1,317 matches
-
aliata Austria. Din perspectiva engleză, aceasta din urmă reprezenta un real inconvenient, deoarece era aliata Franței "and thus formed with Russia a double combination which added to the menace that the Family Compact between Spain and France allows offered" Mării Britanii 127. De aceea, Pitt a încercat să separe 125 Cf., pentru detalii, J.E. Driault, op. cît., p. 35 și urm. 126 W.B. Duffild, Pitt and the Eastern Question, în "The Fortnightly Review". Edited by W.L. Courtney, Vol. LXI
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și temerea de o intervenție a Franței au determinat cabinetul britanic să opteze pentru alianța cu Prusia, la fel de interesată în blocarea acelei intervenții, ca și Anglia. Această decizie nu semnifică, însă, o modificare de sistem în politica continentală a Mării Britanii, de vreme ce ea se limită doar la asigurarea securității Olandei față de o potențială agresiune a Franței 128. Modificarea s-a produs, totuși, dar după declanșarea tulburărilor politice din Franța, cauzate de izbucnirea revoluției. Odată eliberată de amenințarea principalei sale rivale pe
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
-a de a se angaja militar împotriva Franței circulau și în mediile diplomatice de la Istanbul, în primele luni ale anului 1795140. Cu toate acestea, la 18 februarie 1795 s-a înregistrat un nou demers diplomatic, menit să armonizeze interesele Mării Britanii cu cele ale Rusiei, în condițiile războiului aflat în plină 136 Cf., Martens, op. cît., p. 433-437. 137 Ca urmare, regele și țarina "ont jugé à propos de se concerter ensemble sur leș moyens d'opposer une barrière aux dangers
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
puțin este adevarat și faptul că avea, totodată, si rezerve în ceea ce le privește pe cele ale Rusiei, în același spațiu. Căci, potrivit informațiilor obținute de Ignatius Mouradgea d'Ohsson de la Ratib Ebu Bekir, reis efendi, Robert Liston, ambasadorul Mării Britanii pe lângă Poartă Otomană, i-ar fi declarat înaltului demnitar otoman, cu prilejul vizitei protocolare prilejuita de plecarea să de la post, ca "îl donna leș plus fortes assurances des dispositions de la Cour d'Angleterre en faveur de l'Empire Ottoman"151
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
17 octombrie 1797, "was a deathblow" pentru această Coaliție 157. În plus, eșuarea tratativelor de pace anglo-franceze de la 153 Loc. cît.; la 24 noiembrie 1795, Mouradgea d'Ohsson comunica și știrea despre o posibilă reorganizare a Misiunii diplomatice a Mării Britanii de la Istanbul, în sensul că "îl semble que pour quelque temps, îl n'y aură ici qu'un Chargé d'Affaires", în persoana lui John Spencer Smith, care îndeplinea atunci funcția de secretar al Ambasadei (cf., loc. cît., p. 106
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
eforturi, secondate de Rusia, de a antrena Regatul celor două Sicilii în războiul împotriva Franței, erau semnalate și de Mouradgea d'Ohsson, la 14 decembrie 1798 (cf., Europe and the Porte, Vol. ÎI, p. 127). calitate de plenipotențiari ai Mării Britanii, la 5 ianuarie 1799167. Potrivit articolului ÎI, părțile contractante își garantau, ca și în cazul celui ruso-otoman, încheiat la 3 ianuarie 1799, toate teritoriile aflate, la acea dată, din punctul de vedere al dreptului internațional public, sub jurisdicția lor, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
circonstances", având, însă, ca bază, atât cât ar fi fost posibil, stipulațiile acestui tratat 173. Tratatul a fost urmat de o convenție încheiată tot la Petersburg, la 11/22 iunie 1799, care își propunea conjugarea eforturilor Rusiei și ale Mării Britanii în scopul eliberării Olandei de sub ocupația franceză 174. Tocmai de aceea, Marea Britanie a determinat Poartă Otomană să rupă legăturile diplomatice cu Olanda și să-l expulzeze pe ambasadorul acesteia la Istanbul, Frederik Gijsbert van Dedem van de Gelder en Hachmeule
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ambasadorul acesteia la Istanbul, Frederik Gijsbert van Dedem van de Gelder en Hachmeule, măsura pusă în practică de Poartă, la 16 ianuarie 1799175. Expulzarea ambasadorului olandez nu a fost urmată, însă, de efecte pozitive pe planul eforturilor diplomatice ale Mării Britanii de a revigoră războiul împotriva Franței. Din contră, așa cum am menționat, aceasta a preluat controlul asupra întregii Italii, în urma ofensivei declanșată împotriva Romei care a căzut la 14 decembrie 172 Ibidem, p. 560. 173 Ibidem. 174 Ibidem, p. 561 și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la acea dată, anulatul sistem de alianțe politice și militare cu un altul, considerat adecvat împrejurărilor politice continentale, existente în anul 1800. Primul stat luat în considerare, în vederea creării noului sistem, care trebuia să contrabalanseze influență Austriei și a Mării Britanii pe Continent, a fost Prusia. În primul rând, pentru ca, în calitate de adversara a Austriei în spațiul german, Prusia ar fi putut să contracareze planurile expansioniste ale acesteia. În al doilea rând, deoarece, datorită aceleași "calități", Prusia putea contribui la realizarea reconcilierii
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
diplomația rusă cât și de disponibilitatea manifestată de ministrul Afacerilor Străine al Danemarcei, Christian-Gunter Bernstorff, de a se alinia la sistemul de neutralitate preconizat de Rusia 4. Motivația acelei disponibilități o constituia intenția de a contracara, cu ajutorul Rusiei, tendința Mării Britanii de a dobândi "a complete mastery of the seas"5. Că 2 Ibidem, p. 40. 3 Cf., Hug Ragsdale, A Continental System în 1801. Paul I and Bonaparte, în "The Journal of Modern History", Vol. 42, Nr. 1, March 1970
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cel dintre Prusia și Danemarca, din 2 aprilie același an, ambele semnate tot la Petersburg 6. Evenimentele politice și militare din zonă au evoluat, însă, într-o altă direcție decât cea preconizată de inițiatorii și membrii Neutralității Armate. Reacția Mării Britanii față de blocarea comerțului englez în Marea Baltica a fost promptă și dura. O flotă engleză a atacat și distrus, la 2 aprilie 1801, flotă daneză care apără Copenhaga, si a constrâns Danemarca să încheie armistițiul, șase zile mai târziu, adică la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
urm. Suediei, Gustav al IV-lea Adolf, dorea menținerea alianței, atât timp cât era necesară pregătirii diplomatice a viitoarei anexări a Norvegiei. În acest scop, el a încercat, în luna aprilie 1801, să obțină sprijinul Franței, în schimbul alierii cu ea împotriva Mării Britanii. Un astfel de obiectiv era, însă, în flagrantă contradicție cu principiile alianței, motiv pentru care, la începutul lunii mai 1801, regele suedez a recunoscut necesitatea abandonării Neutralității Armate și a demarat demersurile diplomatice la Petersburg, cu scopul subminării poziției Danemarcei
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și față 21 Cf., ibidem, p. 739, art. XIX. 22 Ibidem, p. 738. 23 Criză, existentă din această cauză, era urmărită, cu atenție, si de diplomația britanică (cf., raportul lui Șir John Borlase Warren, ambasadorul extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Petersburg, adresat lui Howkesbury, la 22 aprilie 1803, în Public Record Office, Foreign Office, 353, 67) (în continuare, PRO, FO). 24 Căci, reamintea Aleksandr Romanovich Voronțov, cancelarul și ministrul Afacerilor Străine al Rusiei, într-un memoriu adresat tarului Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
trebuia, în virtutea aceluiași tratat, "faire déclarer la Suède pour la căușe commune et l'y contraindre en cas de refus"41. Deoarece, "la Suède doit, comme la Russie, défendre l'indépendance de la Baltique" (s. Ven.C.)42, față de agresiunea Mării Britanii, a cărei conduită în Marea Baltica era considerată de Franța că un casus belli "et le plus spécieux prétexte"43. Totodată, Rusia era asigurată că, în caz de rezistență, Suedia urma să fie forțată "à prendre părți pour le continent" și
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
imense, a readus la ordinea zilei problemă colaborării militare a Suediei 137, în cadrul celei de a șasea Coaliții antifranceze, constituită, deja, în lunile februarie-iulie 1812. Suedia nu s-a mulțumit, totuși, doar cu asigurările tarului că obținuse și asentimentul Mării Britanii de a colabora la rezolvarea problemei 135 Cf., Stewart P. Oakley, op. cît., p. 173; vezi, în acest sens, și raportul lui Carl Alex Löwenhielm, trimis extraordinar al Suediei la Petersburg, din 6/18 aprilie 1812, în Sveriges Riksarkivet, Kabinettet
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
zonă, deci excluderea de acolo a prezentei oricărei alte puteri compețitoare, în primul rând a Franței. Consolidarea pozițiilor Rusiei în Nordul Europei, pe care o încurajase, el însuși, în anul 1800, tocmai pentru a avea un partener "voalat" împotriva Mării Britanii 166, îi putea oferi posibilitatea de a nu mai ține cont, în noile împrejurări, de sistemul continental al lui Napoleon Bonaparte: pe de o parte, prin încheierea păcii cu Anglia, iar pe de alta, prin ignorarea intereselor orientale ale Franței
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Majesté, présenta la Pologne comme faisant la part réservée à la Russie" (s. Ven.C)251. "Parte" care, după cum se știe, i-a fost "legitimata" de actele finale ale Congresului de la Viena. În decursul secolului al XVIII-lea, interesele Mării Britanii în Nordul Europei au fost determinate, pe de o parte, de necesitatea de a-și asigura aprovizionarea cu minereul de fier din Suedia, necesitate reclamata de revoluția industrială engleză, iar pe de altă de 248 Deoarece, ar fi resuscitat, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
interese comerciale britanice. De aceea, a sprijinit, e drept, indirect, lovitura de stat din Suedia a lui Gustav al III-lea, din anul 1772, pentru că viza tocmai diminuarea presiunii rusești în zonă. Aceeași motivație a avut-o, apoi, efortul Mării Britanii de a media în războiul suedo-rus, din anii 1788 și 1790, motiv pentru care a încercat să favorizeze interesele Suediei, în defavoarea Rusiei 252. Tensiunile diplomatice declanșate în cadrul celei de a doua Coaliții antifranceze au blocat, însă, pentru câtva timp, accesul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a media în războiul suedo-rus, din anii 1788 și 1790, motiv pentru care a încercat să favorizeze interesele Suediei, în defavoarea Rusiei 252. Tensiunile diplomatice declanșate în cadrul celei de a doua Coaliții antifranceze au blocat, însă, pentru câtva timp, accesul Mării Britanii în Marea Baltica și în Nordul Europei. Deoarece, reconstituirea, din inițiativa Rusiei, a coaliției antiengleze, denumită Neutralitatea Armata, la care au aderat Danemarca, Suedia și Prusia, în condițiile discutate, deja, în paginile anterioare, a determinat blocarea comerțului englez în Marea Baltica. Reacția
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Marea Baltica și în Nordul Europei. Deoarece, reconstituirea, din inițiativa Rusiei, a coaliției antiengleze, denumită Neutralitatea Armata, la care au aderat Danemarca, Suedia și Prusia, în condițiile discutate, deja, în paginile anterioare, a determinat blocarea comerțului englez în Marea Baltica. Reacția Mării Britanii a fost, cum s-a constatat, promptă și dura, prima lovitură fiind îndreptată împotriva celui mai slab membru al acelei coaliții antiengleze, dar care, prin poziția sa geostrategică, constituia primul obstacol în calea pătrunderii vaselor engleze în Marea Baltica, anume Danemarca
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
capitalei daneze, Copenhaga, la 2 aprilie 1801, pentru că șase zile mai târziu, adică la 8 aprilie, să o forțeze să încheie armistițiul. Al doilea pas în direcția dizolvării amintitei Coaliții nu a mai necesitat, însă, nici un efort militar din partea Mării Britanii, deoarece a fost făcut chiar de inițiatoarea ei, adică de Rusia. Asasinarea tarului Paul I, artizanul Neutralității Armate, si preluarea domniei de către fiul său Alexandru, la începutul lunii aprilie 1801, au creat condițiile necesare restabilirii raporturilor anglo-ruse, în parametrii în
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de îngrijorările provocate Rusiei de ambițiile lui Napoleon Bonaparte, purta tratative și cu ea, în vederea încheierii unui acord, finalizate în convenția, semnată la Petersburg, la 11 aprilie 1805, care a constituit "l'instrument essentiel de la troisième coalition"258. Interesele Mării Britanii în Europa de Nord sunt reflectate în articolul al doilea al convenției care stipula că "le but de cette union seră l'évacuation du pays de 255 Cf., raportul său către Howkesbury, din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
évacuation du pays de 255 Cf., raportul său către Howkesbury, din 2 aprilie 1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l'Allemagne"259. Or
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
1803, în PRO, fond Foreign Office, 356, 67. 256 Cf., Edouard Driault, Austerlitz, p. 194-198. 257 Cf., raportul lui Manvers Pierrepont, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Stockholm, catre Francis James Jackson, trimis extraordinar, ministru plenipotențiar al Mării Britanii la Berlin, din 30 noiembrie 1804, PRO, fond Foreign Office, 359, 64. 258 Edouard Driault, Austerlitz, p. 198. Hanovre et du Nord de l'Allemagne"259. Or, acest obiectiv nu putea fi realizat, se subînțelegea, decât dacă în Europa ar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
de șes desseins, comme îl ne doute pas que leș souvenirs qu'il a réveillés dans leș coeurs des Polonais suffirons pour leș rallier autour de șes étendards quand îl lui plaira de proclamer leur entière indépendance"270. Interesul Mării Britanii față de evoluția situației politice din Europa de Nord s-a manifestat în diverse forme și în perioada următoare a încheierii Tratatului de la Tilsit, unele dintre ele putând apare chiar că paradoxale. Dacă ar fi să dăm crezare relatărilor lui Nils Gustaf Palin
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]