2,653 matches
-
mazilirea Domnului și urcarea pe tron a lui Antioh Cantemir, fratele scriitorului. Totul se petrece în cuibarul otrăvit de intrigi și trădări al Constantinopolului, unde se juca soarta Țărilor Române și unde se afla sediul real al puterii politice. Partidele boierești aflate în dispută pentru scaunul Moldovei, Brâncovenii și Cantemireștii, uzează de aceleași metode: cumpărarea pe bani grei a demnitarilor turci, intrigile sordide, loviturile sub centură, calomniile cu efecte devastatoare. Conflictul se încheie printr-un compromis temporar, prin revenirea pe tron
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
domnul Istrate I.Micescu: în calitate de inginer silvic, Al.Ștefanopol avusese relații cu Micescu în legătură cu niște parcelări de pădure aflate în proprietatea acestuia. In ceea ce privește numele de "Ștefanopol", a existat în secolul al XIX-lea, în }ara Românească, o familie boierească cu acest patronimic, din care provenea foarte probabil scriitorul. In Arhondologiile }ării Românești de la Biblioteca Academiei Române, privitoare la anii 1837 - 1858, puse în valoare de Alexandru V.Perietzianu-Buzău, figurează doi purtători ai acestui nume: Dimitrie Ștefanopol, care, la 23 aprilie
Un scriitor uitat by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Memoirs/11633_a_12958]
-
trecut, la județul Teleorman, ca reprezentant al orașului Turnu Măgurele, maiorul Dimitrie "Ștefanopolo". Potrivit unui arbore genealogic alcătuit de magistratul Scarlat Costinescu și de fiul său, pictorul Radu Costinescu, Al.Ștefanopol a fost căsătorit cu Mimi Budișteanu, din vechea familie boierească cu acest nume, originară din Budeasa - Argeș, cu care a avut o fiică, Anca. Mimi Budișteanu - vară primară cu avocatul Radu Budișteanu, ministrul Cultelor și Artelor în guvernul Gigurtu din vara anului 1940 - era fiica lui Nicolae Budișteanu și a
Un scriitor uitat by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Memoirs/11633_a_12958]
-
pădure frumoasă, grajduri cu cai de rasă, vaci de rasă, până și pe căprioara Bambi o găsești dar și o casă de vis ce îți oferă cazare în cele patru anotimpuri ale anului într-o amenajare demnă de un conac boieresc al carei mese sunt pline de mâncare sănătoasă. Odată ajuns la moșie, începi să simți că vrei să-ți lași cămașă și pantofii și să-i dai la schimb pe o pereche de pantaloni și cizme de echitație, ținută ce
in vizita la Mosia Cai de Vis [Corola-blog/BlogPost/95291_a_96583]
-
Emil Brumaru Pupofilis, Chiromantis, Toate Doamnele galante-s! Din rouă freacă smîntîni Între coapse și-ntre sîni Și-n burice-adînci clocesc La melci oul boieresc. De aceea nu abdic, Pupofil, de la nimic, Deși mă apucă frica, Trece, trece trăsurica Mușuroiu-și bea furnica, Loboda-nfundă burlanul, Cade clipa, scade anul, Drumurile numai plante-s, Pupofilis, Chiromantis...
Cîntecel de zi-n scădere by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10289_a_11614]
-
a fost amenajat în stil tradițional, iar întreținerea mobilierului se bazează exclusiv pe proceduri autohtone. Accesul în castel costă 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii. Castelul de la Săvârșin a fost construit între anii 1650-1680, ca o casă boierească, în posesia Regelui Mihai ajungând în 1943, ca dar de la baronul Starcea Mocioni, care era și nașul de botez al Regelui. ( A. M. P.) Refugiu alpin Administrația Parcului Național Munții Rodnei a început, recent, construcția unui refugiu alpin în vecinătatea Lacului
Agenda2005-35-05-turistic () [Corola-journal/Journalistic/284141_a_285470]
-
Sincer patriot, a avut și el opțiunile lui politice care i-au determinat o anumită optică, amiciții și inimiciții, de unde, un firesc subiectivism și judecarea prea severă, până la eroare, a unora dintre marii lui contemporani. Ion Bălăceanu aparține vechii familii boierești a Bălăcenilor, atestată documentar în Țara Românească din secolul al XIV-lea. Născut în 1828, a început să învețe cu un preceptor francez și a urmat, cum se obișnuia pe atunci și încă multă vreme pentru copiii înaltei societăți, cursurile
Un memorialist necunoscut: Ion Bălăceanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/13712_a_15037]
-
înaintăm, pagină cu pagină, savurând parfumul vechi de cronici, intrând într-o lume demult dispărută cu nume ce evocă istoria: Eremia Vodă Moghilă, Ivanco Pitar, Nicoară logofătul, Dumitru Rugină, Ionașco vistiernicul, Mare logofăt Săndulache Sturdza, Prigorenii lui Ion Neculce, Curțile boierești de la Ruginoasa, Delenii lui Ghika, domnitorul Alexandru Ioan Cuza... și lista poate continua. Se configurează așezările omenești, construcțiile, căile de comunicație, activități agricole, modul de viață și organizare socială a unui ținut binecuvântat de Domnul și înnobilat de efortul omenesc
ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ”, OPINII, PROF. ANICA TĂNASĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383940_a_385269]
-
păstrat toată puterea sa”, precum vechile tipuri de români și daci ale Coloanei lui Traian se recunoșteau ușor, în acele vremuri, în picturi. Scriitorul Ioan Slavici îl caracteriza pe poet ca fiind „un om cu trebuințe puține și cu apucături boierești”; poetul Ion Caraion: „Eminescu este imponderabil și muzică”; Tudor Vianu: „Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”. George Călinescu, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, a scris mult despre Eminescu, a debutat editorial cu monografia „Viața lui
CU DORUL „LUCEAFĂRULUI” O ÎNTREAGĂ NAȚIUNE A RĂMAS! de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1621 din 09 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383306_a_384635]
-
Toate Articolele Autorului Nu mă întreba de ce în unele zile înnorate, băiatul cu pălărie verde așteaptă în zadar lîngă chioșcul de ziare, și apoi pleacă întristat. În acest oraș din ce în ce mai singur, în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești, eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi, ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoara mută, mîna ei albă, purtătoare de evantai, sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut
BĂIATUL CU PĂLĂRIE VERDE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2311 din 29 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383086_a_384415]
-
săi mai mari, toată moștenirea părintească rămâne tânărului Cantacuzino. Se căsătorește cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești. În 1678, unchiul său, Șerban Cantacuzino ajunge domnitor, astfel că tânărul Constantin este înaintat vel-logofăt, cea mai înaltă treaptă a ierarhiei boierești. Având și o avere însemnată, acesta avea deci o situație mulțumitoare. Cu toate că nu a râvnit niciodată la tronul Munteniei, a fost nevoit să primească ungerea ca domnitor, la aceasta contribuind boierii țării, împreună cu mitropolitul Teodosie și cu Patriarhul Ecumenic, cu toții
Sfinţii Martiri Brâncoveni / Drd. Stelian Gomboş [Corola-blog/BlogPost/93346_a_94638]
-
29 aprilie 2017. Nu mă întreba de ce în unele zile înnorate, băiatul cu pălărie verde așteaptă în zadar lîngă chioșcul de ziare, și apoi pleacă întristat. În acest oraș din ce în ce mai singur, în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești, eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi, ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoara mută, mîna ei albă, purtătoare de evantai, sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
modestă, ... Citește mai mult Nu mă întreba de ce în unele zile înnorate,băiatul cu pălărie verde așteaptă în zadar lîngăchioșcul de ziare, și apoi pleacă întristat.În acest oraș din ce în ce mai singur,în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești,eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi,ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoaramută, mîna ei albă, purtătoare de evantai,sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducătorde noroc al piticului cu dinții de aur.Am crezut că odată cu
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Afară, în fața porții domnești, un trecător care mergea repede, zgribulit, se opri și ascultă. Nu se mai auzi nimic. Trecătorul dădu din umeri și plecă mai departe, fluierând. Episodul 86 MICI DISCUȚII LA MASĂ După toastul lui Vodă, cinstitele fețe boierești se lăsară asupra blidelor de Lipsca și începură a gusta cu mișcări stăpânite obișnuitul borș grecesc. Un sunet plăcut, un zvon ușor de linguri căutând bucățile de carne se înălța spre uriașul tavan boltit sprijinindu-se pe pilaștri de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
teribilă a sugarului, întorcea cutremurată capul. Un val de compătimire înconjură casa boierului Petre Stoenescu. Toți simțeau nevoia să-și exprime într-un fel sau altul compasiunea pentru această vădită, dezastruoasă nereușită a unei inoportune nopți de dragoste a perechii boierești. Când dormea Răducu, slugile umblau pe vârfuri. Un bivol blând care-l speriase pe copilaș când îl scoseseră prima oară în curte fu tăiat fără milă. Boierul vecin cu care Stoenescu era la cuțite încă din tinerețe, îi dărui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca mâna voastră fără dește”, „Cine muncește de dimineață se odihnește seara”, „Ocrotiți pădurea, nu vă ascundeți în ea” și altele și altele, vădind o bună cunoaștere a psihologiei rurale. în curând, în depărtare, se zări, alb și maiestuos, conacul boieresc. Episodul 176 CONACUL Era un conac care - oricât am încerca, descriindu-i - azi nu mai există; în 1637, pe vremea când îl stăpânea personajul nostru, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, atinsese maxima sa înflorire. în martie 1662, la doi ani după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om despre care nu vom obosi să susținem că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
turcilor. Episodul 179 SUFERINȚELE TINEREI COSETTE Vorbele înțelepte ale gazdei o făcură pe zvelta țigăncușa să plece capul. Cum stătea așa sfioasă, părea mulțumită, fericită chiar că este martoră, ba uneori și părtașă la sfatul unor asemenea oameni, fețe simandicoase, boierești, rang mare. Și totuși, cine ar fi zăbovit mai mult cu privirea asupra făpturii sale dinspre care venea în răstimpuri un interesant miros de gutuie coaptă, ar fi băgat de seamă că tânăra femeie nu-i tocmai în apele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acelora care, ca să-și mai astâmpere amarul, făceau și cântau doine de jale, de haiducie, de înstrăinare. Mulți luau calea codrilor, dar cum nici pe-acolo nu trecea nimeni, luau calea orașelor, unde cerșeau prin fața hanurilor, a bisericilor, a curților boierești. Urzicile, ștevia, loboda ajunseseră la prețuri exorbitante. în târgul Vasluiului o mulțime flămândă a devorat un car cu măcriș cu tot. în fața unui sat părăsit fu văzută pe la cântători o namilă de lup care, cu hăpăituri mari, icnind de poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Episodul 195 VESTEA Cu toate că Sima-Vodă părăsise în mare taină Curtea, la plecarea lui nefiind martor decât Vasâle feciorul care după aceea adormise buștean, vestea fugii domnului se-nfiripă undeva în aer, apoi coborî pe ulițele Ieșului, dădu colțul câtorva case boierești cu obloanele închise, fu împinsă de vânt până la Podul Leoaie, de care se izbi și se-ntoarse înapoi spre Mitropolie, încrețind o clipă, în trecerea ei joasă, oglinda unei bălți mari adunate de ploaie în Sărărie, apoi se strecură pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și făcut: slujitorii încălecară și a doua zi dimineață spătarul Vulture și Cosette, ieșind să se spele puțin la un pârâu ce curgea pe sub deal, îi zăriră pe cei doi intorcându-se dar nu singuri, ci însoțiți de un întreg alai boieresc. Spătarul Vulture fugi la cort și-l trezi pe Barzovie. — Măria-Ta, vin boierii! — Să intre! spuse Barzovie, stăpânindu-și cu greu calmul. Boierii intrară unul câte unul pe sub perdelele cortului aliniindu-se în fața lui Vodă. Acesta îi recunoscu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lor, istoria lor de bejenari bucovineni, ajunși, prin muncă îndârjită, prin învățătură, să dobândească respectul de sine și respectul celor în mijlocul cărora s-au așezat, să arate lumii că ei nu sunt numai clăcași lipsiți de pământ, legați de moșia boierească, sunt și cei care au ajuns proprietari pe pământurile lucrate de bunicii și străbunicii lor și, mai mult, să arate că te poți sălta în ochii lumii prin școală și învățătură. O mică parte dintre luncașii ajunși în funcții și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au fost locuitorii din Filipeni, Fruntești și Mărăști. Studiile pe teren au arătat că toponimia minoră este mult mai bogată în satele foste răzășești, decât în satele de clăcași (Slobozia - Filipeni, Valea Boțului, Lunca, în cazul nostru) sau din moșiile boierești sau mănăstirești. Cele mai vechi denumiri topice pentru satele comunei Filipeni sunt în legătură cu vechile documente de danie eliberate de cancelaria domnilor Ilie și tefan din 1437 și 1438, în favoarea pisarului Mihail Oțel și cu documentele de întărire date de urmașilor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pădure, imaș, păscătoare, iaz și moară, dar când vorbește de vie, prisacă, săpături, livadă - obținute prin muncă proprie aflate în posesie, le precizează, fără să numească locul unde se află în cadrul hotarului. Mare parte dintre toponimele folosite în interiorul hotarului (moșiei boierești sau răzășești) au dispărut odată cu cei care le-au folosit sau urmașii lor direcți. Schimbarea condițiilor economice, sociale și politice au dus la dispariția unor toponime și folosirea altora. De exemplu, în satul Fruntești de astăzi nimeni nu mai folosește
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]