1,124 matches
-
textemelor li se schimbă sensurile într-un mod gradual, fără a li se atribui funcții textuale noi. Mai exact, modificarea implică doar o reconfigurare calitativă, nu și una funcțională. Un exemplu caracteristic din acest punct de vedere este modificarea textemului caragialian Amice... ești idiot!, brevetat de către Domnul din schița Căldură mare. În discursul public actual, textemul respectiv cunoaște variații precum următoarele: "Amice, ești depășit" (userul "Miki Șpagă", 15.07.2009, http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=640596); "Primul artist abstract
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sau [Restricția] ("Să se revizuiască, dar să se schimbe ceva!", "Adevărul", 21 martie 2001393). 3.4.2. Dominantă, în cadrul dezvoltărilor acestui textem, pare să fie ultima funcție amintită, ceea ce sugerează notorietatea de care se bucură în momentul de față textemul caragialian. Acesta este motivul pentru care tot mai mulți vorbitori români cultivați simt nevoia ca, atunci când folosesc lexemul a (se) revizui, să se disocieze mai întâi, cu ajutorul [Restricției], de textemul lui Farfuridi: "să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
fi "Bravos, amice, ești tare! Măi, omule bun, ai tu dreptate, dar ești cam blând. Ăștia sunt nește proști!" (userul "adrianpolosan", 11.01.2009, http://www.afaceriagricole.net/localitate/1721 -Bicazu-Ardelean.html), unde avem de-a face cu juxtapunerea textemelor caragialiene Bravos, bobocule! (Efimița, în Conu' Leonida față cu reacțiunea, din care s-a păstrat doar primul termen) și Amice... ești idiot! (din care a fost preluat ad-litteram tot primul termen, iar celălalt a făcut obiectul unei dezvoltări: "ești tare"). Compunerea
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
texteme produce, la prima vedere, un efect contradictoriu, însă acesta este dezambiguizat odată cu sesizarea [Ironiei] pe care o implică segmentul dezvoltat și care dezvăluie sensul depreciativ și antifrastic al întregii construcții. 3.5.2. Date fiind complexitatea și eterogenitatea textemelor caragialiene, cazurile de compunere (inter)textemică sunt destul de reduse în discursul public actual. Cu toate acestea, putem semnala un caz-limită de compunere, și anume pastișa, care poate fi ilustrată prin următorul exemplu: "Bravos, bibicule, halal să-ți fie, pen'că aicea
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
structuri paradigmatice" (modificarea, dezvoltarea și compunerea) într-o ordine crescătoare, de la simplu la complex. În ceea ce privește configurarea discursivă a textemelor, am încercat, de-a lungul capitolului de față, să urmăm un parcurs similar: cele șapte (sub)tipuri de transformare a textemelor caragialiene (topicalizarea, cele trei moduri de reîncadrare, modificarea, dezvoltarea și compunerea) alcătuiesc un șir ierarhic ascendent, în cadrul căruia orice procedeu de ordin "inferior" poate contribui la operaționalizarea unui procedeu de ordin "superior". Astfel, reîncadrarea "absolută" include reîncadrarea "forte", dezvoltarea înglobează fatalmente
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Arghezi, Autoportret prin corespondență, pref. edit., București, 1982; Radu Gyr, Anotimpul umbrelor, postfața edit., București, 1993, Ultimele poeme, postfața edit., București, 1994; Mateiu I. Caragiale, Opere, introd. edit., București, 1994; ed. introd. edit., pref. Eugen Simion, București, 2001; Șerban Cioculescu, Caragialiana, București, 2003. Traduceri: Anatole France, Cele șapte neveste ale lui Barbă Albastră, București, 1992; Bram Stoker, Dracula, București, 1992; A. E. van Vogt, Silkie, București, 1993; Eugen Ionescu, Căutarea intermitentă, București, 1994; Jean Tardieu, La persoana întâi (Partea umbrei), București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
cea socială, preponderentă fiind cea dintâi. Originalitatea scriitorului rezidă, afirmă G., în cultivarea romanului de analiză psihologică, scris la persoana întâi, axat pe un univers obsesional bine surprins, de sursă dostoievskiană, și pe prezentarea mediilor sociale într-o manieră tipic caragialiană. Alte lucrări, consacrate literaturii române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au destinație didactică, prezentând cronologic orientări și autori. SCRIERI: Gib I. Mihăescu, București, 1984; Evoluția liricii lui Lucian Blaga, București, 1995; Corola de minuni a lumii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287271_a_288600]
-
și primește într-un mod original gândul trecerii. Există, spune cu o neascunsă fervoare V., o formulă, o dimensiune românească a existenței, cu rădăcini adânci în timp și spațiu. „Omul românesc” nu se identifică în nici un chip cu Mitică (omul caragialian), om al suprafețelor, „omul de vorbe” (cum îi spune Tudor Vianu). Fenomenologul caută omul de profunzime ascuns în cuvintele lui și în combinațiile dintre cuvinte. Trecând peste alte disocieri (despre „ins”, „singurătatea insului”, „firea și chipul”, „rostul și soarta”, „teofania
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
totuși prin „arhivă” și am cules cîte ceva, în chiar spiritul celor comunicate de D-ta: mici... „tablete” cu caracter publicistic, fragmente... memorialistice (pagini cu... „memorii” am chiar multe, dar nu știu să le fragmentez pentru revista Dvs.), cîteva comentariii „caragialiene” actualizate, în fine un articol cam... convențional, intitulat cam „lemnos” Cultura și literatura românească în lume. Le-am recitit, cam grăbit ce-i dreptul, și le-am găsit destul de potrivite pentru ce-mi cereți. Dacă nu... merg, păstrați-le totuși
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ziaristic”, e un nesfârșit colaj de utopii și ratări, de sentimentalism, bovarism, cinism, oportunism și hedonism ideologic: adolescent marxist, răzvrătit antipatern din rațiuni de ostilitate față de mica burghezie, devorator de Malraux, Popa Nan, Sărindar și Camus. C. are mult din caragialianul Mitică, pe care știe să-l acomodeze cu stalinismul și ceaușismul. Personajul prozelor „ficționarului” vede lumea ca un colaj suprarealist în culori de melodramă, dar nu fără distanțare autoironică. El își constată ridicolul avântului revoluționar de tinerețe, dar nu-l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
nu-l tratează corosiv: nereușite sunt, aici, dorlotate, privirea se strecoară prin găurile țesăturii biografice și extrage invariabil binele șăgalnic până și din cele mai atroce abdicări de la umanitate. Compusă aluvionar, amețitor și aparent haotic, precum cunoscuta „tablă de materii” caragialiană din Moșii, pagina adună în măsura în care spulberă: luxurianța aluzivă și abundența referințelor adesea antinomice propulsează îndoit sărăcia a-tot-înduioșătoare a realității. Nu alta e situația din Sonatine (1987): „schițele și momentele” cuprinse aici cu dedicație filo-caragialiană cultivă articularea nehotărâtă a unor forțe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
eventualul istoric al formelor teatrale în ceaușism. Din această perspectivă, este obligatoriu de semnalat evoluția autorului către panoramarea socio-satirizantă a României anilor 2000: Titircă, Inimă-Bună (palavre și adulter la domeniile Marvila) este un „pamflet antioligarhic” (2002), pe tiparele proiectatei piese caragialiene Titircă, Sotirescu & Co., și care plasează în contemporaneitate tema ciocoilor vechi și noi, pe N. Filimon, I.L. Caragiale și Teodor Mazilu, într-o șarjă cu zece episoade tocmai nimerite pentru un spumos serial de televiziune. Titircă, Inimă-Bună... continuă Trivial tangou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
care plasează în contemporaneitate tema ciocoilor vechi și noi, pe N. Filimon, I.L. Caragiale și Teodor Mazilu, într-o șarjă cu zece episoade tocmai nimerite pentru un spumos serial de televiziune. Titircă, Inimă-Bună... continuă Trivial tangou și plachează pe tiparul caragialian personaje din O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului. Astfel, Zița a devenit intelectuala grupului, scrie haikuuri și pleacă în Japonia să studieze arta gheișelor, Spiridon este gay, fiindcă „homosexualii sunt viitorul globalizării” ș.a.m.d. SCRIERI: Seara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
ale operelor și construită pe principiul „loviturilor de teatru”, prin care aparența devine esență, minciuna devine adevăr, „josul” devine „sus”, minorul devine major și insignifiantul devine semnificativ. Sau „viceversa” (cuvânt care îi oferă autorului prilejul unui pătrunzător eseu asupra ironiei caragialiene). În fond, V. însuși atrage atenția asupra acestui tertip atunci când, juxtapunând două portrete contradictorii ale lui Ibsen realizate de Georg Brandes, îl identifică alternativ pe dramaturg cu Brand și cu Peer Gynt, pentru a mima apoi, cu ingenuitate, nedumerirea: „E
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
tatălui prin „ruptură violentă” (Mateiu), „făcând abuz de autoritatea lui” (Luca Ion) ori, dimpotrivă, prin „formarea [...] unui supraeu indulgent și lejer” (Tușki). Însă centrul de greutate îl reprezintă analiza Momentelor, unde eseistul polemizează cu trei prejudecăți adânc înrădăcinate în exegeza caragialiană: valoarea strict contingentă a operei, unde, dimpotrivă, V. descoperă, urmare a unei lecturi existențialiste în linia Kierkegaard-Heidegger-Jaspers, „multe dintre elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității”; lipsa de organizare a volumului Momente din 1901, în fapt construit, potrivit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
maioresciană este „credința în biruința binelui [...], singura axă cu putință a moralei, dincolo de care domnește lumea instinctelor și a patimilor”. În căutarea sunetului unic al unor contemporani, autorul „revizuirilor critice” a putut greși (de notat, bunăoară, subestimarea estetică a dramaturgiei caragialiene și a prozei lui Slavici, negarea nuvelisticii lui Galaction, supraevaluarea unor Gh. Brăescu, Ion Iovescu, Camil Baltazar și a altora), dar linia globală trasată de critic intră în categoria evaluărilor durabile. Nici o consonanță de metodă nu leagă cele zece volume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
prim-plan tipul insului modest, dar altruist, loial, afectuos, cu semeni în teatrul lui Camil Petrescu, G. Ciprian, Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian. Noutatea Domnișoarei Nastasia stă în unghiul tragic și verosimil sub care e pictată mahalaua; cu material de extracție caragialiană, d. George Mihail Zamfirescu a izbutit să se scuture de influența marelui comic, convertind în viziune dramatică lumea periferică, intuită până acum numai în deformațiile ei morale și intelectuale. Peste rezerve și deficiențe, romanul Maidanul cu dragoste este, până acum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
ajuns manifest social ori pretext de supralicitare, de ironie bagatelizantă etc. C. nu se mai vrea de mult „liderul generației”, „stegarul”, „reprezentantul-tipic” ș.a.m.d., ci se vede pur și simplu ca o mare singurătate într-un ocean de moftologie caragialiană, o solitudine narcisiacă, dorind să-și construiască „egologic” lumea, înghițind marile texte occidentale ale postmodernității într-o intertextualitate interesată, în final, exclusiv de subtextul autorului. De aici și imaginea obsedantă, mitul personal al autorului: păianjenul, figură prin excelență a textului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
celei de-a patra puteri constituționale (Sfinte Sisoie!) în opera lui I.L. Caragiale”, constituie o insolită sinteză critică scrisă cu nerv, într-un stil degajat și ironic, spumos, pe alocuri un adevărat „festin stilistic”, preluând cu voluptate modelul „carnavalului textual” caragialian. „Utopia critică” propusă, o mostră de demers critic postmodern, analizează în principal publicistica lui Caragiale, cu referiri la momente relevante ale biografiei scriitorului, cu detalii savuroase despre lumea și obiceiurile contemporanilor săi, elementele de istorie și critică literară, de istorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
de multe ori forma unui joc speculativ, Planeta Moft este, în substanța ei, o temeinică cercetare a relațiilor dintre scriitorul (de literatură) și publicistul Caragiale, dintre universul său interior, cel al personajelor și lumea contemporanilor săi, o analiză a publicisticii caragialiene din perspectiva retoricii discursului gazetăresc și a fenomenului de presă în genere. A îngrijit și a prefațat mai multe ediții, printre care Ordinea cuvintelor (I-II, 1985), Fiziologia poeziei (1990) și Opera poetică (I-II, 1999-2000) de Nichita Stănescu. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
124. 2. Ibidem. 3. Thierry Laget, Un amour de Swann, Gallimard, Paris, 1991, pp. 88-89. 4. Al. Călinescu, Biblioteci deschise, Ed. Cartea Românească, București, 1986. 5. Lăcrămioara Petrescu, op. cit., passim. SCENA ȘI IRONIA. CU UN INTERMEZZO DESPRE TEATRALIZARE ÎN EPICUL CARAGIALIAN DESPRE CUM NIMIC NU ESTE CE PARE A FI ... între protagoniști fericiți și nefericiți, despre oglinda întoarsă a cuvintelor nevinovate și meșteșugul vorbitorului inteligent. Despre cel ce ascultă și cel ce conduce ceremonia. Cu un sfîrșit despre "trouble-fête". "Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
guste din voluptatea jocului ironic, să creadă că l-au învins, să se îmbete cu vinul tare al puterii (rîsului interior) pe care le-o conferă efemera superioritate așadar: de circumstanță. Acel "credeați că..." (atît de natural "trouble-fête", atît de caragialian, în esență, de "pișicher"), deznodămînt fatal pentru ironia deconstruită , transformă subit pozițiile de forță. Mod de a spune că protagoniștii și-au schimbat rolurile: cititorii, deopotrivă cu "actorii" instalați pe tronul Ironiei sînt obligați să admită că au fost, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
au schimbat rolurile: cititorii, deopotrivă cu "actorii" instalați pe tronul Ironiei sînt obligați să admită că au fost, ei înșiși, jucați. Făcuți să creadă că "inocentul" este victima si(n)gură. Spectacolul se termină amar. Nu-i de mirare. SCENE CARAGIALIENE Sentimentul de familiaritate pe care-l trezește pagina lui Caragiale, la orice vreme s-ar deschide, nu vine doar din memoria noastră literară, care se activează pe loc, fără a fi supusă voinței. Există întotdeauna dispoziția contrară, conștientă, de a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
temporar, pentru că integrat nu de puține ori schemei comice a ...retroversiei, fatalei viceversa...). Unele dintre acestea, precum ...Bubico, "puiul" Goe, sau tînărul ofițer de roșiori își atrag, prin insolență, o cruntă pedeapsă, iar satisfacția naratorului este neascunsă. Degrabă iritabil, omul caragialian (și poate mai abitir auctorele însuși) se bucură de orice "reparație", chiar dacă micii tirani susamintiți par a fi apărați de însăși condiția lor inatacabilă. Deși "nu face să...", povestitorul exultă cînd se simte răzbunat: curat sadism. Să nu ne depărtăm
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
roagă pe onorata și competenta critică să nu-i denunțe acest plagiat. E o poveste veche, pe care o iscălește numai întrucît i s-a părut că nu-i rău să o înnoiască."? Sau să judecăm "înnoirea" după toată rescrierea caragialiană, aceea care conferă aerul de familiaritate, senzația de ...déjà lu, nota de lejeritate spumoasă, sistarea prin etc., ș.c.l., a ...urmării diegetice, a "vorbei lungi", graba spre poanta lui, nu neaparat cea finală, canonică? Exemplele ne trag de mânecă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]