310 matches
-
înălțase Mareș Băjescu, omul de încredere al lui Matei Vodă Basarab, iar Matei Vodă este stâlpul de care se reazimă pretențiile de neam domnesc ale lui Io Constantin Voievod. Soarele începuse să ardă și Mihai își simțea greu pe umeri caftanul dintr-un fel de cașmir negru mai gros având pe margini blană de vidră, așa că se bucură când intră în clădirea arhondăriei, răcoroasă și curată. În sala mare, o masă florentină, lungă și lată cât trunchiul de nuc din care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dorobanți de la curte. Ștefan simțea acea sfârșeală pe care o avea întotdeauna când după o noapte de insomnie adormea în zori și se trezea grăbit de treburile domniei. Fără să-și controleze ținuta, aruncându-și pe el repede doar un caftan, coborî cele câteva trepte care duceau în sala mare a casei doamnei Stanca în care locuia iarna de când îi murise soția. Salută cu un mormăit pe cei doi ostași și ridică întrebător din sprâncene. — Căpitanul Totoescu spune să veniți la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
voievod, dar pe măsură ce taina vizirului se dezvăluia, ochii îi deveneau tot mai strălucitori până ce o lacrimă se anină de pleoapele-i încrețite de trecerea anilor. Atunci neica Mihai își lăsă capul în jos și căutându-se în mâneca largă a caftanului tivit cu blană scoase o batistă cu dantele subțiri franțuzești și și suflă zgomotos nasul, prilej pentru a-și șterge ochii. Nu aflase de scrisoare până acum, dar știa că ceea ce conține era adevărat. Din jilțul voievodal din fața lui, Brâncoveanul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
O cam trage de limbă socru-său, logofătul Gligore. Ștefan tresări, se plecă ușor și ieși în sala cu doamne și jupânițe. — E chiar așa de rău maica? veni întrebarea de la masa doamnelor. Fără să răspundă, Ștefan verificându-și cutele caftanului își trase umerii în jos și se îndreptă spre fereastră grăbind bătăile inimilor de sub pieptarele de brocard și cămășile cu horboțele. Aș învăța și eu, mă rog domniilor voastre, meșteșugul înșiratului de mărgăritare, se adresă el jupânițelor aprinse roșu în obraji
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mânăstire la Slănic. Acolo ne odihnim, dormim un ceas ca să putem face Sfânta Liturghie... Prințul nu-l mai urmărea, un fior îl străbătu și știa că nu era de frig, pentru că deși noaptea se simțea răcoroasă, era bine îmbrăcat pe sub caftanul ponosit de poslușnic. — ...N-am ținut drumul Câmpulungului, deși tare mi-ar fi plăcut să trec pe la mânăstire pe la Robaia. Când mi-am dat seama că domnia ta ești beizadea Ștefan mi s-a făcut frică și mi-a părut rău
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lui Lazăr -, urmat de toți monahii mânăstirii, îmbrăcat cu veșminte curate potrivite rangului său, începu utrenia în așteptarea arhimandritului Ioan, starețul. Ștefan se trezi când clopotul cel mare anunța începutul liturghiei. Se îmbrăcă în fugă și trase peste hainele lui caftanul ponosit de poslușnic. Ieși din chilia friguroasă în care se odihnise tocmai când sfinția sa Ioan trecea spre biserică și grăbit se alătură celor doi călugări care-l însoțeau pe arhimandrit. O treaptă, doar o treaptă, în urma arhimandritului păși în pridvor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și între cei doi se stabili acea legătură pe care nimic nu o mai putu zdruncina. Gherasim îi făcu semn prințului să se roage cu capul plecat, acesta imediat își drese atitudinea trupului apropiind-o de cea a purtătorilor de caftan monahal. — Apoi știu eu, sfințite, cred că mi l-a trimis Dumnezeu, să-mi bucure ochii la bătrânețe cu frumusețea chipului său izvorâtă din bogăția sufletului. — Să începem, dar. Cu glas mare, aproape tunător, ieromonahul începu ectenia mare. Lui Ștefan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cele trei mătănii pe care le cerea citirea rugăciunii: — Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Se auziră foșnind satenurile din căptușelile caftanelor boierești și răsuflările grele ale celor care, învingându-și vârsta, băteau cu gesturi mari prima metanie. Pe vodă îl ajutară să se ridice cei doi feciori, Constantin și Ștefan. — Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înapoi și vodă dădu să se așeze în jilțul domnesc. Gestul brutal al lui Mustafa Aga care îl împinse spre stânga jilțului îl făcu să-și revină. — Mazîl! rosti acut Mustafa. Brâncoveanu, în picioare cu pânza neagră atârnându-i peste caftanul luxos, privea nedumerit spre prietenul lui, capugiul Mustafa. Liniștea devenise densă și în nemișcarea clipei arcul sprâncenelor domnului se ridica în sus holbându-i globul ocular. Boierii, unii dintre ei îl priveau consternați, alții neputând să suporte spectacolul lăsară ochii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din spatele ușii. Măria ta, vor să facă divan mare și să aleagă domn nou, da’ Craioveștii au pus la cale să ieși tot măria ta, șopti ieromonahul aruncând priviri speriate în toate părțile. Să fii pregătit cum se cuvine, cu caftan domnesc și cu calpac pe cap. Dinspre Podul lui Șerban Vodă se auzeau sunând trompeții. Cei doi ieniceri de pază intrară și-și ocupară locurile. Pe rând, ieromonahul îi binecuvânta surâzând detașat de cele lumești, doar când a fost rândul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Îi tremurau picioarele și simțea că dacă face un pas ar fi căzut jos. Imbrohorul fu cel care se apropie de el, îi puse cu milă mâna pe umăr ca să-l proclame domn, dar își dădu seama că nu are caftan pentru aceasta. Abia atunci boierii au înțeles că turcul nu venise să schimbe domnul țării, ci să-l scoată din scaun pe Constantin Brâncoveanu Voievod și să-l ducă la Istanbul, să-l răpună. Mai toți cei din adunare fuseseră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-l scoată din scaun pe Constantin Brâncoveanu Voievod și să-l ducă la Istanbul, să-l răpună. Mai toți cei din adunare fuseseră ridicați de vodă Brâncoveanu și nu știau ce zile o să-i aștepte. În timp ce turcul își scotea propriul caftan ca să-l „caftănească pe domnul ales”, spaima creștea. Cu greu Ștefan Cantacuzino se îndreptă de spinare, caftanul tivit cu spinări de sobol îi venea prea scurt. — Acesta este domnul Țării Românești, rosti triumfal imbrohorul încercând să spargă muțenia adunării. — Să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mai toți cei din adunare fuseseră ridicați de vodă Brâncoveanu și nu știau ce zile o să-i aștepte. În timp ce turcul își scotea propriul caftan ca să-l „caftănească pe domnul ales”, spaima creștea. Cu greu Ștefan Cantacuzino se îndreptă de spinare, caftanul tivit cu spinări de sobol îi venea prea scurt. — Acesta este domnul Țării Românești, rosti triumfal imbrohorul încercând să spargă muțenia adunării. — Să trăiești, gâfâi întrerupt marele stolnic Constantin Cantacuzino. — Să trăiești, măria ta, se auzi șovăielnică urarea tuturor celor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai apucat să-ți vezi visul cu ochii. Mare bucurie să-l vezi vodă pe Ștefan. Ar mai fi spus spătarul ceva ca să-și arate bucuria dar privirea veninoasă a fratelui mai mare îl îngheță. Era limpede că la gât caftanul luxos îl strângea cumplit pe stolnic. Mihai Cantacuzino crezu că greutatea trupului mătăhălos mult prea gras al fratelui mai mare îl face ursuz, dar când îi auzi în continuare șoapta simți cum i se răcește spatele. Visul meu nu-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în casa păcii noastre, deci nu poate fi judecat după jihad decât dacă se aduc dovezi că s-a răsculat împotriva păcii. — Avem astfel de dovezi, și Damad Ali Pașa făcu un semn spre secretarul său. Acesta scoase dintre faldurile caftanului un pergament impozant purtând evidența peceților desfăcute. Se ridică de la locul său și făcu trei pași ca să-l ofere discipolului marelui savant. Într-o liniște absolută în care fiecare dintre cei prezenți își simțea bătăile inimii, cei doi ulema parcurseră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
urce poteca spălată. Dinspre zăvoiul Dâmboviței, de dincolo de colină se auzea zvon de râsete și chiuituri de copii la scăldat. Era cald, dar de câțiva ani încoace spătarul nu mai simțea apăsarea căldurii verii, nu i se mai părea greu caftanul căptușit cu satin și pe margini cu spinări de sobol. Semn de bătrânețe, gândi el, nici maica doamna Ilinca nu se plângea de căldură la Ierusalim. Eh, alte vremuri, oftă el și apăsă ca să intre înăuntru pe clanța neagră de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cântăreață nouă, Blanca. Era lungă și subțire ca un sparanghel și capul ei blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba și-și sugea buzele roșii. Uneori mâna fină de evreu rus ce exersa muzica de generații cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult și uneori tușea, înroșindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
gheață deveneau mult mai sălbatici decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate șnururi putea fi luat drept costum de carnaval. Avea un chip împietrit de concentrare sau mai degrabă de frig și de beție, trăind poate și el senzația că nu știa unde se află. Nu aveam nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
recunoșteam, ca și cum ceva din țara de munte, Elveția, îmi lipise pe frunte o dungă de gheață veșnică. GHETELE FERICIRII Era sâmbătă dimineața și Rudi se grăbea ca de obicei să ajungă la sinagoga din centrul Stockholmului. Se îmbrăcase frumos cu caftanul de mătase, pe cap își pusese calota albastră și peste ea pălăria neagră. Timp de cincisprezece ani, de când emigrase din infernul comunist, făcuse același drum sâmbăta - având impresia că atâta timp cât va fi în stare să facă acest drum, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Hötorget. Cu toată umilința resimțită când citea pe fețele cunoscuților un fel de compătimire jignitoare la adresa lui, se încăpățânase mereu să fie vesel și să profite de ocazie, plasând mereu câte o glumă pentru a se face simpatic oamenilor. În buzunarul caftanului de duminică avea mereu la îndemână și o pungă de caramele cu care îi îmbia câteodată generos pe semenii săi. Obișnuia să salute primul pe toată lumea, ridicându-și pălăria în aer și lăsând vederii calota albastră ca un capac pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
e“ ascuțit și metalic urcând șuierător în sus până la obstacolul moale al lui „p“ pe care-l întoarse. Sania s-a cutremurat, am căzut pe spate cu genunchii în sus, apoi am revenit cu fața înainte, drept în spinarea cu caftan vătuit a birjarului. Din față, venea vertiginos strada întreagă, ace de zăpadă ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întors chiar din această clipă ? Și deodată, o boare fierbinte, amestecată cu miros de bălării încinse la soare, de lemn câinesc și duhoare de mortăciune, îl făcu să-și ducă repede batista la nas. Apoi, nervos, să împingă cu bastonul caftanul muscalului : — Unde-ți ții ochii, dobitocule ? întoarce, n-auzi ? întoarce odată, vită ! Trecuseră, într-adevăr, de casă, și fără putoarea bine cunoscută a maidanului cine știe unde s-ar mai fi trezit ! Din fericire însă, printre scaieții ciufuliți și tufele de mătrăgună
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
relâche ! spune plictisită Muti. Și pe urmă, cu totul alt ton, spre tine : — Stai dreaptă și nu te mai tot uita așa ! Când se uită așa, am impresia că lușează ! — Atunci întoarce spre teatru ! strigă Nenea Jorj și împunge în caftanul birjarului cu vârful bastonului. — Dar cu Niki ? Ce facem cu Niki ? Nu mai mergem să-l luăm pe Niki de la madam Cristide ? vrei să strigi, disperată, tu. Deschizi gura, te apleci spre ei - iarăși, iarăși ? parcă da, parcă s-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
acelea. Când a ajuns în dreptul felinarului, la vreo zece pași înaintea mea, am băgat de seamă că i-a căzut ceva din buzunar. M-am grăbit să ridic obiectul- tocmai la timp, pentru că se și repezise un ins cu un caftan lung pe el, dar, văzându-l în mâna mea, nu a făcut gâlceavă, mi-a aruncat o privire fugară și a trecut pe-alături. Obiectul era un portofel mare, de marochin, de model vechi, plin doldora; dar cine știe de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ai fărâma azimă, atent să nu pierzi nici o firimitură. Cuvântul trebuie mâncat cu cea mai mare Încetineală, Îl poți muia și recombina numai dacă-l lași să ți se topească pe limbă, și fii atent să nu-l scapi pe caftan, pentru că dacă se evaporă o literă, se rupe firul care-i menit să te unească cu sefiroții superiori. Acestui lucru și-a Închinat viața Abraham Abulafia, În timp ce Sfântul Toma al vostru se trudea să-l găsească pe Dumnezeu cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]