1,211 matches
-
Hai, că întârziem. Mă lași întâi pe mine la galerie, te rog; după aia te duci la Mihnea.“ Am râs și eu, din tot sufletul, atât cât mă pricepeam. Ne-am urcat în mașină și-am pornit spre Unirii. Orașul bolborosea, murdar și încăpățânat. Nimic nu lipsea, nici măcar gropile. Le cunoșteam pe de rost, cu timpul îmi confecționasem o hartă mentală a fiecărei străzi, care mă ajuta să le ocolesc. Mai trebuia să numeri și canalele, rămase de la ultima asfaltare, cu tot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sărea în apă, fâlfâind din chiloții lui albi, tetra, gigantici. Scria limpede pe pancartă: „Scăldatul interzis!“ Nu treceau nici două minute, și venea patrula: „Ce faceți domne aici?“ „Bem și noi un suc.“ Cezar apărea din lac, vesel, cu apa bolborosind din chiloți. „Și dumneata?“ „Fa-fac și eu o baie.“ Se scărpina după cap și la chiloți, te așteptai să scoată un kilogram de pește de-acolo. Milițienii îl lăsau în pace și se întorceau la noi: „Consumați băuturi alcoolice!“ „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toți în aceeași cameră. Doar carpetele de deasupra ne diferențiau: Maria vegheată de Ali Baba, tânărul Lupu, de potăile cartofoare. Am rămas singur. După o zi de emoții și fugăreli, mi-am dat seama că nu mai rezist: stomacul își bolborosea nemulțumirea. Trebuia să ies. Maria dormea cu perna în brațe, tânărul Lupu cu sacoșa la piept. Până și hainele lor semănau, aranjate cu eleganță pe spătarul scaunului. Pentru o fracțiune de secundă, m-am simțit gelos. Apoi am cercetat împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îi turnam în salba de lacuri de la periferie; deschideam apoi vanele de protecție ale barajelor și Colentina, Herăstrăul sau Lacul Tei se revărsau pe magistrale, luând casele și mașinile pe sus. Când apa depășea Dâmbul Morii, un sfert din oraș bolborosea, din Griviței în Drumul Taberei și din Militari pe Victoria Socialismului. Admiram platforma Casei Poporului sub valuri și cazematele Grozăveștiului sfârâind în fumuri verzi, Piața Unirii scufundată, magazinele universale topite în câteva secunde. Totul se petrecea repede, nu apucai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
m-am simțit ca-n Chagall și De Chirico. Maria ar fi fost mândră de mine, însă ea lipsea momentan și din scenă, și din gândurile mele: de fapt, nimic nu se mai putea interpune între corpul meu și-asfaltul bolborosind de ape. Resemnat, m-am pregătit să aterizez cu hanoracul roșu de munte peste bălțile sulfuroase. Nici refugiile rapide ale memoriei, nici stratul dublu de polartec n-ar fi amortizat căzătura; așa se fac praf toate hainele bune. În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nord fiindcă voia, poate, să ajungă undeva. Abia acum voievodul putea privi, În voie, Valea Bistriței. Nu era, nicăieri, nici un drum bătătorit. Erau doar poteci făcute de animalele pădurii În căutare de apă proaspătă. Șuvoaiele pârâului se Învolburau mai jos, bolborosind printre bolovani. Pe ambele maluri se ridicau brazi bătrâni, scorojiți, trăitori ai vremurilor de demult. Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte păduri de brad. Era un fel de muzică În toată acea Înfățișare a naturii, o Învolburare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
parcă începe să mai prindă culoare, dar vrea ca totul să se sfârșească, nu știe însă ce trebuie să facă pentru a ajunge mai repede la capătul poveștii în care fără să vrea a devenit actor principal. Răspunsul vine greu, bolborosit: "Am SIDA, nene, și nu vreau să te îmbolnăvesc și pe matale." Toată lumea își pleacă greu capetele. Nimeni nu mai râde. O fac doar micii piloți vagabonzi, care se tăvălesc cu satisfacție, mici brute sângeroase, arătând cu degetul spre spectatori
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
baba ar fi fost privată de-o poantă bună. 12 Invitația la Alin a creat adevărate probleme pentru Cornel. De fapt, n-a avut în viața lui probleme mai mari. Se îmbolnăvea numai gîndindu-se. Trupul îi tremura și stomacul îi bolborosea ciudat, ca și cum un rău solid i se înfipsese acolo și-i sugea interiorul corpului. Dacă și-ar fi pus un termometru, nici n-ar fi trebuit să-l frece de haine. Pînă și eroul din plastic, pe care-l ținea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
să conducă grupul. - Bună seara, messer Alighieri! strigă Franceschino Colonna, scoțându-și bereta cu un gest afectat. Iar voi, salutați-l pe priorul Florenței! strigă el către tovarășii săi. Cei trei bărbați Înclinară ușor din cap În semn de salut, bolborosind ceva. - Ce te poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele ei de douăzeci de secole și așa va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Confrații nu Îmi Împărtășeau, firește, secretele lor... admițând că ar fi existat așa ceva. Bernardo Își plecă fruntea, gânditor. Părea prea puțin convins. Își ridică din nou ochii către Arrigo, iar filosoful Îi susținu privirea cu fermitate. - Deci așa stau lucrurile, bolborosi el. Poate că e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei bine, e vremea să mă Întorc la munca mea. Se Îndepărtă, schițând un semn de salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care știe multe, dând fericită din cap și intră în baie. Deschise apoi ușa, cu părul prins în coc și prosopul legat în jurul trupului, lăsându-i să se vadă picoarele goale. Apoi s-a retras iarăși în baie. Apa curgea bolborosind. Codrin a așteptat mult până când ea a deschis iarăși ușa și a intrat în sufragerie. Avea acum o privire străpungătoare, mult mai directă: -Nu știu de ce mă cam tem. Oare de ce îmi este teamă? -Nu știu. -De băieți, în general
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
râul înghețat. Ea a bombănit ceva și apoi a recitat repede niște versuri în engleză: „Cu bine, dacă ne despărțim definitiv de data asta. Adio pentru totdeauna. Byron.“ M-a strâns ușor la piept. M-am simțit rușinată și am bolborosit o scuză. Am pornit spre stația Ochanomizu. Am mai privit o dată în urmă, peste umăr, și am văzut-o pe prietena mea stând nemișcată pe pod. Se uita după mine. A fost ultima oară când am văzut-o. Aveam același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
se afla alături, apoi a plecat spre sală, trecînd cît mai aproape de actor, să fie observat că-i respectă instrucțiunea. Unde mi-i paharul și cafeaua? întreabă Sultana de cum intră în bucătărie, dar nu mai așteaptă răspuns că și iese, bolborosind o înjurătură, înfrînîndu-se cu greu cînd vede pe cei adunați în jurul telefonului. Își face de lucru la bar, trăgînd cu coada ochiului în urma soțului: îl vede cum duce platoul la masa femeii cu căciulă albă, destul de tînără, frumoasă, care, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deși purta uniformă militară, a fost urcat În „trenul morții” spre Podu Iloaiei cu capul spart de lovituri și a murit pe drum; cantorul Bențin Abramovici XE "Abramovici" , cel mai bun cantor (oficiantul serviciului) religios din oraș, a reușit să bolborosească, Înainte de a-și da sufletul În „trenul morții”, „El male rahamim” (rugăciune În amintirea morților pe care a rostit-o el Însuși În amintirea sa); Lonciu Rosenblum XE "Rosenblum, Lonciu" , directorul general al ziarului sionist Tribuna Evreească, a murit În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
să profite de mine după aceea. Trebuie că arătam ca dracu’. Mi-a chemat o mașină cu șofer fără ca măcar să Încerce să mă sărute. Nu că mi-aș aminti prea multe din cele petrecute În ultima parte a serii. Solpadeina bolborosea ciudat În stomacul meu. Nu mai rămăsese prea mult lichid pe acolo În care să se dizolve, așa că Își striga frustrarea din toate puterile. Mi-era rău. Mă Întrebam, pentru a suta mia oară, de ce Îmi făceam asta de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Unde se evaporase? Auzise parcă un zgomot înspăimântător, lugubru. Și îl durea un braț, înțepenit parcă în urma unui efort violent. Pe urmă sărise în picioare și alergase la marginea cheiului. În lumina felinarului se vedeau apele vâscoase ale canalului clocotind, bolborosind și învârtejindu-se, de parcă însuși diavolul ieșea la suprafață din ele, ca o balenă neagră. În centrul vârtejului licărea o suprafață pală, lucioasă, și lui George îi luă ceva vreme până să-și dea seama că era capota mașinii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la întuneric, se îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum total diferite, recunoscu omul pe care i-l arătase Bill Șopârla la Băi. Se apropie de preot și rosti: — Rozanov. Acest cuvânt, bolborosit cu vocea bizară a lui John Robert, s-ar fi putut să nu-i spună preotului nimic dacă, cu același prilej, câteva persoane nu i l-ar fi arătat părintelui Bernard pe filozof. — Bună ziua, spuse preotul. Eu sunt părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca para focului. Rozanov nu-i spusese nici ei nici lui Hattie că vine la Ennistone. Îl credea bine mersi în California. Dacă ar fi văzut-o... Cu obrajii arzând de vinovăție, își plimbă privirea peste scena viu colorată, apoi bolborosi: — Trebuie să plec. Am de dat un telefon, mă bucur că v-am văzut. Făcu stânga împrejur și alergă spre ieșire. — Ce-ți închipui...? începu Diane. — Uite-o pe doamna, spuse Ruby. Uneori se referea la Alex în acest fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
amintit de domnișoara Dunbury. Bine, am să mă duc. Tom o să aibă grijă de tine. I-am cerut și lui Dorothy să vină (Dorothy era doamna Robin Osmore). Mă reîntorc ceva mai târziu în seara asta. După plecarea doctorului, Anthea bolborosi pe un ton parcă de scuză: — Știi, duminică mă întorsesem în York și nu știam cât e de bolnav, vreau să spun că știam că e foarte bolnav, dar nu credeam că e chiar atât de grav, și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aspră și uscată, de vânt, mătură vizuina. Apoi, vorbele... Frenetice! Glasul entității nevăzute. Vocea pustiului dogoritor. Amețitoare, adâncă, vastă și sălbatică. Mortală: Potirul...! Potirul cel Prea-Sfânt! Potirul meu! Dați-mi Potirul! Vreau Potirul! Dați-mi-l! Cuvintele, șfichiuitoare și fierbinți, bolboroseau, reverberau și se rostogoleau... De nicăieri și de nicicând..., din beciul erelor..., în nici o limbă și ardeau pieziș, pizmaș, înfricoșat, prin aer... Orgiastic! Ca tăciunii! Sporindu-și mânioase amplitudinea, către registrul nechezatului înnebunit, săgnit, copleșitor, al cailor stârpiți și ciopârțiți
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
zece-douăzeci de metri, de marjă, ca să nu ne prindă suflul. Ne mai trebuie doar detonatorul... Amorsa! Un telefon mobil. Am eu unul! îi răspunde vesel Dănuț, polițistului. Ce mai stăm? Haideți! Să mergem! Pronto! S-o tulim! Numai puțin, copii! bolborosește obosit nenea Sandu. În fața tăcerii întrebătoare a celorlalți, bătrânul polițist se duce legănat către cuier și-și culege cascheta colbuită, cu însemnele serviciului, o îndeasă la sub-braț, vine drept în fața Arhanghelului Cunoașterii, își drege apăsat vocea tabagică și spune: Nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aceea! Prompți în a-l stigmatiza pe cel care nu le vorbește limba, decretată singură și unică, ci se mulțumește cu sunete greu de auzit și imposibil de înțeles - să reamintim că, etimologic, termenul „barbar” se referă la cineva care bolborosește niște onomatopee incomprehensibile -, grecii recuză pe oricine nu-i de-al lor. Departe de imaginea simplificată și excesiv de optimistă a unui grec cosmopolit, cetățean al lumii, tolerant, democrat - democrația greacă cuprinde mai puțin de o zecime din populație: cetățeni îcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu părul imobil și cu fular strălucitor, parfumată și bogată, și respectată atât de mult, Încât sora-educatoare Îi recomanda mereu Camillei să o salute pe mama, iar lui nu-i recomanda niciodată să o salute pe mama sa. Începu să bolborosească vraja - Digimon, Digital monsters,/ Digimon are the champions. Era cât pe ce să-i tragă una micii vipere Fioravanti, dar se limită să se Îmbujoreze ca un gogoșar. Îl ardea ochiul cel roșu, acoperit de plasture. Ochiul deschis, strabic, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-mi, încă te mai supără? Nu, nu mă supără. El... eu... — Te rog, Sheba. Dă afară. Care e relația ta cu el? S-a uitat din nou la mâini. Presupun că suntem împreună. Vreau să zic... avem o legătură. Am bolborosit ca o proastă: — Adevărat? A dat din cap. — De când? — Oh, nu știu. De mult. — Aproximativ. Cam de când ți-am spus de sărutul de pe Gafton Lane... — Dar ai spus că... Nu, ne-am sărutat atunci. N-am spus tot adevărul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
În ultima secvență a visului, Delia e aplecată peste patul meu de spital, Într-o rochie de mireasă răpănoasă, aproape Îngălbenită. Trage cu o seringă enormă al cărei capăt dispare undeva sub pijama În zona inimii un lichid tulbure, care bolborosește În tubul de sticlă pe măsură ce-l umple. Delia are un chip osos, nu atît bătrîn, cît Îmbătrînit. CÎnd se Întoarce să golească lichidul Într-un fel de oală smălțuită În formă de rinichi, văd prin părul slinos și rar că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]