1,725 matches
-
Marocului se întinde pe circa 12 secole. Cu toate acestea populația originală a Marocului, berberii, au ajuns aici cu mai bine de 5000 de ani în urmă. În antichitate diverse popoare au locuit aici printre care: fenicieni, cartaginezi, romani, vandali, bizantini, iar mai apoi arabii umayyazi au cucerit această regiune în secolul VII, aducând limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. Primul stat arab
Istoria Marocului () [Corola-website/Science/328975_a_330304]
-
(cca. 860 - cca.932) a fost un umanist și bibliofil bizantin, care a devenit episcop al Cezareei la începutul secolului al X-lea. de Cezareea s-a născut la Patrae, în Grecia, cu aproximație în anul 860. Ca toți erudiții acestei perioade, a fost un discipol al lui Fotie (Photius). Arethas
Arethas () [Corola-website/Science/305610_a_306939]
-
Caucazului și, profitând de slăbirea Imperiului Bizantin, confruntat permanent cu atacurile arabe, își extind zona de influență până în zona Peninsulei Crimeea, la Marea Neagră. În fața pericolului comun reprezentat de atacurile arabilor, hazarii își ameliorează relațiile politice cu Bizanțul și participă alături de bizantini la diferite campanii împotriva arabilor. Expresia relațiilor bune între cele două părți este confirmată în 695, când, expulzat fiind, împăratul bizantin Iustinian al II-lea (685-695, 705-711) se stabilește în Hazaria și se căsătorește cu fiica hanului, Tzitzak, în turca
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
la Marea Neagră. În fața pericolului comun reprezentat de atacurile arabilor, hazarii își ameliorează relațiile politice cu Bizanțul și participă alături de bizantini la diferite campanii împotriva arabilor. Expresia relațiilor bune între cele două părți este confirmată în 695, când, expulzat fiind, împăratul bizantin Iustinian al II-lea (685-695, 705-711) se stabilește în Hazaria și se căsătorește cu fiica hanului, Tzitzak, în turca hazară probabil "Çiçek" („Florica”), botezată apoi cu numele Teodora. Respingerea noului val de atacuri arabe, întreprinse între „722”-„723”, ocazie cu
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
arabe, întreprinse între „722”-„723”, ocazie cu care a fost distrus Balangar, capitala hanatului hazar, a dus la strângerea raporturilor bizantino-hazare. Aceste relații au fost consolidate și mai mult în anii următori prin căsătoria, în anul 732, a viitorului împărat bizantin Constantin al V-lea (741-775) cu fiica hanului hazar, devenită împărăteasa Bizanțului, cunoscută sub numele de botez Irina. Din textul corespondeței purtată de "Hasdai ibn Șaprut" cu hanul hazar "Iosif" reiese că trecerea la iudaism a hazarilor s-a petrecut
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
În cursul secolului al IX-lea Hazaria cuprindea în interiorul hotarelor sale diverse popoare, printre care se numărau și triburile ungurilor. Relațiile dintre cele două popoare nu au fost totdeauna optime, hanul hazar văzându-se silit uneori să recurgă la ajutorul bizantinilor, cum a fost probabil cazul în 838, pentru a respinge atacurile ungurilor. Durata apartenenței ungurilor la hanatul hazar este controversată, aprecierile oscilând între câțiva ani și câteva secole. Influența hazară asupra ungurilor trebuie să fi fost însă majoră, din moment ce inițiativa
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
activ la comerțul dintre Europa de Nord și teritoriile de la Marea Neagră sau de la Marea Caspică și din Caucaz. Această prosperitate se reflectă și în construcția cetății hazare Sarkel, de la cotul Donului, denumită de ruși Belaia Veza (Cetatea Albă), ridicată în 833 de bizantinul Petronas. Din această perioadă datează o serie de colonii hazare stabilite din diverse motive în diferite așezări rusești, de-a lungul principalelor căi comerciale. Partea de jos a orașului Kiev era denumită în această perioadă prin etnonimul "Kozarî", ai cărui
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
de Paști din anul 1332. Aproximativ în același timp, Belaur, un frate al lui Mihail Asan al III-lea, a pornit o rebeliune în Vidin, probabil pentru a susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui 1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o mică armată care s-a întâlnit cu
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
-lea, a pornit o rebeliune în Vidin, probabil pentru a susține pretențiile la tron ale nepotului său detronat, Ioan Ștefan. Avansul împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul în Bulgaria în vara lui 1332 a prelungit operațiunile militare împotriva rebelilor. Bizantinii au avansat în nord-estul Traciei, dar Ioan Alexandru a venit repede spre sud cu o mică armată care s-a întâlnit cu Andronic al III-lea la Rusokastro. După ce a dat impresia că dorește să negocieze, Ioan Alexandru, susținut de
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Bizantin s-au deteriorat temporar. Ioan Alexandru a cerut extrădarea vărului său Șișman, unul din fiii lui Mihail Asan al III-lea, amenințând guvernul bizantin cu războiul. Demonstrația de forță a lui Ioan Alexandru a avut însă efecte nedorite, întrucât bizantinii i-au înțeles intențiile și au trimis pe aliatul lor, emirul turc al Izmirului, Umur Beg. Debarcând în Delta Dunării, turcii lui Umur Beg au jefuit regiunile rurale și au atacat orașele bulgărești din apropiere. Forțat să își limiteze revendicările
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Forțat să își limiteze revendicările, Ioan Alexandru a invadat din nou Imperiul Bizantin la sfârșitul anului 1341, susținând că a fost chemat de locuitorii Adrianopolului. Totuși, trupele lui Ioan Alexandru au fost de două ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș. În 1341-1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan V Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
ori învinse de aliații turci ai bizantinilor lângă oraș. În 1341-1347 Imperiul Bizantin a căzut într-un război civil prelungit între regența tânărului împărat Ioan V Paleologul și cel care dorea să-i fie acestuia tutore, Ioan VI Cantacuzino. Vecinii bizantinilor au profitat de războiul civil și, în timp ce Ștefan Uroș al IV-lea Dușan al Serbiei a luat partea lui Ioan VI Cantacuzino, Ioan Alexandru l-a susținut pe Ioan V Paleologul și regența sa. Deși cei doi monarhi balcanici au
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Macedonia, mare parte din Albania și nordul Greciei. În 1345 el a început să se autointituleze "Împărat al sârbilor și grecilor", iar în 1346 a fost încoronat sub acest titlu de patriarhul nou-înființatei Patriarhii a Serbiei. Aceste acțiuni, pe care bizantinii le-au primit cu indignare, par să fi fost susținute de Bulgaria, întrucât Simeon, patriarhul Bulgariei participase și la crearea Patriarhiei Serbiei și la încoronarea împăratului sârb Ștefan Uroș al IV-lea Dušan. Până spre sfârșitul deceniului 1340, din succesele
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
în 1355, după ce Ioan al VI-lea Cantacuzino a fost forțat să abdice și Ioan al V-lea Paleologul a fost încoronat împărat suprem. Pentru a pecetlui tratatul, fiica lui Ioan Alexandru Maria Kerața a fost căsătorită cu viitorul împărat bizantin Andronic IV Paleologul, dar alianța nu a produs rezultate concrete. Pe plan intern, Ioan Alexandru și-a compromis stabilitatea internă a țării prin divorțul de prima sa soție Teodora a Țării Românești (în preajma anului 1349) urmat de căsătoria cu o
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
Ungariei, care a anexat Moldova în 1352 și a înființat un principat vasal acolo (vezi Dragoș al Moldovei), și apoi a cucerit Vidinul în 1365, și i-a luat prizonieri pe Ioan Srațimir și familia lui. Între timp, bulgarii și bizantinii s-au mai luptat odată în 1364. În 1366, când împăratul Ioan V Paleologul se întorcea dintr-i călătorie în vest, bulgarii au refuzat să-l lase să treacă prin Bulgaria. Această atitudine a avut efecte nefaste, întrucât un alt
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
de Savoia, a răspuns prin a captura mai multe porturi maritime bulgărești, inclusiv Ankhialos (Pomorie) și Mesembria (Nesebăr), deși nu a reușit să cucerească Varna. Depășit, Ioan Alexandru a fost obligat să facă pace. Orașele capturate au fost cedate Imperiului Bizantin, iar împăratul Ioan V Paleologul a plătit 180.000 florini lui Ioan Alexandru. Împăratul bulgar a folosit această sumă și a făcut anumite concesii teritoriale pentru a-i convinge pe Dobrotici al Dobrogei și pe Vladislav I Vlaicu să recucerească
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
aceea s-a căsătorit cu Prințesa Alix (din acel moment înainte Împărăteasa Alexandra Feodorovna). Ei au avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Țareviciul Alexei. Titlul de Țar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns în rusă prin bizantinul "Kaisar", a fost abolit oficial în 1712 de Petru cel Mare, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae. Titlul său oficial era: "Noi, Nicolae al Doilea, prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
și culturale preromane, determinând o fragmentare substanțială între popoarele italiene. În special teritoriul a fost împărțit în două arii principale: unul dominat de lombarzi, al cărui domeniu se întindea din Alpi până la Râul Crati în Calabria, și unul controlat de bizantini ce includea Veneția, Lazio, Napoli, Salento, Calabria și insulele mari. Încercarea lombarzilor de a construi un embrion de naționalitate cum s-a întâmplat în Glia de către franci și în Marea Britanie de către anglo-saxoni, a fost brusc întreruptă de acțiunea papalității din
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
altarul. Transformarile făcute în timp bisericii se reflectă în structura construcției. În forma inițială biserica a avut o navă dreptunghiulară (12x7 m) la exterior, un turn clopotniță adosat fațadei vestice (4x4 m) la exterior și o absidă decroșată (specifică stilului bizantin/ortodox) a cărei planimetrie este necunoscută. Partea veche, turnul clopotniță și naosul original sunt construite din piatră, în timp ce a doua travee care a prelungit naosul prin dărâmarea primei abside și altarul actual, sunt executate din piatră și cărămidă. Naosul este
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
contrar voinței basileului, cel puțin, fără asentimentul lui). Lui Ioan V I s-a dat clar de înțeles că biserica nu va sprijini politica lui latinofilă. Aceasta însă nu l-a oprit pe Paleolog. Turcii continuau să-i strâmtoreze pe bizantini și Ioan V, însoțit de Demetrios Kydones, latinofil ca și el însuși, a plecat a doua oară în Europa, de data aceasta-în Italia. În vara anului 1369, el a vizitat Roma, unde se mutase de la Avignob papa Urban V. La
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
și DN41 care duce spre vest la Giurgiu. De București orașul este legat și prin calea ferată București-Oltenița. În nordul orașului au fost găsite urme ale culturii Gumelnița. Se presupune că cetatea din timpul romanilor numită Daphne, care în timpul împăratului bizantin Constantin cel Mare a devenit Constantiola sau Constantiana Daphne s-a aflat tot în zona orașului. Așezarea Daphnes e amintită de către Procopius, Daphne însemnând laur (nimfa iubită de Apollon). Ea a mai fost numită „Constantiola” de Grigore Tocilescu și „Constantiniana
Oltenița () [Corola-website/Science/296988_a_298317]
-
Biserică Sfanțul Moise () este un edificiu religios romano-catolic din secolul al VIII-lea, situat în sestiere Sân Marco din orașul italian Veneția. Ea este dedicată lui Moise pe care, ca și bizantinii, venețienii tind să-l canonizeze că pe unul dintre profeții Vechiului Testament. Îl onorează de asemenea pe Moisè Venier, care a plătit pentru reconstrucția să în secolul al IX-lea. La mică distanță se află teatrul de operă, teatro Sân
Biserica Sfântul Moise din Veneția () [Corola-website/Science/333508_a_334837]
-
cele mai variate culturi ale Europei. Frontiere între imperii mari au fost stabilite pe teritoriul actualei Șerbii, în mai multe epoci ale istoriei europene : între partea vestică și cea estică a Imperiului Român; între Regatul Ungariei, Imperiul Bulgar și cel Bizantin; și între Imperiul Otoman și Imperiul Austriac (mai tarziu Austro-Ungar). Drept rezultat, în timp ce nordul Șerbiei poate fi numit „centru-european”, sudul aparține mai degrabă Estului Europei. Desigur, ambele regiuni s-au influențat reciproc, așa că o separare între nord și sud este
Serbia () [Corola-website/Science/298445_a_299774]
-
anul 615, sub Giovanni de Conza, Napoli s-a răsculat pentru prima dată împotriva exarhului de Ravenna, reprezentantul împăratului bizantin în Italia. Ca răspuns, în anul 638 exarhul Eleutherius a numit primul duce de Neapole, care răspundea în fața "strategos"-ului bizantin de Sicilia. La acea vreme, "Ducatus Neapolitanus" controla o arie care corespundea aproximativ actuali provincii Napoli, cuprinzând zona Vezuviului, Campi Flegrei, peninsula Sorrento, Giugliano, Aversa, Afragola, Nola precum și insulele Ischia și Procida. În schimb, Capri făcea parte din Ducatul de
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
special în perioada târzie a ducatului de Neapole. În anul 763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca fiind o perioadă de tranziție în istoria Neapolelui: ea a îndepărtat Orientul iconoclast și s-
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]