352 matches
-
se strecura printre degetele ce-i acopereau fața. Îl privea pe Endō, încruntând din sprâncene ca un copil pe care-l ceartă părinții. — Hotărâre? Ce naiba de hotărâre? — Să nu te părăsesc... să merg cu tine. Vocea lui suna ca un bâzâit de țânțari, dar Endō a reușit să priceapă ce vrea. Cred că nu existau cuvinte mai jignitoare, care să-l înfurie mai mult pe acest ucigaș cu inima de piatră, pentru care dragostea și sentimentele erau doar vorbe goale. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
exact, nu mi-a fost greu să ghicesc, încerca să evite începerea lecțiilor. M-am hotărât să-l las în plata Domnului și m-am tolănit sub un ulm, rezemându-mi spinarea de tulpină. Căldura și tăcerea, bruiată doar de bâzâitul muștelor și al albinelor, m-au făcut să ațipesc. Somnul n-a durat mult. Am fost atacat de un nor de tăuni care nu mai pridideau să-mi sugă sângele. Am sărit drept în picioare, dând din mâini, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un măr, nu foarte departe de curte. Doar noi doi nu rămăseserăm acasă, căci ceilalți se temeau ca arșița să nu le dăuneze la cap. Pe lângă cei câțiva câini, însoțindu-ne liniștiți și fără țintă, mai auzeam cotcodăcit de găini, bâzâit de muște și necontenitul țârâit al greierilor. Dintre păsări, doar rândunicile mai cutezau să se avânte pe cerul azuriu și vrăbiile, să țopăie printre smocurile rare de iarbă. Scosesem din puț un urcior de apă proaspătă și beam agale din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a îndemnat Gisulf, și eu m-am dat mai în față. Regele s-a apropiat amenințător, cu mâinile la spate. - Cine ți-a permis să te arăți în fața mea, corcitură păduchioasă? Din acea clipă nu s-a mai auzit decât bâzâitul muștelor libere să intre prin ferestrele deschise. Teodelapio a rupt acea tăcere apăsătoare: - Lasă-l să vorbească, Adaloald. Furia și ura clocoteau în mine. - Bărbatul acela este vinovat de masacrarea lui Taso, a lui Kakko și a celorlalți longobarzi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
moare de sete. Agentul principal sună pe interior, la 27. Privește, chiorându-se, plăcuța de alamă: literele BUONOCORE sunt șterse, roase de patina timpului. — Ce facem? Ăsta nu răspunde, murmură agentul simplu. Din apartamentul 27 se aud voci - ca un bâzâit nedefinit. Cine-i Înăuntru? Mai demult, aici locuiau toți, a spus vecinul - copiii făceau o gălăgie infernală, mergeau cu patinele pe terasă, era inutil să protestezi cu Buonocore, un tip Îngâmfat care se credea Dumnezeu pe pământ, dar apoi mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mesaj, va veni aproape de mine, alături de mine. V. Melanie Adormisem. Pentru prima dată după dispariția tuturor am putut să închid ochii. Nu dură prea mult, coșmarurile își făcură simțită prezența la scurt timp. Deodată se auzi ceva. Începu ca un bâzâit ușor, apoi continuă și o voce părea că se aude în surdină. Încerc să identific ce este și constat că sunetul vine de la o mașină din apropierea mea. Mă apropii și ascult: o alarmă falsă! Repet, nu este o alarmă falsă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ziua aceea fierbinte. După ce am trecut de dealul care separa curtea de pășune, m-am oprit, șocată de priveliște. Cele mai multe dintre oi erau gestante și abia se mișcau în căldura aceea înăbușitoare. Soarele care se ridica exalta mirosul trifoiului. Doar bâzâitul albinelor se auzea în aer, iar deasupra cerul era albastru și încremenit. M-am oprit, iar mama a luat-o înainte. Lumea părea atât de perfectă, de rotundă și totodată atât de trecătoare, că aproape am izbucnit în plâns. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
venit după niște... rozmarin. Arăt către coș. Ai ? — Sigur că da. Îți tai imediat. Sare de pe scară și pornim pe potecă, spre grădina de verdețuri. Aici, departe de casă, e o liniște absolută, în care se aud doar câte un bâzâit de insectă și pietrișul scârțâind sub picioarele noastre. Încerc să mă gândesc la ceva de spus relaxat, dar am creierul complet gol. — E foarte cald, zic într-un final. Bravo. — Îhâm. Nathaniel aprobă din cap și pășește cu ușurință peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mă uit la el, făcând eforturi să-mi dilat pupilele și, ca să știu o treabă, îmi duc și mâna la ureche cu aerul cel mai firesc de care sunt în stare. Urmează o tăcere totală și încordată, întreruptă doar de bâzâitul insectelor. Poate că n-ar trebui să te grăbești, spune Nathaniel. Se îndepărtează fără să mă privească și începe să se uite la frunzele unui arbust. Atitudinea lui sugerează clar că e ușor stingherit. Îmi vine tot sângele în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ne mutăm. Trebuie să culegem zmeura. Zmeura crește mai spre interiorul grădinii, în niște cuști cu pereți verzi din sârmă, cu pământ uscat pe jos, în rânduri frumos aliniate. În clipa în care intrăm nu se aude absolut nimic decât bâzâitul insectelor și bătaia din aripi a unei păsări disperate, pe care Nathaniel o ajută să iasă. Muncim la primul rând fără să rostim nici un cuvânt, culegând pur și simplu plantele. Când ajungem la capătul rândului, simt mirosul de zmeură până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
poate să fie dosit, ajungeai să te gândești la asemenea vorbe pe care le meșteșugisem, parcă, pentru oameni cu mai multe fețe. Încă nu răsărise soarele când am adulmecat un miros greoi, adânc și dulceag. Dintre copaci se ridica un bâzâit neîntrerupt și am Început să simt nenumărate pișcături, mai rele parcă decât ale purecilor de acasă, din peștera iernii. Ajunsesem la mlaștină, după cum mă prevenise Vindecătorul, așa că m-am repezit să-mi acopăr trupul cu clisă. M-am cutremurat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor, curcubeu de cuarț, crepuscul pârâind în somn mineral, înfiripând lumina din stomac, geometrie de carne în care fiece punct e puls, fiece linie nerv, iar volumul, integrala tuturor destăinuirilor, orașul de diamant... ─ Pe Zeus, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa și trăgând după ea tot calabalâcul de sunete cu care venise. Mai plutea după trecerea ei un bâzâit fin, aproape imposibil de descris, apoi locurile reîncepeau să cânte cum știau ele. Puteam să stau așa și să le ascult chiar douăzeci de minute, nu mai mult, fiindcă mă plictiseam și mă duceam să-mi fac un sandviș. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
țară ca să prind vremea potrivită și părea un pic exagerat să-mi decorez casa în funcție de mașină. Nu foarte mult. Eram nebună după mașini. Doar un pic. Am sunat și ușa s-a deschis imediat, fără nici un cuvânt, doar cu un bâzâit al interfonului. Înăuntru era o liniște mormântală astfel că, în timp ce urcam scările către primul etaj, pantalonii mei de piele și scârțâitul scândurilor de lemn făceau un zgomot infernal, care ar fi trezit și morții. Ușa apartamentului lui Hugo era întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
el. Nu e foarte obositor zborul ăsta neîncetat... de colo-colo? Cum naiba îți poți mișca aripile atât de iute? Începu să-l cuprindă o ușoară somnolență. Îi venea să închidă ochii și să rămână acolo, cu fața spre cer, dar bâzâitul unui muscoi îl făcu să-și aducă aminte că peștele stătea în soare. Își schimbă poziția și cufundă padela în apă, îndreptându-se spre capătul potecii. Când sări pe uscat, aruncă peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ce era mai potrivit pentru trib, dar nu încerca niciodată să-și impună punctul de vedere. Fiecare făcea apoi ce avea chef și nimănui nu-i trecea prin minte să comenteze decizia vecinului său. La început, a fost ca un bâzâit de țânțar. Apoi, îi aminti de huruitul înăbușit al unui avion zburând jos, dar, încetul cu încetul, sunetul ca un „puf-puf“ devenea din ce în ce mai monoton, mai tare, mai clar. Își ridică privirea. La vărsarea râușorului, stârci și papagali se înălțau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Chiar dacă am depășit plafonul pufos de nori grei și albi, aparatul de zbor se opintește din greu să iasă din brațele puternice ale Terrei. Eliberarea din sfera de influență a magnetismului pământului aduce cu sine o liniște de mormânt. Doar bâzâitul motoarelor grele și șuieratul înfundat al jetului propulsor se aud în carlinga bine izolată. Plutim în eterul nesfârșit al cosmosului cu atâta tandrețe încât aș putea spune că stăm pe loc. Doar cifrele ceasului electronic de pe bord, care cresc neîncetat
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
atunci nici nu-l remarcasem, m-a Îmbiat Înăuntru și s-a oferit imediat să-mi sară În ajutor. i-am explicat că eram În vacanță și intrasem acolo pentru că era ora amiezii, când e cald și toată lumea moțăie ascultând bâzâitul muștelor - momentul meu favorit din zi pentru a Întreprinde escapade misterioase. Zâmbind, bibliote- carul s-a oferit să-mi facă turul bibliotecii, ceea ce m-a mirat, pentru că nu eram obișnuită să fiu tratată ca o persoană matură, care merită să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
atunci nici nu-l remarcasem, m-a îmbiat înăuntru și s-a oferit imediat să-mi sară în ajutor. I-am explicat că eram în vacanță și intrasem acolo pentru că era ora amiezii, când e cald și toată lumea moțăie ascultând bâzâitul muștelor - momentul meu favorit din zi pentru a întreprinde escapade misterioase. Zâmbind, bibliotecarul s-a oferit să-mi facă turul bibliotecii, ceea ce m-a mirat, pentru că nu eram obișnuită să fiu tratată ca o persoană matură, care merită să fie
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
celelalte lichiduri prinseră a ieși, din nou, În lume, de astă dată, sub formă de transpirație. Urmă o pauză. O pauză nu prea mare, Întrucât, bârzoii din prepeleac prinseră a-și tremura, iarăși, aripile, iar zumzetul se transformă, rapid, În bâzâit, iar bâzâitul, În vifor de motor de avion gata de a-și lua zborul, de pe pistă, iar, la rândul lor, mesenii, și, mai cu seamă, mesencile, prinseră a luneca, de ziceai că sunt pe arcuri, nu alta, spre ring. După
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
prinseră a ieși, din nou, În lume, de astă dată, sub formă de transpirație. Urmă o pauză. O pauză nu prea mare, Întrucât, bârzoii din prepeleac prinseră a-și tremura, iarăși, aripile, iar zumzetul se transformă, rapid, În bâzâit, iar bâzâitul, În vifor de motor de avion gata de a-și lua zborul, de pe pistă, iar, la rândul lor, mesenii, și, mai cu seamă, mesencile, prinseră a luneca, de ziceai că sunt pe arcuri, nu alta, spre ring. După Încă o
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
înainte de a o scăpa pe jos), o batistă brodată de damă (să fie batista domnișoarei matilde ?)... „auzi ?” întreabă Vocea. într-adevăr, se aude ceva. Un sunet care vine de undeva de jos, dintr-un apartament de la parter. Un fel de bîzîit care se repetă, un semnal sîcîitor care zgîrie auzul („și creierul” adaugă Vocea). X se apropie evitînd să pășească în laptele scurs dintr-o sticlă spartă pe treptele dintre primul etaj și parter. X nu-și dă încă seama cine
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Câmpia era așa de plată și de întinsă, încît nu i se zărea nici o margine. Fâșii enorme de pământ, care fusese lanuri de grâu, erau acum numai niște întinse miriști G. Călinescu isprăvite spre orizont, din care se ridica un bâzâit formidabil, fără oprire, de cosași, vărsați în atâta cantitate pe câmp, încît, la trecerea trăsurii, săreau ca niște stropi mărunți de noroi. Otilia prinse unul chiar pe rochia ei, dar, când vru să pună mâna pe insecta de culoarea paiului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se răzgândi, ieși în stradă și plecă înspre Sfinții Apostoli, unde știa că este o cofetărie. Voia să cumpere ciocolată pentru Otilia. Comesenii începură să mănânce cu poftă, clipocind furculițele. Odaia se umpluse de miros de varză acră și de bâzâitul conversației mărunte, care se părea că tulbură pe bolnav, deoarece se mișca înspre perete. - Oare lui moșu, întrebă Aurica, cu gura plină, nu-i dămnimic de mîncare? - Nimic deocamdată, dimpotrivă, ar trebui... (doctorul lăsăfraza în gol). - Mâncarea prea multă strică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nimic. Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți... Era o necuviință... dar acuma eu tăceam; căci, oricât de necuviincios ar fi fost, aria era de-o frumuseță rară... era subțire ca bâzâitul de albină, dar ți se părea că-n gura [lui] s-a așezat un virtuos de violină lung de [o] palmă și, pe o vioară cât cojița unei alune, cânta subțire și frumos, de stai îndrăgit de el... Apoi tăcu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]