390 matches
-
takai, ceea ce înseamnă, de fapt, "nas înalt"). Aflată în posesia unei adevărate capodopere în ceea ce privește forma esențială la care poate ajunge natura atunci când dorește să le demonstreze muritorilor că ea a zămislit parametrii absolutului, și nu noi, având deci un nas cârn care este întruchiparea însăși a ideii de minuscul, am eșuat lamentabil în încercările, care au degenerat în comice implorări, de a refuta această monstruoasă absurditate. Orice străin are nasul proeminent. E drept că se află și printre japonezi binecuvântați de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Laurei, adusese și un carton cu prăjituri, din care m-a poftit să mă servesc și eu. Vânzătorul de mașini era gras și mic, ca un butoiaș de bere, din care ieșea un cap rotund, cu părul ondulat, cu nasul cârn, cu gura mare și buzată, cu fălcile umflate și mustața rasă. - E nostim! cugetai, cercetându-l cu de-amănuntul. Purta o scurtă îmblănită cu guler de Astrahan, pantaloni vărgați și picioarele încălțate cu niște ghete galbene, în galoși noi-nouți. Înțelegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
țigara pe care i-o vâra apoi, între buzele umbrite de o mustață arsă de jarul mucului, cărămizie și pleoștită peste colțurile gurii. ...Mai aveam printre noi și pe Niță Anghel, cârciumarul. Bondoc, croit ca din ghiulele, fălcos, cu nasul cârn și cu ochii jucăuși, avea o muscă de mustață neagră, deasupra unei guri buzate, cu măselele vizibile în gingii descoperite, măsele în stare să spargă ciolanele. Patrulele germane l-au prins cu documente plăsmuite, coborând din valea Buzăului, cu patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Asta a fost făcută acum două luni, la petrecerea de ziua lui. Logan Își Întoarse privirea dinspre perete către femeia care stătea În ușa sufrageriei. Arăta nemaipomenit: părul roșcat, lung și buclat, Îi cădea pe umeri, un nas micuț și cârn și ochii mari și verzi. Plânsese. Logan făcu tot posibilul să nu se holbeze la sânii ei mari, care deveniră vizibili când intrară În cameră. — L-ați găsit? Asta veni din partea unui individ rufos Într-o salopetă albastră și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-l transfere din Aberdeen. O să găsească vreun post de rahat În Teuchter-land, să-l pună să-și ducă zilele bătând străzile la pas sau chiar și mai rău. În cele din urmă, fu chemat În cameră de inspectorul cu nas cârn și păr de culoarea ghimbirului de la Standarde Profesionale. Logan luă poziție de drepți În fața biroului comandantului și așteptă să cadă securea. — Sergent, zise comandantul, luând ziarul de pe birou, Împăturindu-l În jumătate și aruncându-l frumos la coș. Vei fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nu trebuie să se mărite cu un bărbat ca să-i frângă inima. CECELIA: Cum se frânge o inimă? Ce n-aș da să cunosc secretul! ALEC: Pisicuță crudă ce ești! Au noroc unii că ți-a dat Domnul un nas cârn. (Intră DOAMNA CONNAGE.) DOAMNA CONNAGE: Dumnezeu, unde e Rosalind? ALEC (strălucitor de spiritual): Bineînțeles, vrei să afli de la persoanele cele mai indicate. Natural că ar trebui să fie cu noi. DOAMNA CONNAGE: Tatăl ei a convocat opt milionari burlaci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
indianul oprindu-și măgarul ce scotea aburi albi. Tecali. Soarele dimineții se revărsa peste vreo zece colibe cu acoperișuri de stuf. În pragul uneia dintre ele, o indiancă se spăla cu apă dintr-o găleată. Avea părul împletit și nasul cârn. Când Nishi strigă tare „Japones” se întoarse spre ei. „Japones”, repetă el, însă femeia, care părea o relicvă a unei epoci demult apuse, îi privi nemișcată, fără să răspundă. Prevestind o nouă zi de arșiță, soarele începu curând să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
vântul ce bătea dinspre lac. La hotarul ogoarelor se înălța o cruce de lemn pe care era încrustat bărbatul acela ca un zeu păzitor al așezării. Omul acela sfrijit avea ochii întunecați și răbdători, părul împletit în cozi și nasul cârn, la fel ca indienii care erau vânduți de către spanioli. La picioarele lui se întindea o baltă de ceară topită, formată parcă din lacrimile vărsate chiar de el. — Seara indienii vin aici și se roagă. Și femeile, și bărbații se plâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sprintenă printre bananieri întorcându-se din când în când după misionarul care venea în urma ei. Ciudat, dar Velasco nu simțea în suflet nici frică și nici neliniște. La umbra desișului de bananieri, stătea un indian gol până la brâu, cu nas cârn și ochi întunecați. După ce femeia îi spuse ceva, acesta îl lăsă pe Velasco să străbată crângul. Într-o vizuină de pământ, stătea întins pe spate și horcăind un tânăr indian, gol și el până la brâu. Lângă el, stătea pierdută o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui Tanaka. Acesta alergă de sub cactusul unde se ascunsese ca să-l salveze. În lumina soarelui, am văzut un bărbat înalt din tribul Huaxteca cum își pregătea plasa ochindu-l pe Tanaka și pe însoțitorul său. Îi vedeam limpede și nasul cârn, și dinții albi, și părul împletit care îi cădea pe umeri. Am văzut și cum a zburat înspre cei doi o piatră albă cam de mărimea unui cap de om. Cei doi dijmași indieni care veniseră cu noi au alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scrisori sosiseră de la Madrid despre noi. În fiecare noapte mă trezeam adesea și mă gândeam la toate acestea. „Japonezii au fost tăcuți și rezervați. Toți erau mici de stat, cu fețe arse de soare. Tanaka, Hasekura și Nishi aveau nasuri cârne, iar părul lor lung era prins la capete cu panglici albe. Ziceau că acesta era semnul cavalerilor japonezi. Când ieșeau în lume, cei trei se îmbrăcau în haine japoneze de un purpuriu închis, dar de obicei purtau straie călugărești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu mai avusese urmări așa de groaznice. Peste noapte, Veronica a devenit de domeniul trecutului. Dar Susannah avea un păr ca al Veronicăi înainte de a-l tunde; un nas mic și dulce îndeajuns de scurt pentru a nu fi considerat cârn și acei dinți drepți și albi ce l-ar fi făcut pe doctorul Pfeffer să suspine de uimire. Dinții, după cum am spus, erau o trăsătură de familie. Îi zâmbea unui băiețel, pe care l-am recunoscut ca făcând parte dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
înțeles bine. Vocea ei devenise mai puternică, dar avea un ton ușor iritat. Sau că poate vorbea despre altcineva. Stăteam chiar sub un felinar acum și umbrele noastre dispăruseră. Și-a ridicat chipul spre mine. Chiar deasupra nasului mic și cârn, despre care nu știam pe atunci că fusese modificat în urma unei operații, pe fruntea catifelată, era o singură cută de îngrijorare. Vorbea despre altcineva, nu-i așa? —Contează? Mi-a dat drumul la mână. Nu fi caraghios, Peter. Sigur, contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de Colette, soția postăvarului din colț, cu trei luni în urmă. Îi simțea sângele viu, sub crustă. Sânge din sângele lui. Umărul lui Dominique între cutele rochiei ei albastre de duminică. Ridurile ei fine, gemene, din colțul gurii. Nasul lui cârn. Vocea ei, când chema găinile, dimi neața, când îi vorbea lui, mereu pe sub gene, pe sub sprâncene, prin tre cuvinte... Dintr-odată, simțise cum îl cuprinde panica. Subit. Inexplicabil. Dureros ca un pumn primit în stomac. Dominique suspinase în somn, dezvelindu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
chiar atat de scund pe cat insinuase Fanny Tarrant, ci doar un pic sub media de înălțime la bărbați. Era bronzat și avea riduri de expresie în jurul ochilor. Trăsăturile lui aduceau un pic cu cele ale unei maimuțe. Avea un nas cârn și buza superioară proeminenta. — Șam! exclama Adrian, căznindu-se să imite surprinderea afișată de Eleanor. Ce te-aduce aici atât de devreme într-o dimineață de duminică? Și înainta spre vizitator cu mâna întinsă. Pentru a i-o putea strânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
străin. Pe Ippolit plecăciunea această umilă Îl miră din cale-afară. „Se comportă ca o femeie educată. Îi lipsește doar chimonoul ca să semene cu o japoneză“, Își spuse el. Și tot el se contrazise: „Dar gheișele n-au nasul ascuțit, ci cârn și ochii migdalați...“ Pesemne, spuse Extraterestrul, În mahmureala sa, lui Subotin i se făcu dor de-o japoneză. Relatarea oaspetelui sosit din alte galaxii i se păru Mașei a fi destul de incoerentă. Prea se amestecau acolo totul de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu ochi de seară și-abia deschise pleoape (Căci, grei de-ngîndurare, nămeți mă năpădeau), Cu ochi ce cheamă somnul din goluri și îl beau, Îmi deslușii deasupra, înghemuit pe-o bârnă, Un turc smolit de foame și chin, cu fața cârnă, Cu mâinile și gura aduse la genunchi. Trei petece răzlețe i se țineau de trunchi. Când vasul fără nume trecu prin dreptul nostru Un fund de vad îi prinse și pântecul, și rostru. Cutreierată, apa jur împrejur undi... Și glăsui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mare, ca să trec și eu pe aici! își dădu Mircea pinteni voinței, dar nimeri în urzeala unei încăierări incipiente a băieților de la Școala de reeducare. De ce aperi, mă, de ce blochezi șuturile, dacă nu ai fost desemnat ca portar? îl interoga Cârnul pe Mops, strigându-i vorbe urâte, în tonuri de voce care erau agreate și se impuseseră în colectivitatea lor, de la Școala de reeducare. Șase! supraveghetorul! sparse unul gâlceava, creată pe terenul de joc, folosindu-se abil de această mincinoasă primejdie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Decât sub stele jurământ/ Pe veșnicie.// Și nu există-n univers/ Mai mare crimă/ Decât la coada unui vers/ S-atârni o rimă" (Balada unei stele mici); neliniștea că nu a fost premiat de Academie pentru că "printre dumneavoastră/ E unul cârn și idiot"; neliniștea privind cum vântul toamnei amenință gâzele și frunzele risipite. Dar diversele neliniști sunt risipite prin tonul luminos, afectiv, emblematic fiind în acest sens, finalul din Rapsodii de toamnă: Gâze, foi împrăștiate, Muza mea satirică V-a-nchinat cu drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îi erau de o frumusețe rară. Expresivitatea lor era de necontestat, iar misterul ce îi cuprindea era desăvârșit de un căprui deschis. Avea o gură mică, limitată de două buze trandafirii ce nu erau niciodată uscate. Nasul nu era nici cârn, nici drept. Pornea puțin mai jos de sprâncene în linie dreaptă și nu se avânta nici în față, nici nu rămânea în spate, adâncit în craniu. Se oprea exact unde trebuia pentru ca, împreună cu niște pomeți ușor conturați și o frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Acum, că-și lăsă chipul să fie luminat, puteam vedea trăsăturile pe care le-a moștenit răposatul meu coleg. Totul, în afară de chelie și de bărbie. În rest, totul amintea de Orande. Ochii adânciți și pătrunzători, pomeții proeminenți, nasul mic și cârn, buzele generoase, toate aminteau de Orande. O lacrimă i se prelinse pe obrazul drept. Se îndreptă și începu să se plimbe încet prin cameră. Se duse până lângă un tablou, pe care-l împinse, dezvăluind în spatele lui un bar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza căldurii, ud de transpirație și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și într-adevăr, la o întîlnire pe scara mare a Universității - ea urca, eu coboram - cu tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în jurul căruia se dănțuia. Mi se păruse la început o masă, dar era un catafalc. (Vis melodramatic, stupid, însă care mă face și acum să tremur.) Și pe el, printre câteva flori, cu ochii închiși, cu gura deschisă, cu nasul cârn, iarăși Irina. Vânătă, umilă, și mică, tocmai ca atunci când o alungam acasă și ea se ținea după mine. Fără mișcare, acolo, din pricina mea... Nu puteam s-o văd decât uneori, ceilalți treceau mereu primprejur și-mi împiedecau vederea. Treceau tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe alții! Mă mir cum pot suporta să târâi cu mine, pretutindeni, pe mine, străinul. Și uneori acel străin e blând, agreabil, dar alteori e odios cu egoismul lui. Și eu îl port mereu cu mine... Sfinxul înțepeni pe nisipuri (cîrn ca și Irina), încruntat, cu buza atârnând, pare că păstrează un secret din pricina tăcerii lui îndelungate. Oamenii vorbesc tot timpul. Dacă ar fi înregistrat pe discuri tot ce spun zilnic, te-ai îngrozi de atâta pierdere de vreme, și mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a crede scena de ieri. Irina e din nou neînsemnată. Ce-o fi făcând Ela? Vineri. Am suferit zilele acestea cea mai puternică emoție din viața mea, și asta din pricina Irinei. Strâmba, cu picioarele sucite, cu părul lațe, cu nasul cârn, cu rochia de 10 lei metru, cu locuința în mahalaua Dudeștilor, funcționară, mâine poate telegrafistă și viitoare soție de avocat mediocru de provincie, cu cunoștințe franceze de modistă, cu un sentimentalism de melodramă, la dispoziția mea când vreau și când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]