2,363 matches
-
bunica lângă ea. A simțit doar, peste chiloțeii subțiri, arsura cruntă a nuielei buclucașe. O singură lovitură și Bica se întoarse la treburile ei. Luana rămase agățată de gard, cu ochii în lacrimi. Durerea era cumplită. Nu mai fusese niciodată bătută. Coborî înfrântă și se încuie în camera ei. Așezată pe covor, cu genunchii la gură, plânse în voie până când se întoarse mama acasă. În momentul în care aceasta o luă în brațe și-o copleși cu mângâieri, fetița constată, uimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
avea cum se simte. — Așa spui de fiecare dată, i-a răspuns Din, fără să ridice ochii din ziar. Dar, la urma urmelor, de ce nu pleci de-aici? Tu, cel puțin, poți să alegi. Vrei să zici, să mă dau bătută? Credeam că mă cunoști ceva mai bine! — Adevărul e că nu te cunosc foarte bine. Dar să știi că nu glumesc, oare de ce nu pleci? Din tot nu-și ridicase privirea din ziar și continua să-l țină În fața lui
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
clipă. Karl Își Înclinase capul, scurt și timid, ca și cum ar fi avut de a face cu o persoană așezată ceva mai sus pe o imaginară scară ierarhică, iar Margaret Își fluturase o mână de pe partea cealaltă a cercului de pământ bătut unde urma să aibă loc ritualul. Ea a continuat să-l cerceteze cu privirea pe toată durata ceremoniei. N-a avut nevoie de prea multă vreme ca să bage de seamă că se purta ca un nou-venit În Bali, adică impresionat
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
în hol. Abia la ușă o ajunse Nina din urmă, îi răspunse la salut cu vocea senină, neschimbată, îi aminti că era o ipochimenă drăgălașă. Apoi auzi cum se răsucește butonul yalei. Coborî scările și se simțea ca un câine bătut. Scena trebuia să fie un avertisment. Un avertisment? Greșise cu ceva? Da, greșise, îndoindu-se chiar și pentru o clipă, de dreapta lor judecată. Mai asistase odată la această coaliție a tăcerii. Tocmai picase un musafir, pare-se nepoftit, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lucioasă și frunzele zimțate pe margini, numai bun de prins la butonieră... N-am făcut nimic, îi spuse și ridică din umeri ca o regină ultragiată, a fost un întreg context nefavorabil, inutil să vă mai explic. Se simțea umilită, bătută, se cocârjea în sinea ei. Ar fi dat orice să nu fi existat după-amiaza aceea, întrebarea aceea, toată decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aer degajat, eliberă primul fum, săltând din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu greu reușeai să le deslușești culoarea, toate aceste amănunte o făcură pe Carmina să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca ai mulgătoarei. Firește, nu s-a întâmplat asta, i-am mulțumit și am plecat, ea mi-a urat toate cele bune, plină de-o umilință simplă și sinceră, care n-o apăsa. Am plecat de acolo ca un câine bătut, afară începuse ploaia, m-am lipit de peretele grajdului și am așteptat să-și mai potolească furia. Fără să știu mă așezasem în dreptul unui burlan înfundat, rupt de sus, la un moment dat apa adunată pe marginea streșinii a presat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sticlă, probabil, prevăzută cu o etichetă de identificare. Ceva din ceea ce spunea făcu un vechi reflector industrial să se aprindă în cotloanele întunecate ale minții mele, dar era mult prea în spate, prea departe ca să-l pot distinge. Dându-mă bătut, am zis: — Credeam că tu, practic, nu ești membru al comitetului. Dacă au într-adevăr un - m-am simțit puțin prost s-o spun - dosar asupra mea, de ce ți l-ar arăta ție? Scout zâmbi. — Practic, n-am cerut permisiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
observi că-mi tremură mâinile. — Deci, când trebuia de fapt să aflu motivul pentru care ai pornit în căutarea mea? Chiar vrei să știi toate astea? — Da. — Bine. Tot ce ai făcut până acum, toate cercetările astea și toate drumurile bătute au fost în scopul de a-l găsi pe Fidorous. Era ca și când un soi de scut antiglonț ar fi alunecat din jurul ei. Fata din fața mea devenea neînduplecată, necunoscută. — Deci am știut că vei asculta dacă el ți-ar spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
găuri în barcă și acum s-a depărtat ca să aștepte să se scufunde. Pun pariu c-o să ne bălăcim în apă atunci când o să se întoarcă. Fidorous se uită țintă în deschizătura trapei. — Bine, am zis. Deci am eșuat. Ne dăm bătuți. Ne întoarcem. Fidorous scutură din cap. — Nu-i ușor să faci asta. Dimpotrivă, e un proces mai complicat decât acela prin care am ajuns aici. E nevoie de concentrare și, chiar dacă ne-am putea concentra... nu avem timpul necesar. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Vergangenheitsbewältigung e titlul unui program școlar privind asumarea trecutului. La noi n-ar trebui să funcționeze, la fel ca-n Germania, un program de acest tip? Poate că spațiul în care trăim n-ar mai fi frunză de plop tremurător. Bătut, zgîlțîit, răsturnat de tot felul de vijelii est-vest, vest-est. Una dintre recentele doxe/noxe e că istoria nu mai contează. A spus-o și Antofiță, la oră de vîrf, cu glas ascuțit și sărind consoanele. (Se poartă în mass-media vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
real" al romanelor tale", nu mă tolerează vocea de-a doua. În loc să am coșmaruri cu ploi de gheață (freudist, s-ar descifra așa: o imensă nevoie de tandrețe, un uriaș rezervor afectiv neconsumat), în loc să mă simt ca pielea de pe tobă, bătută și răzbătută pînă la a nu mai ști dacă a fost vreodată animal viu ("L'animal que donc je suis"), în loc să tot aud nebunește liniile vitraliului, scîrțîind, scrîșnind, o să mă duc la Dorobanț. Ar trebui să fie simplu să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că și mama simte la fel în raport cu ea; o ia pe după umeri, îi face masaj pe tot trupul, are grijă să nu care absolut nimic greu și îi stabilește și îi procură cu regularitate micul dejun format din fructe, lapte bătut și iaurt. Da! Deci ea e puțin tată pentru mine, de altfel e singurul moment al anului când simt că am un tată... Tot ea ne aduce cu mașina la mare, conduce ca un camionagiu... Își umple mașina cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
iubitului? Pentru a-i spune astea veniseră fantasmele? Sau nu? Camuflarea S e ia o scândură, înaltă de 4 m, groasă de 4 cm și lată de 0,35 m. Și se îmbracă, desigur, cu tablă galvanizată de 0,5. Bătută bine cu ținte, din doi în doi centimetri. Și se îngroapă în brâul de beton, placat cu pietre de râu. Și alături încă o scândură de fag, bineînțeles, ca și prima. Și tabla o va înveli bucuroasă și pe aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
războiul cromozomilor împotriva structurii atomilor. Prostia nu e numai odihnitoare, dar și călăuzitoare și îndrăzneață. Trei însușiri care stau la baza tăvălugului direcționat spre distrugere. Cimitirele își salvară orgoliul terfelit, îngropându-și morții în picioare. Pe 4m2 încăpeau patru morți bătuți ca țărușii în pământ. La un mormânt se odihneau, astfel, patru familii îndoliate, prilej de o nouă polifonie, dar și de o nouă... sindrofie! Lăcomia inventivității se transmise ca un flagel și stuparilor. Concurența acerbă i-a învrăjbit împotriva bibliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
țipe de bucurie domnul Președinte, simțind brusc vibrația motorului turat la maximum zgîlțîind volanul. Nu ți-am spus c-o să pornească pînă la urmă? se bîlbîie în timp ce garajul se umple cu gaze de eșapament, era păcat să ne fi dat bătuți așa de ușor, ești mare Sena, ai văzut că te-ai contrazis singur? Uite că sîntem o echipă, că sîntem în cărți, o să vezi că drumul pînă la Iași e o nimica toată! — Să nu credeți că de frică v-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
metalul rece al ușii. Împinse scurt, și din două mișcări se văzu în casa scărilor, orbecăind prin întuneric, pipăind de-a lungul și de-a latul pereților căutînd în zadar întrerupătorul. Îți pierzi timpul cu fleacuri, își spuse, dîndu-se repede bătut, hotărîndu-se s-o ia cît mai repede pe scări în sus pe bîjbîite. O să pierzi ceva mai mult timp, dar în felul ăsta ești mai în siguranță, se gîndi apucînd zdravăn balustrada, începînd să urce cu pași mici numărînd în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
lor fatală. La început, încercă în zadar să îi despartă unul de celălalt rostogolindu-i de pe o parte pe alta, gîndindu-se că așa o să-i fie mai ușor să-i urnească, însă după primele încercări fu nevoit să se dea bătut. Reuși însă pînă la urmă să-și găsească o poziție care să-l avantajeze în efortul pe care-l avea de făcut. Cu spatele sprijinit în zid și împingînd înspre înainte cu forța picioarelor, izbuti pînă la urmă să-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
săptămînale în Turcia. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea, își amintea de capcanele care i-au fost întinse, de stîncăraiele Bosforului, de vameșii care cer mită, de cozile interminabile de la frontiere, dar nici gînd c-o să se dea bătută, n-a fost și nu va fi nici de-acum înainte o victimă, va lupta pînă la capăt, își va plăti toate datoriile, hotărîse. O fi iubit-o Părințelul vreodată? începea să se întrebe. Nici măcar cele cîteva zile de dinaintea cununiei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
final, veni și ziua cea mare, iar mii de persoane se îngrămădiră într-un amfiteatru, așteptînd cu nerăbdare pe marele om și discursul său. Churchill s-a ridicat, s-a îndreptat către microfon și a spus: "Să nu te dai bătut niciodată, niciodată, niciodată, repet, niciodată". Apoi s-a așezat la locul său. Acesta a fost tot discursul. Nu a mai luat cuvîntul a doua oară. Doar după o vreme, oamenii din sală au început să priceapă că nu va mai
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
tu găsești undeva produse mai ieftine decît la noi, îți dăm banii înapoi." În mod normal, după cele cîteva eșecuri înregistrate în această afacere, Sam Walton ar fi trebuit să renunțe. Dar el nu numai că nu s-a dat bătut, dar a mai și cumpărat cîteva magazine în alte orașe. A doua idee genială a sa a fost să plaseze aceste magazine în locuri considerate ca fiind cu potențial comercial scăzut, cum ar fi orașele mici din provincie. Beneficiul pe
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
datoria... Hrr..., rînjește cîinele, vădit deranjat. Adică îmi arăți colții ca să bagi spaima în mine, nu? Hîrr... ham-ham! Nu, zău. Mă sperii? Ieși în ploaie, javră puturoasă! Cîinele mîrîie mai încet și se covrigește în cușcă. Aa, deci te dai bătut, nu? Cu bățul, Portofel încearcă să ajungă la cîine. Scopul lui era să ațîțe animalul, ca să se convingă de faptul că nu-i nimeni acasă. De aceea, rupe un băț mai lung și îl înghiontește rău de tot pe paznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
timp puteai să fii șeful turmei? Un an, doi și pe urmă te cotonogea unul mai macho și gata cu turmulița, ți-o lua și tu crăpai de ciudă și neputință. Uită-te la leu. Domnește doi-trei ani și apoi, bătut și fugărit, dă ortul popii. Nu vorbi de popă, că-i doar un animal. Mă rog, popa leilor, ceva ca la om. Așa mai merge. Deci, omul s-a gîndit cu bostanul lui, mai bine să aibă fiecare cîte una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
leagă. A luat-o apoi pe ocolite către coliba lui. Locuia, ca toți ceilalți țigani, de-a stînga Văii Măriei, mai sus de poduri, drept În fața dealului Cerhatului. Ca să urce coasta, „bandele“ de țigani treceau Valea prin vaduri știute și bătute numai de ei. „Banda“, atunci și acolo, era taraful de lăutari - o vioară, un acordeon, o gordună, uneori două viori și, În plus, un țambal de piept. De jos, de la ei, vedeau negreșit care dintre marile uși de lemn ale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
foșnetul lung al brazilor și clipocitul pârâului... "Păi, tocmai că am venit s-o caut" răspunse străinul. "Dar ai pierdut-o ?" Nu, răspunse el. S-a rătăcit ea singură. Eu știu unde e și de aceea am venit." "Mă dau bătut, nu știu cine ești, lasă-mă să te ating", zise copilul și-i căută mâna. Și atunci străinul se aplecă, îl luă în brațe și copilul simți un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]