638 matches
-
jos ale societății, oameni din mulțime, rareori evidențiați prin ceva remarcabil, aflați cel mai adesea sub forța discreționară a destinului. Ei poartă nume ciudate, contorsionate, comice, grotești, expresive ca sonoritate și tâlc: Cocorânză, Rastel, Cap Alb, Stârliciu, Tache Costache, Ioviște Calapod, Mitrea Logofete, Covrigel, Stejara, Cercel Dumistrăcel, Jenică Teleleu, Canibal, Bubulea, Țiganca Naftalina, Fănel Gologănel ș.a. Un personaj se numește Emil Boc, iar un altul Emil Râșcanu, acesta din urmă având afinități cu directorul casei de cultură din Vaslui, iar cel
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
crucit și acelea. L-au întrebat: mata, ce vrei să faci, acum, bătrâne? Să mă duc acasă. Și s-a dus. Purtând, cu el, o amintire,înscrisă în foaia de externare: EROARE. Eroarea unei patrule somnambule! FABRICA DIN PUȘCĂRIE Loviște Calapod ajunsese șef de pârnae datorită celor de la Partidul Balanței Sociale, denumire modificată, mai apoi,în Partidul Dreptății Sociale. Bucurându-se de bani suficienți, de la stat, obținuți prin intermediul celor care-l puseseră șef, câțiva ani, pușcăria nu a avut probleme.Cum
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
acesta nu a mai înregistrat procentul care să-i permită să supraviețuiască. Încât, a luat-o, vijelios, la vale, dispărând de pe eșichierul politic românesc. Odată cu acest fapt, s-a terminat și cu banii, care urmau să asigure, pârnaiei lui Loviște Calapod, continuarea activității de educare și reeducare a deținuților. O ședință a consiliului de administrație conchise: dacă găsim resurse proprii, ne continuăm existența, dacă nu,nu! Calapod a inițiat o largă consultare a tuturor deținuților. Fiecare urma a veni cu propuneri
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
fapt, s-a terminat și cu banii, care urmau să asigure, pârnaiei lui Loviște Calapod, continuarea activității de educare și reeducare a deținuților. O ședință a consiliului de administrație conchise: dacă găsim resurse proprii, ne continuăm existența, dacă nu,nu! Calapod a inițiat o largă consultare a tuturor deținuților. Fiecare urma a veni cu propuneri privind resursele necesare supraviețuirii. S-au adunat multe propuneri. Una, ieșise la suprafață, ca o hoaspă, pe o tulbure și vijelioasă apă: să se înființeze, la
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
a veni cu propuneri privind resursele necesare supraviețuirii. S-au adunat multe propuneri. Una, ieșise la suprafață, ca o hoaspă, pe o tulbure și vijelioasă apă: să se înființeze, la pușcărie, un mare atelier, ori, o mică fabrică, de încălțăminte. Calapod se adresă superiorilor, cu întrebarea: ce să facă - să treacă la organizarea atelierului ori a făbricuței propuse, ori, nu. E treaba ta, cum te descurci, i-au răspuns aceștia. Și el a hotărât: bine. Trec la fapte. A creat, mai
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de un an de existență, fabrica din pușcărie a început să primească și cereri la export, pentru produsele sale:încălțăminte, de toate felurile, pentru copii, tineret și adulți. Pentru femei și pentru bărbați. Afacerea prospera neașteptat de pozitiv.Ba, domnul Calapod, s-a trezit, mai deunăzi, cu vizite inopinate, ale mai multor conducători de pușcării, pentru a le împărtăși din experiența sa personală. Și a unității de detenție pe care o conduce. El le-a propus să organizeze un congres național
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
lîna cu leșie, da, cele mai grozave pălării din lume, de-mi amintesc și-acum cum a venit un fermier la noi acasă cînd eram mică și i-a dat o pălărie lui unchiu-tu Sam să i-o pună pe calapod și i-a zis: „Ascultă, Sam, pălăria asta mi-a făcut-o Bill Pentland acum douăzeci de ani“ - zice - „și-acum e la fel de bună ca atunci, numai trebuie curățată și călcată“ și, să știi, cîți l-au cunoscut pe Billy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
1914, textul capătă, în context, semnificații anticipative. Pe 15 februarie 1916, la Cabaretul Voltaire din Zürich, „dezertorul” Tzara va contribui, împreună cu Ball, Arp, Iancu, Huelsenbeck și ceilalți, la declanșarea celei mai radicale „insurecții” artistice a secolului al XX-lea. Pe calapodul fiziologiei moderne, O viață — mică proză hibridă cu titlu din Maupassant, publicată de (Alexandru) Claudian — prezintă o altă ipostază a derealizării lumii. De astă dată, „agentul fantastic” menit să o distrugă este un monstru singuratic, un mutant a cărui viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ginza?... Bine. A pus receptorul în furcă și l-a strigat pe fratele ei. — Takamori! Gaston e rănit. E la poliție. Tocmai ne-au sunat de la secția Marunouchi. Se pare că toate secțiile de poliție au fost construite pe același calapod. Ca și secția pe care Takamori și Tomoe o vizitaseră mai înainte, și aceasta avea intrarea la un nivel mai înalt decât o clădire obișnuită. Poziția intrării și treptele de piatră care duceau la ea, în dreapta și-n stânga, dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spiralat și inscripția din dreptul buzunarului stâng, „Monaco 8&8“. - N-am preducea, își pocni tânărul mâinile. A luat-o colegul când s-a mutat. Și-a deschis atelier la ei în sat, la Șoptireanca. Mi-a luat și din calapoade și... ’ Cea că venise cu ele la coperativă în șaijnouă. Păi da de-atuncea nu s-a mai stricat din instrumente... Nu s-a consumat nimic, oricât de noi să fi fost când le-a adus? N-a investit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cizmarul. A plecat cu sculele. Și te mai miri de ce vezi la televizor. Se fură, tataie, în România asta de după democrație, de zici că ce-i aia. Lihneală de hoție! Uite, că eu încă mă dau de tânăr, aici, la calapod, dar tot îmi dau seama că nu e bine. Prea fură toți, bre! Zici că toți îs de-ai lui Brandaburlea, neamul ăla care văd acu’ că i-a băgat câțiva la anchetare, cu tabla, cu profilele, ceva de la combinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Poate chiar ați auzit de ea. E doamnă mare acuma. Ține stabilimentul cu acadele de pe Dumbrăveanca, unde-a fost grădinița aia cu orar prelungit. N-au lăsat-o ai ei, că cică eu nu eram de familie. Că eu la calapod și ea fată cu școală. Că făcuse, de, și doi ani de liceu, pe vremurile alea. Apoi a avut un accident de-a nenorocit-o unul și s-a retras. Mă mai văd cu ea, că mă duc și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu spune niciodată ceva expré anume, că nici nu știi după aia ce te mai așteaptă. Ține-o cu lozinca asta: dacă nu s-a dat la televizor și nici la radio n-am auzit, de unde să știu eu, la calapoadele mele...“ Chicoti, pocnind șmecherește din degete. - Deștept nea Trandafir. „Nu te omoară pă chestia asta, zicea. Da să nu semnezi nimic. Orice, da fără semnătură.“ V-ați prins? Nu țâțâie acu’ laminoru la tremurici din ăștia de-a semnat? C-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a făcut, ce n-a făcut, da uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se iarăși, preocupat, dintr-o partea în alta. Intra în cămăruța lui cu calapoade, ocolea măsuța de lucru și revenea îngândurat în dreptul lui Pancratz. Oftă: - Că zicea și la televizor, cum comentează cine se pricepe, că din cauza lu’ unu, Nostrudansus, și mai era unu ca el care a tradus și-a aprofundat că gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Dădu să-și ia cureaua de pe tejghea. Meseriașul o prinse și o trase spre el. - Ca să fiu mai clar. Că mai gândim și noi, ăștia care încă ne dăm de tinerei, să știi dom’ Pancras! Chiar dacă stăm la pingelit la calapod, mai gândim și noi, mai ascultăm, mai discutăm. Am rămas așa, că e și asta meserie cinstită, și dacă n-o fac eu, cine s-o facă?! Matale? Mai făcu câțiva pași, gânditor, între oglindă și sobă. - Ca să vă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sigur, nu o zicea de gelos. - Păi io ce spuneam, se veseli cizmarul. Io nu le-am trăit, da am mai discutat și io, mai mă uit la televizor, mai cu unul, mai cu altul. Înveți, așa cum stau io la calapoade și pingele, prinzi mai multă istorie, de-asta, adevărată, mai pă bune decât aia de la documente. Că, acuma din ce știu și eu, matale crezi că mai e cazu să crezi în documente? Că le prelucrează, că le trombonește, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea într-un picior, chinuindu-se să-și scoată cizma argintie. - Ce te holbezi!, se răsti insul, trăgând de cizmă, balansându-se pe tejghea. Gentimir rămăsese țintuit în ușa dinspre sălița lui cu calapoade, încălțări, tinichele cu pap, clei, smoală, perii, sfori de tot felul, cutiuțe cu ținte de lemn și, pe peretele din fund, un poster mare cu Madonna cântărindu-și sânii în căușul palmelor. Încerca să se miște, dar o putere grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își privea cu dragoste băieții cei mici, întreba de Ene, apoi se apuca să înfulece. Alături, Goșnete lăsa calapoadele, își tăia o roșie cu cuțitul ascuțit cu care spinteca tălpile și mușca dintr-un codru de pune. Marița îl chema pe Oprică. Golanul de copil nu răspundea. Aștepta câteva clipe să-l audă alergând cu picioarele lui desculțe peste
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plângând, cu copiii de mână. Măritei îi luase preșurile. Lui Matei potopul îi urnise dulapul cu scule. Meșterul, numai în izmene, alerga cu Petre, tinînd niște prăjini în mână, să-l oprească. Cizmarul abia adunase pantofii clienților. Ploaia îi furase calapoadele, care pluteau spre rampă. Într-un târziu, ploaia ostenise. Mai bătea rar și rece. Stere privea de pe scările lui de piatră mahalaua înecată toată sub o gârlă galbenă. 322 Apa bătuse și la geamurile pivniței lui. Ieșiseră copiii s-adune
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el neschimbat era pielea, doar că dobândise culoarea cenușie a talașului uscat. Cum, după o socoteală simplă, la aceeași parte de trup revenea o cantitate dublă de piele, aceasta nu avusese de ales și se strânsese pe măsura noului său calapod, încrețindu-se în cute nu totdeauna paralele. Pielea asta, ale cărei riduri păreau puse cu ghearele, îi dădea Bunelului un aer de reptilă. Hainele erau și ele pe dimensiunile pielii, și nu ale trupului, atârnând și fluturând, ca niște rufe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
colorezi. Ți-erușine să reclami drepturile tale. În fond, am vrut să-ți dau o mână de ajutor. . - Nu te amesteca, mă conduc foarte bine și singur! . - Dar aveai nevoie de bani, Ioanide, nu fi absurd! Și dialogul urmă după acest calapod, într-o continuă disensiune de principii. În chestiuni de bani, madam Ioanide n-avea false pudori, și atâta vreme cât modul era onorabil, și-i procura cu stăruință. A cere restituirea unui împrumut, plata unei datorii, a împrumuta chiar, a vinde, orice
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
umane și a maladiilor de destin produce diversitatea infinită în spatele identității aparente. Fiecare destin este o explozie de noutate care, ea singură, echivalează cu survenirea unei specii în istoria generală a vieții. O știință a omului în prelungirea și pe calapodul științelor naturii nu e cu putință tocmai pentru că destinul, ca modalitate de creatio continua, devine spațiul surprizei și prilej al uimirii nesfârșite. * Unica măsură comună a destinelor și a maladiilor de destin este libertatea. Dar tocmai pentru că libertatea e nemăsurabilă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că nu există un răspuns la ele. M-a sunat zilele trecute din Tokio la 2-3 noaptea ca să mă întrebe cum pot trăi liniștit fără să știu ce e cu "planeta asta imbecilă". Discuția se duce întotdeauna cam pe același calapod. Urmează imprecații la adresa speciei umane ("un amestec de prostie și bestialitate"), apoi mărturisiri de spaime și uluiri în fața cruzimilor de care sânt capabili oamenii. Încerc să-l conving că nu trebuie să iasă din albia vieții și să se așeze
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca în orice domeniu, mai ales că e făcută din banii publici. Ca în orice domeniu, o investiție înseamnă o competiție - cerută de însăși interculturalitatea despre care pledează editorialistul. Când în „Baaad” sunt publicați aceeași autori, cu materiale „pe același calapod” cu cele din „Dacia literară” sau „Convorbiri literare„ de la Iași, după principiul intim: „Te public - să mi publici!” - competiția dintr-o revistă dispare și apare omogenizarea și chiar comoditatea literară. 264 Am vrea ca așa cum s-a întâmplat în timp
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
constantă a aluviunilor depuse de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare zi, ci și prin ierarhizarea lor În interiorul aceleiași zile. Intimitatea este, așadar, un element de echilibrare a forțelor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]