1,940 matches
-
posturi de televiziune care-i arătau simpatie i-a dat posibilitatea să-l discrediteze pe Emil Constantinescu, poate ireparabil, susținând că președintele avusese o relație cu o actriță (Rona Hartner, care a negat ulterior în mod vehement și convingător această calomnie). Momentul în care s-a produs defăimarea a fost semnificativ (în același timp cu scandalul Monica Lewinsky);” Într-un studiou de televiziune, Vadim surclasează orice altă personalitate politică din țară, cuvintele curgându-i în avalanșă. Pentru mulți români cu educație
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de a intriga și, în sfârșit, 5)Arta de a teroriza. Cine stăpânește aceste cinci elemente ale propagandei oportuniste este un desăvârșit artist, este omul politic perfect: În sfârșit, când insinuarea nu reușește, elocvența nu seduce, corupția nu dă rezultat, calomnia nu face impresie și intriga e neputincioasă, atunci oportuniștii apelează la un mijloc extrem, de disperare: terorizarea, adică întrebuințarea forței brutale în luptele politice, de la împiedicarea prin forță a unei întruniri publice până la exterminarea fizică a adversarului. Fizionomia partidului în
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
este adevarat că acum nu mai mult de trei luni de zile era încă administratorul blocului 1, scara B, din strada Fotbalist Niculae Dobrin Nr. 11. Sugiuc: Poftim? Pavel Ciocan: Nooo, domnul își bate joc de noi, aceasta este o calomnie, refuz să răspund la așa ceva! Tocilescu: Am în mână contractul pe care dumneavoastră l-ați încheiat cu asociația de locatari. Pot să vă trimit un fax în studio, dacă doriți. Sugiuc: Domnule prim-ministru, ce este cu dumneavoastră, vă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
tatăl meu se îmbolnăvise de febră galbenă. — Lasă-mă să-ți povestesc de la început, gâfâia. Când ai să ajungi la Oquedal și ai să spui: „Sunt Nacho, fiul lui Don Anastasio Zamora“, vei auzi multe despre mine, povești neadevărate, bârfe, calomnii. Vreau ca tu să știi... — Numele, numele mamei, repede! — Acum. A venit momentul să afli... Nu, momentul acela nu a venit. După ce s-a lungit în preambuluri zadarnice, vorbăria tatălui meu s-a pierdut într-un horcăit și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dispuși să admită orice intrigă, mai ales dacă sunt Îndrumați spre un individ care pare de o moralitate ireproșabilă. Depravații nu cred că ar exista oameni diferiți de ei, ci doar unii care știu să disimuleze. „Până când veți dovedi minciuna calomniei, va curge, suflețelul meu, multă apă pe Sena.“ Biografii vor afirma că era un intrigant Înnăscut pentru care ticluirea scrisorilor anonime devenise un hobby Încă din timpul liceului, pe care le adresa profesorilor, colegilor și chiar sieși. Ajuns În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mărturisiri făcute unor foști revoluționari care aflaseră sămânța dezamăgirilor. Cu astfel de pamflete le răspundea el sub un alt nume... Deruta provocată va fi infernală. Într‑un pamflet semnat „P. Ivanov“, Racikovski Îi va expune colaboratorului său, nesortit cunoașterii, mecanismul calomniei ca și eficiența sa. „Până ajungi să‑ți Încălzești fața, porumbelul meu, ți se răcește dosul. Ca la un foc de tabără. Tot timpul ai o extremitate expusă, dacă pot spune așa, căci există doar două moduri prin care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care te poți feri, ambele ineficace. (Al treilea Încă nu a fost inventat.) Ori tăceți, crezând că lumea nu va lua În serios minciuna care se răspândește pe seama dumneavoastră - și, să nu uităm, pe calea tiparului -, ori, indignați, răspundeți la calomnie. În primul caz, se va afirma: tace fiindcă nu are ce spune În apărarea sa. În al doilea caz, când se apără, se va presupune că se simte vinovat. Dacă nu se simțea vinovat, de ce naiba trebuia să se justifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În primul caz, se va afirma: tace fiindcă nu are ce spune În apărarea sa. În al doilea caz, când se apără, se va presupune că se simte vinovat. Dacă nu se simțea vinovat, de ce naiba trebuia să se justifice? Calomnia se Întinde, castraveciorul meu drag, ca febra spaniolă.“ (Febra spaniolă era În acea vreme la modă.) 17. Versiunea falsificată a Dialogului În infern a lui Joly, elaborată În „atelierul lui Racikovski“, va ajunge În mâinile lui Nilus cu o repeziciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Rămânea Însă faptul că tocmai doamna Glinka Îi trimisese exemplarul ei lui Krușevan (cel care Îl va publica primul În ziarul său). De aici, cum am văzut, va ajunge Îi mâinile lui Nilus. Zvonurile care vor propaga această „capodoperă a calomniei“ se vor răspândi prin lume cu viteza cu care se transmit doar știrile nefaste și febra spaniolă. Această carte va ajunge de pe continentul european În Peninsula Britanică, de acolo În America, apoi, luând calea inversă, chiar până la Împărăția Soarelui Răsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ta. Peoniilor lipicioase de nectar și năpădite de furnici le spuneai „floarea furnicii”. Câinilor collie le ziceai „Lassie”. Așa cum și azi îi spui cuiva „ăla cu un singur picior” Sau, „știi, negresa aia ...” Ne-am numit unii pe ceilalți: „Contele Calomniei” Sau „Sora Justițiară”. Nume pe care ni le-am câștigat după poveștile noastre. Nume pe care ni le-am dat după viețile noastre, nu după familii: „Lady Zdreanță” „Agentul Ciripel”. Nume primite după păcatele noastre, nu după slujbe: „Sfântul Fără-Mațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei mare și negru, spunând: Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare și dăm de câteva ori colțul, așteaptă Bucătarul Asasin, cu o valiză din aluminiu turnat, având înăuntru chiloții lui albi de supraelastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua cu tine? Să zicem că hrana și apa ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii lui din imitație de diamant scânteiază. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din cauza frigului. Gura ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Verigii Lipsă, la fiecare pas Miss America pune un picior în fața celuilalt, făcându-și șoldurile să pară mai zvelte, piciorul din față ascunzându-l mereu pe cel din spate. Pasul Modelului, îi spune Tovarășa Lătrău. Se înclină spre carnețelul Contelui Calomniei și spune: Nuanța aia de blond e ceea ce femeile numesc accentuarea culorii părului. Miss America a scris cu ruj pe oglinda din baie, o mâzgălitură pentru prietenul ei, în camera de motel în care-au stat amândoi, pe care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Packer? spune ea. Aici nu-i deloc cum mi s-a dat de înțeles c-o să fie. Cum să fiu în stare să scriu ceva profund când mediul nu e...ideal? spune Lady Zdreanță. Desigur, Agentul Ciripel o filmează. Contele Calomniei își ține reportofonul pentru a-i prinde fiecare cuvânt. Câte-o tuse ici, câte-o tuse colo. O crampă ici. Un reproș indignat colo. Toată lumea se plânge de câte ceva. Domnișoara Hapciu spune că aerul e îmbibat cu spori toxici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să schimbe ascunzătorile, să fugă pentru a rămâne în siguranță. Reverendul Fără Dumnezeu, strângând în mâini un album de Barbra Streisand, cu buzele lui despicate semănând cu niște caltaboși, mișcându-se în timp ce citea versurile din broșură, spuse spre reportofonul Contelui Calomniei: — Sigur, am crezut că o să avem un sistem stereo aici. În obiectivul videocamerei Agentului Ciripel, Bucătarul Asasin ridică în dreptul feței lui grase lingura plină din care sufleul de spanac se prelingea verde, spunând: — Eu sunt bucătar profesionist. Nu critic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
copaci”. Atârnă șiruri în mijlocul sălilor lungi, al galeriilor și saloanelor. Le-a numit livezi de sticlă crescute din lanțuri îmbrăcate în catifea și înrădăcinate în tavan. Fiecare dintre noi își vede propria realitate de-acasă în camerele astea mari. Contele Calomniei scrie în carnețel. Agentul Ciripel filmează. Contesa Clarviziune își poartă turbanul. Sfântul Fără-Mațe mănâncă. Directoarea Tăgadă aruncă din umăr un șoarece de jucărie care aterizează la jumătatea distanței dintre scări și ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora Reynolds linge încă lip-lip covorul lipicios cu limba ei roz de velur. Contele Calomniei scrie ceva în carnețel. — Așadar, doamnă Clark, spune Lady Zdreanță, ce-i cu Villa Diodati? — Aveau cinci pisici, spune domnul Whittier. — Cinci pisici și opt dulăi, spune doamna Clark, trei maimuțe, o acvilă, un corb și un șoim. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]