469 matches
-
și a zilelor festive (mai mult ori mai puțin oficiale) sau însăilate pur și simplu așa, de-ai dracu' și fără motiv, contrar oricăror norme și regulamente în vigoare; chefurile și agapele cu strigături, țipurâturi, chiote bahice, cântece și orații belicoase, care culminau invariabil, cu țopăieli și cu hore împleticite, pe muzici lăutărești de țambal și de acordeon, partiturile fiind executate, pe viu, de către diverși hartiști mai tuciurii, din pegra culturală a localității, mulți dintre ei figurând la loc de cinste
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Mărite Sultan, aș cere îngăduință de ami accepta arbirarea drapelului național, ca și la umele ocazii și sărbători de tot felul, ce s-ar cuveni, așa s-ar liniști spiritele exaltate, calmând opiniunile rebele, importate cu idei subversive din Occidentul belicos. Criticaștrilor le-ar tăia avântul, de care fac atâta caz. - O clipă (interveni surprins Sultanul). Mă bucur că vorbești atât de bine limba lui Allah, dar mă mir, cum de-ai îndrăznit? Nu te temi pentru capul tău? - Nu de
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93459]
-
început erau foarte siguri pe ei. Șefii lor tocmai făcuseră declarații furtunoase, amenințând pe cei care sfidau ordinea publică și dând cetățenilor asigurări, invitîndu-i să stea liniștiți întrucît vinovații urmau să fie prinși și pedepsiți aspru. Dar în ciuda acestor declarații belicoase și a faptului că polițiștii umblau înarmați până-n dinți, becurile pocneau mai departe. Moralul polițiștilor a început să scadă, iar unora le-au cedat nervii. Într-o dimineață a fost găsit mort un polițist. Mai întîi s-a crezut că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cât e ceasul, nu intru-n panică, nu-mi fac gânduri negre, lucrurile curg de la sine. Panta Rei! Vocea somnoroasă a crainicului anunță fel de fel de evenimente: atentate, răpiri, avioane doborâte, schimburi de focuri la granița dintre... și ..., declarații belicoase, apeluri la pace... Apoi, alte ciocniri, trafic de stupefiante, scufundări de vase-n larg... Însă, nu știu de ce, toate grozăviile acestea nu par a fi lucrări reale ci, mai degrabă, tot atâtea fragmente de basm sau imagini de vis, scene
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
replică a calmei Ruritanii, atât de familiare publicului de limbă engleză. Și totuși, odată eliminat convenționalismul de operetă al ceremonialului germano-slav, Syldavia lui Hergé seamănă, frapant, cu acele mici națiuni pe care ambiția național-socialistă le amenință. Borduria este întruchiparea ethosului belicos și totalitar. Filosofia bordiuriană este fondată pe combinația de agresivitate externă și rapacitate politică internă. Introdusă, narativ, în aventura ce precedă războiul, Borduria reapare, după 1948, în L’affaire Tournesol. De această dată, Borduria îmbracă masca unui alt totalitarism, dincolo de
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
din alte țări est-europene. În Rusia, mișcarea inițiată de Marinetti, Boccioni, Soficci și ceilalți cunoaște o mutație disidentă către 1913. „Cînd Marinetti s-a dus în Rusia în 1913, futuriștii ruși l-au fluierat ca pe un reprezentant al burgheziei belicoase” - notează Mario de Micheli (Avangarda artistică a secolului XX, în românește de Ilie Constantin, Ed. Meridiane, 1968, p. 221), care citează o afirmație din 1923 a lui Maiakovski, relevantă în ceea ce privește poziția de stînga, „revoluționară, antimilitaristă, antiimperialistă”, a grupului rus, opusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lucrării de față e să aducă un omagiu acestei specii nefericite și curajoase care ne-a creat. O specie tristă și mizeră, abia diferită de maimuță, care totuși purta În ea atâtea aspirații nobile. O specie chinuită, contradictorie, individualistă și belicoasă, de un egoism fără margini, capabilă uneori de explozii de violență teribile, dar care n-a Încetat o clipă să creadă În bunătate și În iubire. O specie care, pentru prima oară În istoria lumii, a fost capabilă să gândească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
altă țară, mi-a propus ea. — Ce altă țară? am întrebat eu. — Orice țară care-ți place, a zis ea. Ai bani să te duci oriunde vrei. — Oriunde vreau... Și în clipa aceea intră pe ușă un bărbat chel, gras, belicos, în mână cu o sacoșă de cumpărături. Ne-a dat la o parte cu umărul pe Resi și pe mine din fața cutiilor de scrisori, rostind cu glas răgușit de huligan o scuză care numai a scuză nu suna. — Scuze, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Chestia cu idealul era moartă. Dacă nu se inventa degrabă un alt cuvînt care să zăpăcească iar nenumărate generații, era greu să mai pornești revoluții; războaie de primenire, nici atît. PÎnă atunci, ceva măceluri. Consumîndu-se astfel o parte din pornirile belicoase nepotrivite; supape prin care presiunea planetară - credeau unii - era ținută sub control. Asta pînă sărea oala În aer. Nu se Întîmpla nici așa ceva radical. Thomașii, toți, nu vroiau, nu puteau să se implice decisiv, aveau coaie mari doar În pat
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
epistemelor rivale. Confruntați cu imensitatea sarcinii, cei mai mulți creștini aleg fie soluția discreditării universalității teologiei prin îmbrățișarea unei retorici sectare, retrograde și antiistorice, fie soluția comodă a coabitării cu normele lumii, împotriva exigențelor tradiției. Această ultimă decizie presupune suspendarea tuturor întrebărilor belicoase ale teologiei - cele care eventual ar viza, în termenii lui Carl Schmitt, distincția politică dintre „prieteni” și „adversari”. Aceste întrebări spinoase dau nu doar sens dezbaterilor intelectuale, ci prepară un climat salubru pentru angajamentul civic și testează sentimentul apartenenței fiecărei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Părinții mărturisitori este, de aceea, o sarcină care depășește cu mult simpla competență academică. Dinamica istorică a limbajului teologic al Ortodoxiei ne poate ajuta să depășim retorica opoziției ideologice între „dușmanii credinței” - o categorie indispensabilă? - și „apărătorii Ortodoxiei”. Nici retorica belicoasă, nici mobilizarea politică nu țin cont de lecția Evangheliei atunci când este vorba despre mărturisirea Adevărului. Firește, panoplia retorică a Părinților Bisericii ne-a livrat un irefutabil portret-robot al ereziei; firește că diavolul este „tatăl minciunii” (In. 8,4). Oricine „care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Reapare, în schimb, nostalgia „tinereții fără bătrânețe”, ameliorată doar de legile televizuale ale iconoclasmului. Dimensiunea erotică a sublimului cu funcție de Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau lăcătuș care se prezintă pentru a-și urmări propriile afaceri și nu pe ale mele, îl omor pentru a-l învăța să trăiască. În momentul plecării domnul Prohibant fu cuprins de gânduri care îi temperară un pic ardoarea sa belicoasă. Își spuse: nu este absolut deloc imposibil ca acei cumpărători de fier, compatrioții și dușmanii mei, să nu ia prea bine figura asta și, în loc să se lase uciși, să mă ucidă ei pe mine. Apoi, chiar dacă iau cu mine toți
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
oarecum sfârșitul istorisirilor. Uneori, claustrarea forțată și privarea de libertate, duce la personajele feminine din operele celor doi scriitori analizați la manifestări deschise de violență împotriva unor parteneri mult prea obtuzi sau geloși. Femeile pot fi agresive, bătăioase, impulsive, dure, belicoase: „Există o importantă diferență între modul în care bărbații și femeile privesc violența și în felul în care construiesc modalități de exprimare și de manifestare a acesteia.” 98 Violența presupune un cod, un protocol, o anumită ierarhizare atunci când este practicată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și, în cele din urmă, de a oferi iertare celor care i-au cauzat răul. Violenței, femeia vrea să i se răspundă cu dragoste. Personajul feminin pozitiv reușește prin inteligență, perseverență și abilitate verbală să-și ghideze soțul de la impulsul belicos inițial spre o atitudine mult mai înțeleaptă și mai îngăduitoare, aceea a clemenței. Femeia realizează dorința violentă a lui Melibeus de a-i pedepsi pe cei care l-au ofensat, conform uzanțelor cavalerești ale vremii de păstrare a onoarei, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
oarecum sfârșitul istorisirilor. Uneori, claustrarea forțată și privarea de libertate, duce la personajele feminine din operele celor doi scriitori analizați la manifestări deschise de violență împotriva unor parteneri mult prea obtuzi sau geloși. Femeile pot fi agresive, bătăioase, impulsive, dure, belicoase: „Există o importantă diferență între modul în care bărbații și femeile privesc violența și în felul în care construiesc modalități de exprimare și de manifestare a acesteia.” 98 Violența presupune un cod, un protocol, o anumită ierarhizare atunci când este practicată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și, în cele din urmă, de a oferi iertare celor care i-au cauzat răul. Violenței, femeia vrea să i se răspundă cu dragoste. Personajul feminin pozitiv reușește prin inteligență, perseverență și abilitate verbală să-și ghideze soțul de la impulsul belicos inițial spre o atitudine mult mai înțeleaptă și mai îngăduitoare, aceea a clemenței. Femeia realizează dorința violentă a lui Melibeus de a-i pedepsi pe cei care l-au ofensat, conform uzanțelor cavalerești ale vremii de păstrare a onoarei, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
unul extrem de antipatic: Bubicó. O și sfârșeste rău, nenorocitul, aruncat din tren pe fereastră în noaptea neagră, taman când vagonul trece pe un pod... Numele lui vine de la franțuzirea germanului Bubi. Dar pe rivalul său (al ofițerului Papadopolinii) îl cheama, belicos, Bismark. Într-adevăr, botezarea câinilor cu nume celebre spune ceva despre dorința de a se fuduli a stăpânilor, iar într-un cunoscut roman postbelic autorul, D.R.Popescu, are o întreagă teorie despre asta și câinii se cheamă chiar Napoleon și
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
concluzia că ești liber numai dacă te rupi de absolut tot ce e În jur. Iar aceasta Înseamnă tocmai o negare a inteligenței comunitare, eșecul ei. 5 Eșecurile afective. Societățile Încurajează stiluri afective diferite, de aceea există culturi pacifiste sau belicoase, egoiste sau solidare. În Sex și temperament, Margaret Mead Înfățișează două modele de afectivitate socială. Arapeshii sunt un popor cooperant și prietenos. Muncesc Împreună, unii pentru alții. Câștigul personal pare a fi detestabil. „Exista În comunitate o singură familie care
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
multă vreme. 2. Serviciul militar în izvoarele patristice În paginile scriitorilor creștini latini și greci din primele secole, dar în chip deosebit în acelea care vorbesc despre morală și ascetică, întâlnim cu frecvent imagini și exemple luate din viața militară belicoasă. Aceste pagini ne spun că, între creștini, nu există nici o aversiune preconcepută, formulată pe baza principiilor religioase despre exercițiul armelor, iar că aceasta nu contrastă în esența sa cu spiritul creștinismului. Fiind convinși că exemplele stimulează voința, mai mult decât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rugăciunea nu sprijină spre victorie luptele pământești, ci îndepărtează pericolele care amenință pacea. Rugăciunea urmărește să dezvăluie răul și este înțeleasă ca o solidaritate pentru obținerea unor rezultate legiuite pentru care se luptă o armată, fără a fi o solidaritate belicoasă, întrucât creștinului nu-i este îngăduit să ucidă. În Contra Celsum, III, 8, se dezminte acuzația potrivit căreia creștinii ar fi motivați de o răzvrătire iar nonviolența este prezentată ca o caracteristică a creștinului. Isus, prin legislația sa, a produs o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a păstra o lume liniștită (orbem quietum), interpretabilă în contextul orizontului escatologic al Bisericii timpurii în care circula ideea unui sfârșit iminent al lumii, legat și de cel al Imperiului roman. Aceasta avea să atenueze în conștiința creștinilor impactul belicos devastator al lumii barbare de mai târziu, pregătind catehetic mentalitatea creștină să înfrunte prin rugăciune, cu răbdare și încredere în Dumnezeu, convertirea barbarilor. În De corona, a cărei dată de compoziție pe baza motivelor de critică internă este stabilită în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În continuare, aluzia la speculatoria, încălțămintea specifică speculatores, soldații din unitățile speciale (mesageri, curieri și gărzi de corp), ne întărește ipoteza potrivit căreia, dintre slujirile militare existente, creștinii le preferau pe acelea în care nu erau direct implicați în acțiuni belicoase și de violență. Polemistul african nu ezită să critice lâncezeala soldaților creștini (fratres commilitones), care considerau că atitudinea neobișnuită a soldatului din De corona o căutare deliberată a martiriului, faptă condamnată de Biserică și considerată expresia unei auto-glorificări fanatice, capabile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a lupta cu eroism, alimentându-le virtuțile războinice. E foarte posibil ca atât Galerius cât și Maximian și mai apoi Dioclețian să fi observat, sau cel puțin să fi fost informați, de faptul că noua religie, creștinismul, moleșea idealurile belicoase ale romanilor antici, făcându-i pe soldații creștini, prea puțin combativi și pentru nimic atașați întru-totul împăraților lor. Nu trebuie să atribuim această adversitate a lui Dioclețian față de soldații creștini, unei simple luări de poziție contra creștinismului, atitudine pe care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
școală e nevoit să poarte o "redingotă de cioclu"), cât și prin comportamentul apatic, indiferent, manifestat pe un fond de timiditate și de totală neîncredere în sine. Un anume Contici, repetentul clasei, haimanaua, nu se sfiește să-și mărturisească pornirile belicoase ("Te urăsc, neamțule!"), spre nedumerirea inocentului Bizu, care "nu ajunsese să priceapă inexplicabila putere de atragere sau de repulsie stabilită irațional între oameni". Nenorocit, incapabil să înțeleagă cum de putea fi urât fără ca el să se fi făcut vinovat de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]