322 matches
-
atunci cînd vrea să pară implacabilă, nu are nimic comun cu demonia plebeiană a lui Caragiale, care-l atrage, îl incită, dar căreia nu i-ar putea fi cu adevărat părtaș. De unde o impresionantă turnură a interpretării. "Inteligenței dizolvante", "nihilismului" caragialesc, trecute rapid în revistă, li se preferă un aspect inopinat, cel al seninătății, al chietudinii: "pe mine unul rîsul lui Caragiale m-a reconfortat întotdeauna, liniștindu-mă, împăcîndu-mă dacă nu cu lumea, în tot cazul cu Creațiunea. Vreau să spun
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
pare o carte fundamentală." Despre Luminarea lui Ioan Lăcusta, s-a pronunțat Gabriel Dimisianu: "Un prozator al noului realism apărut în anii 80, din familia lui Bedros Horasangian și Cristian Teodorescu. Ioan Lăcusta afirmă încă de la început un discipolat spiritual caragialesc. Spre marea mea bucurie, el se întoarce la proza printr-un român puternic, textualist și realist totodată. O viață marcată de mitul bibliotecii și de mitul cârciumii." Gheorghe Păruși, cel care a adunat în fâșii minuscule de text întregul București
Premiile Cartea Anului by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/8953_a_10278]
-
ziare și lumea lui Caragiale. Desigur, despre Caragiale și lumea ziarelor nu este prima oară când se vorbește în critica românească. Un subiect de neocolit. Era cu neputință să nu se observe cât de masivă este prezența ziarului în scrierile caragialești, fie ca profesie, ca îndeletnicire a unor personaje de felul lui Caracudi, să zicem, fie ca obiect al lecturii oricui, o deprindere intrată în reflexele oamenilor de tot felul din epocă. Încă T. Maiorescu, în Comediile d-lui Caragiale, se
În lumea lui Caragiale by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5060_a_6385]
-
Vom lustra bine?" se răspunde: "Nu d-le, vom lustrui bine, că suntem specialiști în așa ceva" (forum Cotidianul, 12.04.2006); Majoritatea citatelor de mai sus sînt foarte recente; e de așteptat ca jocul să continue, printr-o profundă și caragialescă integrare a lustrației în limbajul familiar: "Ce-aș mai pune eu lustrația pe matale!" (forum Gândul, 29.03.2006).
Lustrație by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10680_a_12005]
-
tot în „carnavalul pasiunilor” din O scrisoare pierdută, Cațavencu întruchipează „excesul retoric, enormitățile debitate sunt retorici și în spațiul ei iau naștere paradoxul la confiniile cu nonsensul”. Peste tot concluzii seducătoare, cum e aceasta: „nimic nu este monstruos în personajele caragialești ale Momentelor dacă sităm acest termen în contextul teratologicului sau al patologicului”. Angelo Mitchievici este convins că ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de „conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca virtualitate și de
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
cuvenea veștejit, de exemplu "aplecarea reprobabilă (remarcată cu stupefacție și de către Del Chiaro) a românului către înjurătura spurcată, denunțată într-un pasaj care are savoarea lui, întrucîtva argheziană (sau soresciană, anticipînd enumerațiile din ŤLa Lilieciť)". La Negruzzi sînt semnalate "anticipările caragialești" din scrisoarea intitulată Proprietate păgubitoare, avînd ca obiect relațiile dintre chiriași și proprietari. în Păcală și Tîndală, prozatorul "asamblează cu umor rabelaisian, din pură plăcere asociativă, proverbe, anticipîndu-l pe Anton Pann", iar în fabula cu titlul Statistica lupilor probează "un
Criza trecutului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10662_a_11987]
-
Lăcustă din Desant. Cel care începea o proză ("Vis de lup") cu o găselniță uimitoare, aceea de a povesti la timpul viitor... Lăcustă s-a autosituat sub semnul lui Caragiale. Și Crohmălniceanu, în prefața de la Desant '83, observa o componentă caragialescă în prozele sale. Titlul noii cărți a autorului în cauză schimbă datele problemei. Fără Caragiale pare să însemne, de fapt, fără ficțiune. De altfel găsim într-un loc o definire a schimbării: "Eu sînt, totuși, cel ce credea că slujește
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
drumurile navetei Berlin-București într-o agitată nestare. începuseră să-l urmărească chiar... scrișii săi. Cuvintele deveniră făpturi "morale"". Ficțiunea este renunțarea lui Caragiale de a mai descrie/genera realități. Caragiale a fugit din fața blestemului de a trăi într-o lume... caragialescă: "Caragiale, cred eu, nu ne mai este demult contemporan. Răsfoind presa acestui veac, am impresia că tot ne-am zbătut (și cum ne închesuim și-acum!) să intrăm iar și iar în paginile lui Caragiale. Chiar nu putem trăi fără
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
Ștefan Cazimir Titlul acestor însemnări poate genera o confuzie; trebuie deci s-o înlăturăm din capul locului. Nu va fi vorba despre momentele involuntar caragialești consumate în incinta parlamentului, ca - de pildă - o digresiune istorică (se poartă mult digresiunile istorice) despre fuga lui Dimitrie Cantemir în... Uniunea Sovietică; sau evocarea unei catastrofe din Valea Jiului, "la care a participat și dl deputat Ion I. Brătianu"; sau
Caragiale în parlament by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14933_a_16258]
-
mai toată lumea are o părere, ești în primejdie să superi pe oricine are una." Textul a apărut inițial în Universul la 10 martie 1900, fiind inspirat de o manifestație antiguvernamentală în chestiunea monopolului băuturilor spirtoase. O altă intervenție în spirit caragialesc s-a consemnat în ședința Camerelor reunite din 29 octombrie 1991, pe marginea propunerii primului-ministru ca alegerile locale să se țină la 15 decembrie. Întrucît argumentarea premierului invocase și sugestiile unor ambasadori străini, un deputat a ținut să declare: "De
Caragiale în parlament by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14933_a_16258]
-
ani. Ce țară fusese acea Românie în care o familie de artiști de neam străin, împămînteniți aici, apucase să întemeieze, în timp puțin, o lume atît de vie și cuprinzătoare, de la strălucirea primei scene pînă la tumultul aevea al străzii caragialești și la paloarea de vis otrăvit al Bucureștilor mateini? Acum, la despărțirea de fiica lui Caragiale, lumea aceea mai avea puțini martori, doamne în vîrstă în special. Recunoșteam cîteva dintre ele: pe fosta solistă de operă Ioana Nicola-Știrbei, pe fiica
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
rămânând cam licean o viață. Buna-credință, pe de altă parte, e confundată cu naivitatea, iar de naivi, de obicei, se râde. E anevoie ca eminescianul "O o(a)ră să fi fost amici..." (s.m.) să (mai) reziste după nostimul discredit caragialesc al lui amic, amică, amiciție... Ceea ce nu înseamnă că "toți elegiacii sunt niște canalii", cum va fi crezut Leconte de Lisle, care, nefiind un elegiac, nu excela nici prin umor! În ceea ce privește zeflemeaua ca "demonie națională" (pe lângă faptul că e, totuși
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
de la templieri la inchiziție, de la monarhie la republică, de la femeia europeană la cea afro-braziliană ș.a.m.d. ... totul relatat cu incansabilă vervă, în formulări persiflante (cu dominante în registrul sardonic). Românul cultivat va identifica aici o iremediabilă contaminare cu spiritul caragialesc (căruia în canonul cultural portughez i-ar corespunde oarecum eleganța mordace a lui Eça de Queiroz). În 1998, Daniel Silva Perdigăo și-a sistematizat vastele cunoștințe despre relațiile culturale luso-române într'o lucrare de masterat intitulată As Relaçőes Culturais Luso-Romenas
Frânturi lusitane - Lusoromânul by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8905_a_10230]
-
nu e transcrisă de un intelectual intoxicat cu praful bibliotecilor, ci de unul care semnează alături de Radu Cosașu și Traian Ungureanu în cea mai citită revistă sportivă din România. Care - adică - știe bine ce e fotbalul. Utopia negativă cu fundal caragialesc - vă amintiți de Turturel și de impardonabila sa greșeală de tipar? - se arată deplin funcțională în Biserica catodică. Ratarea unei mese amicale e pretextul pentru o întreagă arhitectură comparatistă în care universul paralel al televiziunii devine nici mai mult nici
Cronică anacronică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9267_a_10592]
-
Deși, vorba poetului, nu credeam să-nvăț că într-o țară în care au fost împușcați în piață peste o mie de tineri nevinovați, atâta lume bună mai poate să fie transformată în oameni „de bine” și să ajungă la caragialescul pupat toți piața endependenți. Veți spune că piesa care se joacă este alta decât tragedia la care mă gândesc eu, de vreme ce nu a fost ucis mișelește un rege bun, ci un dictator odios; chiar dacă cel care l-a condamnat înainte de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
fericit că a crăpat tiranul, speriat de Întoarcerea mascaradei democrate și, cine știe, a „verzilor”. „Legionarii verzi, nu contemporanii protectori ai mediului... Ți-am spus, aici nu sunt decât două culori, verde și roșu”... Scârbit, din nou, de corupta democrație caragialescă? Aș fi vrut să-i aud causticele comentarii despre competiția capitalistă câștigată de foști securiști. * Aveam să-l revăd, totuși, și pe Paul, Într-o Împrejurare neobișnuită, În 1990, În Mexic, la „Conferința Libertății”, consacrată căderii comunismului În Europa de Est. Bizară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ci te atrage, te amuză, te farmecă, te subjugă estetic, îți dă o plăcere pur intelectuală, gratuită, ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
te subjugă estetic, îți dă o plăcere pur intelectuală, gratuită, ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un nervos și un îndurerat social (nu moral
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Prin faptul că se aplică acelorași tipuri, aceleiași epoci (cu o diferență poate de o generație și, bineînțeles, într-o viziune despoliticianizată), cu aceeași tendință de a împinge comicul la delir, la absurd, humorul lui Călinescu se înrudește cu cel caragialesc. La ambii autori putem vorbi de amestecul de "moft" și de straniu uman în postură comică, la ambii putem observa inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic). Dar nici humorul lui Caragiale nu seamănă cu humorul sănătos, care sporește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai sunt și alții ca el, cu sau fără Înalta distincție, care au trebuit să se prezinte pe posturi comerciale, deoarece televiziunea națională nu era interesată. Curat murdar! Că tot suntem În anul Caragiale și televiziunea națională prezintă intens performanțele caragialești: 5' (cinci minute, oameni buni!) pentru altă Mărime actuală Încă. Și ce se prezintă: niște măști care transmit 5 minute nume proprii caragialiene, fără comentariu, fără nimic. Când la asemenea "aniversară" ar trebui să zbârnâie emisiunile despre și cu opera
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
erecțiune (ca să ne exprimăm precum Costachi Ciopi): fluidizarea traficului, asfaltarea drumurilor, disciplinarea taximetriștilor și a comercianților stradali, Ateneul Patafizic de la care iau deja leafă directorială Danilov și Pelicanul Ursachios, curățenia piețelor și a căminelor de veterani, sponsorizarea unor proiecte culturale, caragialescul Partid al Moldovenilor, atât de scump Conului Leonida și Efimiței sale, apropierea de Iliescani, vila de la Bucium. Bine intenționat fu dânsul la început. Va fi ajuns potlogar mai recentuț, descoperindu-și propriul frate pe listele cu "persoane de sprijin", observând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Calup! Jupân Dumitrache a fost copiat după natură. Iar Balzac n-a spus el însuși că vrea să fie secretarul epocii lui? Va să zică secretar! Ce e misteros aici? În edițiile următoare, intrăm însă nu într-o interpretare literară a operei caragialești, ci într-una pur sociologic vulgară, față de care "dosarele" și "carnetele" pe care le-am ironizat mai sus sânt adevărate elemente ideale de întreținere a curiozității vii pentru creația artistică. Cine e Caragiale din studiile care însoțesc aceste ediții? Caragiale
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de arta cea mare nimic care poate fi făcut cu ușurință de oricine, chiar dacă istoria civilizației artistice ar fi creat de mult tipare și pentru astfel de elucubrații. Stăm prost, mon cher, continuă el într-un autentic și nesimulat stil caragialesc, dacă am ajuns să ne împăcăm cu ideea că nu mai avem ce spune și am început să-i imităm pe copii, cazând în mintea lor, care orice-ai zice nu pot crea nimic, lipsindu-le, fiindcă sânt prea mici
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
disciplinei: cunoscând din interior dificultățile, dar și beneficiile studierii textului dramatic în școală, punându-și la bătaie și vocația teoretizantă, autoarea volumului oferă în special cititorilor parteneri în actul didactic un auxiliar foarte prețios în analiza și interpretarea operei literare caragialești. Cu meticulozitate, paciență și o dăruire ieșite din comun, Aurora Ștefan cartografiază, în acest op, un teritoriu pe care numai ignoranții îl pot cataloga, cum din păcate se mai întâmplă uneori, drept o Cenușăreasă a literaturii române: acela al dramaturgiei
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și femei”<footnote Ibidem, p. 65. footnote>), avarul (fiind și prima întruchipare a „provințialului”). Caracterurile lui Mumuleanu cuprind momente de comedie de moravuri. Lingușitorii, Muierile, Nobilul vechi și sărac, alcătuind o amplă galerie de portrete în gustul clasic, anticipând comicul caragialesc. Tipurile fundamentale ale epocii apar în Comedia vremii (1833), cunoscută mai ales sub titlul de Franțuzitele, aparținând lui Costache Facca. Este prima piesă românească destinată interpretării pe scenă și realizată ca atare. Comedia vremii, inspirată din moravurile epocii, constituie o
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]