274 matches
-
cu modestie, și numai pentru câteva luni, cât timp va avea reprezentații în oraș, pentru că interesul e mare. În timp ce ne beam ceaiul, mi-a povestit despre cel mai vestit număr al său, în care are o ușă mare, cu două canaturi, pe care o arată inițial publicului, apoi el intră o dată pe ea și iese de șapte ori, apoi intră de șapte ori și iese o singură dată. Odată, un spectator mai puțin credul s-a urcat pe scenă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
voce venea de undeva din dreapta; răsuna a gol; era o voce feminină, numai că nu se auzea ce spune. Dănilă stătea agățat de pervazul proeminent, dar poziția era atât de incomodă încât în antebrațe aproape că i se puseseră cârcei. Canaturile interioare ale ferestrei erau și ele căptușite cu ziare vechi dar, din fericire, stăteau larg deschise, imobilizate în cârlige, așa că vederea spre coridor era liberă... Avea oare să se ivească cineva în cadrul acelei uși?... Dănilă simți că începe să alunece
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
minunatele lor rotunjimi, cu puritatea lor atât de potrivită cu albeața pereților, cum avea aceasta să apară după ce renovarea avea să fie gata... Silvia? Petra? Alte nume?... Nu, era ea! Erau ele! Dănilă își aruncă privirea la ziarele lipite pe canaturile interioare. Când își întoarse privirea înapoi, fata nu mai era în lumina coridorului... În ziare se puteau vedea titluri cu litere foarte mari și poze cu chipuri hidoase. Dănilă nu mai voia să știe de ele... Gata, luneca în jos
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
înalt toate. Fiindcă, de!, aveai tot mai multe drepturi de senior, ca să zic așa, pe măsură ce treceai dintr-un an într-altul. Dar asta-i altă poveste... Un pat din colț, lipit de perete, la un pas de ușa cu două canaturi 1, era ocupat de Ion Schipor o poziție cumva în ton cu felul său de a fi. Se întorcea uneori din oraș, se așeza pe marginea patului, aferat, alături lăsa servieta și, ignorându-ne pe toți, începea să scoată din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
3 Dar minijupele au revenit în modă și în anii '60, deși au avut parte nu numai de oprobriul public, ca în anii '20, ci și de cel al autorităților. 1 Și chiar mă gândeam uneori: or fi fost două canaturi, da, dar unul dintre ele era veșnic blocat cu zăvorul de jos, de la podea; cu totul altfel decât prin casele aristocratice, pe care le văzusem mai ales în filmele englezești, unde fiecare personaj, fie el stăpânul, majordomul sau oricare dintre
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
blocat cu zăvorul de jos, de la podea; cu totul altfel decât prin casele aristocratice, pe care le văzusem mai ales în filmele englezești, unde fiecare personaj, fie el stăpânul, majordomul sau oricare dintre slujitori, ajuns înaintea ușii, deschide tacticos ambele canaturi dând acestui gest o atenție specială, după care, o dată trecut de prag, se întoarce la fel de tacticos și închide cu aceeași grijă ambele canaturi. Aveam oare, ca să zic așa, nostalgia deschiderii spirituale a ușii?! Ei, dar și asta-i tot altă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
unde fiecare personaj, fie el stăpânul, majordomul sau oricare dintre slujitori, ajuns înaintea ușii, deschide tacticos ambele canaturi dând acestui gest o atenție specială, după care, o dată trecut de prag, se întoarce la fel de tacticos și închide cu aceeași grijă ambele canaturi. Aveam oare, ca să zic așa, nostalgia deschiderii spirituale a ușii?! Ei, dar și asta-i tot altă poveste... 2 Dar poate chiar era. 3 Nu-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată pe Ion Schipor râzând. 4 "De fapt
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
singurul care rămânea cu această senzație? 19 Într-o bună zi un milițian și-a făcut apariția în cadrul ușii camerei noastre de la cămin, lătăreț mai c-ar fi fost nevoie să se deschidă pentru prima oară după mulți ani ambele canaturi -, răsuflând greu de parcă abia i-ar fi ajuns aerul și i-ar fi fost silă de ceea ce era nevoit să respire aici, într-un loc atât de respingător, printre fandosiții ăștia de studenți, fără să-l intereseze niciun amănunt din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a amânat audiența, fără să stabilească însă data. Cremutius s-a întors acasă, singur, și nimeni n-a avut curaj să-i vorbească. Oamenii o coteau repede în altă parte ca să nu-l salute. El a încuiat poarta, a închis canaturile. Tăcură, în timp ce un servitor bătrân, care-l cunoscuse pe Germanicus încă de când acesta era copil, le umplea cupele cu vin. Știau, fără s-o spună, că Cremutius vorbea cu moartea. Să aștepți să mori, refuzând să mănânci. O moarte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era închis în subteranele din Domus Tiberiana, unde o serie de încăperi secrete aveau să intre în istorie drept Carcer Palatinus. În casa Liviei, liniștea nopții era înspăimântătoare. Visele lui Gajus erau scurte și agitate, o adiere de vânt în canatul ferestrei le risipea. Atunci, să începi să te gândești era ca și cum ai fi tras de capătul unui ghem. Se perindau imaginea mamei care tremura sprijinită de perne, a lui Nero care râdea din orice, a lui Drusus care scria încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tremurară, apoi se stabilizară cînd Fersen apăsă pe Întrerupător. Cei doi polițiști deschiseră ușile unele după altele, verificînd interiorul Încăperilor, goale. Dr. Pérec se citea pe o plăcuță din alamă de pe ultima ușă. Era Întredeschisă, sigiliile fuseseră smulse. Fersen Împinse canatul ușii cu piciorul, intrară. Întreg cabinetul era răscolit, sertarele biroului vechi fuseseră Întoarse cu fundul În sus, dosarele deschise, Împrăștiate, umpleau podeaua. - Cineva ne-a luat-o Înainte, bombăni Lucas. Marie suspină, descurajată. - Va fi nevoie de multe ore pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
etajul doi, bărbătoiul de acum câteva minute era nicuțuc și prăpădit ca un copil. Cu ăștia nu poți construi nimic În țara asta, Își zise șoferul și dădu colțul, fericit că pe el se putea conta. Petru rămase sprijinit de canatul ușii de lemn nevopsit, neșlefuit, cu brațele atârnând. Repeta fără rost cuvintele evanghelistului: „Ce ați ieșit să vedeți in pustie? O trestie legănată de vânt?” (Matei, 11:7) Ochii săi arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe verandă și sună la ușă. Dinăuntru se auziră hămăituri furioase. Ușa prevăzută cu un lanț de siguranță se deschise un pic. Hămăiturile se întețiră. Prin crăpătură am zărit o femeie șleampătă. Am strigat: — Poliția! Lee își vârî piciorul între canat și tocul ușii. Eu am băgat mâna înăuntru și am scos lanțul. Lee trânti ușa la perete, iar femeia ieși în fugă pe verandă. Am intrat în casă, întrebându-mă unde-o fi câinele. Mă uitam în jur prin sufrageria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Și am înțeles înfiorați că tinerele bestii poetice urcă scara, taman către aliniamentul pe care tremuram, cu inimioara încrețită în noi... Apoi am auzit: Tronc-Hodoronc-Zdranca-Zdronc! Și am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate din lirica personală, marile carnasiere ale poeziei optzeciste. Era de așteptat, însă nu s-a mai deslușit nici un zgomot... Apoi, dintr-odată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oalele. — E adevărat că abia s-a crăpat de ziuă, dar e ăsta un motiv ca la poarta spre Najd să nu fie nici o sentinelă de veghe? se întreba mama cu glas tare. M-a lăsat jos și a împins canatul porții, care a cedat fără greutate, căci era deja întredeschis. Am ieșit din oraș, fără să știm prea bine încotro s-o apucăm. Eram încă la câțiva pași depărtare de zid, când un spectacol ciudat s-a oferit ochilor noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
noastră, venind dinspre Alhambra, cu mers greoi. Curând un călăreț s-a desprins din acest grup și a plecat cu pas mai susținut. Întorcându-ne în grabă spre oraș, am trecut iarăși prin poarta către Najd, fără să mai închidem canatul, pentru a putea urmări ce se întâmplă fără să fim văzuți. Când călărețul dinspre Alhambra a ajuns foarte aproape de noi, mama și-a înăbușit un țipăt: — E Boabdil! a zis ea și, temându-se că vorbise prea tare, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea, ziua de 6 ianuarie din anul acela a fost o sâmbătă fericită! Cu toate astea, papa era mânios. Tuna și fulgera așa de violent, că am stat un lung moment nemișcat, în anticameră, la adăpost de strigătele lui îndărătul canaturilor grele și cizelate. Însă elvețianul din garda papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a deschis ușa biroului fără să mai bată, m-a împins înăuntru și a închis-o iute în urma mea. Când m-a văzut, papa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
manifestările celor doi; ezită.) GARDIANUL și ARTUR (În dans grotesc): Va sta ploaia! Vom salva orașul! Vom salva onoarea! CĂLĂUL (Ascuns după ușă, încercând să le atragă atenția.): Pst! Pst! GARDIANUL: Trompeți! Baldachin! ARTUR: Eșafod! Covor! CĂLĂUL (Bate ușor în canatul ușii.): Pst! Pst! GARDIANUL: Vom ieși cu picioarele ude! Vom deschide ferestrele! Vom asculta muzica! CĂLĂUL (Pătrunde pe jumătate în încăpere.): Pst! ARTUR: Vrem fanfară! GARDIANUL. (Preia formula.): Da! Fanfară! Vrem fanfară! ARTUR și GARDIANUL (În elan.): Vrem fanfară! Vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cam baroc și totuși În armonie cu frumoșii copaci, cu brazii Întunecați și cu mestecenii strălucitori, a căror sevă curgea cândva prin lemnul lor. Romburi de vitraliu rubinii, verzi sau albastre conferă o atmosferă de capelă zăbrelelor de la ferestrele cu canaturi. Este exact așa cum era În adolescența mea, o structură veche și solidă din lemn, deasupra unei vâlcele cu ferigi În partea mai veche, dinspre râu, a parcului nostru de la Vira. Exact așa cum era sau poate și mai perfectă. În cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mîna-mi torturile - ncurcă. O, deschide-mi un canat Ca printr-însul să străbat Să mă iei la tine-n pat Ca să dorm lîng - al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol Nu mă - ndur să te mai scol; Sânii albi, două comori Tare sunt
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din prag era mare, precum cele pe care le iei de la Tesco atunci când te muți. Era ambalată în hârtie maro și muiată de ploaie. Era de asemenea foarte grea. M-am întors stângaci în prag, încercând să nu lovesc de canatul ușii marginile de carton pline de apă. Am reușit într-un sfârșit, am pășit cu grijă în antreu și-am întins piciorul în spate ca să împing ușa. Într-o sincronizare perfectă cu pocnetul ei, fundul cutiei cedă și deșertă întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dușumelelor și tavanelor. Parterul casei nu era tocmai încremenit și nici tocmai tăcut în timpul nopții. La etaj, ușa încuiată rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică, iar asta făcea ca pe palier, din podea până în tavan, veioza de pe noptieră să proiecteze o dâră de lumină galbenă. Dincolo de crăpătura ușii, în dormitor, pe covor caietul acela de neînțeles, patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
hrana sufletească ce li se oferea. Deodată, dinspre coridor, răsună un tîrșîit de pîslari. Fredonînd, în ușă apăru un paznic grăsuț care, blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului scăpa în jos. O vreme nu s-a auzit decît răsuflarea sa. Edificat, părăsi apoi ușa, lăsînd bărbătește în urmă un iz de usturoi. Pictorul locuia la marginea tîrgului
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
clocote rebele. Jumătățile ferestrei balansează, se apropie și iar se depărtează, suprapun și din nou despart chipul proaspăt de demult care rulează pe retina rănită a femeii și copiile bizare ale chipului de-acum. Nestăpânită a devenit mâna care împinge canatul unei ferestre și al celeilalte, până se aude scârțâitul subțire și lung al balamalelor neunse. Nu exista decât un observator ? La patru birouri distanță, ridică și Manole capul, conectat la bizareria jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate, cu brațele atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat de zgomot, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]