451 matches
-
mai e bună de nimic. În momentul accidentului, în mașină se aflau trei infractori. Doi din ei au vrut să fugă, pe unul l-am prins. Al treilea se află încă în mașină și e înarmat cu un fel de carabină de vânătoare. A rănit un polițist. - Grav? - Superficial. - Au pus mâna pe el? - Nu. E undeva prin apropiere. I se oferă îngrijiri medicale. - Și cel care a reușit să scape? întrebă ea. - A urcat la primul etaj al clădirii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Acum hai să dăm niște telefoane și să atacăm miezul problemei. Capitolul XXXVIII Hobbs Wentworth nu părăsea prea des Canton Falls. Îmbrăcat în haine de îngrijitor și trăgând după el un cărucior în care erau câteva mături și „undița lui” (carabina semiautomată Colt AR-15ă, Hobbs Wentworth își dădu seama că viața la oraș nu mai era aceeași ca acum 20 de ani, ultima dată când fusese aici. Și mai observă că tot ce auzise despre cancerul care distruge încet-încet rasa albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Iar Jeddy Barnes și prietenii lui știau că Hobbs e priceput și la altceva decât la povestitul pildelor din Biblie copiilor. Omora oameni. Și o făcea foarte, foarte bine. Câteodată, undița sa era un cuțit Ka-Bar, alteori o funie sau carabina Colt, atât de dragă lui. Toate misiunile lui din ultimii ani fuseseră duse la îndeplinire perfect. Un hispanic în Massachusetts, un politician de stânga în Albany, un cioroi în Burlington, un doctor care omoară copii înainte să se nască în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
zăceau În apa puțin adîncă. Jim Încercă să se uite peste umăr la orizontul Shanghai-ului care se Îndepărta, dar durerea din ceafă Îl Împiedica să-și Întoarcă privirea. — Ei, băiete... Francezul Îl lovi pe Jim În braț cu o carabină pe care o ținea Între genunchi. Stai liniștit. Mai vrei să-și scoatem niște sînge pe nas...? — Jim, aici nu-i loc să ne foim. O să stăm liniștiți și o să Învățăm cuvintele. Basie Îl Înconjură cu brațul. Ține ochii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
casei, înspăimântați de contopire, fugiseră cu puțin mai înainte de sosirea noastră. Sprâncenatul nostru brigadier măsură cu privirea, ușa grea și bine zăvorită a camerei vecine. Apăsă pe mâner, o zgâlțâi, se dădu un pas înapoi și repezind cu sete patul carabinei, sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din centrul căruia mă sfredelește ochiul negru al țevii ghintuite. Uite-l și pe Iarmaroc, calul rotaș al tunului meu, cel mai puternic animal din baterie. El a mai tras tunul încă patru kilometri, după ce a primit un glonț din carabina unui ulan, de-a dreptul în orificiul de expulzare a balegii. Bravul Iarmaroc s-a prăbușit după descălecare, când se efectuase retragerea cu succes deplin. Ar fi trebuit să i se ridice o statuie. - Tunari la posturi, marș! comandă sublocotenentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
câmpia netedă spre ușor deluroasă. De dorit, dar fără a fi comandată, se dorea și o nimfă bălăcindu-se. Pentru a face studii după natură, primeam liber; dimineața participam, e drept, la instrucția obișnuită - mai întâi cu lopata, apoi cu carabina de 98 -, după-amiaza, însă, aveam voie să părăsesc tabăra cu cutia mea de acuarele, cu sticla de apă și blocul Pelikan. Nori frumoși, lacuri cu suprafața netedă și întunecată și mesteceni, în fața sau în spatele unor imense blocuri eratice, au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mă iau la întrebări cu severitate, nu eram ocolit de frică. În spatele unor tufișuri mari de ienupăr sau acoperite de blocuri eratice ivindu-se din depărtările câmpiei, pretutindeni s-ar fi putut afla la pândă, în poziția culcat, partizani cu carabine capturate. Aflat în vizorul trăgătorului, un ins aflat în serviciu voluntar și care, în timp ce dădea harnic cu pensula, se tot strâmba, ar fi fost o țintă de nimerit din prima împușcătură. Cariera celui ce se înrolase voluntar și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care, în timp ce dădea harnic cu pensula, se tot strâmba, ar fi fost o țintă de nimerit din prima împușcătură. Cariera celui ce se înrolase voluntar și-ar fi putut afla sfârșitul înainte să înceapă. În plus, eu nu eram înarmat. Carabinele din rasteluri ne erau împărțite la început numai dimineața, la exerciții și trageri în ținte rotunde sau în camarazi din carton. Oricât de slab luminată ar fi imaginea mea și a activității mele cotidiene din perioada de muncă voluntară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
împărțea, noi apucam. Bărbat după bărbat trăia sentimentul de a fi înarmat. În mod evident, fiecare om aflat în detașamentul de muncă al Reich-ului trebuia să se simtă onorat de îndată ce era stăpân peste lemn și metal, peste patul și țeava carabinei. Și așa se și întâmpla, noi, băieții, ne umflam în pene și ne simțeam bărbați când stăteam în poziție de drepți cu pușcociul la picior, când îl prezentam sau îl purtam pe umăr. Posibil chiar să fi luat ad litteram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
când stăteam în poziție de drepți cu pușcociul la picior, când îl prezentam sau îl purtam pe umăr. Posibil chiar să fi luat ad litteram expresia „Arma e mireasa soldatului“. Noi arătam, dacă nu chiar însurați, atunci măcar logodiți cu carabina de 98. Atunci, însă, când scriu în mod repetat și cu obstinație „noi“, pluralului aflat în formație și ușor de cuplat îi stă totuși de-a curmezișul o excepție ce-mi apare înaintea ochilor mai limpede decât favorizatul pictor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adevărată excepție, al cărei nume și prenume îmi sunt ca și șterse din minte,prin insuburdonare. El nu voia să mânuiască arma. Mai mult de atât: a refuzat să se atingă de patul și țeava armei. Mai rău chiar: când carabina îi era pusă în mână de către sergentul întotdeauna cum nu se poate mai serios, el o lăsa să cadă. El sau degetele lui acționau într-un mod pasibil de pedeapsă. Oare exista vreun delict mai mare decât ca, din stângăcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dormitor, dacă aceștia doreau, și încă atât de corespunzător încât, la apel, erau o plăcere până și pentru ochii celui mai sever dintre sergenți. Cârpa și peria le mânuia fără probleme, numai pe pușcă nu punea mâna, pe armă, pe carabina de 98, care făcea pentru el, ca și pentru noi toți, obiectul pregătirii premilitare. A fost supus pedepselor de tot felul, a fost tratat cu toată răbdarea, dar nimic nu a funcționat. Până și golirea cu găleata fixată la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de un nor de muște, căcatul din groapă și umplând cu el hârdaiele până la margine, pentru transport, pentru ca la scurt timp după aceea, proaspăt dușat și aliniat în formație pentru primirea armelor, să refuze din nou să pună mâna pe carabină: parcă filmată cu încetinitorul, văd arma cum cade și se lovește de pământ, ridicând un nor de praf. La început îi puneam întrebări, încercam cu binișorul, căci de fapt ne plăcea de el, de „ciudatul de Heini“: „Apuc-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de-a bușilea pe sub burta tancului de exerciții. „Măsurați libertatea la sol!“, așa suna ordinul. Iată ce anume trebuia să facă bărbat din mine: instrucția intensivă cu tunul. Tir asupra țintelor mișcătoare. Marșuri nocturne cu echipament de asalt. Genuflexiuni cu carabina ținută în față. Din când în când mai aveam parte, drept recompensă, de despăduchere într-o baracă sanitară anume amenajată. După asta aveam voie să facem duș, toată grupa în pielea goală, iar apoi, în cinematograful unității, să râdem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Panther-e de vânătoare cu tunuri de asalt fără turele rotative, pentru a căror folosire nu aveam pregătirea necesară. Cu toate astea, a trebuit să eliberăm baraca, iar acum eram așezați pe tancuri ca echipaj auxiliar, înarmați ca la început cu carabine, unii cu arme de asalt. Din câte se zvonea, frontul trecea prin dreptul Sagan-ului, un mic oraș din Silezia, care fusese, ce-i drept, recucerit, dar pentru care se dădeau în continuare lupte. De acolo, așa se spunea, trebuia lansat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
imagine fabricată ulterior, care este pusă în scenă din cauză că, încă înainte de răpăitul final, eu îmi părăsisem deja postul de la fereastră și nu văzusem nimic, n-am vrut să văd nimic. Fără mitraliera ușoară, arma care-mi fusese încredințată, doar cu carabina mea, am părăsit casa negustorului de biciclete și m-am topit prin grădina din spate și prin portița care scârțâia. În spate și printre grădini, acoperit de tufe care înmugureau deja, am părăsit, strecurându-mă, satul pentru care se lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
avea armament greu, urma să fie folosită ca detașament de șoc al infanteriei într-un, cum îl numeau, „comando al urcării la cer“. Din cauză că îmi pierdusem, nu mai știu unde, apărătoarea mea de ploaie, foaia de cort și, mai rău, carabina, mă înarmaseră cu un pistol automat de fabricație italienească, o armă care, dacă s-ar fi ivit prilejul de a fi folosită, s-ar fi aflat pe mâini nesigure. Îmi aduc aminte de o adunare de căști de oțel ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de rodnici au fost pedagogii pentru mine. Până și o piesă de teatru, care se numește Treizeci și doi de dinți, povestește nu numai despre igienă, ci și despre nebunia dascălilor. În afara școlii am învățat, ce-i drept, să demontez carabina de nouăzeci și opt și să o refac în puține minute ca armă gata de a deschide focul; ce-i drept, știam să mânuiesc amorsa tunului antiaerian de 8,8 și - ca tunar instruit - tunul de pe tanc; de asemenea fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de călugăr, m-a întrebat de unde vin și unde vreau să ajung, a oprit - atunci când într-un târziu acela mai întâi s-a zărit, apoi a urcat dealul, ajungând din ce în ce mai aproape - ei, ce putea să fie, un Toppolino, îndreptându-și carabina spre mașina cu două locuri. Speriat, șoferul acesteia, un medic de țară, l-a dus pe pasagerul ce-i fusese vârât pe gât la Caltanisseta, unde m-a depus în piață. Și alte aventuri, pe care le-am povestit copiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Și alte aventuri, pe care le-am povestit copiilor mei prea des și cu prea multe variațiuni ca să mă mai pot decide acum care e cea corectă, de pildă aceea după a cărei desfășurare dramatică am fost ajutat, cu o carabină de origine germană K98, familiară mie, de vreme ce mânuisem una la fel, așadar cu ajutorul unei prăzi din cea mai recentă perioadă de ocupație, printr-un foc de avertisment, să-mi continui călătoria. În fond, se pare că Mafia a fost aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Meeks văzu doi bărbați albi - un grăsan și un slăbănog - intrînd În curte. Făcură semne prietenoase cu mîna, iar mexicanii le răspunseră la salut. Nu păreau a fi polițiști sau haidamaci de-ai lui Cohen. Meeks ieși din cameră, cu carabina pitită la spate. Cei doi tipi Îi făcură și lui cu mîna: zîmbete largi, nici o intenție necurată. Meeks controlă din priviri drumul - un sedan verde, parcat la răspîntie, acoperea ceva de culoare bleu, prea strălucitor ca să fie cerul Întrezărit printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Poliție din Hollywood... le făcea ochi dulci fetițelor care serveau la drive-in-ul Scrivener’s și Își umfla pieptul ca să se dea mare cu medaliile obținute la tragerile cu pistolul. Grăsanul, aflat mai aproape, zise: — Ne așteaptă avionul ăla. Meeks răsuci carabina și trase o rafală. Grăsanul primi un glonț În plin și zbură cît colo, acoperindu-l pe Lunceford, făcîndu-l să se retragă. Mexicanii o rupseră la sănătoasa care-Încotro. Meeks dădu fuga În cameră, auzi fereastra din spate spărgîndu-se și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
zid. Meeks făcu un salt, se lungi la pămînt și trase În cele trei perechi de picioare adunate laolaltă. Cu mîna liberă smulse un revolver de la cingătoarea unui tip mort. Țipete În curte; zgomot de pași pe pietriș. Meeks lăsă carabina jos și se Împletici pînă la perete. Aruncă o privire spre bărbați, simțind gustul sîngelui: ochise la cap, de la mică distanță. Bubuituri În cameră: două puști care trăgeau de la o distanță foarte mică. Meeks strigă „L-am prins!“, auzi niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
un efort considerabil se ridică și folosind o priză de judo îl aruncă peste cap pe Darie. Lovește scurt cu bocancul, având satisfacția să vadă cum fierul aducător de moarte zboară din mâna dușmanului său. Rapid, Novăceanu se rostogolește către carabina neamțului. Luat prin surprindere, Wilhelm ezită o fracțiune de secundă, de ajuns ca să audă cum este introdus cartuș pe țeavă. Face un pas înainte, dar știe că este prea târziu. Nici nu aude pocnetul împușcăturii. Cade în genunchi, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]