1,399 matches
-
cînd s-a prăpădit domnișoara Sofie. Nu fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-a dat drumul din menghina degetelor sale alb-albastre din cauza efortului, Leonard Bîlbîie s-a frecat încetișor cu podul palmei, se și închipuia cu niște vînătăi zdravene, noroc că nu era diabetic, după o asemenea strînsoare s-ar fi pornit o adevărată hemoragie. Nu era diabetic, era sănătos și zdravăn și credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o clipă mai devreme ideile spumegătoare ale celebrului pilot. Șerban Pangratty îl privea cu atenție pe Balbo, însă se vedea pe chipul său că nu dă doi bani pe ce spunea italianul. Îl interesa altceva, cu totul altceva. Leonard Bîlbîie se afla într-o situație cu totul disperată. Voia să afle dintr-o dată trei lucruri, ce spune Balbo, ce înțeleg ori ce vor ofițerii buluciți în jurul lui și mai voia pe deasupra să descifreze care este adevăratul motiv al emoției prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe nevăzute pahare și semne, mirosurile se amestecau din ce în ce mai mult și asta îl dădea cu adevărat gata. Prințul Pangratty se apropiase foarte mult de italian. Avea pe chip o expresie de încîntare copilărească, asta la prima impresie, dar el, Leonard Bîlbîie, vedea ceva mai mult. Nu doar pentru că îl cunoștea pe Șerban Pangratty, ci mai ales pentru că se pricepea la oameni. Dincolo de încîntare, toți în jurul lui Balbo erau încîntați, poate aici se găsea secretul succesului său european și chiar mondial, reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stăpîni. Sîntem un popor de artiști, de eroi, de navigatori." Și-și puse brusc mîinile încrucișate pe piept, își împinse bărbia cu un efort vădit înainte, își înclină capul pe spate coborînd pleoapele, privind așa, ca printr-o ambrazură. Leonard Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite, ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
muri întocmai cum își dorește, la manșă, ascultînd bătaia motorului ca pe bătaia propriei inimi și, cine știe, poate va fi mulțumit; soarta îl va ajuta ca pînă la capăt să privească lucrurile numai dinspre el, niciodată către el." Leonard Bîlbîie simți că are gura uscată și limba de tablă. Voia să bea ceva neapărat. Întinse mîna și desigur întîlni la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai subțirel, și mai fragil, aproape o odaliscă sub imperiul emoției, dar inginerul nu deschise gura. A făcut un gest de nemulțumire, de intimidare (?), care putea fi luat și drept unul de întîmpinare, Pangratty îl luă ca atare și Leonard Bîlbîie a putut asista la o îmbrățișare plină de efuziune, la bătăi pe umăr și pe burtă, la pupături sonore care îl făcură să se pleoștească pentru o clipă. Toată profeția prințului nu era decît o gargară și el prostul... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dar toată lumea susținea același lucru, de ce ar fi fost el de altă părere? "Toți piloții sînt niște oameni foarte originali, înălțimea, zborul în sine îi fac să se creadă înzestrați cu puteri neobișnuite. Ori chiar poate sînt. Ce credeți?" Leonard Bîlbîie făcu o figură lungă, flerul său îi spunea că nu trebuie să se angajeze în nici un fel de conversație cu inginerul Corvino. Dacă supoziția lui Mihail avea o bază, în realitate acest inginer, Gabriel Corvino, făcea parte tocmai din realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
om înzestrat și norocos. Cine și-ar fi închipuit că făcînd ocolul Europei va găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă. O categorie aparte, nu?" Leonard Bîlbîie întîrzie cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau regulile unei politeți elementare. Inginerul Corvino aștepta răbdător, privindu-l drept în ochi. Nu avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai pe prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de aceeași rasă." Inginerul Corvino schiță un zîmbet strîmb, se lămurise. Leonard Bîlbîie nu era un entuziast. Unul asemenea celor care se îmbulzeau în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși cu soldățimea, dar sensul era același. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși cu soldățimea, dar sensul era același. S-a reîntors la grupul plin de entuziasm, lăsîndu-l pe Leonard Bîlbîie să se învîrtă cu un aer timid, chiar slugarnic în jurul tinerilor ofițeri, care se ridicau în vîrful picioarelor, se înghesuiau ca la o cursă de cal să-i vadă mai bine pe cei doi zburători. Balbo era fericit, ridicase deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
semn de îmbrățișare. Balbo făcu doi pași uriași, nu era cu mult mai înalt decît ministrul, dar se strădui ca din doi pași să fie lîngă el și să-l îmbrățișeze cu o efuziune mai mult slavă decît latină. Leonard Bîlbîie profită de emoție și se strecură iarăși lîngă Pangratty. Cercul se închise, Balbo îi făcu semn lui Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu gesturi baroce, cu volute neașteptate, un joc al degetelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o jumătate de veac în numele egalității, să-i zdrobească pe fidelii lui Gramsci și să triumfe aclamîndu-l pe Duce! Iar dacă va fi nevoie vor triumfa în continuare și fără Duce, pentru că noi nu ne facem zei din nimeni." Leonard Bîlbîie urmărea cu atenție nu atît discursul lui Balbo, cît reacția tinerilor ofițeri, care deveniseră mai toți palizi, cu privirea halucinată, cu admirația emanînd din fiece por al pielii obrazului lor transpirat din pricina căldurii și a coniacului distribuit cu prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet. În acele cîteva zecimi de secundă se auzeau clar scîrțîiturile parchetului sub pașii celor ce serveau, Leonard Bîlbîie constată cu uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său și cu motivele sale, asculta discursul aviatorului italian. Abia atunci își dădu seama că invitații nu fuseseră chemați la întîmplare ori după un protocol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
minister ori de la Statul-Major. Ori măcar de la Comenduirea Bucureștilor să fi fost. Cei mai mulți erau oameni destul de tineri, puteai să cauți mult pînă să găsești pe cineva de peste patruzeci de ani. Mai toți de la Arsenal, din Marină și din Aviație. Leonard Bîlbîie se străduia să afle numitorul comun, cum spunea Mihai Mihail. Își roti privirea cu grijă, așa încît să nu fie observat, cînd toată lumea se uită într-un singur loc excepția este imediat sesizată, e ca o muscă bîzîind într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai puțin cunoscuți în lume decît eroii dumneavoastră, care nu doar că au fost curajoși, au fost și norocoși, așa încît pot să-și organizeze serbările cuvenite cu mai multă tragere de inimă." Italo Balbo s-a făcut palid, Leonard Bîlbîie a crezut că va leșina, nici nu era de mirare, din cauza aerului închis, măcar să fi dat ferestrele în lături, ieșea așa și fumul și mirosul de parfumuri și transpirație, s-a făcut palid, a închis ochii, stînd așa cîteva fracțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era alături, va fi priceput și ei ceva, pentru că l-a privit foarte ciudat pe Corvino, a făcut un gest destul de repezit, de parcă ar fi vrut să-l oprească să traducă, nu oricine și-ar fi dat seama, dar Leonard, Bîlbîie îl știa destul de bine pe Pangratty, și spre uimirea tuturor l-a îmbrățișat pe Balbo, l-a sărutat pe obraz de două ori și apoi i-a ridicat din nou brațul ca unui învingător. Dintr-o dată atmosfera s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai tînăr. Cînd a ajuns chiar în apropierea grupului, Pangratty l-a luat de braț pe Italo Balbo și a început să-l conducă încetișor către fereastră. "Acum vrea să-i strecoare chestia cu participarea la înconjurul lumii", își zise Bîlbîie și nu mai făcu nici un pas, dîndu-și seama că Pangratty s-ar supăra foc dacă ar intra nepoftit în conversație. Așa că rămase în preajma lui Corvino și a ministrului Popa. Poate era chiar mai cu folos pentru misiunea sa, își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar mulțumit, toată lumea avea ce bea și mînca, pînă la urmă în orice petrecere asta contează cel mai mult! "Merge, merge?", întrebă gazda asemenea țăranilor cînd se întîlnesc cu un cunoscut și nu prea au ce să-i spună. Leonard Bîlbîie a zîmbit cu toată gura, îl cuprinse cumva pe după umeri, era destul de greu să faci un asemenea gest de apropiere cu Basarab Cantacuzino, nu doar că îți trebuia puțin curaj și impertinență, dar la statura lui impresionantă gestul comporta oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ani, domnule dragă, de cînd avem o țară nouă. Pentru cei mai mulți zăpăceala asta nu ajunge să se termine, sînt năuciți pur și simplu că în sfîrșit au reușit. Nu ți se pare că durează cam mult, mult prea mult?" Leonard Bîlbîie a făcut ochii mari, într-o sinceră mirare, Cantacuzino își șterse transpirația de sub ochi, avea cearcăne și pungi încrețite sub ei, o exoftalmie reținută te făcea să-l privești mai tot timpul, îți atrăgeau atenția globii mari, de un alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să se îngrijească de ceea ce are, devine, cum să zic, conservator. Din păcate, la noi, o dată cu dispariția partidului conservator, cei mai mulți dintre bărbați o iau pe cont propriu și în sensul strict al cuvîntului, destul de devreme. Dumneata ce vîrstă ai?" Leonard Bîlbîie amuți. Nu se așteptase ca Basarab Cantacuzino să fie și necioplit, mitocan de-a dreptul. Acesta îl cîntări din ochi, își țuguie buzele clătinînd din cap "ei, să bați spre patruzeci, dar nu-i ai încă. Și, uite, ai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chema. Reacția a fost cea așteptată. Abia și-a putut reține rîsul, a pufnit, ochii i s-au umezit și au devenit parcă mai omenești. Puteai crede că te și vede, nu doar trece prin tine cu privirea. "Da, domnule Bîlbîie, există o vîrstă a idealismului și ea trebuie exploatată. Idealismul trebuie folosit la maximum." Era limpede că nu dădea-doi bani pe el. Toți cei care aflau, aidoma, cum îl cheamă, continuau conversația adresîndu-se cu "Leonard, domnule Leonard", chiar "Leo, Leo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zic, perversitatea celui care știe ce face." Basarab Cantacuzino avu o a doua sclipire în ochi, scoase un soi de muget din pieptul său mare cît o tablă pentru plăcinte, însemna că rîde pe înfundate, "știi că-mi placi, domnule Bîlbîie, îmi placi, ești chiar un camarad pe cinste. Păi cum altfel să urnești căruța dacă nu bați caii?! Cei care stau pe capră, întotdeauna este cineva pe capră, asta e bine de știut, trebuie să știe să-i bată, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Diferența e că după aceea calul e cuminte, moare și gata, pe cînd omul abia atunci începe să te urască. Brusc i se schimbă privirea în clipa cînd îi spui, cînd apeși pe trăgaci. Dar trebuie să ai curaj, domnule Bîlbîie, să ai curaj. Nu atunci cînd îți împuști calul pe care îl iubești, ci atunci cînd îi spui adevărul unui ins, oricum te va urî. Dar dacă ești pe capră trebuie să o faci, altfel rămîi înecat în noroi." Basarab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Văzîndu-l, uriaș, insensibil, transpirat, în totul urît, aproape monstruos, nu puteai să crezi că era vorba de ceva bun, frumos, chiar în idealitatea sa, de ceva care să fie pe placul și în interesul nației. Ascultîndu-l doar, era altceva. Leonard Bîlbîie trebuia și să-l vadă și să-l asculte, nu putea despărți una de alta, fie și numai din cauza obligației sale de slujbă. Mihai Mihail îl trimisese acolo ca să vadă și să audă. Abia după aceea urma să înțeleagă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]