697 matches
-
Cuvinte potrivite, și rupt de aspirația înaltului de care ele erau pătrunse, cu volumul Flori de mucigai, rod al închisorii, A. dă (într-o suită de portrete și de scene de gen crude și înșelătoare în realismul lor cu tentă burlescă ori grotescă) o imagine percutantă a golului din om: „Îmi caut leacul/ Și la Dumnezeu și la Dracul.” Ordine și sens sunt suspendate. Candoarea e mincinoasă (Pui de găi..., Lache), jocul devine agresivitate paroxistică (Sici, bei, La popice), mizeria biologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Nu s-a făcut o împărțire corectă”, spun unii. „Pentru ce merite, mă rog, a luat cutare «Ordinul Republiciiă”? se întreabă altcineva, indignat că i s-a atârnat la gât doar „Meritul Civic”. Disputa e pătimașă, cu scene de un burlesc antologic. Tardiv, când nu se mai poate face nimic, s-au înregistrat și voci care regretă că au acceptat înserierea „aurită”. Cineva a găsit o formulă mai expresivă, cu o conotație antropologică macabră, spunând că nu-și poate ierta slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
București (1998). E căsătorit cu prozatoarea Ioana Drăgan. Prozator aflat în plină evoluție, Ț. s-a arătat mai puțin atras decât colegii lui de generație de scenariile conspiraționiste, catastrofice ori apocaliptice, de tablourile carnavalești irigate de recursul la fabulos, la burlesc și grotesc. Nu a fost atras nici de cultivarea „exotismului social”, de sondarea mediilor marginale ori interlope, de erotismul necenzurat etc. De asemenea, formulele neoexpresioniste, neonaturaliste, minimalismul decepționist, „deprimismul” și „mizerabilismul” nu se regăsesc în literatura lui. Ț. e un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
cu aceste personaje sunt numeroase. La o acțiune malefică declanșată pe cale auditivă se răspunde cu aceeași monedă: dacă ielele sunt numai sunet, cel care le Întâlnește trebuie să le răspundă prin tăcere deplină. Problema destinului marital capătă, În snoave, culori burlești și se bazează pe nuclee de multe ori comice. Noțiunea de destin se degradează În consecință. Pepelea a fost un om frumos și isteț, iar cuiul lui Pepelea era cuiul de lemn bătut În părete1e casei părintești, pe care Pepelea
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
păr avea plantații necuprinse de secară”; în „măscăriciul rampei” se vede pe sine însuși). Impresia generală e una de frondă juvenilă, însă aici se întrezărește un lirism structural. Acesta trece în prim-planul romanțelor sentimentale (și ele subminate de acorduri burlești) din Licențe emotive și din volumele care vor urma: Poezii (1988), Paletă de amurg (1991), General Museum (2001). Amprenta timpului ajuns în impasul amiezii, moment simbolic ce desparte sensul ascendent al existenței de coborâș, este omniprezentă. Mișcarea e lentă, chipurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
impulsul poeziei lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov, poate (în latura lingvistică) și a lui Ion Gheorghe, cu care, de altfel, are comun - în Poema Patriei, de pildă - orgoliul țărănesc, ludicul profesat de T. are surse în folclorul autohton burlesc și în versul jocurilor de copii. Acolo se găsește, între altele, modelul originar al caricaturizării sacrului: „Ajunsese-ntr-un rai/ podit cu mălai” etc., ca și al rimării deșucheate și, în genere, al umorului gratuit, pur verbal, inocent „dadaistic”, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
poate fi considerat un lung poem și totodată un jurnal selectiv, la limita autoficțiunii. Felul în care demarează dă impresia de utopie negativă, construită alegoric sau parabolic, cu recurs la fabulos, în registrul carnavalescului tragic ori al miraculosului grotesc și burlesc, în genul celor propuse în aceeași epocă de prozatori precum Dan Stanca, George Cușnarencu, Hanibal Stănciulescu ș.a. Ceea ce este însă contrazis de punerea în abis a fabulei apocaliptice, de fapt un text scris de protagonistul din Șah orb, roman cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
telefonică aranjată cu Maestrul, un fel de hot-line conjugal, soțul dându-și în vileag zgomotos spasmul onanist). Autorul nu pregetă să descrie fornicații în grup, sub aceeași grilă a unui realism devastator. Nimic gratuit în abordarea derapajelor psihofiziologice, în tonul burlesc de carnaval al cruzimii, al măștilor dezînsuflețirii. O mare parte din dialoguri și descripții au gustul aforismului, ca de pildă: Căutarea obsesivă a purității este pentr·u creație o sinucidere", astfel încât nu trebuie să ne mire că hrana spirituală a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
spital de legume. Fapt e că frecventatorii cursului ei nu sunt nici puțini și nici ipohondri (ca arțăgosul cuplu maniaco-depresiv Joseph și Miranda), ci roși de felurite metastaze afective, amoroase, sociale sau organice. Cruzimea ironiei, dacă n-ar fi premeditat burlescă, ar fi terifiantă, când vine vorba de perfecționarea nodului culisant al ștreangului, de cocktail-uri letale frumos colorate, arme de foc fără cusur ș.a.m.d. Tobă de carte în privința sinuciderii, Antoine se va lecui și de această tentație. Căci
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de prizonierat devenită a doua natură a victimelor dresate prin teroare și suspiciune, droguri de întreținere a absurdului. În al treilea registru stilistic al romanului, pe lângă cel epic-expresionist și subversiv-proustian, se dă un recital eroicomic, în cheia farsei amare, a burlescului și grotescului sardonic. Este vorba de lungul, poate prea lungul spectacol de marionete dat spre delectarea Șefului de Post, un rapel hilar al megalomaniei mecanomorfe a Generalului K., robit de mecanismul jucăriei ce-i reprezenta la nesfârșit înfățișarea, dicțiunea și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de animație Fetița cu chibrituri, după Andersen, premiat la festivalurile de la Teheran, Barcelona, Veneția, scenariul de avangardă Carnavalul (1972), realizat împreună cu cineastul Ion Truică, prin care deschide o cale nouă genului - și, mai ales, în calitate de comentator de film - cărțile Comedia burlescă (1967), Eroi, fantome, șoricei (1970). Poet suprarealist, prozator fantezist și tandru ironic, scenarist cu premii internaționale, comentator de film, disident singuratic, C. este și un bun critic de artă. În 1976, în ajunul bicentenarului independenței Americii, reușește să publice volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]
-
prefață a lui C. sunt reunite subiectele comune, abordate de participanții la discuție: națiunea și naționalismele, falsele modele și modelele autentice, chestiunea minorităților, educația, felul în care se face raportarea la exil. SCRIERI: Western. Filmele Vestului îndepărtat, București, 1966; Comedia burlescă, București, 1967; Lamento pentru peștișorul Baltazar, București, 1968; Câte-o gâză, câte-o floare, câte-un fluture mai mare, București, 1970; Eroi, fantome, șoricei, București, 1970; Închide ochii și vei vedea Orașul, București, 1970; Baladă pentru vechiul drum, București, 1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]
-
de la berărie par să împrăștie, pentru moment, monotonia. Și totuși, bârfa, scandalul, ofensele care duc la pălmuiri sonore nu alungă „tirania unei vieți idioate”. Totul se precipită spre farsă. Sinuciderile, bineînțeles, nu izbutesc, duelurile pe chestiuni de onoare au rezolvări burlești, iar procesele, la tribunal, sunt lovite de caraghioslâc. Mici dezastre caricaturale provoacă „încurcala”, confuzia, care, luxând stereotipii, declanșează în schimb o stare de nervi de un rizibil crescător. Tot necazul cu hazul lui. Grozave îngrijorări stârnește, în cazarmă, iminența unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
care ezită să se ia în serios. Formula compozițională constă în patinarea - versificată riguros, cu ritm și rimă utilizate cantabil - pe suprafața unui mare număr de obiecte, convenții, poze, amestecate într-o confuzie a regnurilor pentru a obține efect de burlesc: „Orele le anunță cocoșii electronici./ Îmi curăță armurile de praf stelar, păpușile./ Strămoșii, din tablouri, mă urmăresc ironici./ Mereu, spre alte camere, vântul deschide ușile./ De catifea e iarba în care-mi pierd monedele./ Bananieri de naylon îmi mângâie plafoanele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
Preciste (și acum, ,,tot așa de blândă și de tristă ca și odinioară, tot așa de tânără și de frumoasă, de parcă nu trecuseră valurile vremii și peste ea și toată lumea’’) cu fostul ucenic, devenit între timp culegător, unde prezența comicului burlesc se întrezărește limpede printre rânduri. La aflarea marilor necazuri prin care trece protejatul ei, generoasa sfântă adresează fiului ceresc o rugăminte. În finalul demersului anecdotic-fantastic este atins punctul maxim, atunci când, rugăciunea Maicii Preciste fiind îndeplinită, miracolul se produce și culegătorul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
întâmplă și în Marele interogatoriu (1984) ori în alt roman, Cărăuși peste vămi (1986), unde începutul promite o incursiune în conștiința protagonistului și prezentarea unei relații pasionale, dar, spre final, intriga se sufocă, transformându-se într-un fel de comedie burlescă. Brevetul alb (1990) este conceput pe două paliere: relatarea vieții dintr-o școală de pilotaj, în care autorul face din nou uz de realitatea trăită și neprelucrată în nici un chip, și istoria unei proze lungi, concepută ca un dialog între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
și în depărtare un cor etc.), uneori narative sau anecdotice (margareta îl înțelege într-o foarte mică măsură pe guillaume, administratorul întocmește o listă de câteva delațiuni și trădări posibile, administratorul poate s-o sfeclească în orice moment), fie amplificate burlesc, rivalizând ca lungime cu înseși poemele, ca acest titlu cu tâlc poietic: poetul plagiază, adică fură de stinge din leonard cohen - lars gustafsson - ion mureșan - virgil mazilescu - și dintr-un foarte abil cântăreț de pe meleagurile italiei. folosește prea mult diminutivele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
diferența că acolo există o anumită voluptate a jocului lingvistic care pare să-i lipsească lui Tonegaru. E în cazul acestuia din urmă o grijă pentru alunecarea cuvintelor, pentru pierderea lor unele în altele, dar fără a crea impresia de burlesc. Unul dintre motivele preferate tonegariene apare și aici, Luna, așa cum o notează Tonegaru, este un element al decorului banal, cotidian, este coborâtă printre lucrurile universului domestic, "albă și rece în fiecare noapte mereu în fișic/ se desprindea rotundă sau la
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Poetul își asumă discursul atât timp cât reușește să-l convingă pe cititor că refuză să o facă. Pare paradoxal, dar e modalitatea de scriitură pe care Tonegaru încearcă să o breveteze. Atât timp cât reușește să creeze senzația de joc, de fals, de burlesc, de lume supusă carnavalescului, eul poetic pare să fie parte a universului creat. Hugo Friedrich afirma că poezia secolului al XX-lea a suferit un proces de "derealizare", îndepărdare de realitate, nici textele lui Tonegaru nu se abat de la această
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și cu contextul social-politic. În Document, interogația peregrinului e oarecum mai directă: "și întreb respectuos, prescurtat, cu onor,/ pe planetă tirania mai trimete oamenii la abator?" Enumerația în contrapunct este ironică, amară. Atitudinea e jucată și în fond tragică, dincolo de burlescul pe care pare să-l inspire. Tabloul este în același stil deformat, impresia de puzzle refăcut la întâmplare se menține și ea. E aici ceva din dezordinea ordonată promovată de Jean Moréas, ceva din tablourile lui van Gogh, "peste câmpuri
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al ordinului "Lancea lui Don Quijote"". E un fel de constatare tragică a faptului că omul nu poate să schimbe istoria, oricum trecerea lui prin lume nu înseamnă decât a lăsa "o dâră argintie de melc". Tot în seria referințelor culturale burlești se încadrează Olandezul zburător: "Olandezul zburător trimetea spada/ în fiecare an numai toamna prin pom -/ atunci frunzele galbene decupau razele/ aducând noaptea ca-ntr-un om". Se realizează o răsturnare de perspectivă, nu mai avem raportarea universului, a tumultului interior
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fragilității, al perenității. Sensul existenței, al actului s-a pierdut, a devenit inutil, nici măcar moartea nu mai capătă vreo semnificație în această lume a absurdului acceptat ca făcând parte din banalul cotidian. Ultima strofă alterează sensul textului, ducând totul spre burlesc, spre parodie, "Apele purtau alge cu miros de iod/ și din canaturi Luna s-a desprins ca un gong/ când suia olandezul de la tropice/ profilul orizontului cât o minge de ping-pong". Se întrevăd și aici contururile unui posibil tablou, redimensionarea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sângelui. Se realizează și aici o geografie abstractă: "Apele Mării de Safir într-o noapte/ urcau răzvrătite spre inima de vântură-lume,/ plutea numai Vasul-Fantomă și o stea exilată/ din constelații somptuoase, străluciri și renume". Din Demonul sângelui pare să lipsească burlescul, luarea-n derâdere a propriilor sentimente. Spunem pare pentru că nici de data aceasta finalul nu este total inocent. Universul creat pe pânze diafane, stilul reveriei este pus sub semnul întrebării de un termen precum "cotrobăiau" ce intervine pe final de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prozaic și bufon" (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Alexandru Mușina) s-ar potrivi în mare parte și pentru a caracteriza poezia lui Geo Dumitrescu și Ion Caraion: "un spectacol al feeriei anodine, prozaice și convulsive, cu automatisme burlești și crispări comice, redactat în limbaj carnavalesc, iritat, melancolic, parodic, folosind procedeele pastișei, ale parafrazei, ale clișeului"242. În încercarea acesta de a identifica ecourile generației Albatros în poezia contemporană nu ne vom opri asupra ultimelor orientări în poezia contemporană
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
astfel răsturnările de perspectivă din Vis cu bufon, revenirile ironice: "Eu mă gândeam, bineînțeles, la moarte/ Când a intrat sunând din clopoței, pe rotile,/ Bufonul unui rege mort cu zile". Tema morții este surprinsă dintr-o perspectivă inedită, o prezentare burlescă punând sub semnul întrebării tratarea gravă din literatură, aducând sugestia că moartea poate să-și facă apariția și într-o lume a luminii, a culorii ca un oaspete banal prezent totuși în existența cotidiană și ignorat adesea de oameni. Textul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]