410 matches
-
Acum ți le și arăt, răspunse hunul pe un ton amabil, apoi se întoarse cu naturalețe și, chemându-l pe Kayuk, care se oprise la câțiva pași distanță, îi făcu semn cu mâna să se apropie. Biatul înaintă, trăgând de căpăstru catârul cu încărcătura lui, iar Gomer, trecând pe lângă Balamber fără să se oprească, le veni în întâmpinare. Audbert, care nu-i scăpa din ochi pe bagauzii din jur, rămase uimit, nu fără un dram de ușurare, văzând cât era Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Audbert, făceai pe tine de frică. — Câțiva au scăpat și ar putea să se întoarcă aici cu amicii lor. — Aaa! Stai liniștit, pe ăștia n-o să mai vezi. Khaba se apropia și el cu pași mari; își ducea calul de căpăstru și strângea arcul în mână. Din ochi îi țâșneau fulgere. Veni direct către marcoman și, imediat ce ajunse în fața lui, lăsă frâele calului și îi trase o palmă cumplită: — Grozavă călăuză mai ești! Dac-ar fi fost după tine, la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu vremea schimbătoare de la munte. Pe când cădeau primele picături, grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de căpăstru caii tot mai nervoși; ultimul venea Kayuk, cu catârul. Foarte curând, rafale violente de ploaie biciuiră valea, iar cărările deveniră imediat alunecoase. Aveau nevoie urgentă să găsească un adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pliant și bagajul modest al prefectului, străbătură repede coridorul întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi, urcați deja în șa, îl așteptau, în schimb, pe Ricarius, ținându-i calul. Cu pas hotărât, ofițerul se duse lângă roib și urcă în șa; în acel moment, auzi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din mâini, privirea lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul de căpăstru și îl ținu pe loc, ajutându-l pe călugăr să încalece. Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată trece pe-acolo doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmau pe jos. Cei mai mulți, însă, se răspândeau prin desișurile dimprejur. Luminișul se golea repede. Maliban primi de la unul din cei câțiva soldați burgunzi ce rămăseseră doi cai mongoli, mărunți și spătoși - firește, fără șa. Unul dintre ei însă purta un căpăstru făcut din sfori lungi, iar Maliban i-l dădu lui Sebastianus. Acesta, înainte de a urca, îi puse în brațe fata, spunându-i să o țină cu el; îl întrebă apoi despre cai: — Cum de i-ai găsit? Lucia nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândul său, o ținu prinzând-o puternic de mijloc. Zâmbi apoi către Sebastianus: — Eu nu am făcut nimic. Când am încercat să-l prind pe acela - făcu semn către calul pe care i-l dăduse - burgundul care-l ținea de căpăstru mi-a spus că primise poruncă să-l țină pentru tine. Conducătorul lor te cunoaște, Prefectule, e limpede. Eu am zis că sunt scutierul tău, astfel că mi-au dat și mie unul. în timp ce încăleca, Sebastianus întinse mâna Lidaniei: — Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și prin pieptănăturile ciudate specifice turingienilor; lăsându-și caii să pască, se tolăniseră în iarbă, sporovăind într-un calm desăvârșit, în vreme ce-i urmăreau pe aliați trecând. Go-Bindan, cățărată pe un catâr supraîncărcat, pe care un servitor sarmat îl ducea de căpăstru, arătase cu ură în direcția lor, scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face un adevărat hiung-nu. Postându-se între fată și acei războinici - care, văzând ce făcea ea, deveniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse privirea în față, ridicându-și mândră bărbia. „Turingienii sunt niște gunoaie!“ Nu spusese mai mult, dar în ochi îi apăruseră lacrimi de furie. Apoi, aplecându-se deodată în față, se agățase de gâtul catârului și, căutând să-i apuce căpăstrul, îi strigase servitorului care o conducea să se oprească; acela se opri de îndată, temându-se că animalul, enervat acum, ar fi devenit până la urmă furios. Go-Bindan, roșie ca para focului, îi vorbi din nou lui Balamber arătându-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și-atunci ce va fi de sufletul meu? Și prin cap îmi treceau încă multe gânduri, care veneau și mă părăseau în zbor de furtună, ca niște paseri spărioase. La o bătaie de pușcă descălecai și-mi apucai calul de căpăstru. Mă apropiai încet, cu răsufletul greu, și inima mi se zbătea cu tărie în coșul pieptului. Lăsai calul singur. Mă apropiai, mă oprii lângă ușă. Voii să strig. Pe cine să strig? Poate-i acasă pușcașul. Și nici n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-avea împrejmuire. Prin șoproane umblau oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După acea așezătură se grămădeau grunzuri de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai putu răbda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doamnele puse în libertate erau: Rogero, Bradamanta, Roland, Gradasso, Florismart și mulți alții. La sunetul cornului ei fugiseră abandonând lupta. Fugeau toți ca unul, oameni și cai, cu excepția lui Rabican pe care Astolfo reușise să-l prindă la timp de căpăstru. Îndată ce sunetul cornului se stinse, Rogero a recunoscut-o pe Brdamanta, pe care o întâlnise zilnic în timpul captivității lor, dar fusese împiedicat de farmecele vrăjitorului să-și dea seama cu cine avea 58 deaface. Nu există cuvinte în stare să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
marea lui bucurie. Cunoștea puterile animalului căci îl văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a porni la drum, el s-a gândit că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
doamnele puse în libertate erau: Rogero, Bradamanta, Roland, Gradasso, Florismart și mulți alții. La sunetul cornului ei fugiseră abandonând lupta. Fugeau toți ca unul, oameni și cai, cu excepția lui Rabican pe care Astolfo reușise să-l prindă la timp de căpăstru. Îndată ce sunetul cornului se stinse, Rogero a recunoscut-o pe Brdamanta, pe care o întâlnise zilnic în timpul captivității lor, dar fusese împiedicat de farmecele vrăjitorului să-și dea seama cu cine avea 58 deaface. Nu există cuvinte în stare să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
marea lui bucurie. Cunoștea puterile animalului căci îl văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a porni la drum, el s-a gândit că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland, se silea din răsputeri să-l răstoarne pe paladin din șa și în aceste sforțări lăsase din mână frâul calului. Roland, mai calm, a văzut aceasta. Cu o mână el para loviturile lui Mandricardo, iar cu cealaltă a săltat căpăstrul peste urechile calului acestuia. Între timp sarazinul trăgea de Roland din răsputeri , dar coapsele paladinului țineau șaua ca un clește. În cele din urmă, opintirile sarazinului au rupt chingile calului lui Roland; șaua a alunecat. Cavalerul, drept în scări,a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland; șaua a alunecat. Cavalerul, drept în scări,a alunecat cu ea și a ajuns la pământ aproape fără să-și dea sama de cădere. Zgomotul armurii sale la atingerea pământului a speriat calul lui Mandricardo care acum rămăsese fără căpăstru. Animalul o rupse la fugă fără a mai ține seama la copaci, la stânci sau gropi. Înfricoșat el gonea cu o iuțeală amețitoare, iar stăpânul său, în culmea furiei, striga și-l lovea cu pumnii, nefăcând cu aceasta decât să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el și nu i-au găsit fundul așternut cu puf sau cu trandafiri. S-au lovit rău, dar au avut norocul să scape cu oasele întregi. Mandricardo, de cum s-a ridicat în picioare, a apucat animalul cu furie, dar neavând căpăstru, nu-l putea ține. S-a uitat în jurul său nădăjduind să afle ceva care să înlocuiască frâul. Și tocmai atunci întâmplarea, care părea să-l ajute în sfârșit, i-a scos în cale un țăran cu un căpăstru în mână
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar neavând căpăstru, nu-l putea ține. S-a uitat în jurul său nădăjduind să afle ceva care să înlocuiască frâul. Și tocmai atunci întâmplarea, care părea să-l ajute în sfârșit, i-a scos în cale un țăran cu un căpăstru în mână,care pornise în căutarea calului său rătăcit. Roland, după ce repară la iuțeală chingile șeii calului său, a încălecat și a așteptat o oră întreagă întoarcetea sarazinului. Iar cum acesta nu se mai arăta, a hotărât să pornească în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și rafalele de vânt, care îl făceau să se oprească și să-și întoarcă botul din calea lor... Înaintau destul de greu. Lumina începuse să scadă. În cele din urmă, moș Pavel a coborât din sanie, luându-l pe murg de căpăstru... „Să știi cî s-o făcut di chindii șî amuș sî înopteazî. Cini știi cum om mai agiungi noi acasî, băietu’ tati’?” - așa îi vorbea bătrânul murgului, conducându-l cu grijă. În scurtă vreme, s-a lăsat întunericul. În toată
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mai pui cî avem di urcat dealu’ ceala, undi pi marginea drumului nu esti nici o beldie șî șanțuri sânt cât lumea... Mergim tot pi șușă, cî șî locu’ îi fărî dealuri așă mari” - gândea bătrânul, ținându-l pe murg de căpăstru. Dacă venea vreo rafală de viscol mai puternică, se așeza în fața lui. Când au ajuns pe la fostele livezi ale Mirăuțănilor, s-au lovit de troiene înalte. Unele erau aproape de netrecut. Au ajuns la un troian care le bara drumul pe cale
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]