701 matches
-
În alte țări, unii dintre noi avem o serie de deficiențe genetice sau dobândite, ținem de un cult religios sau altul și ne-nchinăm la divinități pe care le-am moștenit, alții dispun de o anumită particularitate anatomo-psihologică distinctivă (păr castaniu, ochi alunecoși, inimă zburdalnică...), unii ne afiliem conștient la mai știu eu ce platforme doctrinare sau activități ocupaționale, unora le lipsește un deget, părul, au o aluniță pe obrazul drept, au anumite fixații mentale sau anumite idei ... Nu-i rău
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
apocrife:"Are peste șaizeci de ani, este mică de statura, foarte grasă și bondoaca. Pielea, vocea și trăsăturile sunt bărbătești: un nas mare, ochi mari albaștri, o bărbie dublă cu urme de barbă și o buza inferioară proeminenta. Părul sau, castaniu deschis, potrivit că lungime, este pudrat și nepieptănat. E îmbrăcată cu o haină bărbăteasca din satin negru [...] și încălțări bărbătești[...]"<footnote Sven Stolpe, Christina of Sweden, MacMillan, New York, 1966, citat preluat de pe site-ul http://www.windweaver.com (accesat la
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
de foc, și când sânt palide sânt ca flacăra ce se stinge, dar amorul lui pentru Mira e contrariul amorului lui Maio, angelic, curat ceresc. Are un mare fond de forță în sufletul lui care-i lipsește lui Maio (Păr castaniu, ochii caprii). {EminescuOpVIII 150} ACTUL I SCENA I ARBORE, MAIO MAIO Cum vă spuneam, portare... din ce în ce mai trist, mai bolnav... Aiurează și mereu aiurează. ARB[ORE] Aiurează... MAIO Veghez asupra lui... voi să-i surprind o cugetare care să-mi esplice
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Cu multă plecăciune rămân al domniilor voastre Anghelache Sitariu, vătaf în ograda boierească {EminescuOpVIII 365} Iar despre cuconaș, ca să-l cunoașteți bine, așa l-au făcut Dumnezeu: este de 23 de de ani, cam mărișor și subțirel la trup, are păr castaniu, poartă barba-n furculiță, ochii negri și roșu la față. VULT[UREANU] Bine mă, aista-s eu... INTENT [ATIONEM ] Da' cine să fie altul? VULT[UREANU] Eu să fiu un lucru rău? INTENT [ATIONEM ] Daca poftești. Daca nu...? VULT[UREANU
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
aia! Și uite-o și pe Jess ghemuită după zid! Nu le pot spune că le-am văzut. Nu pot chicoti În voie. Ajung la poartă, cît se poate de stăpînă pe mine - cînd zăresc, după un rododendron, un păr castaniu cîrlionțat, cu o coafură familiară. Nu. Nu-mi vine să cred. Aia e mama? Ies pe poartă și izbucnesc În rîs, acoperindu-mi hohotul cu mîinile. Pornesc iute pe trotuar, găsesc o bancă pe strada alăturată și Încep să răsfoiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Și iată, aracii strigoi care se-nmlădie și se pleacă/ spre a iscodi grelele poame ce-și arată sânii/ unde miere și soare se contopesc nesfârșit” (Colina viei) sau: „Coapsa albă a vazei,/ coloană de lumină,/ se-nalță de pe masa castanie;/ în vază - margarete/ cu șorțuri albe, amidonate,/ de infirmiere/ și inimă de aur/ ca inima ta, soră Ruth” (Vaza albă). După 1980 elementul discursiv se accentuează, unele texte apropiindu-se de proza poematică, de un pseudobiografism epic cu tentă suprarealistă
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
Iar tu l-ai sărutat cuprinsă de-un fior, Parfumul lui, purtat pe brațe de-un zefir, Ducea spre cer petale sincere de dor. Te-am strâns la pieptul meu ca pe-o comoară, Când vântul adia prin păru-ți castaniu Simțeam iubirea zilelor din vară Și-amurgul toamnelor fugind prin arămiu. Parcă șopteai ceva, însă nu-nțelegeam, Nici nu știam dacă mai pot să îți vorbesc, Cu steaua fericirii spre galaxii zburam, Dar nu-ndrăzneam să-ți spun că te
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381167_a_382496]
-
la cunoștința cititorului încă din primele paragrafe ale romanului, ne înfățișează o tânără absolut fermecătoare: Avea douăzeci de ani, un trup mic și delicat, deși părea voinică. Purta pantaloni albastru-deschis și o prindeau bine. Când pășea, părea că plutește. Părul castaniu și fin era tăiat mult mai scurt decât cerea moda zilei, a buclelor de paj ondulate spre interior. Când m-a privit, i-am remarcat ochii cenușii ca gresia și aproape inexpresivi. S-a apropiat, mi-a zâmbit cu buzele
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
intuind bine evoluția istoriei. Ne-au rămas mai multe descrieri ale persoanei sale, realizate de victimele lui. Dumitru Bordeianu îl înfățișează drept un bărbat frumos, ieșit din comun, cu capul mare, însă cu trăsături fine, fruntea lată, buze senzuale, părul castaniu spre blond, ondulat și nasul de tip clasic, grec. Ochii mari, exagerat de mari, albaștri, erau foarte expresivi. Când se încrunta, te înspăimânta. Bărbia specifică tipului voluntar. Râdea arareori și râsul lui era plăcut, atrăgător. Corpul bine proporționat părea corpul
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Un exemplu îl constituie două dintre Cântecele de iubire publicate de Eugen Frunză în Contemporanul nr. 14/1953. Prima poezie începe emoționant, firesc: Nu mă-ntreba,/ Ca să-ți răspund n-ar fi de-ajuns/ O viață întreagă./ E poate adâncul castaniu/ Lucrând sub gene?/ E zâmbetul pe care-l știu/ De-atâta vreme? Dar spre sfârșit, poetul nu e mulțumit cu încercările sale de răspuns. El caută acea ripostă cuprinzătoare care să lumineze secretul fericirii lor în dragoste și încheie astfel
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Eugen Frunză - Cântece de iubire. În: Contemporanul, nr. 14 (339), 3 apr. Nu mă-ntreba Nu mă-ntreba să-ți dau răspuns De ce-mi ești dragă; Ca să-ți răspund n-ar fi deajuns O viață-ntreagă. E poate adâncul castaniu Lucind sub gene? E zâmbetul pe care-l știu De-atâta vreme? Sau poate-ntâiul fir de-argint Poznaș, mă cheamă? Copilărescul tău alint, Soție-mamă? Sau pasul tău ocrotitor Topit în spume, Când versuri noi se-ncearcă-n zbor Să
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
vere. Nu mă recunoști? Sunt aia irezistibilă. ― Lina, tu ești? ― Nu mai sunt la țară. În cei cinci ani care trecuseră de când plecase din Turcia, Sourmelina reușise să-și șteargă orice trăsătură grecească recognoscibilă, de la păr, pe care Îl vopsise castaniu Închis și Îl purta acum tuns scurt și Întors pe bigudiuri, până la accent, care migrase suficient de mult spre vest ca să sune vag „european“, la lecturi (Collier’s, Harper’s), preferințe culinare (homar thermidor, unt de arahide) și, În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Păși tiptil spre ușă și o deschise. În prag stăteau doi bărbați. Purtau costume gri, cravate În dungi, ghete negre. Aveau perciuni scurți. Țineau În mâini serviete asortate. Când și-au dat jos pălăriile, au scos la iveală un păr castaniu identic, cu cărare pe mijloc. Zizmo și-a scos mâna de sub haină. ― Suntem de la Departamentul Sociologic Ford, spuse cel mai Înalt. Domnul Stephanides e acasă? ― Da? spuse Lefty. ― Domnule Stephanides, să vă spun de ce suntem aici. ― Conducerea a prevăzut, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-vă odată! țipă și Vipsania. Ce v-a apucat? Bătăușele sunt în sfârșit despărțite. Lepida are pe obraz o mândrețe de urmă roșiatică, dar care începe să bată spre vinețiu; totuși, vân tură victorioasă în mână o șuviță din părul castaniu al in amicei. Începe apoi să se pipăie îngrijorată. — M-a mușcat, cățeaua! — Și pe mine! se plânge Domitia. — Agrippina! o dojenește Vipsania. Cum ai putut? — Uite-așa! răspunde tânăra și clănțăne din maxilare. — Nemernico! mârâie Aemilia. — Las’ că nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le lucesc ochii imaginându-și cum arată acest Ben; și pot să-mi dau seama că se înșală amarnic. Jemima Jones are perfectă dreptate, fetele au înțeles-o complet pe dos. Lisa crede probabil că are vreo 1,70, păr castaniu ciufulit, ochelari groși, și că se îmbracă în costume în nuanțe de maro care nu i se potrivesc. Crede că e genul de bărbat care încă locuiește cu părinții, și care consideră că a avut o noapte interesantă în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
superbă, cine ar fi crezut? Firește că noi știm că Jemima ar fi frumoasă, dar Paul și Geraldine nici n-au visat vreodată cum ar arăta Jemima dacă ar fi slabă. Părul ei pare cam fără luciu. Știu că e castaniu și moale, dar ai putea să-i adaugi câteva șuvițe blonde, să-l deschizi un pic? ― Cine crezi că sunt, Dumnezeu? râde Paul, dar e nevoie de doar câteva clicuri pentru ca Jemima să aibă niște șuvițe blonde, aurii ca mierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
niște canapele imense de pluș, așezate una în fața celeilalte, pe care stau nervoase persoanele cu programare, răsfoind reviste specializate ca să-și găsească coafura perfectă înainte de întâlnirea cu foarfeca. Geraldine merge direct spre un bărbat tânăr, cu părul închis la culoare, castaniu și lucios, prins pe spate într-o coadă de cal. ― Geraldine! spune el, cu un timbru puternic de bariton, oprind föhnul și plecând imediat de lângă clientul lui. Ce mai faci? O sărută pe ambii obraji, e evident că Geraldine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Mă întorc într-o oră. Când Geraldine se întoarce la salon, trece pur și simplu pe lângă Jemima și când își dă seama de greșeală, rămâne locului de uimire, cu o mână la gură. Țineți minte părul moale, lung, lucios și castaniu al Jemimei? Priviți-l, acum, priviți la ce se uită fix Geraldine: se uită la o coamă aurie inegală, care atrage lumina în timp ce Jeff o ciufulește. Priviți doar cât de bine au fost îmbinate diferite nuanțe de galben - miere, cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
eunucii chinezi. Tumultul oceanului începu să se audă și mai tare decât înainte, ca și cum ar fi încercat să-i întețească furia misionarului. Acesta apropie lumânarea de marginea scrisorii lui Diego. Sub limbile flăcării, hârtia acoperită cu scrisul acela copilăresc deveni castanie, apoi se mistui pâlpâind ca aripile unei molii. Chiar și după ce șterse în acest fel izvorul mâniei sale, sufletul tot nu i se liniști. Împreunându-și mâinile și îngenunchind pentru rugăciune, murmură: „O, Doamne, Tu știi care dintre mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înșiruiau supușii, urmând să primească și ei botezul împreună cu stăpânii lor. La stânga și la dreapta altarului se aflau unchiul și verii lui Velasco care fuseseră aleși drept nași de botez și câte un rând de călugări îmbrăcați în haine monahale castanii și cu brâie legate în jurul mijlocului. Întrucât și mirenilor obișnuiți li se îngăduise să ia parte la slujbă, lumea ocupase toate locurile, înghesuindu-se până aproape de intrare, dar cei mai mulți dintre cei de față erau rude de-ale lui Velasco sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o ploaie de primăvară. Când se opri, erau deja în vârful colinei Torre Vecchia. Eterna capitală era învăluită în ceață, Tibrul cotea somnoros la vale; în depărtare se zărea colina Pincio îmbrăcată într-o pădure de un verde lin, case castanii se înghesuiau unele în altele și nenumărate turle de biserici străpungeau cerul. Velasco își opri calul și făcându-și datoria, le arătă Colosseumul și Forumul Roman, dar în ziua aceea japonezii nici măcar nu mai dădură din cap a încuviințare. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
calul și făcându-și datoria, le arătă Colosseumul și Forumul Roman, dar în ziua aceea japonezii nici măcar nu mai dădură din cap a încuviințare. Acela este Vaticanul unde locuiește Sfinția Sa, Papa. O cupolă albă și rotundă se ițea dintre casele castanii, iar în piața rotundă oamenii mișunau încoace și încolo ca niște furnici. Japonezii tăceau posomorâți de parcă erau la priveghi. Curând intrară în Roma. Cum înaintau pe caldarâmul ud de ploaie, mai întâi se luară după ei niște copii. În urma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca acelea. Samuraiul rupse foile și iconițele și le aruncă în cenușa din vatră. Sfatul Bătrânilor putea să-l bănuiască până și pentru acele fleacuri și să le folosească drept dovadă. Foile și iconițele se răsuciră pe margini, se făcură castanii și în scurt timp dispărură înghițite de flăcări. Nopțile din vale erau adânci. Cine nu le cunoștea, nu înțelegea nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe stradă să nu fie mai puțin comode decât cele pe care le poartă În pat. Aruncată pe umeri, o altă marcă a ei personală: o eșarfă din mătase neprelucrată imprimată cu motive africane desenate chiar de ea. Părul, vopsit castaniu Închis și tuns scurt, semăna cu un ghiveci de soleirolia dând pe dinafară. Lângă ea stătea noul conducător al grupului, Bennie Trueba y Cela, care se apucase să citească cu voce tare comentariile pe care le atașasem la itinerar, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
femeia asta? Frumoasă? Bălaie sau brunetă? Era din neamul meu? Malaberga ridică din umeri. Nu, n-aș zice că era chiar hună. Frumoasă era, asta-i sigur, dar nu era nici bălaie, nici brunetă. Avea un păr lung și curgător, castaniu, aș zice. Oricum, în vis vă vedeam numai de departe. Și războinicul acela eram eu? Dacă nu erai tu, era un frate geamăn de-al tău. Kayuk se întoarse cu amfora și Balamber îi porunci imediat să toarne de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]