545 matches
-
Uniunii Sovietice, rolul esențial fiind încredințat trupelor speciale " Alfa" și trupelor de diversiune "A". Acestea acționau conform stării de urgență declarată de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S., act care a fost semnat de președintele Mihail Gorbaciov și anunțat publicului azer ulterior când 82 cetațeni fuseseră deja uciși si 20 de persoane fuseseră grav răniți pe străzile din Baku. Una dintre cele mai mari confruntări s-a desfășurat la intrarea nordică din capitală, în "Piața Armata Roșie a XI-a" aflată
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
încerca să ascundă intervenția numind-o ""operațiune împotriva extremiștilor"". Pe 21 ianuarie [[1990: În [[22 ianuarie]] [[1990]]: În raportul " din Azerbaidjan" ("Black January in Azerbaijan") dat organizației "Human Rights Watch" se menționează: Într-adevăr, în noaptea de 19-20 ianuarie rezistența azerilor a fost reprimată datorită disproporției de forțe, armata sovietică pricinuind mai mari violențe pentru realizarea unei pedepsirii colective. Așa cum oficialii sovietici declarau public, intervenția trupelor sovietice avea drept scop prevenirea înlăturării guvernului Republicii Azerbaidjan dominat de comuniști de către opoziția cu
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
cele mai înalte poziții ale statului până în zilele de azi. „” a fost organizată de Federația Revoluționară Armeană cu scopul de a pune în aplicare condamnările la moarte pronunțate în contumacie în procesul unioniștilor. În total, opt înalți oficiali turci sau azeri (și trei „trădători” armeni au căzut sub gloanțele a șapte „justițiari”. Execuția cea mai bine-cunoscută este cea a lui Talaat Pașa, marele organizator al exterminării armenilor, împușcat cu un glonț de revolver pe o stradă din Berlin la . Asasinul a
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
a Otomană a trecut granița în mai 1918 și a atacat Alexandropolul (astăzi Gyumri), de unde armata rusă se retrăsese după Revoluția din 1917. Armata otomană dorea să zdrobească Armenia și să anexeze Transcaucazia pentru a-și alipi teritoriul locuit de azeri. Guvernul german nu a susținut și nu a aprobat inițiativa aliatului său și a refuzat să-i ajute pe otomani pe acest front. În acest moment, doar o mică parte din teritoriul Armeniei ruse mai rămăsese neocupat de otomani și
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
un val de proteste în perioada februarie-mai împotriva transferului acestei regiuni istorice creștine armenești către Azerbaidjanul musulman în 1920, după decizia arbitrară a lui Stalin. Armenii protestau și împotriva subdezvoltării, a condițiilor de viața în continuă deteriorare din regiunea Nagorno-Karabah. Azerii au reacționat violent și au atacat armenii din Sumgait, Azerbaidjan. O soluție temporară a fost impusă de Gorbaciov, dar în scurtă vreme Nagorno-Karabahul a fost lovit de un nou val revolte în iunie-iulie. Pe 7 decembrie, un cutremur extrem de puternic
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
din cărți de joc, fără ca URSS-ul să intervină în vreun fel în susținerea vechilor regimuri, ceea ce a dat speranțe că și în interiorul Uniunii Gorbaciov va aplica politica de neintervenție. Anul 1990 a debuta în ianuarie cu noi mișcări naționaliste. Azerii s-au răsculat, fiind nevoie de intervenția trupelor pentru restabilirea ordinii, moldovenii protestau în favoarea unirii cu România, iar demonstrațiile lituanienilor nu au încetat. În aceeași lună, parlamentul armenesc a votat în favoarea unei hotărâri care stabilea dreptul său de veto în
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
Turciei, generalul Kazım Karabekir, parlamentarul și comandant al frontului de est, Veli Bei, parlamentarul Mohtar Bei, ambasadorul Memduh Șevket Bei, ambasadorul rus Iakov Ganețki, ministrul de externe armean Askanaz Mravian, ministrul de interne armean Poghos Makințian, ministrul controlului de stat azer Behbud Șahtahtinski, ministrul afacerilor militare și navale georgian Șalva Eliava și ministrul de externe și al finanțelor georgian Alexandr Svanidze. Tratatul prevedea ca teritoriul fostei regiuni Batumi a guberniei Kutaisi să fie împărțită între părțile semnatare. Jumătatea de nord, cu
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
semnare a documentelor care a avut loc la Londra pe 1 august 2002. Ceremonia oficială de lansare a construcției oleoductului a avut loc pe 18 septembrie 2002. Construcția a început în aprilie 2003 și s-a finalizat în 2005. Porțiunea azeră a fost construită de Consolidated Contractors Company din Grecia, iar porțiunea din Georgia a fost construită de o firmă comună aparținând companiei franceze AMEC și companiei americane Petrofac. Porțiunea turcă a fost construită de BOTAȘ. Compania Bechtel a fost antreprenorul
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan () [Corola-website/Science/313402_a_314731]
-
încarcat în Terminalul maritim din Ceyhan (Haydar Aliyev Terminal) pe o navă numită "British Hawthorn". Nava a plecat din port pe 4 iunie 2006 cu aproximativ 600 000 de barili de țiței. Astfel s-a marcat începerea exploatării de petrol azer prin oleoduct către piețele mondiale. Ruta începe de la Terminalul Sangachal situat aproape de Baku în Azerbaidjan. Traversează Azerbaidjan, Georgia și Turcia până la Ceyhan. Destinația oleoductului este Terminalul maritim din Ceyhan (Haydar Aliyev Terminal) de pe coasta mediteraniană sud-estică a Turciei. Are o
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan () [Corola-website/Science/313402_a_314731]
-
lui stau motive politice. Construcția oleoductului a contribuit în mod semnificativ la economiile țărilor care-l găzduiesc. În prima jumătate a anului 2007, la un an de la finalizarea lui și punerea în funcțiune ca rută principală de exploatare a petrolului azer, creșterea reală a Produsului Intern Brut a ajuns la o rată istorică de 35%. Există câștiguri substanțiale ce provin din cotele de tranzit prin Georgia și Turcia. Pentru Georgia, se estimează că taxele de tranzit îi vor aduce în medie
Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan () [Corola-website/Science/313402_a_314731]
-
Karabahul de Munte sau din limba rusă, (în armeană: "Լեռնային Ղարաբաղ, Leṙnayin Ġarabaġ"; în azeră: "Dağlıq Qarabağ"; în ) este o regiune montană fără ieșire la mare din Caucazul de Sud. Cea mai mare parte a regiunii este condusă de Republica Karabahul de Munte, un stat "de facto" independent, dar nerecunoscut, creat în baza fostei Regiuni
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
atunci, ambele state erau republici componente ale URSS iar frontierele țineau cont predominant de motivații de natură economică. La 19 februarie 1988, majoritatea armeană din provincie (populația - 186.610 (1989), 138.600 (73,5%) armeni și 47 500 (25,3%) azeri) a început manifestații în favoarea alipirii regiunii la Armenia, iar în 1989 Sovietul Suprem al Armeniei a adoptat o lege de anexare a acesteia. Imediat după pregătirea politică a urmat faza violentă a acestui proces: organizarea unităților armene de autoapărare, inzestrate
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
proces: organizarea unităților armene de autoapărare, inzestrate cu artilerie și tancuri de la trupele rusești din bazele militare din apropiere, care au fuzionat mai târziu într-o veritabilă armată. Aceasta a sfarșit prin a elibera aproape întreg teritoriul regiunii de trupele azere si a stabili un coridor de comunicare cu Republica Armenia. Până în 1992 armenii au ocupat teritoriile dintre Armenia și Karabahul de Sus în timp ce zvonuri contradictorii de ambele părți au determinat populația azera să se refugieze în estul Azerbaijanului. În total
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
a elibera aproape întreg teritoriul regiunii de trupele azere si a stabili un coridor de comunicare cu Republica Armenia. Până în 1992 armenii au ocupat teritoriile dintre Armenia și Karabahul de Sus în timp ce zvonuri contradictorii de ambele părți au determinat populația azera să se refugieze în estul Azerbaijanului. În total, aproximativ 20% din suprafața inițiala a R.S.S. Azerbaijan (din care 6-7% reprezentau R.A.N.K.) au fost ocupate de trupe pro-armene.(), din care și 7 raioane administrative din jurul provinciei autonome - Lacin, Kalbadjar, Fuzuli, Agdam
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
Lacin, Kalbadjar, Fuzuli, Agdam, Djabrayil, Qubadli, Zanghilan. Din cauza războiului, Azerbaidjanul a pierdut peste oameni - militari și civili. Ca urmare a conflictului, circa 1 milion de refugiați din regiuni ocupate trăiesc în condiții extrem de mizere, neglijați și marginalizați de chiar autoritațile azere. Cu toate că ONU a arătat un anumit interes față de conflict (Consiliul de Securitate a adoptat patru rezoluții — 822, 853, 873, 884 — cerând retragerea armatei armene din teritoriile ocupate), de problema respectivă s-a ocupat o altă instituție - OSCE, prin grupul său
Nagorno-Karabah () [Corola-website/Science/298158_a_299487]
-
(în azera "Müstəqil xanlıqlar dövrü"), este o perioadă de fărâmițarea feudala din istoria Azerbaidjanului înainte de cucerirea rusească și iraniană (sec.XVIII-XIX). După moartea domnitorului Iranului Nadir șah Afșar (1747), Azerbaidjanul a câștigat o șansă de a recupera independența. Însă acest proces nu
Hanatele independente () [Corola-website/Science/309223_a_310552]
-
feudala din istoria Azerbaidjanului înainte de cucerirea rusească și iraniană (sec.XVIII-XIX). După moartea domnitorului Iranului Nadir șah Afșar (1747), Azerbaidjanul a câștigat o șansă de a recupera independența. Însă acest proces nu s-a desfășurat rezultând crearea unui stat unitar azer, ci mai multor Hanate independente. Cauzele eșecului statului unitar Azerbaidjan și fărâmițării feudale au fost: În a doua jumătate a sec. XVIII, în Azerbaidjan nu există un centru economic unitar și regiunile aveau un regim de sine stătător închis. Feudalii
Hanatele independente () [Corola-website/Science/309223_a_310552]
-
Brest-Litovsk a avut implicații grave în ceea ce îi privește pe armeni: forțele turce au reocupat Armenia Occidentală. Federația a rezistat doar trei luni, după care s-a dezintegrat, lăsând locul a trei republici independente - RD Armeană, RD Georgiană și RD Azeră. Negociatorii armeni au fost membri FRA. După dispariția RFD Transcaucaziene, armenii au rămas să facă față de unii singuri amenințării turcilor, care înaintau spre capitala Erevan. La început, temându-se de o înfrângere militară dezastruoasă și de masacrarea civililor, dashnakii au
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
(în azera Hürufilik), este o sectă musulmană răspândită în Azerbaidjan și Orientul Mijlociu (sec. XIV - XV) În 1386 majoritatea teritoriului Azerbaidjanului devine o provincie timuridă. Conform ordinului lui, în orașele ocupate se mobilizează cei mai faimoși meșteri, arhitecți, pictori, muzicieni, meșteșugari orășeni și
Hurufism () [Corola-website/Science/309215_a_310544]
-
cât și celei clericale. După opinia mai multor istorici hurufismul exprimă nemulțumirea meșteșugarilor orășeni exilați în străinătate, împotriva dominației și politicii cuceritoare timuride. Baku în acești ani a devenit centrul ideologic al hurufismului. Fondatorul ordinului era marele filosof și poet azer Fazlullah Năimi. În 1386, pentru prima dată și-a prezentat ideile în orașul Tebriz, capitala istorică a Azerbaidjanului. În mod energic el face propagandă noii ideologii și în curând sectă se răspândește peste tot, în Azerbaidjanul întreg și în mai
Hurufism () [Corola-website/Science/309215_a_310544]
-
Qaraqoyunlu (în traducere din azeră "Oaia neagră" după steagul tribului), sau Karakoyunlu ("Karakoiunlu"), a fost un stat turcomano-azer șiit medieval din Asia de Sud-Vest, care a axistat aproximativ între anii 1375 - 1468. În acest stat se vorbea în oghuza estică, cunoscută actual precum azeră. Suverani
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
din azeră "Oaia neagră" după steagul tribului), sau Karakoyunlu ("Karakoiunlu"), a fost un stat turcomano-azer șiit medieval din Asia de Sud-Vest, care a axistat aproximativ între anii 1375 - 1468. În acest stat se vorbea în oghuza estică, cunoscută actual precum azeră. Suverani: În anul 1380, conducătorul confederației tribale turcice Qaraqoyunlu, "Qara Məhəmməd"' (în azeră „"Mahammad cel Negru"”) a ocupat ținuturile din jurul lacului Van. După moartea conducătorului l-a înlocuit fiul lui, Qara Yusif, care imediat s-a înfruntat cu pericolul timurid
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
stat turcomano-azer șiit medieval din Asia de Sud-Vest, care a axistat aproximativ între anii 1375 - 1468. În acest stat se vorbea în oghuza estică, cunoscută actual precum azeră. Suverani: În anul 1380, conducătorul confederației tribale turcice Qaraqoyunlu, "Qara Məhəmməd"' (în azeră „"Mahammad cel Negru"”) a ocupat ținuturile din jurul lacului Van. După moartea conducătorului l-a înlocuit fiul lui, Qara Yusif, care imediat s-a înfruntat cu pericolul timurid. În aceeași perioadă în partea sudică a Azerbaidjanului exista statul Djelairid cu capitală
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
complicată, pentru că moartea lui Tamerlan a oferit oportunitatea îndeplinirii unei necesități istorice, unirea Azerbaidjanului, pentru care confruntau diferiți suverani locali. Qara Yusif, folosind ca motiv executarea lui Kayumars, începe o campanie militară impotrivă Șirvanului. Alianța Șirvanului cu micul stat feudal azer - Șaki și regatul georgian Kahetia, suferă o înfrângere într-o luptă pe malul fluviului Kura (6 noiembrie 1412), adică la granița Șirvanului, de către cavaleria Qaraqoyunlu. Toți suverani aliați, toată aristocrația Șirvanului au căzut prizonieri. Doar în 1413, Ibrahim I în schimbul
Statul Qaraqoyunlu () [Corola-website/Science/309211_a_310540]
-
și al Asociației Medicilor Români (AMR). • membru al Societății Europene de Chirurgie “Eurosurgery”. • membru al Uniunii Medicale Balcanice. • membru fondator și vicepreședinte al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România. • membru în Liga Scriitorilor. • membru al Asociației Ziariștilor din România (AZER). • membru al Uniunii Mondiale a Medicilor Scriitori (UMEM). Activitate literară A publicat ca medic scriitor, trei volume de versuri (“Clipele din zori”, “La cumpăna anilor” și o ediție bilingvă) și un roman autobiografic (“Pribegi în propria țară”). A publicat romanul
Mihai Ghiur () [Corola-website/Science/334251_a_335580]