). Sau, mai bine zis, pentru conformarea lor - parțială - la canonul artistic în vigoare, nu pentru diferența/opoziția lor în raport cu acesta. Într-o recentă lucrare despre Avangardismul românesc (Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2006), Ovidiu Morar vorbește, nu fără temei, de o supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent și din „Curs de poezie”, chiar în rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
supraviețuire a judecăților călinesciene (via Benedetto Croce) din Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent și din „Curs de poezie”, chiar în rîndul exegeților din anii ’60-’80 ai avangardei, de la Matei Călinescu la Mircea Scarlat și Ion Pop; avangardismul literar/poetic e apreciat estetic doar în măsura în care se adecvează, mai mult involuntar, prin unele producții ale sale, lirismului (op. cit., pp. 17-18). Excepția Marin Mincu din 1983 este amendată (corect): recuperarea avangardismului prin anexarea sa la remorca „experimentalismului” postbelic trădează un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la Matei Călinescu la Mircea Scarlat și Ion Pop; avangardismul literar/poetic e apreciat estetic doar în măsura în care se adecvează, mai mult involuntar, prin unele producții ale sale, lirismului (op. cit., pp. 17-18). Excepția Marin Mincu din 1983 este amendată (corect): recuperarea avangardismului prin anexarea sa la remorca „experimentalismului” postbelic trădează un parti-pris (auto)legitimator discutabil. Criticul evidențiază, de asemenea, „literaturocentrismul” receptării avangardei autohtone, lipsa monografiilor și a edițiilor critice dedicate scriitorilor și artiștilor avangardiști (este taxată, pripit, și recurența cuvîntului „român/românesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lucrări dedicate fenomenului), pudoarea/inhibiția postdecembristă în discutarea relațiilor dintre avangardiștii români și politică (v. în special adeziunea lor din anii ’30 la extrema-stîngă) purismul estetic și locurile comune cu privire la caracterul „moderat”, „cuminte”, „slab”: „din nou se constată obsesia raportării avangardismului românesc la un model canonic față de care el ar fi, ineluctabil, inferior” (op. cit., p. 24). Pentru Ion Pop, Matei Călinescu, Nicolae Manolescu ș.a., fenomenul avangardist ar fi relevant prin „contribuțiile” sale și prin „lărgirea conștiinței estetice”. Pe un alt palier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a pămîntului”, o moderație eclectică, integratoare: aceasta este imaginea pe care o oferă, în anii comunismului, principalele sinteze critice ale exegeților avangardei noastre istorice, în răspăr cu calificativul de „extremism” aplicat de majoritatea criticilor interbelici. Ion Pop vorbește despre un „avangardism prudent”, „impur”, de „sinteză modernă” (în sens „integralist”), iar Marin Mincu - despre un caracter „experimentalist”, preponderent afirmativ al acesteia, diferit de spiritul violent-negator al avangardelor occidentale; acest experimentalism formalizant ar avea, în plus, și un caracter anticipator în raport cu neoavangardele postbelice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avansate modernități europene. Nevoia internaționalizării artistice, a evadării din anonimatul și minoratul unei periferii sufocante (fie că e vorba despre atmosfera tîrgurilor de provincie sau despre România ca periferie a Europei civilizate) se asociază, chiar în cazul unor promotori ai avangardismului, cu o inerție a tradiției (ca filtru critic al modernizării) și cu un sentiment al responsabilității „constructive”. Sinuozitățile relației Ion Vinea - Tristan Tzara - Marcel Iancu, diagrama receptării românești a lui Brâncuși, a Futurismului și a textelor lui Urmuz, evoluția revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comunistă) sau Miron Radu Paraschivescu (autor de poeme „revoluționare” whitmaniene, cu mesaj comunizant) sînt ilustrative. Prezentul demers propune un alt tip de decupaj decît cel istorico-literar tradițional. El cantonează, mai întîi, în anumite zone ale tranziției, de la estetismul parnasiano-simbolist la avangardism, examinîndu-i implicațiile; totul - încă o dată - prin prisma amintitului complex al periferiei: obsesia „provinciei” este de altfel centrală în România sfîrșitului de secol al XIX-lea și a sfîrșitului de secol al XX-lea, fie că o privim ca reflex al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
larg, de asemenea, recenzistica tînărului poet-gazetar Ion Vinea, cu accent asupra criticii de susținere și promovare a preavangardismului poetic. Am prezentat, apoi, monografic revista Chemarea (1915) a lui Ion Vinea și Tristan Tzara - privită ca placă turnantă între postsimbolism și avangardism, ca „embrion” autohton al Dadaismului și ca prefigurare a revistei constructiviste Contimporanul - cea mai logevivă publicație de avangardă din România. Comparația între textele poetice scrise în perioada 1913-1915 de către Ion Vinea și Tristan Tzara, dublată de un examen al corespondenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru Ion Vinea, B. Fundoianu, Marcel Iancu și ceilalți - România e o țară unde totul trebuie construit, o țară cu o istorie discontinuă și fără o autentică tradiție cultă înainte de simbolism. Eclectismul, moderația, toleranța grupării față de idei și grupări ostile avangardismului, deschiderea față de colaboratori neavangardiști, mergînd pînă la găzduirea unor membri ai „tinerei generații” spiritualiste, a unor manifeste ortodoxiste și a unor texte „de dreapta” pot fi mai bine înțelese dacă le privim și din această perspectivă (deși cauzele sînt, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
examinate în relație cu „teatralitatea” manifestelor și poemelor avangardiste. La fel, preocupările de estetică cinematografică din paginile revistelor Contimporanul și - mai ales - Integral, discutate îndeosebi prin prisma poeticii imagiste a liderilor grupării. O secțiune distinctă se ocupă de procesul asimilării avangardismului de către instituția critică interbelică. Principalele obstacole în calea receptării estetice le-au constituit aici concepția clasicizantă a criticilor și mefiența lor față de ceea ce apreciau a fi „modă perisabilă”, deja depășită în țările de emergență, sau „imitație facilă”, „indecentă”, „anarhică”, „dezechilibrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
realizează un „cuplaj” între avangardă și tînăra generație a anilor ’30, stimulînd - deopotrivă - interesul unei părți a criticii față de Urmuz. Perpessicius recuperează avangarda pe linie „modernist-canonică” și „estetizantă”. În fine, Const. I. Emilian are meritul de a fi introdus, primul, avangardismul (chiar dacă pe ușa din dos...) în conservatorul templu academic... Cel care îi va acorda totuși - în pofida tuturor rezervelor - legitimitatea necesară va fi G. Călinescu, prin al său „Curs de poezie” (1939) ținut în fața studenților de la Universitatea din Iași. Spațiul acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un caracter „centripet” în jurul unui nucleu obsesional profund. Cu tot gradul ei (poate inevitabil) de arbitrar, periodizarea în speță o urmează, în linii mari, pe cea propusă de către Ion Pop în studiile sale de sinteză... „integralistă” dedicate avangardei literare românești (Avangardismul poetic românesc, 1969, Avangarda în literatura română, 1990 ș.a.). Totodată, ea își propune să introducă o disociere mai apăsată între avangardele anilor ’20 și Suprarealism, frecvent confundate în critica autohtonă. Cu excepția unor capitole succinte dedicate poeziei antebelice a lui Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost întoarsă pe toate fețele: aproape tot ce era de spus s-a spus, și s-a spus bine. Cu excepția subcapitolului dedicat lui Jacques G. Costin, pe nedrept ignorat (considerat, probabil, „minor” și prea „cuminte” în raport cu vehemența militant-demolatoare a avangardismului), nu am avut a propune noi revalorizări critice. Lucrarea de față nu e, de altfel, una de critică aplicată, după cum nu e una de analiză retorico-stilistică, de poetică sau de hermeneutică literară. Este, înainte de orice, o încercare istorică și sistematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
București, 1979 Antologia poeziei simboliste românești, ediție și prefață de Lidia Bote, Editura pentru Literatură, București, 1967 Avangarda literară românească, antologie, studiu introductiv și note bibliografice de Marin Mincu, traduceri din limba franceză de Ștefania Mincu, Editura Minerva, București, 1983 Avangardismul literar românesc, studiu și antologie de Nicolae Bârna, Editura Gramar, București, 2003 Barbu, Ion, Opere 1. După melci. Joc secund, Prefața, stabilirea textului și aparatul critic de Mircea Coloșenco, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1997 Călugăru, Ion, Paradisul statistic, cu desene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Studia Hebraica, nr. 1, București, 2001 Modernismul în literatura română. Contribuții bibliografice, București, Biblioteca Centrală Universitară, 1968 Morar, Ovidiu, Avangarda românească în context european, Editura Universității din Suceava, 2003 Morar, Ovidiu, Avatarurile suprarealismului românesc, Editura Univers, București, 2003 Morar, Ovidiu, Avangardismul românesc, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005 Muntean, George, „Per aspera ad astra”, în Manuscriptum, nr. 3/1975 Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Editura Minerva, București, 1991 Negoițescu, Ion, Analize și sinteze, Editura Albatros, București, 1976
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Andrei, Ochiul în ureche. Studii de artă românească, ediție îngrijită de Ileana Pintilie, prefață de Gheorghe Vida, evocare de Mihai Olos, Editura Meridiane, București, 1992 Piru, Al., Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981 Pop Ion, Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969 Pop, Ion, Avangarda în literatura română, Editura Minerva, București, 1990 Pop, Ion, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, București Scarlat, Mircea, Istoria poeziei românești, vol. III, Editura Minerva, București, 1986 Radian, Sanda, Măștile fabulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Schiller (1759-1805), J. Keats (1795-1821) ori G. de Nerval (1808-1855), recuperarea unor teme biblice la J. Milton (1608-1674) sau A. de Vigny (1797-1863), toate acestea dau mărturie despre o achiziție dezechilibrată a tradiției culturale europene, care va alimenta, prin Baudelaire, avangardismul decadent al secolului XX3. Pentru hermeneutica romantică, de la G. Vico (1668-1744) până la W. Dilthey (1833-1911), maniera în care tradiția va fi abordată se modulează după o percepție specifică a istoriei, devenită pentru sensibilitate sau rațiune un simplu „efect de sens
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
considerare, drept superficiale În raport cu unitatea de substanță pe care o conferă o ieșită din comun Încredere În poezie (nu și În literatură, care - cum am văzut - are pentru avangardă conotații negative, fiind asimilabilă convenției). Încît, pentru nici un alt reprezentant al avangardismului românesc nu sînt mai adevărate cuvintele lui Jules Monnerot, deja citate de noi, după care miza esențială a poeziei (suprarealiste) „este nu de a exprima sau a reprezenta, ci de a fi”, ori ale lui Maurice Blanchot, care constată - În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cît este, intră În aliajul mai complex al manifestelor și poemelor din 75 H.P., Punct și Integral, alături de elemente futuriste și constructiviste, - acestea din urmă predominante -, pentru ca Înseși „fundamentele constructiviste” ale sintezei operate să fie pe nesimțite deviate spre un avangardism oarecum mai atenuat, dacă nu În spiritul său programatic afișat, cel puțin În litera... poemului. Am avut ocazia, de altfel, să semnalăm că, În plin „integralism”, Voronca nu renunță la ipostaza romantică a „inspiratului” („Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
revendicată aproape În egală măsură de un poet „modernist” iubitor de rafinamente muzicale, și de avangardistul militînd pentru totala eliberare a imaginației și identificarea lui a scrie cu a fi. SÎnt doar cîteva date care atrag atenția asupra faptului că avangardismul lui Voronca, real și autentic, ca un aport de substanță la transformarea perspectivei asupra limbajului poetic și a practicii creatoare Înseși, Îngăduie și Întoarceri sau „devieri” spre un teren mai puțin accidentat al literaturii, oricîte rezerve ar fi exprimat, cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Ultimele sale poeme românești sînt... sonete!). Pe de altă parte Însă, avem aici o dovadă a deplinei sale reprezentativități pentru o avangardă literară pe drept cuvînt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist Într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În Punct, 1925, nr. 9. . Cicatrizări (Poezia nouă), loc. cit. . v. Punct, 1925, nr. 6-7. . Între mine și mine, În unu, 1929, nr. 19. . v. și N. Balotă, Arte poetice ale secolului XX, București, Ed. Eminescu, 1976, p. 166. . v. Avangardismul poetic românesc, București, E.P.L., 1969, pp. 9-18. . v. Victor Brauner, În 75 H.P. . Între mine și mine, loc. cit. . Lectură pe o banchiză, În unu, 1930, nr. 36. . unu, 1929, nr. 16. . Glasuri, În Punct, 1925, nr. 8. . Cf. Renato
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
autoarea romanului Frankenstein. Destinul ei și al operei ei este o dovadă elocventă a șocului pe care îl produce doar faptul de a imagina lărgirea dramatică a fruntariilor libertății. Ceea ce astăzi ne pare banal, „natural” era la acea vreme un avangardism strident și un anarhismxe "„anarhism" periculos. 2.1.2. Aservire și emancipare: John Stuart Mill și Harriet Taylortc "2.1.2. Aservire și emancipare \: John Stuart Mill și Harriet Taylor" În economia influenței feminismului liberal, un rol crucial l-au
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]