309 matches
-
-o clericii români în schimbul elevării statutului lor social, este înlocuit cu un eșafodaj de tip nou care să preia sarcina de structură ideologică de rezistență a conștiinței de sine românești ieșită, doctrinar, de sub zodia ortodoxiei, dar îmbrăcându-i, în continuare, caftanul ritualic (Blaga, 1995, p. 69). Conștiința românească, deprivată de fondul său ortodox, a fost ranforsată cu ideile romanității poporului român și continuității istorice a acestuia pe teritoriul dacic. Ideile originii nobile, a priorității istorice și permanenței temporale a românilor în
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
gospodar de Țară, Sultanul se învoi asupra cererilor formulate de Petru Voievod și-i dădu firman pentru o nouă Domnie. Ceremonia s-a desfășurat în Palatul Imperial, unde în fața tuturor ambasadorilor acreditați la Înalta Poartă, Voievodul Țării Moldovei a primit Caftanul și Cuca Domnească, însemne de înaltă prețuire, despre care hatișeriful împărătesc făcea cunoscut tuturor supușilor Împărăției și tuturor trimișilor celorlalte state la Înalta Poartă că numai Voievodul Țării Moldovei avea dreptul să le poarte, arătând tuturor că Domnul Moldovei era
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
mic pe senile) clanț! clanț! și a doua zi apar în reclamele luminoase pictat cu tot cu carne și oase Chiar așa: trecut prin zodii și avataruri mă câștig pe mine însumi la zaruri trist și unt și nefiresc poet postmodernist în caftan boieresc mulgând moara costelivă cu aripile cosoroabe ca pe-o sondă din Emiratele Arabe ori lustruind (cu sângele) aceste cuvinte poeticești pe care le las moștenire urmașilor mei Văcărești Chiar așa: vine îngerul (același) simandicos mă întoarce pe față, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
tinerei Valahii, așezat în fața nobilei și venerabilei figuri a unui boier cu barbă albă și cu ișlicul ca o boltă, modă greoaie introdusă de grecii Fanarului. Pe capra trăsurii șade grav când un vizitiu îmbrăcat rusește strâns în lungul lui caftan, când un turc cu un larg turban sau un arnăut cu fusta albă și fluturândă.“ Numărul mărturiilor de acest fel poate fi lesne sporit, ele reluându-se până în pragul Unirii sub forme prea puțin schimbate. Și pentru consulul francez Eugène
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
de la ruși, în timpul ultimei lor ocupații (1806- 1812). La un bal oferit de Grigore Ghica-vodă în 1824, diplomatul danez Clausewitz remarca la rândul lui sincronizarea coregrafiei cu Occidentul, în intens contrast cu bărbile lungi ale boierilor și mai ales cu caftanele lor, neasemuit de incomode la joc. „Când era să înceapă danțul - ne informează Ion Ghica -, boierii cei tineri își lepădau giubelele și papucii, rămâneau numai în meși și alergau de luau fetele și cucoanele la joc, la poloneză, la parolă
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
de starea a doua ar fi cutezat, bunăoară, să-și lase barba să crească în voie, într-o vreme în care portul ei era apanajul celor de starea întâi, de la agă și spătar în sus? „În ziua când cineva îmbrăca caftan de boier mare, era trimis acasă cu alai, călare pe cal domnesc. Acolo îl aștepta berber bașa al curței, care-l rădea, însemnând cu briciul pe unde să lase să-i crească barba“ (I. Ghica, Introducțiune). În 1831, când Obșteasca
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
giubele lungi, cingători de plisă roșie și șepci cu cozoroace de lac. O figură asemănătoare se ivește la Slavici, în romanul Cel din urmă Armaș, cu acțiunea situată în jurul lui 1874: „un om original, care umblă și azi îmbrăcat în caftan, încins cu brâu verde - tradiționala burtăverde - și poartă vechea șapcă cu cozoroc“. În primele decenii ale veacului trecut, caftanul, brâul și șapca rotundă mai dăinuiau încă în portul birjarilor muscali și, prin emulație, al vizitiilor boierești. Chiar și după 1930
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
în romanul Cel din urmă Armaș, cu acțiunea situată în jurul lui 1874: „un om original, care umblă și azi îmbrăcat în caftan, încins cu brâu verde - tradiționala burtăverde - și poartă vechea șapcă cu cozoroc“. În primele decenii ale veacului trecut, caftanul, brâul și șapca rotundă mai dăinuiau încă în portul birjarilor muscali și, prin emulație, al vizitiilor boierești. Chiar și după 1930, în anii copilăriei mele, se mai puteau vedea, imobili pe capra trăsurilor, ultimii purtători ai acestui veșmânt arhaic, care
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
aflăm că fostul vătaf Gheorghe, cinsitutul funcționar al postelnicului, a ajuns din opincar „mare spătar”, că se căsătorește cu Maria, fiica Banului C și este cununat de Însuși domnitorul Ghica-Vodă. Cu prilejul acestui eveniment, domnitorul Îl cinstește pe Gheorghe cu caftanul de mare spătar și... caimacan al Craiovei. NICOLAE FILIMON - CIOCOII VECHI ȘI NOI comentariu Romanul „Ciocoii vechi si noi" a apărut În „Revista româna" În anii 1861 — 1862, iar În volum, În 1863. Este considerat primul roman românesc realizat după
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
el, niscaiva funcționar, ea, grasă și cu țâțele enorme, care vorbeau curent româna, chiar dacă incorect. Civilizați și cumsecade. Cartierul era de altfel un soi de ghetto, nu prea departe aflându-se și o școală rabinică, frecventată de juni perciunați, în caftanele și cu pălăriile lor popești negre. În vecini de noi, pe partea casei, într-o curte vastă și prăfoasă mărginită de maghernițe, zburătăceau o droaie de ovreiași mucoși și băloși, dintre care nu peste mulți ani aveam să-mi culeg
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mie că trăiește toată lumea, dacă mor eu.", IX, 499), fie prin încadrare diacronică a faptului particular în dimensiunile experienței și atitudinii colective, contextul paremiologic având valoare concluzivă ("Știut este: satul arde, baba...", IX, 129; Așadar sempre avanti! Ce dracu, ori caftan pân-în pământ ori ștreangul de gât.", IX, 119). Eminescu se detașează însă de model și sparge tiparul locuțiunii românești, al citatului savant sau al construcției unei zicători, prelucrând-o și adaptând-o la nevoile argumentative. De cele mai multe ori idiotismele
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
românilor, xenofobia nu a exclus toleranța, iar societatea românească a tins să valorifice mai ales tradiția. Evreul era asimilat străinului. El are o fizionomie diferită, se îmbracă diferit și nu renunță decât cu mare greutate la înfățișarea lui tradițională (cu caftan, straimel, barbă și perciuni, după portul evreilor galițieni - în Moldova). Stabilirea evreilor în Moldova a fost primită cu ostilitate de populația autohtonă, iar Mihail Sturdza, unul dintre domnitorii care au încurajat imigrarea lor, și-a atras porecla de „Jidan Roș
Al doilea război mondial : Holocaust, rasism, intoleranţă şi problema comunităţilor evreieşti din România şi Italia : ghid pentru predarea istoriei holocaustului în liceu, cu ajutorul platformei on line by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101009_a_102301]
-
dînd impresia că se află acolo dintotdeauna, fără să se fi clintit peste noapte, sorbind la nesfîrșit din ceaiul verde, zile după zile, nopți după nopți, ani după ani, secole după secole... Par mereu aceiași, oricît i-ai privi, în caftanele lor lungi, cu chipul smochinit, negricios, cu bărbi rare, cenușii sau albe, cu ochi oblici, imposibil de urmărit, sub eterna "tiubiteică" neagră, brodată cu alb, de pe creștetul capului. Piața nu s-a umplut încă, n-au apărut vînzătorii de fructe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
o grădină uriașă, umbrită de pomi stufoși, în mijlocul cărora țîșnește pe verticală, alb și grațios, minaretul. Alături, se află clădirea propriu-zisă a moscheii, mică și neîncăpătoare, așa că oamenii se află prosternați în fața ei, în grădină. Prosternați în desăvîrșită nemișcare. În caftane lungi, mai ales albastre, albastre ca cerul sau ca Samarkandul însuși, legănîndu-și bărbile albe, sure sau negre, sub turbane bogate sau tiubiteici sărmane, masa de trupuri pare un talaz încremenit. La intervale de timp stabilite de legi necunoscute nouă, talazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și muncesc în uzine și colhozuri, iar noi ne aflăm în mijlocul sufrageriei cu pereți schimbători și e bine că aceștia sunt luminoși, căci ne simțim foarte veseli. Din urmă, ne ajunge un alt grup, format din șapte bătrîni îmbrăcați în caftane de un albastru intens, ca sineala, cu bărbi lungi și albe. Unul dintre ei pare mai bătrîn ca vremea, merge în fruntea celorlalți cu capul înfășurat într-un turban alb, mare și foarte complicat; ceilalți îl urmează, în timp ce un ghid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
așeza în poziția seculară a orientalului băutor de ceai. Doar că toate erau ocupate... Suntem patru și privim triști spre covoarele populate de făpturi atît de deosebite de noi, cu ochii oblici, "tiubiteică" neagră pe creștetul capului, bărbi sure și caftane colorate. Sorb liniștiți, din micile boluri de porțelan, ceaiul verde, "dătător de viață", pe care îl beau de secole, într-un ritual perfect, așa cum l-or fi sorbit cîndva și războinicii lui Timur-Lenk, și discipolii lui Uluk-Beg, și ciracii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
deosebit de brutale. Acești oameni par făcuți să execute orice ordin. Iar la porți, gloata orientală, exact ca la Istanbul sau în oricare altă aglomerare semiasiatică. Și în toată această mulțime, foarte vizibili la Ierusalim, evrei ultrareligioși (ortodocși purtând pălării și caftane) care fac imposibilă viața oricărei persoane de bun simț." De aceea Hannah Arendt se grăbește să se îndepărteze de centru, mutându-se la alt hotel, ca să scape de miasme. Unde am citit oare că Theodor Herzl a încercat aceeași greață
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu furia reținută a tipului aflat în întârziere și care nu și-o poate ierta. Trecând pe acolo, nu mă pot abține să urmăresc îndelung cu privirea cum coboară toți acești haredim de toate vârstele, acești elevi ai yeshiva, cu caftanele lor, cu pantalonii lor de mătase, cu cămășile lor albe, cu tresele lor. Apar pe neașteptate, se năpustesc, despică mulțimea de arabi fără a atinge niciodată pe nimeni, cu o îndemânare, o siguranță în zigzagurile lor cu atât mai siderantă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și să tipizeze. E o nesocotință, i se va spune cu bună-credință să pui în același sac, ici, ulema* și pe adeptul sufismului, pe Abd el-Kader și pe molahul Omer, colo pe "evreul de Yom Kippur" și pe cel cu caftan și cu bonetă de blană, pe Itzhak Rabin și pe asasinul său; sau pe Poverello și pe Torquemada, pe preotul care-și petrece viața printre muncitori pentru a-i readuce în sânul Bisericii și pe prinții Bisericii. Nici nu-i
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
imediat în urma lui Vodă. În zilele obișnuite, la biserică aceste semne sunt purtate de spatarul al treilea. Tot acesta le poartă la Divan și masă, când lipsește spătarul cel mare. 8. Marele Paharnic, la serbări vine la masa domnească în caftan de brocart, încins cu brâu de matasă roșie și varsă Domnului vin în cupă întăia oară. Slujba după aceea o isprăvește cuparul. Staroste de Cotnar. 9. Marele vistiernic. BOIERIILE DE AL DOILEA RANG 1. Marele stolnic. La mese domnești stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
brocart, încins cu brâu de matasă roșie și varsă Domnului vin în cupă întăia oară. Slujba după aceea o isprăvește cuparul. Staroste de Cotnar. 9. Marele vistiernic. BOIERIILE DE AL DOILEA RANG 1. Marele stolnic. La mese domnești stă în caftan împodobit cu ornamente în unde, un fel de stofă cu galon. Încins cu brâu de matasă roșie. De el țin grădinarii, pescarii și toate bălțile Prutului și Nistrului. 2. Mare comis. De el țin caii domnești cu slujitorii lor, fânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și Nistrului. 2. Mare comis. De el țin caii domnești cu slujitorii lor, fânul și grăunțele. 3. Mare medelnicer: stă și el la mesele mari îmbrăcat într-un costum la fel cu stolnicul. Are subt el alți medelniceri îmbrăcați cu caftane și încinși cu brâie roșii. 4. Serdar, general de cavalerie cătră tătari, având subt mână călărimea dela Orhei și Lăpușna. 5. Mare clucer adună la camară cele trebuitoare, cum și vânatul și sarea. El adună mierea, untul, brânza pentru peșcheșul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
traversa apa primordială în siguranță. Udarea parțială este ca și tăierea sau căderea părului semnul mutilării inițiatice, marcare pe care natura divină a calului o poate compensa: „Când m-am pedicat/ D-o pană/ De mreană,/ Și m-am poticnit,/ Caftan ți-am stropit,/ Caftan și cioltar,/ Galben buzdugan/ Afar’d-am ieșit/ La mal pe uscat,/ C-o nar-am suflat,/ Toate le-am zvântat;/ C-o nară de vânt/ Le-am uscat curând.” (București). Calul este, așa cum se descoperă în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
siguranță. Udarea parțială este ca și tăierea sau căderea părului semnul mutilării inițiatice, marcare pe care natura divină a calului o poate compensa: „Când m-am pedicat/ D-o pană/ De mreană,/ Și m-am poticnit,/ Caftan ți-am stropit,/ Caftan și cioltar,/ Galben buzdugan/ Afar’d-am ieșit/ La mal pe uscat,/ C-o nar-am suflat,/ Toate le-am zvântat;/ C-o nară de vânt/ Le-am uscat curând.” (București). Calul este, așa cum se descoperă în scenariile inițiatice precedente, „htonian
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de zgâlțâit” nu este doar un vers ludic și gratuit, inventat de copii, ci și reflectarea unei triste realități sociale. Domnitorul Moldovei Mihail Sturdza a semnat În 1847 un ofis care le impunea evreilor să renunțe la portul lor tradițional (caftan, straimel, barbă, perciuni etc.) și care făcea referire la brutalizările și injuriile pe care le suportau evreii ortodocși tocmai din cauza acestei Înfățișări : „sunt adeseori supuși la defăimări și Înjurări din partea poporului de gios, uneori și la desplăcute tratarisiri, Întâm plări
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]