524 matches
-
obținuse explicația pe care o căuta. Acum, deși înțelegea că Magister militum deja iertase tonul retoric și de critică prost mascată al mesajului său, consideră oportun să se justifice: — Cu îngăduința ta, Eminentissime, eu nu cunoșteam în ansamblu mersul evenimentelor. Burgunzii erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o expresie de suficiență: — Nu era cine știe ce, răspunse soldatul. Hippolita făcu un semn către tânărul prizonier. — E un hun? — Nu, asta e sigur. Trebuie să fie un gepid sau, cel mai probabil, un burgund de dincolo de Rin. Pandantivul, oricum, pare burgund. — îi cunoști pe barbari? Soldatul încuviință: — Destul de bine. Până anul trecut, escortam convoaiele de negustori spre Argentoratum sau Augusta; am fost și la Genava, iar acolo am cunoscut o mulțime de burgunzi. în orice caz, cel de aici înțelege limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa că mă înțelegi, tâlhar mic ce ești? Tânărul, însă, se mulțumi să-i arunce o privire înspăimântată și nu răspunse. Scuturându-l Mabertus îl întrebă cum îl cheamă, iar el, cu dinții strânși, îi răspunse că îl chema Erhardt. — Ești burgund, așa-i? Primind un răspuns afirmativ, soldatul insistă: — Erhardt, fiul cui? în ciuda ghionturilor brutale pe care i le administra romanul, reînnoind întrebarea, barbarul nu răspundea. Mabertus îi aruncă o privire Hippolitei, care privea fără să înțeleagă, și explică: — Mă străduiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi fost, închipuindu-și că barbarul intenționa să ducă tratative, Hippolita îi ordonă lui Clemantius să aducă o torță sau un felinar pentru a fi sigură că el putea să o vadă. De fapt, imediat ce fu suficient de aproape, burgundul opri calul și i se adresă direct lui Clemantius, care ținea un felinar adus de un serv: — Tu ești stăpânul aici? întrebă într-o galo-romană perfectă. Clemantius dădu să răspundă pentru domina, dar aceasta îl opri cu un gest al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le sporești violența. Dacă până la urmă reușesc să intre, ce va fi cu noi? Ar fi mai bine... Hippolita scutură capul cu hotărâre. — Fă cum ți-am spus, spuse către soldat. în ciuda a tot ceea ce se întâmpla, deși observase că burgundul vorbea limba sa, îi repugna să pronunțe ea însăși cuvinte atât de dure. Pe de altă parte, gândi ea, spuse de un bărbat, cuvintele acelea ar fi făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nu ajunge: trebuie să plecați de aici! Ți-l dau înapoi numai dacă-ți duci de aici toți războinicii. — Și prizonierii? interveni Hippolita. Trebuie să-i elibereze! Mabertus încuviință. — Ai auzit, Reinwalt? Domina îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi cai lăsați, din ordinul Taciturnului, chiar de către burgunzii care-i furaseră toți caii pe care îi găsiseră în zonă. Nu fără ușurare, soldatul se îndepărtă de deprimantul spectacol al ruinelor și al disperării pe care îl avusese sub ochi ziua întreagă. Când, la primele luciri ale zorilor, oaspeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai puțin îndepărtată, mai puțin intangibilă. Mânat de un impuls ce trecea dincolo de diferența de rang ce îi despărțea și de care era cât se poate de conștient, se apropiase de ea pentru a o liniști, lăsându-l pe tânărul burgund în așteptare pe calul său. Odată ajuns, însă, înaintea ei, se simțise în încurcătură, incapabil să-i arate solidaritatea sa. „Domina, îi spusese pe un ton nesigur, nu lăsa durerea să te cotropească... Acum totul s-a sfârșit.“ „Da, repetase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vad: o luptă mare. Și râurenii au atacat acolo la pod. O grimasă de nemulțumire apăru pe chipul comandantului său. — Cine i-a atacat? Cavaleria romană? Vizigoții? Toraman ridică din umeri: — Da, cavaleria gotă, dar mai ales infanteria francă și burgundă. De fapt, n-am putut să văd bine, e multă zăpăceală acolo. Mandzuk își îndemnă calul și se apropie. — Nu e un moment potrivit pentru luptă, acesta. Oamenii și caii sunt obosiți și în curând va fi întuneric. Și furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râului ori chiar în mijlocul vadului. în mulțimea dușmanilor ce se năpusteau cu un vuiet puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă și cât de strâmt și de adânc era râul pe acea porțiune, își dădu seama că gepizii riscau să fie înconjurați din ambele laturi; întrucât, la dreapta podul era apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cai. Chiar și câmpia în fața lor era presărată cu oameni căzuți. Balamber, sfârșit, se gândi că și de data aceasta fusese prins în luptă pe un râu; în comparație cu cea care tocmai se încheiase, însă, lupta pe care o dusese împotriva burgunzilor în Sapaudia îi părea acum doar ceva mai mult decât o încăierare între niște mucoși. Mandzuk îl făcu atent la mal. — Cel care vine încoace nu e Ardarich? — E Utrigúr cu el, îl anunță Odolgan. Urmărindu-le privirea, Balamber văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stângi a romanilor - o parte din aripa dreaptă și din partea centrală a armatei dușmane. în spatele unității sale înainta la pas cavaleria lui Etius, având în dreapta francii lui Meroveus, toate unitățile romane conduse de Egidius și Ricimerus și apoi, pe rând, burgunzii lui Chilperic și trupele auxiliare ale reților și alanilor, care constituiau centrul aliniamentului; în dreapta oamenilor lui Sangiban, după alte câteva unități de auxiliari, era dispozitivul vizigoților: o masă compactă alcătuită din zeci de mii de infanteriști și cavaleri cu platoșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frenetic, în urma căruia cei rămași să privească primeau mereu vești emoționante, dar și contradictorii, despre mersul bătăliei. Toți cei care veneau din linia de front vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura stângă, cele două popoare de goți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
drumul. Practic, unitatea sa era ultima, chiar dacă, din când în când, ea lăsa în urmă mici grupuri ale altor contingente, care întârziaseră și rămăseseră în urmă. Odată traversat Saône, el și cu oameni săi aveau să se apropie de teritoriul burgunzilor; nu părea, însă, că i-ar fi așteptat alte confruntări. într-adevăr, după înfrângerea pe care o suferise în Sapaudia, era greu de crezut că Gundovek ar fi înaintat atât de mult spre miazănoapte, ca să înfrunte o armată care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adevăr, după înfrângerea pe care o suferise în Sapaudia, era greu de crezut că Gundovek ar fi înaintat atât de mult spre miazănoapte, ca să înfrunte o armată care îl covârșea ca număr. Pericolul cel mai mare venea, mai degrabă, dinspre burgunzii ce se alăturaseră armatei lui Etius și care aveau motive în plus, față de ceilalți aliați, să nu-i slăbească. Ura semănată cincisprezece ani mai înainte pe malurile Rinului încă își arăta roadele otrăvitoare și unul dintre acestea îl privea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu purta armură, ci doar o bluză și pantaloni bărbătești, și călărea un minunat cal alb. Avea în mână o sabie și o îndreptase chiar pe direcția lui. Nu era timp să mai dea drumul la o săgeată, iar burgunzii - acum era clar că de ei era vorba - erau prea numeroși. Reacționând instinctiv, fu pe punctul de a face unicul lucru pe care l-ar fi făcut oricare hiung-nu în situația lui: și-ar fi întors calul și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i lovească din orice unghi posibil. Cât despre oamenii din care, aflați în imposibilitate de a fugi, s-ar fi apărat cum puteau. Trăsese deja de hățuri și se pregătea să-și biciuiască murgul, dar își aminti de Go-Bindan: dacă burgunzii ar fi ajuns la care, i-ar fi ucis pe toți, fără excepție. Astfel că, dimpotrivă, strigă în urechile animalului și, împungându-l sălbatic cu pintenii, se aruncă înainte, tocmai când o salvă de javeline pornea dinspre atacatori, încrucișându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ziua primei lor întâlniri. Se studiară preț de câteva clipe, întinzând unul spre celălalt arma, însă atenți să nu se facă vreo mișcare necugetată, care să-i lase descoperiți. Balamber arunca, din când în când, câte o ocheadă către care - burgunzii ajunseseră acolo, le luaseră în stăpânire și deja urcau în ele, căutând prada. îl văzu pe Mandzuk cu o javelină înfiptă între omoplați, agățându-se de marginea unui car, pentru a aluneca apoi în iarbă. Războinicii hiung-nu rămași încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după care se puse din nou în gardă. Balamber profită de acele momente pentru a arunca o privire în direcția râului, în speranța că-i va vedea sosind pe oamenii săi. Observă mișcare pe câmpie, dar i se păru că burgunzii, chemând-se unul pe altul cu strigăte puternice, se aliniau și ei ca să-și înfrunte noii adversari. Așadar Frediana. îl înfrunta în tăcere, pornită doar să lupte, rotind în mână sabia, cu mișcări sigure. Nu-și chema oamenii, nu căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Iuliu Cezar, căderea Constantinopolului, Încleștările cavalerești din Evul Mediu, victoriile lui Napoleon, toate aceste evenimente nu făcuseră altceva decît să pregătească Întîlnirea părinților mei la Roma. Mi-l imaginez pe tata emoționat, pe mama splendidă și strălucitoare, el, coborîtor din burgunzii cu pletele unse cu unt, ea, floarea unui neam de țărani și de marinari care ajunseseră pînă la cîmpiile udate de Eufrat și făcuseră negoț cu smochine și fistic: Întîlnirea dintre un zeu scandinav și o zeiță feniciană la Vatican
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
născuse fiica. Se întâmplase într-o zi însemnată, de Sfântul Gheorghe. De aceea și primise numele de Gherghița. Apoi doica o alintase Ghighina și așa îi rămăsese numele. Stana murise imediat după naștere, iar Gongea plecase iar, în marea expediție burgundă, de la 1445. Se luptase cu disperare, ca omul care nu mai are nimic de pierdut și cu gândul la frumoasa lui nevastă, moartă. Trăise recucerirea Giurgiului ca pe-un act de răzbunare personală. Atunci luase de la un turc ucis în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urmă cu douăzeci de ani, cu speranța să găsească de lucru În Franța. Se angajă ca muncitor la căile ferate, mai Întâi la construirea, apoi la Întreținerea lor, și se Însură cu Marie Le Roux, fată de zilieri de origine burgundă, angajată, și ea, la căile ferate. Îi făcu patru copii Înainte de a muri, În 1944, Într-un bombardament aliat. Al treilea copil, Marc, avea paisprezece ani la moartea tatălui. Era un băiat inteligent, serios și cam trist. În 1946, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aspirat regii englezi începând cu William Cuceritorul și sfârșind cu Henry al VI-lea de Lancaster, și care a constituit și unul din motivele care s-au aflat în spatele Războiului de 100 de ani. Altă consecință a fost apariția confederației burgunde condusă de Carol Temerarul (1433-1477), confederație care în secolele al XIV-lea și al XV-lea l-a instigat pe regele Franței. Această instigare a fost continuată de împărați germani și, în mod special, de către Carol al V-lea (1500-1556
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Ție și la urmași că moștenire pururi Rămînă-ampla treime din regat, Nu mai puțină-n preț, cuprins, frum'sețe Ca-a Gonerilei. Și-acum, bucuria mea Din urmă, nu mai mică; pentru-al cărei drag A' Franței vii și laptele burgund Se-ntrec pețind. Ce poți să spui, să-mi smulgi Treimea mai bogată-încă? Vorbește. CORDELIA: Nimic, milord. LEAR: Nimic? CORDELIA: Nimic. LEAR: Nimic ieși-va din nimic, vorbeste iar. CORDELIA: Nefericită ce-s, eu nu pot să-mi ridic Inima
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
de neavînd-o, Iubirea ți-am pierdut. LEAR: Mai bine nu Te-ai fi născut, decît să nu-mi mai plăci. FRANȚA: Doar asta-i tot? O sfiiciune-a firii, Ce-adesea lasă șiru-ntreg nespus Al celor ce va face? Lord Burgund, Ce spui domniței? Nu-i iubire-iubirea Amestecată-n chibzuiri ce stau Departe de-al ei drept țel. O voiești? Ea însăși e o zestre. BURGUNDIA: Mare Lear, Da numai partea ce-însuți ai propus, Si pe Cordelia de mînă-o iau
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]