739 matches
-
numai în grup; tătari tăcuți, turci negustoroși; oameni oacheși și volubili; greci zarzavagii, albanezi cu dulciuri și susanuri; bulgari mărunți de stat, cercetând mărfurile cu ochi severi de gospodari; macedoneni cu oi de vânzare, mocani, călcând rar și apăsat, spătoși, bănuitori”. Speciile jurnalistice cultivate după 1989 - cronici și articole - au fost reunite în volumele intitulate generic Vorbe parlamentare (2001) și Noi, latinii Bizanțului (2003), editate de soția autorului, Sofia Șincan, care este și inițiatoarea publicării câtorva fragmente autobiografice: Pagini de jurnal
SINCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289695_a_291024]
-
cunoscut faptul că represiunea a cuprins în mare măsură țăranii care refuzau colectivizarea și care erau majoritari, muncitorii social-democrați mai numeroși decât cei comuniști, intelectualii care nu doreau să colaboreze cu noua putere. Regimul comunist deține recordul de a privi bănuitor orice persoană, indiferent de particularitățile ei sociale sau individuale. O suspiciune generalizată este regula, contribuind la întreținerea unui climat de teamă. Forme de teroare Din această perspectivă, se poate pune problema raportului dintre teroarea generată în mod direct în perioada
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
împietrit, blocat într-o etichetă și un ceremonial inamovibil, un chip riguros ierarhizat („fiecare își cunoaște rangul”) și un mental impenetrabil. De aici, poate, și disimularea pe care chinezii o practică în diferite feluri („sunt însă șireți, mincinoși, vicleni, înșelători, bănuitori în orice lucru și întotdeauna bucuroși să-i amăgească pe străini, ca să le arate acestora cu cât întrec ei în înțelepciune toate celelalte popoare”), ca armă de apărare, s-ar zice, deși unii par a ajunge în acest plan la
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
La umbra norului de marmură / Numai acolo/ Cuvintele copilului/ Vor fi scrise / Cu litere de purpură : / Pe zidurile catedralelor vor fi / Scrise mereu - / Până când acoperișurile / Se vor aprinde. // Incendiul, da, mărețul incendiu / Al înșelătoarelor laude ! el/ Ne va desăvârși frumusețea bănuitoare./ La umbra norului de marmură/ Cine va scăpa ? / Dar cine va scăpa ?”. P. recurge frecvent la alegorie, construiește tablouri fantastice, criptic-semnificative, după modelul suprarealismului pictural - Salvador Dalí, de pildă, cu al său tablou cu ceasuri moi este evocat fie aluziv
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
se apropie de el și-i oferi, cu o privire binevoitoare și consolatoare - ce anume? Un coniac fierbinte? Nu! Ci - o, dumnezeule! - o cană de... ghimber amestecat cu apă călduță! Ă Ghimber? Miroase cumva a ghimber? întrebă Stubb, apropiindu-se bănuitor. Da, ghimber trebuie să fie! exclamă el uitîndu-se în cana încă neatinsă. Apoi, rămînînd locului o clipă, ca și cum nu și-ar fi crezut ochilor, se îndreptă calm spre intendentul uimit și-i spuse în șoaptă: Ă Ghimber? Păi, fii bun
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a cunoaște înseamnă a generaliza». Dar care este acest «general», care este acea «categorie întreagă» al cărei esențial trebuie dezvăluit în primul rând? Tipologia «etern-umană» sau clasa socială? Ce-i drept, anumite trăsături morale sunt relativ persistente. Oameni irascibili și bănuitori, oameni ipocriți și interesați, oameni leneși, dispuși să viseze planuri inutile și irealizabile etc., au existat și vor mai exista (...). Există în teoria și practica scriitoricească a multora un fel de listă, tacit acceptată, cuprinzând însușirile ce se pot «atribui
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
cedează ușor, docilă, se acomodează ușor; - așezată , tăcută, serioasă; - oportunistă, se eschivează de la respectarea normelor; - oscilează între a fi timidă, temătoare și a fi îndrăzneață, spontană, sociabilă, cu o ușoară înclinare spre al doilea aspect; - dură, satisfăcută de sine, realistă; - bănuitoare, dificil de înșelat; - anxioasă, sentiment de culpabilitate; - inovatoare, plină de resurse, găsește puterea în ea însăși, hotărâtă; - tensionată, frustrată, surmenată; - oscilează între lipsa controlului, în conflict cu sine, neglijentă, impulsivă, neglijarea conveniențelor și prezența controlului, formalistă, grijulie cu propria imagine
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
Acum e prea tîrziu să mă duc la bancă. Voi trece pe la două. Pe urmă, dacă mai trebuie, merg iar la gară. Maigret făcuse și el pe vremuri treaba asta, bătuse ore În șir pavajul Încins sau ud, interogase oameni bănuitori și cărora trebuia să le scoți vorbele din gură cu cleștele. Hai să ne bem apa... În timp ce Trigaud se răcorea probabil cu un pahar mare de bere! — La izvor, pe la unsprezece, sper să fiu acolo. În vocea lui se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
diminueze. O undă de mulțumire îl îmbărbătează totuși. Cu viclenia-i caracteristică, principele a dibuit cum să-i silească pe alții să se scormo nească adânc în pungă, în timp ce el dă numai cu țârâita... Augustus îl întreabă pe un ton bănuitor: — La ce te gândești...? Lasă întrebarea în aer căci, pe nesimțite, privirea i se împă ien jenește și locul bătrânului libert este luat de o nălucă impună toare, venită din negura timpurilor. Tresare speriat și se agață cu mâinile de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
are de ce să i-o spună lui Scribonius, că e și el orgolios și înțepat cât încape. Ca toți cei din familia Libones, de altfel. — Tata n-a vrut să-și bată joc de sclavi, protestează celălalt. Glasul îi tremură. Bănuitor din fire, Asinius Gallus tace. — Dar Otacilius s-a aflat înainte într-o poziție rușinoasă. — Rușinoasă? — Da, fusese bănuit de nu știu ce delict. L-au supus chiar și cercetării prin tortură. Avocatul simte cum i se urcă sângele la cap într-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
facă de râs? Își scuipă în sân. — Dumnezeul cel Atotputernic mi-e martor că nici capul meu nu e atât de țeapăn pe umeri încât să nu se rostogolească dacă s-ar întâmpla o astfel de nenorocire. Pusio îl privește bănuitor: — Pe cine ai jurat? N-am mai auzit numele acestui zeu. În acest moment, flacăra care arde în lucarna din perete pâl pâie violent. Următorul curent de aer o stinge. Întunericul îi ia pe amândoi prin surprindere. După o clipă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un capital minim, am putea scoate un profit înzecit, ce zic eu, însutit chiar... Iulius Agrippa îl trage iute de mânecă într-o parte și începe să-i șoptească misterios la ureche. Omul face un pas îndărăt și-l privește bănuitor. — Mâine, mâine, îl încurajează Iulius Agrippa pe necunoscut cu o palmă zdravănă pe umăr. Îl împinge de la spate să plece. Ce i-ai spus? se minunează Germanicus, după ce individul dispare în mulțime. Prințul semit surâde satisfăcut. Spune apoi cu glas
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sale. Crezi că e adevărat? întrebă din nou Shiraishi, și zâmbetul i se șterse dintr-o dată de pe chip. — Măria Voastră ce părere aveți? întrebă misionarul încercând să deslușească adevăratele gânduri ale seniorului. Nu-l credem. De ce? Misionarul se uită anume bănuitor la înaltul oficial. Știa bine că japonezii își luau o mină diferită de ceea ce gândeau cu adevărat atunci când negociau ceva. — E firesc să nu fie adevărat. Ați ajuns aici adunând câștiguri bogate tocmai pentru că țara voastră este singura care are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
La brâu purtau două săbii, una mare și una mică, nemaipomenit de tăioase și doar puțin curbate. La masă foloseau cu îndemânare două bețe subțiri și le plăcea supa de varză cu ceapă.” (Însemnările văduvei Costo din Genova). Aceeași ochi bănuitori cu care am fost întâmpinați și la Madrid. Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Zilele acestea am dat socoteală monseniorului Don Pablo Alla Leone și părintelui Cossudacudo, secretarul particular al cardinalului Borghese. Încă de la început părerile noastre potrivnice s-au înfruntat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
val limpede le udă blând picioarele. Multă vreme japonezii rămaseră pe loc cu ochii închiși ca pentru a gusta din plin atingerea răcoroasă apei. Slujbașii care ieșiseră afară din oficiul de gardă se opriseră în loc și se uitau la ei bănuitori. Unul dintre ei strigă: — Oh! Omul o rupse dintr-o dată la fugă înspre ei împrăștiind nisipul de pe plajă. — V-ați întors acasă? Le strânse mâinile samuraiului și lui Nishi și pentru un timp nu le mai dădu drumul. V-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
corăbiile cele mari. Și ca să afle drumurile pe unde merg aceste corăbii peste mări, au urcat vasul nostru o mulțime de mateloți. Și noi, și negustorii am fost doar niște momeli pentru toate acestea! Niște momeli ca să nu-i facă bănuitori pe străini. De aceea, nu au ales niște oameni potriviți ca soli, ci au ales niște ostași de rang mic care puteau prea bine să moară și pe care puteau să-i lase să putrezească pentru că oricum n-aveau însemnătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fiind formule care se foloseau În Italia chiar și atunci când cineva nu făcea altceva decât să-ți Împrumute un mers al trenurilor sau să te-ndrume Într-o direcție. Tânărul bălmăjise un fel de „mersi“ În sictir și se uita bănuitor după noi În timp ce ne Îndepărtam. Îi făcui cu mâna. Era prea plin de sine ca să-mi răspundă. Ne-am continuat drumul spre Spezia. — Uite-un tânăr care o s-ajungă departe-n Italia, Îi spusei lui Guy. — În orice caz, douăj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
puțin intelect, uneori conversații interminabile și multe slăbiciuni, care mă făceau să mă îndoiesc de trăinicia dragostei. Dar deprins cu viața familiei mele burgheze, nu trăgeam concluzii prea rele. Cu toate că, gelos din fire, cu gând iute spre toate supozițiile, veșnic bănuitor, sunt atât de burghez că aș putea fi ușor înșelat. Sunt credul, indiferent de scenele ghimpoase pe care le fac. Trebuie puțin talent spre a fi mințit! Toată lumea de pildă, protesta împotriva vieții mult prea vioaie pe care o ducea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
corpul ce-l îmbăta ca un vin. Discuțiile dintre noi evoluau în general asupra literaturii, dar fiecare ascundea alte emoții, căci în fiecare vorbă sau gest ne cercetam, și unul și altul încîntat de ce putea să-i ascundă celuilalt. El - bănuitor, gelos (căci știa că succesul lui era aproximativ. Îi spusese Ioanei cu luciditate: Dacă te-ar chema, te-ai duce la dânsul ca un cîine!"), amical, deoarece se considera vinovat și avea oareșicare remușcări (ochii speriați, incapabili de a se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plictiseala, dar trădîndu-mă prin neastâmpăr și prin planuri - cu aspect inofensiv - de a varia atmosfera portului și de a vizita Cavarna. Alerg la totfelul de șiretenii ca să plec, îndelung pregătite, stângace, căci nu sunt naturale, și vizibile perfect pentru firea bănuitoare o Ioanei. Atunci izbucnesc certuri puternice ca și odinioară, constat că nimic nu s-a schimbat și că păcatul n-a avut cel puțin meritul de a o potoli puțin. Cu infinită ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pricinuiește noi suferințe sau mi le mărește și mi le întreține pe cele vechi. Incapabilă de un gând ascuns ca să mă vindece și chiar dacă are o inițiativă, n-o poate ține multă vreme, izbucnește mărturisind secretul ei și făcîndu-mă astfel bănuitor. Iar la orice nouă tentativă o pot imediat descoperi. Acele remușcări nu-mi fac decât rău, nu numai că-mi produc milă pentru ființa ei nenorocită, dar și pentru că în clipa aceea destăinuiește noi amănunte despre cele întîmplate. Milă pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-ți tacitriumful tocmai în clipa când mă simt umilit. - Eu nu pot să ascund nimic! Imensul merit al Ioanei, care o face așa de diferită de toate femeile, e în același timp motivul prim al dezastrelor noastre. Sunt extrem de bănuitor și nu știu dacă aș putea fi mințit. Sau ar fi destul să descopăr o minciună cât de mică, ceva turbure în privirea clară, minunată a Ioanei, ca să nu mai am încredere în nimic, să caut să explic fiecare gest
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trupul dizgrațios și impudic ofe-rindu-se. De ce am intrat? Din perversitatea de a o înșela pe Ioana și de a mă simți, astfel, mai liber? N-aș fi avut curajul să-i spun ce am făcut. Vedeam că ea, așa de bănuitoare și geloasă, nu presupune nimic. (Nu sunt un om calm și greu de ghicit). Și atunci: câte nu poate să facă sau să fi făcut Ioana fără ca eu să fi știut ceva! Chiar dacă uneori apare atât de sinceră... De ce scriu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
împungându-l cu arma. Aflat în imposibilitate de a se mișca, Audbert nu putu decât să se supună și continuă să privească printre arbuști. Cei doi soldați din avangardă continuară să înainteze o bucată de drum; la un moment dat, bănuitori, probabil din cauza liniștii ciudate ce se simțea pretutindeni, își încetiniră mai întâi caii, apoi se opriră cu totul. în vreme ce unul dintre ei scormonea neliniștit cu privirea printre copaci, celălalt se întoarse și făcu semn cu mâinile către cei ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea în ochii ei. Făcând un semn cu capul către băiat, o întrebă: — E prințul Waltan, nu-i așa? Iar tu ești, desigur, sora lui. Te cheamă Frediana, mi se pare. Ea nu răspunse; continua să-l fixeze atentă și bănuitoare, în vreme ce un huruit surd răsună printre nori, iar primele picături leneșe se opriră pe frunzele arbuștilor din jur. încruntat, Balamber gândea febril. Se întoarse spre tânăr, observând: — Te ostenești degeaba; n-o să reușească. Nu-i adevărat! îi răspunse ea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]