331 matches
-
de oameni în acea divizie. Este vorba de birocrație. Oricum, au pus o taxă mare ... — Iisuse. — Și nici un laborator, nicăieri în lume, nu a lucrat la această boală în ultimii cinci ani. — Iisuse. — E prea scump, Jack. Atunci voi cumpăra blestemata aia de genă. — Nu poți. Am verificat deja. Nu e de vânzare. — Totul e de vânzare. — Orice vânzare făcută de Beinart trebuie să fie aprobată de Scripps, iar biroul de transfer tehnologic al lui Scripps nu vrea ... — Nici o problemă, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Maryse.) Ghicise cumva mama că Maryse făcuse În așa fel Încît să fie singură cu mine? Ziua aceea a fost un adevărat chin. Avusesem de gînd să mi-o petrec Împreună cu Maryse, dar prezența mamei m-a silit să filmez blestemata aia de rotondă din toate unghiurile. Auzeam rîsul Marysei care Îi ajuta pe responsabilii cu excursia să pregătească picnicul. Mama explica mereu cui voia s-o audă că fiul ei avea să intre la o școală de cinema la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Din păcate, când, peste doi kilometri, a intrat în Centura Industrială, i-a venit din nou în minte supărarea comercială pe care o suferise. Amenințătoarea viziune a coșurilor vomitând vălătuci de fum îl făcu să se întrebe care o fi blestemata de fabrică unde se produc blestematele de minciuni de plastic, josnice imitații ale vaselor de argilă, E cu neputință, murmura, nici sunetul nici greutatea nu seamănă, și mai e și relația dintre văz și atingere despre care am citit, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a intrat în Centura Industrială, i-a venit din nou în minte supărarea comercială pe care o suferise. Amenințătoarea viziune a coșurilor vomitând vălătuci de fum îl făcu să se întrebe care o fi blestemata de fabrică unde se produc blestematele de minciuni de plastic, josnice imitații ale vaselor de argilă, E cu neputință, murmura, nici sunetul nici greutatea nu seamănă, și mai e și relația dintre văz și atingere despre care am citit, ochii văd prin degetele care ating lutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
iar degetele, fără să-l atingă, reușesc să simtă ce văd ochii. De parcă nu s-ar fi frământat destul, Cipriano Algor se mai întreba, gândindu-se la vechiul cuptor al olăriei, câte farfurii, căni, ulcele și glastre or fi ejectând blestematele de mașini pe minut, câte obiecte care mint că sunt urcioare ori lighene. Aceste întrebări și altele care n-au fost înregistrate au întunecat din nou chipul olarului și, mai departe, tot restul drumului a cugetat la viitorul dificil destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dimpotrivă, ne prăbușim. Blestem, peste puțin Patna se va prăbuși În adânc, sari, Jim Cânepă, sari. N-aș da eu oare, ca să scap de această neliniște, un diamant mare cât aluna? Strânge odgonul, randa, trinchetul și ce mai vrei, cobe blestemată, acolo suflă, nu glumă! Toți dinții Îmi clănțăne groaznic, În timp ce o paloare de moarte mi-acoperă fața de ceară cu flăcări verzui. Cum de-am ajuns aici eu, care par Însăși icoana răzbunării? Duhurile infernului vor râde cu dispreț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de artă este un atac, sau cel puțin o satiră, la adresa materialismului. Ceea ce este cu adevărat interesant Într-o operă de artă nu poate fi deținut, deși poate fi expus. Dar noaptea, după ce oaspeții au plecat acasă, mai bine Întoarceți blestemata aia de operă de artă cu fața la perete, sau acoperiți-o cu o prelată, sau Încuiați-o În seif dacă nu vreți să vă dea coșmaruri. Valoarea de conținut a artei este proporțională cu volumul de neliniște pe care Îl produce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
peste copite și cozi, Își croiește drum afară din amfiteatru și pornește ață spre peșterea lui, unde fierbe În suc propriu un timp incomensurabil de lung. În cele din urmă, nu va avea altă opțiune decît să se Întoarcă la blestemata aia de Întrunire, dar vor fi nevoiți să-l ducă acolo cu forța, În timp ce el va țipa și va da din picioare. Și știe să facă asta de minune, credeți-mă. PARTEA A PATRA VESTUL Wakefield, la volanul unei mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îl vede pe puști răspunzînd, la rîndul lui, cu o fluturare de mînă. — Okey, spune, Îi cunoști pe răniți. Intră. Wakefield se Îndreaptă direct către băiat, care Încă mai analizează automatul. — Nu se poate, spune, nu există nici o chestie În blestemata asta de mașină care să nu fie produs de o multinațională. — Haide, ia-ți o Cola. Presupun că găsești asta amuzant. Barul este ocupat de tot felul de oameni, unii dintre ei privesc fetele care fac striptease, alții care fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
se Îndreptă glonț spre zona de umbră În care se topise ciudata apariție. Ceva o lovi În spate. Cu respirația tăiată, se răsuci pe călcîie și tresări. În fața ei, același călugăr o făcu să simtă respirația grea a chipului invizibil. „Blestemato... Pleacă, blestemato...“ Cu o mișcare bruscă a mînecii largi, izbi brațul Mariei, făcînd să-i zboare arma la cîțiva metri mai Încolo. Reflexele ei luară locul gîndurilor, anihilate de iraționalul situației. Își reperă arma, făcu un salt În direcția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
glonț spre zona de umbră În care se topise ciudata apariție. Ceva o lovi În spate. Cu respirația tăiată, se răsuci pe călcîie și tresări. În fața ei, același călugăr o făcu să simtă respirația grea a chipului invizibil. „Blestemato... Pleacă, blestemato...“ Cu o mișcare bruscă a mînecii largi, izbi brațul Mariei, făcînd să-i zboare arma la cîțiva metri mai Încolo. Reflexele ei luară locul gîndurilor, anihilate de iraționalul situației. Își reperă arma, făcu un salt În direcția ei, dar Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
s-o uit de tot, puțin câte puțin, tocmai din cauza cuvintelor, de parcă nesfârșita călătorie a lui Krog s-ar fi rătăcit deja În vorbele care, de acum, nu mai sunt doar ale lui Moru și ale mele. De parcă vorbele astea, blestematele, ar Îngropa chiar călătoria care le-a născut. De parcă Însăși viața lui Krog ar fi răpită de ele, de curvele astea de cuvinte, și le spun curve chit că În acea zi, niciunul dintre oamenii-lupi nu Înțelegea ce o să Însemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îmi zise Enkim, și-mi luă mâna ca să și-o pună pe creștet. I-am simțit firele aspre ale părului care dădea să crească la loc. - Tu și Tatăl l-ați scăpat pe Enkim din brațele Umbrei! O și vedeam, blestemata, cum rânjește, măi Krog, măi! se bucura el ca un copil. M-am răsucit pe o parte. Stăteam pe o blană moale, frumos mirositoare. M-am răsucit pe partea cealaltă și am dat blana la o parte. Dedesubt era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cap: - Hoașcă, zici? M-a sleit de tot, cât mă vezi de mare! Mormăia așa, ca un urs din ăla care a dat peste un cuib de viespi plin cu miere și nu-mi dădea drumul deloc, măi Enkim! Știa, blestemata, știa să se tăvălească. - Cum Îi plăcea cel mai mult? Preț de câteva clipe n-am spus nimic. Cum adică - cum Îi plăcea cel mai mult? Ce tot vroia Enkim ăsta de la mine, fir-ar să fie? - Îi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prinse să se uite pe maluri după un loc unde să tragem fără să lăsăm urme. Zări mai multe stânci, tocmai bune pentru așa ceva, dar trecurăm de ele, căci Vinas știa prea bine ce-i poate pielea Runei. Vindecătoarea aia blestemată avea să-i bănuiască tertipurile și vicleniile, așa că Runa trebuia să aleagă un loc pe care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încet-Încet spre apa care curge. În apă, o surată de-a șopârlei aștepta cu botul căscat, În timp ce altele pluteau alene către mal, duse de curent. Logon azvârli cu sulița În șopârlă, dar vârful acesteia se frânse când izbi spinarea solzoasă. Blestemata de șopârlă! Parcă nici nu simțise lovitura și se tot dădea la Enkim, În salturi scurte. M-am apropiat de fiară din spate și, apucând sulița cu amândouă mâinile, am dat să i-o Împlânt În ceafă, dar vârful sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care părea să fie o cursă pentru orice se nimerea prin preajmă: pentru ghețari, pentru mare, pentru soare și acum, chiar și pentru călătoria lui Krog și a neamurilor sale. Și, ca semn că nimerisem Într-o capcană, Într-o blestemată de zi, gheața se frânse sub o mulțime de oameni care dispărură În adâncurile mării reci. Ne-am repezit să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
parcă mai slab. Am adulmecat aerul. Mirosul plin al lui Nunatuk. Mirosul ca de lapte al celor doi prunci. Mirosul uscat al pământului roșu din sat. Și, dincolo de toate astea, mirosul de om care se ascunde. Dupna, mi-am spus. Blestemata de Hadat mi-a adus copiii pe lume, iar fiul ei vrea să-mi ia viața. Odată și odată, asemenea Încrengătură de lucruri se va numi simetrie, dar În noaptea aceea, singurul meu gând a fost cum să scap cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu mine ședeam, așa cum făceam de ani de zile, În living‑room, iar el era Îmbrăcat În kimonoul lui japonez. Cădea de pe el toate părțile. Picioarele goale arătau ca niște dovleci premiați la expoziție, atât de umflate Îi erau gleznele. - Blestematele astea de edeme! se văicărea. Jumătatea de sus a lui Ravelstein era la fel de vioaie ca și altădată. Dar boala câștiga teren și se Înstăpânea asupră‑i; iar el știa acest lucru la fel de bine ca și doctorii. Nu numai că vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aiureală mai era și atunci... (BĂRBATUL CU TOMBERONUL se îndreaptă, cuprins de nostalgie, spre tomberon și începe să-i răstoarne conținutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieți! Câte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie afurisită! Na! Blestemato! Na! Crapă! Na! ( Încet, încet, din adâncul gropii urcă sunetele unei sonate cântate la pian.) Ia auzi! BRUNO: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A-nceput... GRUBI: Cum? Și-a dat drumul? BRUNO: Nu se poate! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Pe cinstea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
chip de prezentator. ȘEFUL GĂRII: Totul a început într-o după-amiază de toamnă, după ploaie. Îmi amintesc bine că am ieșit cu toții afară, ca să vedem cum arată aerul după ploaie. Bruno stătea călare pe banca din fața ghișeului și tot amesteca blestematele acelea de zaruri. (Lumină pe locul unde stă CASIERUL.) Grubi se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje și părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Se așază în genunchi în fața călătorului, își lasă capul pe genunchii lui; gesturi lungi, de mângâiere.) Ce păcat... O dată am visat o broască mare cât o casă. Se făcea că a venit la mine și m-a întrebat „unde e blestemata aia de lingură de apă?” și eu i-am spus „acolo” și ea s-a dus și a băut puțină apă și apoi s-a uitat la mine și mi-a apus „’tii, ce păr frumos ai” și eu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lăsați singur... IOANA: Și eu plec! Vreau să mă satur de picături de apă! Vreau să-mi ud mâinile, vreau să-mi spăl mâinile de negru, da... (Plânge.) ȘEFUL GĂRII (Privește în direcția petei albastre.): Unde e, domnule, unde e blestemata aia de pată albastră? HAMALUL: Eu o văd! CASIERUL: Și eu o văd! IOANA: Uite-o, uite-o! Acolo! Se vede de o mie de ori! Se vede... ȘEFUL GĂRII: Minciuni. Minciuni?! Și ce dacă sunt minciuni?! Scoate un urlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să-i împiedicăm să transforme Amazonul într-un nou râu Pensativo. Cineva trebuie să ducă bătălia împotriva progresului, împotriva nebuniei distructive, împotriva invaziei căcatului. De ce, nu aici? De ce, nu acum? Cine să înceapă lupta și să se înfrunte cu această blestemată de civilizație, dacă nu yubani-i? Yubani-i sunt curați, liberi, nevinovați. Nu construiesc, dar nici nu distrug. Nu vor altceva, decât să trăiască în pace, fără să deranjeze și fără să fie deranjați, năzuind să moară lăsând pământul așa cum l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]