34,172 matches
-
și Marta, unguroaica originară din Transilvania) de rădăcinile ilire comune. Irina, moldoveanca, susținea apăsat că nu vorbește românește, ea făcînd parte din comunitatea rusă - ceea ce, totuși, n-o împiedica să știe (și-ncă prea bine) ce e aia „la botu’ calului”. Din păcate, cu anghinarea ni s-a cam terminat și fondul lingvistic comun, asta dacă e să nu mai pun la socoteală fluturele descoperit ca prin minune la ultima masă, în mijlocul unei conversații anglo-franco-esperantistă despre utilizările în română și bulgară
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
operă a acumulat în decursul timpului numeroase premii și a fost tradusă în mai multe limbi. Din bibliografia ei mai citim: Tăcerea (roman cu care a debutat în 1981), Peisaj cu femeie și mare în fundal (1982), Umbrele scânteietoare (1984), Calul de soare (1989), Arborele cuvintelor (1997), Claviatura (1991), Îngerii (2000). Prin publicarea povestirii de mai jos, care aparține volumului de proză scurtă Istorisiri de văzut și parcurs (2003), dorim să familiarizăm cititorii români cu încă un nume de referință din
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
se retrăgea în crengile ude./ Dinspre zidul neîntrerupt al porumbului/ venea frig și o neliniște/ pătrunsă de foșnete și alunecări,/ și zidul mereu mai înalt/ se apropia, împingîndu-ne/ spre ochii, și ei neliniștiți, ai focului.// Dar pe-aproape se auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
frig și o neliniște/ pătrunsă de foșnete și alunecări,/ și zidul mereu mai înalt/ se apropia, împingîndu-ne/ spre ochii, și ei neliniștiți, ai focului.// Dar pe-aproape se auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și toți alergarăm/ să le îmbrățișăm capetele osoase/ cu ochi tulburători./ Iar
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
auziră caii păscînd;/ cîmpia se înclina ca un leagăn. Cînd unul din cai sărea stîngaci/ pe împiedicatele picioare dinainte,// Prin sfîșierea zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și toți alergarăm/ să le îmbrățișăm capetele osoase/ cu ochi tulburători./ Iar ei, surprinși,/ se smulgeau din îmbrățișare, clătinîndu-ne” (Copiii-păstori). Starea de tihnă pogoară asupra convulsionatelor reliefuri. O duioasă lentoare, o recuperatoare somnolență, o benefică solaritate par a purifica orizontul
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
cunoaște plăcere mai mare decît să primească picioare în fund! Din păcate, ei nu pot fi absolviți de responsabilitatea de-a fi pus umărul — din inconștiență și din meschinărie politică — la instaurarea unui regim de mână forte în România. Visând cai verzi pe pereți, pavează drumul spre puterea absolută a șlehtei profitorilor iliescani. Farsa în care ne bălăcim de vreo cincisprezece ani a compromis — nu știu dacă iremediabil, dar cu siguranță pe multe decenii — ideea de democrație. Ca instrument de promovare
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
noi în comună, au venit niște filme care arată viața oamenilor în America. Arată cum se împușcă dînșii, din diferite pricini și certuri și neînțelegeri; ăsta e un aspect, dar celălalt aspect este grija pe care o au dînșii față de cal. Și eu m-am gîndit că dacă în America, țară cu așa o mecanizare mare, oamenii n-au renunțat la cal, ar trebui ca și noi să cultivăm mai mult acest animal de povară.” (p. 21) Cînd se vede pus
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
și certuri și neînțelegeri; ăsta e un aspect, dar celălalt aspect este grija pe care o au dînșii față de cal. Și eu m-am gîndit că dacă în America, țară cu așa o mecanizare mare, oamenii n-au renunțat la cal, ar trebui ca și noi să cultivăm mai mult acest animal de povară.” (p. 21) Cînd se vede pus în situația de a interpreta westernul alb-negru ce rulează sîmbătă de sîmbătă la Căminul Cultural, creierul microscopic al localnicului se prăbușește
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
nouă omogenitate. S-a rostit deseori cuvântul avangardism, însă poetul nu-și arogă nici un drept: „nu o galerie de arte ci mai curând această realitate / e avangarda avangărzii, planșă de anatomie / la care e înhămat nu un chevrolet ci un cal de povară / alunecând de-a lungul unei bunăvoințe de sfoară”, chiar dacă unele versuri sunt suprarealiste de-a dreptul: „ca două bomboane în pantaloni de velur albăstrui și în ciorapi de mătase / înșurubând pe asfalt îmbrățișări fără rost, apos-veninoase / ca yin
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
petrecea sub consulatul austerului M. Porcius Cato și L. Valerius Potitus, tribun al plebei, în preajma anului 200 î.e.n. Era o vreme când se votau și se respectau legi de interzicere a darurilor făcute avocaților pentru pledoarii sau de retragere a calului public (astăzi zeci de cai putere, de lux), pentru senatorii care absentau la Senat. Funcționa, cum nu mai funcționează astăzi la un popor latin ca al nostru, respectul pentru lege, oricât de inconvenabilă era ea. Dura lex, sed lex! devenise
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
Porcius Cato și L. Valerius Potitus, tribun al plebei, în preajma anului 200 î.e.n. Era o vreme când se votau și se respectau legi de interzicere a darurilor făcute avocaților pentru pledoarii sau de retragere a calului public (astăzi zeci de cai putere, de lux), pentru senatorii care absentau la Senat. Funcționa, cum nu mai funcționează astăzi la un popor latin ca al nostru, respectul pentru lege, oricât de inconvenabilă era ea. Dura lex, sed lex! devenise concepție. Legea nu putea fi
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
toți urîții ăștia că Moș Crăciun aude ce faci și nu-ți mai aduce nimic. Afară ninge. Fără anvergură. Pe toate canalele aceeași imagine. Saddam bătrîn, cu o claie enormă de păr, cu o barbă lungă, albă, căutat ca un cal de vînzare în gură, măsurat craniul, cercetată forma...Alături, fotografia din luna mai, plină de bărbăție sfidătoare. Amîndouă ipostazele îl compun, îl alcătuiesc. Și totuși, un dictator ca și ninsoarea din acest mijloc de decembrie. Fără anvergură. Hitler, Goering și-
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
pana în călimară și, urmărind șirurile cărții grecești, începu să tălmăcească, cufundându-se cu totul în arcanul neștirii.” E vorba de traducerea din grecește a epistolei împăratului Romanos, pentru Lemnul Crucii. Dacă scena apariției nălucirii lui Ștefan cel Mare, pe cal alb și strai la fel, poate fi apropiată de episodul vizionar din piesa Hamlet, portretul Voievodului „cu o mână ținând sabia ca să se apere de dușmani și cu cealaltă zidea Țara Moldovei” ridică la valoare de document imaginile sale epice
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
îi spun „ziua în care am dat peste un Cosașu la anticariat”. Când cu zece mii de lei mi-am prelungit nopțile din cămin cu Alți doi ani pe un bloc de gheață. Editura Eminescu, 1974. Și după ce am (răs)citit Cai personali (pp. 70-89), m-am hotărât să-mi inscripționez un tricou cu Berck, să mă antrenez și eu pentru proba eqlokkhusek de la jocurile olimpice din Alaska, să fac rost neapărat de un disc cu Mezz Mezzrow (cine nu știe povestea
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
narator realist, obiectiv, cu camera de filmat pe umăr. Modelul este, cum altfel, Pulp Fiction sau Occident. Un alt fan al istorisirii cadru de tip Tarantino este Florin Lăzărescu. În volumul, editat on-line, Șase moduri de a-ți aminti un cal, prozatorul ieșean are o proză intitulată chiar Pulp Fiction, numai că Florin Lăzărescu știe să scrie foarte bine și tot ce i se poate reproșa (deși proza respectivă e doar un exercițiu - reușit - de virtuozitate), e epigonismul. Partea proastă e
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
de tranziție care se consumă în câțiva ani, când se împletesc două tipuri de civilizație. Autoarea ascultă (de asemeni, în imaginație) „motoarele limuzinelor amestecate cu sunetul potcoavelor și uruitul tramvaielor.” Coborând în document, ea constată că în 1922, pe străzi, „caii par la fel de mulți ca automobilele, iar mirosul de bălegar, la fel de puternic ca izul de benzină.” Dar aceasta până în 1929, când „se scot din circulație ultimele șapte vagoane de tramvai cu cai.” Se schimbă mijloacele de locomoție și, totodată, mentalitățile. Pentru
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
în document, ea constată că în 1922, pe străzi, „caii par la fel de mulți ca automobilele, iar mirosul de bălegar, la fel de puternic ca izul de benzină.” Dar aceasta până în 1929, când „se scot din circulație ultimele șapte vagoane de tramvai cu cai.” Se schimbă mijloacele de locomoție și, totodată, mentalitățile. Pentru moment, Ioana Pârvulescu fixează culoarea locală, uneori cu pitorescul ei, observă cum arăta viața Bucureștiului de fiecare zi, moda femeilor, care pe atunci (în 1930) nu purtau pantaloni, iar bărbații își
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
individul, dacă muncea și era capabil, avea deschise toate posibilitățile. O spune explicit Ioana Pârvulescu în finalul cărții sale remarcabile, care exprimă un adevăr fundamental: „Fiecare om avea un bun al său: o căsuță, fie și fără canalizare, sau un cal, sau o bucată de pământ, sau câteva găini, un lucru al său și numai al său, pentru care nu trebuia să dea socoteală. Valoarea se impunea de oriunde ar fi venit.”
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
o funcție consolatoare și chiar inspiratoare, nu fără, totuși, obsesiva notă a fatalei cruzimi: "sub o măsuță de bar odihnesc două excelente mașini de scris: dacă una se blochează, cealaltă intră în tură. Altcînd, călăreții popoarelor de stepă aveau alături calul de rezervă. Pe cel căzut îl consumau". în imperiul incertitudinii și al devalorizării, imaginația autorului pătrunde nu fără cochetăria care pune surdină revoltei (expresia imediată a acesteia e mereu evitată precum o capcană a certitudinii, a speranței!). Largi acolade frazeologice
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
anume dispunere a semnelor, de o tehnică de organizare a spațiului în felul în care, din aproape în aproape, îl pipăie orbii. Putem, așadar, vorbi de un suprarealism "enucleat", dar, pe alte căi, compensat: "Ochi pentru nas dinte pentru floare/ cal pentru sînge om pentru fruct/ apoi exista casa aceea neîntreruptă/ și cuțitul de pîslă de apă/ existau multe sertare pline cu ceață/ exista un scaun și se făcea o virtute/ apoi mai existau cutiile de scrisori pline cu frunze/ și
Carte pentru doi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12108_a_13433]
-
și cu ridicarea Galaților, vorbind cu mândrie de faptul că la începutul secolului brăilenii consumau atâta șampanie cât toată }ara Românească, în afară de București, că femeile lor erau cele mai elegante din țară, că o înmormântare se făcea cu 24 de cai înhămați la dric și că marele șic al nunților era să-ți aprinzi țigara cu o hârtie care valora 100 lei aur." Dar și feeria (pentru un copil) a Târgului din Câmpulungul natal al tatălui. Primele întâlniri cu teatrul ca
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
menestrelii compromisului, Ana Blandiana înfruntă nefasta epocă printr-un soi de dezangajare ostentativă care e maniera sa de-a sluji idealul. Mărturisind că "N-am reușit niciodată să știu pe ce lume sînt", poeta ne relatează că a încălecat un cal "tînăr și fericit", un Pegas, în care-și simțea inima zvîcnind, "Fără să observ că între timp/ Șeaua mea se sprijinea/ Doar pe scheletul unui cal/ Care în viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
niciodată să știu pe ce lume sînt", poeta ne relatează că a încălecat un cal "tînăr și fericit", un Pegas, în care-și simțea inima zvîcnind, "Fără să observ că între timp/ Șeaua mea se sprijinea/ Doar pe scheletul unui cal/ Care în viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal tînăr de aer/ într-un secol care nu mai era al meu" (Un cal tînăr). O asemenea intemporalizare e necesară pentru a jalona altitudinea poeziei care
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
cal "tînăr și fericit", un Pegas, în care-și simțea inima zvîcnind, "Fără să observ că între timp/ Șeaua mea se sprijinea/ Doar pe scheletul unui cal/ Care în viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal tînăr de aer/ într-un secol care nu mai era al meu" (Un cal tînăr). O asemenea intemporalizare e necesară pentru a jalona altitudinea poeziei care simte nevoia lăuntrică de-a se identifica cu sine însăși tocmai pentru a putea
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
observ că între timp/ Șeaua mea se sprijinea/ Doar pe scheletul unui cal/ Care în viteză se dezmembra risipindu-se/ Și eu continuam să călăresc/ Un cal tînăr de aer/ într-un secol care nu mai era al meu" (Un cal tînăr). O asemenea intemporalizare e necesară pentru a jalona altitudinea poeziei care simte nevoia lăuntrică de-a se identifica cu sine însăși tocmai pentru a putea da glas convingător fondului său moral intrinsec. Exterioritatea se înfățișează mistuită de-o chemare
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]