1,715 matches
-
între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o cutie cu vopsele, un șevalet și vreo douăsprezece pânze. Avea vreo câteva lire în buzunar căci găsise de lucru la Sydney și-și închirie o cămăruță în casa unui băștinaș de la marginea orașului. Cred că în clipa în care a ajuns în Tahiti a început să se simtă la el acasă. Tiaré mi-a reprodus ce-i spusese el o dată: „Spălam și frecam puntea și deodată unul dintre băieți mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din băieți. Am observat că fata îl privește atent ori de câte ori vine și am întrebat-o dacă-l place. Mi-a zis că-l place destul de mult. Știi cum sunt fetele astea: întotdeauna se înhăitează cu un alb. Dar ce, era băștinașă? am întrebat-o. — Da. Nu-i curgea în vine nici o picătură de sânge alb. Ei bine, după ce am vorbit cu ea am trimis după Strickland și i-am zis: — Strickland, e timpul să te așezi și tu la casa ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
însori cu Ata? E fată bună și n-are decât șaptesprezece ani. Nu și-a făcut de cap ca fetele alea - mă rog, cu un căpitan sau un șef de echipaj da, dar n-a pus mâna pe nici unul dintre băștinași. Elle se respecte, vois tu. Casierul de pe vasul Oahu mi-a spus cu ocazia ultimei călătorii că n-a mai cunoscut o fată drăguță pe toate insulele astea. Și pentru ea ar fi timpul să se așeze la casa ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în râu și ședea pe malul lagunei și o tot privea și la apusul soarelui cobora să privească insula Murea. Ba chiar ieșea la pescuit pe recifurile de corali. Îi plăcea să piardă vremea prin port stând de vorbă cu băștinașii. Era un om drăguț și liniștit. Și în fiecare seară după cină se ducea în camera Atei. Am văzut însă că tânjește să plece în zona tufișurilor, și la sfârșitul lunii l-am întrebat ce intenții are. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se luau la întrecere cu aurul cocotierilor. Aici a trăit Strickland din roadele pământului, venind prea rar la Papeete. În apropiere era un pârâu în care se scălda, iar uneori mai avea și ce pescui. Când venea bancul de pești, băștinașii se îngrămădeau cu sulițele și țipând zgomotos, străpungeau vietățile speriate în graba lor de a ajunge la mare. Uneori Strickland cobora până la recifurile de corali și se întorcea cu un coș de peștișori mici și colorați, pe care Ata îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe munte erau portocali sălbatici, și din când în când Ata urca împreună cu două-trei femei din sat și se întorcea încărcată cu fructe verzi, dulci și savuroase. Atunci se coceau nucile de cocos și verișoarele și verișorii ei (ca toți băștinașii, Ata avea o puzderie de rubedenii) se cățărau ca un roi pe copaci și aruncau jos fructele coapte. Le desfăceau și le puneau la soare să se usuce. Apoi tăiau coaja numită copra și o puneau în saci, iar femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă duc după nu știu ce treburi în partea aceea a insulei, și când am terminat ce aveam de făcut mi-am zis: „Voyons, de ce să nu merg să-l văd pe prăpăditul ăla de Strickland?“ I-am întrebat pe vreo doi băștinași dacă știu ceva despre el și am descoperit că locuiește la mai puțin de cinci kilometri de locul unde mă aflam. Așadar m-am dus. N-am să uit niciodată impresia pe care mi-a lăsat-o vizita aceea. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Și aici trăia el fără să bage în seamă lumea și uitat de lume. Presupun că pentru ochii europenilor ar fi părut uimitor de sordid. Casa era dărăpănată și nu prea curată. Când m-am apropiat, am văzut vreo trei-patru băștinași culcați pe verandă. Știți și dumneavoastră cum le place băștinașilor să stea unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și uitat de lume. Presupun că pentru ochii europenilor ar fi părut uimitor de sordid. Casa era dărăpănată și nu prea curată. Când m-am apropiat, am văzut vreo trei-patru băștinași culcați pe verandă. Știți și dumneavoastră cum le place băștinașilor să stea unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo. Un pareo este o fâșie lungă de pânză de bumbac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pareo. Era o siluetă extraordinară, cu barba roșie și părul vâlvoi și pieptul mare foarte păros. Avea picioarele pline de bătături și de cicatrici, așa că am înțeles că nu mai umblă niciodată încălțat. Deci se transformase pe de-a-ntregul în băștinaș. Păru încântat să mă vadă și-i spuse Atei să taie o pasăre pentru masa noastră. Mă pofti înăuntru ca să-mi arate tabloul la care lucra când am venit. Într-un colț al încăperii era patul, iar în mijloc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
noaptea tropicală, la mii de mile de orice lume civilizată. L-am întrebat pe Strickland dacă nu-l supără promiscuitatea în care trăiește. „Nu“, mi-a zis. Îi plăcea să-și aibă modelele în preajmă. Curând, după câteva căscaturi răsunătoare, băștinașii se duseră să se culce, așa că Strickland și cu mine rămaserăm singuri. Nici nu v-aș putea descrie tăcerea intensă a nopții. În insula mea din arhipelagul Paumotu niciodată nu e liniște deplină cum era aici. Se aud veșnic milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
erau plantațiile de cocotieri și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
auzisem în ultima vreme despre Strickland. Aici pe insula asta îndepărtată s-ar părea că nu stârnise antipatia și dezgustul cu care era detestat în țară, ci mai degrabă compătimire. Iar ciudățeniile lui erau acceptate cu îngăduință. Pentru acești oameni - băștinași și europeni deopotrivă - era un tip ciudat, dar ei erau deprinși cu tot soiul de ciudățenii așa că nu se mirau câtuși de puțin de ce făcea el. Lumea întreaga era populată de ființe ciudate care făceau lucruri ciudate și poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și-a cumpărat o insulă în arhipelagul Paumotu. Era un inel de pământ care înconjura o lagună adâncă, pământ nelocuit și acoperit doar de tufăriș și guava sălbatice. Cu femeia plină de inițiativă care era nevastă-sa și cu câțiva băștinași a debarcat acolo și s-a apucat să clădească o casă și a curățat terenul de buruieni ca să poată să planteze cocotieri. Asta se întâmplase cu douăzeci de ani în urmă și acum ceea ce fusese o insulă stearpă era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a învățat să cânte la pian și să vorbească englezește, iar eu le-am predat latina și matematica și am citit cu ei istorie. Acum amândoi știu să manevreze o corabie cu pânze, știu să înoate la fel de bine ca și băștinașii. Nimic din ceea ce e pe insulă nu le e străin. Copacilor noștri le-a mers bine și pe recifurile mele sunt scoici. Am venit acum în Tahiti ca să cumpăr o goeletă. Sunt acolo destule stridii ca să merite să le pescuiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un pareo, ședea cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui deja desfigurată de boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată cu toții izbucniră în strigăte puternice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că-l aveți. Doctorul Contras insistă că n-are nevoie de nici o plată pentru drumul lui. Deja îi înapoiase Atei bancnota de o sută de franci, însă Strickland insistă că trebuie să ia neapărat tabloul. Apoi ieșiră împreună pe verandă. Băștinașii suspinau cumplit. — Liniștește-te, femeie. Șterge-ți lacrimile, îi spuse Strickland Atei. Nu e nici o nenorocire. O să te părăsesc foarte curând. Nu cumva au să te ia de aici? strigă ea. Pe vremea aceea nu erau pe insulă dispoziții stricte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
peste tot că are lepră. Mai întâi Tané, băiatul, părăsise casa, iar apoi, ceva mai târziu, și bătrâna cu nepotul. Strickland și cu Ata rămăseseră singuri cu copiii lor. Nimeni nu se mai apropia de plantație căci, după cum știți, oroarea băștinașilor de boală este foarte puternică și, pe vremuri, când se descopereau urmele ei, bolnavul era ucis. Totuși, uneori, când băieții din sat se urcau pe dealuri, îl mai zăreau pe albul acela cu barba lui mare, roșie rătăcind pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe dealuri, îl mai zăreau pe albul acela cu barba lui mare, roșie rătăcind pe acolo. Fugeau înspăimântați. Uneori Ata cobora noaptea până în sat și-l trezea pe negustor ca să cumpere diverse lucruri de care avea mare nevoie. Știa că băștinașii o privesc cu aceeași aversiune înspăimântată ca și pe Strickland, așa că-i evita. O dată, niște femei aventurîndu-se mai aproape decât de obicei de plantație o văzură spălând rufele la pârâu și o bătură cu pietre. După aceea negustorului i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Era vorba de un geniu și era uluitor și copleșitor. M-am simțit mărunt și insignifiant. Dar pentru măreția lui Michelangelo ești pregătit. Nimic însă nu mă pregătise pentru surpriza imensă produsă de prezența acestor picturi într-o colibă a băștinașilor atât de departe de civilizație, în sânul vegetației de pe un munte de lângă Taravao. Iar Michelangelo era sănătos la minte și la trup. Operele acelea mărețe ale lui au calmul sublimului. Aici însă, în pofida frumuseții, exista ceva tulburător. Nu știu exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu-și pierdea nici o clipă curajul. Până la sfârșitul vieții, mintea i-a rămas senină și netulburată. Dar i-a smuls Atei făgăduiala că după ce-l va îngropa - v-am spus că i-am săpat cu mâinile mele mormântul. Nici unul dintre băștinași n-a vrut să se apropie de casa infectată, și l-am îngropat Ata și cu mine într-un sac făcut din trei pareo cusute împreună, l-am îngropat sub arborele de mango - ei bine, îi smulsese făgăduiala că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ea îngenunchea o fetiță arătându-i sugarului indiferent o floare. Stând într-o poziție dominantă deasupra lor era o babă zbârcită și ciolănoasă. Aceasta era Sfânta Familie în versiunea lui Strickland. Am bănuit că pentru figurile din fundal îi pozaseră băștinașii din gospodăria lui de lângă Taravao, iar femeia cu pruncul era Ata cu primul lui fiu. Mă întrebam dacă dna Strickland are habar de realitatea acestei situații. Conversația merse înainte și eu nu puteam decât să mă minunez de tactul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
martie 2011, ultimul succesor al unei alte monarhii unice trecea în neființă. Este vorba de Sir Anthony Walter Dayrell Brooke, cunoscut și ca Alteța Sa, Rajah Muda al Sarawak-ului. Sarawak-ul este un teritoriu aflat astăzi în Malaysia, cu o populație majoritar băștinașă, și care mult timp s-a aflat sub controlul Sultanatului Brunei. Cu toate acestea, timp de mai bine de un secol, între 1841 și 1946, Sarawak-ul a fost condus de monarhi europeni, mai exact de familia Brooke, din Anglia. Aceștia
Monarhiile secolului XXI: Adio împăraţilor şi aventurierilor, bun venit monarhiilor populare () [Corola-journal/Journalistic/69420_a_70745]
-
2013, la Roșe Center din Auckland, unde s-au jucat două spectacole, ambele fiind răsplătite cu ovații și multe aplauze din partea publicului spectator. Nu numai români au fost prezenți în sală, ci și foarte mulți kiwioți de sorginte anglo-saxonă, maori băștinași, chinezi emigranți și alți spectatori aparținând mai multor nații venetice. După fiecare reprezentație foaierul sălii de teatru a fost invadat de spectatori, iar actorii au fost asaltați cu întrebări, felicitări, flori și cu aparatele de filmat și fotografiat. Pentru o
O PIESA DE TEATRU ROMANEASCA FACE VALURI IN NOUA ZEELANDA de GEORGE ROCA în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364300_a_365629]