322 matches
-
perfect adevărat. Caragiale nici că se putea altfel cultivă o poetică a obiectivității: " Am observat deja că poetica obiectivității s-a născut pe una din laturile esențiale ale spiritualității românești înclinația spre sinteză și pluralism. Vom vedea că spațiul ontic caragialesc stă sub semnul ondulațiunii, dorul mioritic fiind de esență muzicală. Unda este "muzica" prin excelență, plânsul neauzit al lui Demiurgos. Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era trac
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Leonida, Cațavencu nu fac altceva decât un act mimetic de o savuroasă esență comică "tributară unor modele" (p. 125). Un rol important în existența eroilor lui Caragiale îl joacă presa, ba chiar trăiesc conform presei. Revoluția din 1989 are ceva caragialesc în ea, afirmă autorul eseului, și are dreptate. Lectura presei are "tâlcul transcendenței deviate". Leonida, Nae Ipingescu, Jupân Dumitrache citesc "Răcnetul Carpaților" sau "Vocea patriotului naționale" reprezentând punctele de reper, mediatorul între individ și Centru. Metafora întărește caracterul de mediator
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e una din coordonate. Revoluția lui Caragiale e o caricatură, așa cum au fost, din păcate, la noi, un moft, rezultatul "moftologiei" "păturii superpuse". Din acest punct de vedere, Dandanache e "chintesența asimilării dintre revoluție și scrisoare, arhetipul-tip al operei caragialești". Lumea aceasta "pierde șansa tămăduirii" (p. 153). "Păreri tutovene" (Bârlad): (I-VII), nr. 762769, 2004 DUMINICA MARE A LUI GRIGORE VIERU, CHIȘINĂU-BUCUREȘTI, EDITURA LITERA INTERNAȚIONAL, 2004, COLECȚIA "BIBLIOTECA ȘCOLARULUI"; EDIȚIA A II-A, IAȘI, PRINCEPS EDIT, 2010 [ADĂUGITĂ] Mihai CIMPOI
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adoptarea unor atitudini de o superioritate ce frizează (involuntar, bineînțeles) moftul: "Nu scrie rău Alexei Tolstoi. Stă prin preajma lui Lev"; ""Cronica" ieșeană publică nuvela "Un om mare" (de Mircea Eliade). Nuvela nu-i proastă"; "Lui Galaction îi lipsește economia stilului caragialesc" etc. Cu astfel de cugetări, care, precum ultima, denotă abateri de la logică, tânărul Codreanu își încalcă propria regulă, aceea că "să nu scrii decât atunci când nu mai poți să nu scrii". Opțiunea pentru La Rochefocauld, adică pentru aforism, interzice scrisul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vineri, 12 decembrie 2002, ora 21,05, în trenul personal Iași Pașcani Bacău: retras în închipuirea de călător, mă face reverul ridicat, pînă sub nas arcul fermoarului, în dinți mărunți, tot aur și verde, tot aur și verde! visul matein caragialesc, o radiografie a trecutului nu m-ar reține, călător grafic, a urmat traiectoria în materialul spre prezent, proza transsiberianului pentru un franțuz de la 1900 și proza via Roman, moduri de operare în povestea de-a gata, citită în oglinda-purtată-de-a-lungul-unui-drum pînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
în cele din urmă, cu moartea. În termenii lui de Rougemont, „iubirea fericită nu are istorie“. E anonimă și mută. „Vocale“, memorabile, exemplare sunt marile eșecuri amoroase, neîmplinirea, imposibilul. Mitul acesta, care are înălțimile sale literare, dar și trivialitățile sale caragialești (Mița Baston, „singură și ambetată“), continuă să fie un reper al multor povești de iubire. Împotriva lui, ar fi de reflectat dacă nu cumva iubirea adevărată nu se califică drept „adevărată“ tocmai în măsura în care provoacă fericirea protagoniștilor, în măsura în care e resimțită ca
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
granitului etic, fără să te expui vreunei consecințe inconfortabile. Sub regimurile autoritare, eticul „se amână“ sau devine apanajul unei minorități. 2. Relativismul moral. E la antipodul gesticulației. Posturii monumentale a moralității „de scenă“, relativistul îi răspunde cu cearcănul ironic al caragialescului: „A se slă bi!“ Să nu ne luăm prea în serios! Ne mișcăm într-o zonă în care lucrurile nu se pot cântări farmaceutic. Uneori, „Fair is Foul and Foul is Fair“. Nu o dată, cutare nătăfleț cumsecade capătă reflexe de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
că n’am În față nici un prototip. Paradoxal, niciunul dintre prietenii, colegii și neamurile mele nu poartă acest nume. Și totuși nimic mai simplu decât a-l comenta. Căci Popescu este, sine ira et studio, un fel de „caștravete“ din caragialescul „Pedagog de școală nouă“ adică, printr’un mic artificiu, permite abordarea nu a ce trebuie ci a ceea ce știm, doar atât sau cel mai bine... Și dau doar trei exemple. Dacă-i atașăm prenumele Candiano, la 1870 un republican „avant
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
contemporanul Hawkins revoluționând fizica complet imobilizat el Însuși. Unde e totuși eroarea? În faptul că Înțelegem să asigurăm, de bine-de rău, doar nevoile biologice, ca o pomană - ne ajută aici și religia - În loc de a dirija resursele, câte sunt după un caragialesc buget, spre a valorifica taman cutare beteșug. À propos: orbul, chiar parțial, este compensat de ascuțirea incredibilă a celorlalte simțuri. Și sunt mulțime de nevoi sociale care, Întru satisfacere, cer altceva decât de văzul. Adevărul e unul singur, În schimb
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Deși, vorba poetului, nu credeam să-nvăț că într-o țară în care au fost împușcați în piață peste o mie de tineri nevinovați, atâta lume bună mai poate să fie transformată în oameni „de bine” și să ajungă la caragialescul pupat toți piața endependenți. Veți spune că piesa care se joacă este alta decât tragedia la care mă gândesc eu, de vreme ce nu a fost ucis mișelește un rege bun, ci un dictator odios; chiar dacă cel care l-a condamnat înainte de
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
românesc" alături de același Anatolie Hagi-Beca, atenția lor se oprește asupra nuvelei lui Brătescu-Voinești, Călătorului îi șade bine cu drumul. Ce se naște din acest demers? Încă un prilej pentru Steinhardt de a evidenția și idealiza, totodată, "sufletul românesc". Subliniind "izul caragialesc" al nuvelei eseistul consideră că aici "apare numai fondul arhetipal al sufletului românesc așa cum este: voios, ahtiat de prietenie, doritor să vadă mulțumirea altuia, incapabil de a se bucura de unul singur...Straturile mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voinești ne
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
ciudată a unei lumi degradate care nu mai înspăimântă, ci produce mirare, dezgust și chiar o acceptare a unei astfel de existențe ca pe o fatalitate. Dramă în parc (Geo Dumitrescu) este un poem al cărui titlu are oareșice rezonanțe caragialești. La fel ca la Caragiale și la fel ca la autorii contemporani ironia ascunde un univers tragic, dincolo de parodia textelor fals dramatizante se întrevede lumea contemporană rece, corozivă, terifiantă prin condamnarea la singurătate. La Geo Dumitrescu, incipitul este cel mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Trebuie să merităm democrația. Va trebui întîi explicat alfabetul ei, pentru a-i putea simți, în timp, aromele și farmecul. Și până când nu va începe fiecare dintre noi să se construiască pe sine în acest spirit, riscăm a cădea în caragialesc. Și nu trebuie să se întîmple acest lucru, fie numai și pentru că sînt peste zece ani de când un Al. Paleologu atrăgea atenția asupra unui atribut determinant al caragialescului: este abisal". Dialog, Anul XX, nr. 134, ediție specială, decembrie 1989, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
să se construiască pe sine în acest spirit, riscăm a cădea în caragialesc. Și nu trebuie să se întîmple acest lucru, fie numai și pentru că sînt peste zece ani de când un Al. Paleologu atrăgea atenția asupra unui atribut determinant al caragialescului: este abisal". Dialog, Anul XX, nr. 134, ediție specială, decembrie 1989, p. 4) În aceeași serie au mai apărut (selectiv): Comisia de împăciuire, Daniel Vighi Contemporanii noștri, Gheorghe Drăgan Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa Cronica unei mari dezamăgiri, George
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
al ilustrului cetățean britanic, iar la butoniera sacoului se răsfață sau poate s-a rătăcit un fir de trandafir roșu, binecunoscutul simbol al opțiunii domnului Ion Iliescu. Aș trage concluzia că ai putea fi clasificat, în cel mai corect spirt caragialesc mod, drept "un român imparțial". Îmi amintesc că, mai ales în partea ultimă a reuniunii noastre, în ciuda recomandărilor organizatorilor, s-au dezlănțuit pasiunile politice, dar în limita decenței. Pregătirea pentru plecare în misiune permanentă în Republica Cipru Întors la București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
dinamizează spectacolul publicistic. Deseori, gazetarul relatează ședințele din parlament prin prisma unor acte dramatice performate în fața unor spectatori. Intervențiile regizorale presară ritmic textele, orientând atenția cititorului-spectator în direcția dorită. Resursă a efectelor ironice și comice, montajul regizoral amintește de reprezentațiile caragialești: "Locul prestidigitațiunii e, ca și azi, dealul Mitropoliei. Personajele d. C.A. Rosetti, de profesie prezident de Cameră, actualmente reversibil; I.C. Brătianu, ministru mai cu seamă special în Finanțe și Lucrări Publice, dar nu mai puțin apt la Război, Instrucțiune
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ori, articolele eminesciene constituie adevărate puneri în scenă, amplu regizate de jurnalist. Ședințele Camerei sunt prezentate ca niște spectacole de teatru, care suscită ironia fină a gazetarului. "Fabrica de palavre" din Dealul Mitropoliei oferă jurnalistului prilejul dezvoltării unor adevărate comedii caragialești, iar personajele politice au toate datele eroilor dramatici: Cine a fost de față la ședința de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua edițiune, revăzută, însă nu îndreptată, a adunărei din balamucul
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
subiectului textemului cu subiectul coreferentul. Un exemplu concludent în această privință îl constituie modulațiile afirmației lui Cațavencu potrivit căreia industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. În discursul public actual, maniera prin care onerosul personaj caragialesc descrie acest sector economic e folosită adesea pentru a reliefa alte carențe politice, culturale și administrative ale societății românești. Câteva exemple în acest sens: "În Oradea, dezvoltarea este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire" (userul "cetatean 01", 07.04.2008, http
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sunt" (Cătălin Liviu Ștefan, "Muzica elicopterică și alte ciudățenii ale postmodernismului", în Revista Noi, nu, 07.07.2006, http://www.revistanoinu.com/Muzica-elicopterica-si-alte-ciudatenii-ale-postmodernismului.html). Alți vorbitori preferă să transforme [Nonsensul] în [Redundanță], încercând astfel să anuleze ascendența pe care textemul caragialesc a ajuns să o dobândească în ultima vreme asupra lexemului a (se) revizui: "Probabil că există firme în România conduse de managerii tineri, open-minded care abordează astfel viața și afacerea pe care o conduc. În cazul în care nu există
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
slujba statului român la Bruxelles această istorie personală, emoționantă, e adevărat, când era spusă de o mamă îndurerata, ce-și dedicase întreaga viață educării tinerilor? Dincolo de argumentele emoționale, Mathilda Ilian, presară și unele patriotice, ce puteau să pară doar retorice, caragialești, pe alocuri, cum că țara ar pierde un om vrednic, pe care s-ar putea bizui în viitor! După 30 de ani într-o slujba publică, la catedră, Mathilda Ilian, credea că statul, prin reprezentantul său, era singurul în măsură
Studenți români la Universitatea Liberă din Bruxelles (a doua jumătate a veacului al XIX-lea - prima parte a secolului al XX-lea) by Laurențiu Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
o aduce în discuție și Nicolae Manolescu 6. Punând pe seama filiației din Caragiale și Eminescu, vorbește de nume cu "rezonanță frapant eminesciană": Ieronim, Dominic, Lixandru, Nicodim, Calomfir ( în Istoria critică amintește și de "numele eminescian de Cesare"7) și nume "caragialești": Iancu Gore, Manolache, Hrisanti, Agripina, Dragomir. Cea de a doua problemă relevată de G. Călinescu privește interpretarea unor nume din perspectivă ezoterică: "Economia fantastică a nuvelei (este vorba de narațiunea Șarpele - n.m.) se întemeiază pe imaginea șarpelui, simbol capital în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
necesitatea reeducării intelectualului de către clasa aflată la putere: "Muncitorul manual să ia sub ocrotirea sa pe cel intelectual și să-i suplinească infirmitățile structurale". Loial ideii de monarhie constituțională, cînd regele va fi obligat să abdice, ca un veritabil personaj caragialesc, nu șovăie să scandeze noul nume al țării, nu fără o argumentație prealabilă: "...noi am fost sinceri și nu am înșelat pe nimeni, sperînd că instituția monarhică se va acorda cu interesele poporului român. Cînd însă factorul constituțional însuși abdică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
se expatrieze era supus unui ritual de umilință În colectivul În care funcționase, locul În care-și arătase competența și În care rezida, de fapt, expresia muncii, dar și a demnității sale! La modul absolut caricatural, grotesc, cum am spus, caragialesc, dacă vreți, nu era acest „ritual” al umilinței publice o „amintire” veche a unei peceți negative care i se aplica celui care era exlus dintr-o comunitate ce se considera - și era! - nucleu și pavăză a forței și demnității umane
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
erecțiune (ca să ne exprimăm precum Costachi Ciopi): fluidizarea traficului, asfaltarea drumurilor, disciplinarea taximetriștilor și a comercianților stradali, Ateneul Patafizic de la care iau deja leafă directorială Danilov și Pelicanul Ursachios, curățenia piețelor și a căminelor de veterani, sponsorizarea unor proiecte culturale, caragialescul Partid al Moldovenilor, atât de scump Conului Leonida și Efimiței sale, apropierea de Iliescani, vila de la Bucium. Bine intenționat fu dânsul la început. Va fi ajuns potlogar mai recentuț, descoperindu-și propriul frate pe listele cu "persoane de sprijin", observând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
C. Mihăilescu îl citează în acest sens pe Cristian Tudor Popescu, din articolul publicat în Adevărul literar și artistic la apariția volumului cu pricina:"Cum e posibil ca un autor de înălțimea spirituală a lui Eminescu să producă asemenea texte "caragialești", de suspinător de mahala, fie și în regim privat?", adăugând întrebarea cu îndreptățită uimire:"Eminescu un personaj al lui Caragiale?" E aici unul din punctele ideatice pe care eseistul Dan C. Mihăilescu îl ia drept reper în pledoaria pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]