284 matches
-
campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de cercetări arheologice. Prima atestare documentară a satului - 22 mai 1443 - se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken - Racovița de astăzi - - ceea ce îndreptățește să considerăm că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
avrigeni pentru muntele Suru|actului de zălogire]] al [[Vârful Suru, Munții Făgăraș|muntelui Suru]] către cămătarul Iacob Felekiensis din [[Avrig]], datat în anul [[1627]]. În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la [[Turnu Roșu]], pe lângă organele scăunale de la [[Tălmaciu]], precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
a doua drumuri perpendiculare, având în punctul de intersecție clădirea bisericii. În anul 1443 satul intra în posesia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei și Comite de Bistrița . În anul 1464 regele Matei Corvin întărește stăpânirea lui Petrus de Zob, castelanul cetății Bistriței asupra mai multor sate între care și "Burghalle", Orheiu Bistriței de astăzi. În anul 1720 Orheiu avea o populație de 178 de locuitori, la 1765 populația evanghelica a localității numără 46 de familii cu 267 de suflete. De-
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
n-a mai apucat să-l vadă. Satele de colibași ale brănenilor, între care și cele aparținătoare azi comunei Moieciu, sunt menționate foarte des în documentele medievale, ele făcând de fapt parte din domeniul Branului și se aflau sub jurisdicția castelanului de la Bran. Astăzi castelul Bran, care nu lipsește din marile ghiduri turistice ale lumii, este cunoscut în lumea întreagă drept castelul lui Dracula, iar multă lume, neavizată, face confuzie între domnitorul Vlad Dracul și Vlad Țepeș. Din punct de vedere
Comuna Moieciu, Brașov () [Corola-website/Science/300955_a_302284]
-
anul 1499, când regele Vladislav, având încurcături bănești, zălogește orașului Brașov în schimbul unor noi împrumuturi, cele șapte sate săcelene, din care făcea parte și Tărlungeni, împreună cu Apața și Crisbav și care aparțineau de cetatea Branului. Cu toate că au fost predate Brașovului, castelanul Branului administrează satele zălogite mai departe, încasând dări și dijme. În anul 1650, principele Ardealului, Rákóczi Gyorgy (Gheorghe) al II-lea cedează Brașovului definitiv cetatea Branului cu cele șapte sate săcelene până în anul 1784, când împăratul Iosif al II-lea
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
Teiuș. În calitatea sa de slujbaș regal în Sântimbru, a stabilit, cu ajutorul vecinilor și megieșilor, după cum ne informează documentul din 1332, hotarele moșiei Sava din comitatul Dăbâca, confiscată de la Corrard din Geoagiu, punându-l în posesie pe magistrul Ștefan Pagan, castelanul din Târnava. Perioada cât a deținut această demnitate nu este cunoscută. Nu se știe cu certitudine dacă era comite de Alba sau comitele unei cetăți, cum ar fi Teiuș. Ca reprezentant al autorității comitatense, alături de juzii nobiliari, Nicolae de Șmig
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
de a supune pe infidelul voievod. Astfel, la 19 noiembrie, același an, regele promite negustorilor sași din Brașov că ,[...] dacă, așa cum speră, Țara Românească va ajunge în mâinile sale [...]“ va micșora taxele vamale. Ba din contră, într-un ordin dat castelanului de Orșova în 1382, prin care i se poruncea să nu lase nici un negustor străin să intre cu mărfuri în Țara Românească și să aibă grijă „zi și noapte“ la graniță raportând tot ce se petrecea, surprinzător, nu apare menționat
Radu I () [Corola-website/Science/298854_a_300183]
-
au instalat, nu au găsit aici decât ruine. Din secolul al IX-lea până în secolul al XI-lea, maghiarii au restaurat vechile ziduri române și au construit o fortăreața. Orașul și-a luat numele actual în acea epoca, de la un castelan numit "Suprun". În 1153 orașul era menționat ca fiind important. În 1273 Ottokar al II-lea, rege al Boemiei, a ocupat fortăreața, dar, deși a luat cu el ostatici copii ai familiilor nobile din Șopron, orașul a deschis porțile armatelor
Sopron () [Corola-website/Science/297724_a_299053]
-
de astăzi, iar din secolul al X-lea s-au descoperit numeroase altele. O dată cu mărirea spațiului castelului, dealul ce cuprindea orașul vechi a căpătat o importanță ce a pus în umbră vechea așezare de pe dealul Czwartek. Aici era sediul unui castelan, pentru prima dată menționat în anul 1224, iar cel mai vechi document istoric în care se menționează existența Lublinului datează din 1198. Orașul a fost deseori ținta atacurilor tătarilor, rutenilor și lituanienilor și a fost distrus de câteva ori. A
Lublin () [Corola-website/Science/297938_a_299267]
-
județul , Voievodatul Polonia Mică, cu o populație de 38 989 locuitori (2011) în sudul Poloniei. Este imposibil să se stabilească o dată sigură pentru întemeierea orașului. O cetate a existat în acest loc, care mai târziu a fost ridicat la rang castelan. Cele mai vechi documente care confirmă existența localității Chrzanów provin din secolul al XII-lea atunci când, în jurul anului 1178, Chrzanów a fost anexată la Silezia prin ordinul Ducelui Cazimir al II-lea. În a doua jumătate a secolului al XIII
Chrzanów () [Corola-website/Science/297948_a_299277]
-
să amenințe Viena, Pedro de Toledo l-a convins pe împărat că era nevoie de Garcilaso, care a fost mobilizat să-l ajute pe ducele de Alba. Astfel, poetul a abandonat Dunărea în 1532, unde era oaspetele baronului György Cseszneky, castelan de Győr, și s-a stabilit în Napoli. Etapele poeziei lui Garcilaso sunt împărțite în funcție de șederile sale la Napoli (întâi 1522-1523, apoi 1533). Înainte să ajungă la Napoli lirica sa nu a fost influențată de Petrarca, tocmai în Napoli îi
Garcilaso de la Vega () [Corola-website/Science/308002_a_309331]
-
număr de locuitori. Până în secolul XV Cetatea Regală "Castrum Clus" va dobândi o organizare urbană. Din statutul de cetate regală, Clujul va deveni cetate liberă. Cetatea era un centru militar-administrativ, fiind condusă de către comitele regal. În fruntea cetății se afla castelanul. În chestiunile militare acesta apela la comandantul garnizoanei ("princeps exercitus") și soldații acestuia. Pentru chestiunile administrative se folosea de slujbașii pe care îi avea. În mare parte populația se compunea din mici proprietari de pământuri aflate în jurul cetătii. Existau însă
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
și literatură. Ioan Sobieski s-a născut pe 17 august 1629 în Olesko, un mic oraș de lângă Liov în Galiția, acum Ucraina, atunci fiind parte din voievodatul Ruteniei în Regatul Poloniei. Tatăl său, Jakub Sobieski a fost voievodul Ruteniei și castelan al Cracoviei, iar mama sa, Zofia Teofillia Danilowic a fost nepoata hatmanului Stanisław Żółkiewski. Ioan și-a petrecut copilăria în Żółkwia. După ce a absolvit colegiul Nowodworski în Cracovia în 1643, tânărul Ioan Sobieski, a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]
-
și Marelui Ducat al Lituaniei. Cele trei provincii, Polonia Mare, Polonia Mică și Lituania) erau împărțite în voievodate ("województwa"). Fiecare voievodat era condus de un voievod (guvernator). Voievodatele erau împărțite în "stărostii" conduse de un "staroste". Orașele erau conduse de castelani. Existau mai multe excepții de la aceste reguli. Vezi și Funcții administrative în Uniunea statală polono-lituaniană. Regiunile istorice ale uniunii erau: Granițele statului polono-lituanian variau mult după încheierea fiecărui tratat de pace, în special în părțile sudice și răsăritene. Deși s-
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
Kán, de unde aceștia își exercitau autoritatea asupra voievodatului Transilvaniei. Alegerea cetății drept reședință voievodală dovedește că aceasta era puternică și dispunea de construcții suficiente pentru a satisface pretențiile curții. După 1315 cetatea reintră în stăpânirea regelui Carol Robert de Anjou. Castelanii cetății Deva sunt în secolul al XIV-lea și comiți ai comitatului Hunedoara. În secolul al XIV-lea, Deva și satele înconjurătoare sunt amintite ca "district militar valah", iar cetatea avea în jurisdicție patru scaune (Deva, Ilia, Șoimuș, moșiile crișene
Cetatea Deva () [Corola-website/Science/302446_a_303775]
-
la suportarea diferitelor sarcini feudale. Mai mult decât atât, baștinașilor li s-a interzis să fugă de pe „"Pământul Crăiesc"” în cel al comitatelor și de asemenea, să-și pască vitele pe pământurile sașilor. O dată cu apariția cetăților feudale de pe domeniul Tălmaciului, castelanii au obligat locuitorii să le apere, împreună cu granițele țării în schimbul unor oarecare libertăți. Așa ajuns populația „"iobagiones castri"”(iobagi ai cetății) cu certe obligații militare, obligații regăsite de-a lungul timpurilor sub forma plăieșiei sau grăniceriei. Din acest moment, ca
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
curier, cu numele de de Curtean, se știe că presta serviciu pe lângă pârcălabul Tălmaciului și că era plătit de către comunitate cu 35 de florini ungurești pe an, sumă în care se includea și produsele naturale. Activitatea juridică era reprezentată de către castelanul de la Turnu Roșu și mai apoi de cel al Tălmaciului, ajutat de funcționari speciali și de către juzii satelor aparținătoare. Pe lângă puterea politică și administrativă, acesta deținea și puterea judecătorească, fiind președintele scaunului de judecată local. Scaunul de judecată era format
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Turnu Roșu și mai apoi de cel al Tălmaciului, ajutat de funcționari speciali și de către juzii satelor aparținătoare. Pe lângă puterea politică și administrativă, acesta deținea și puterea judecătorească, fiind președintele scaunului de judecată local. Scaunul de judecată era format din castelan și câte doi reprezentanți ai fiecărei localități dependente. Aceștia se alegeau anual de către obște, ocazie cu care depuneau și un jurământ, ei urmând a participa la ședințele de judecată nu numai în calitate de martori ci și ca judecători, cu drept de
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
ianuarie 1732, Wołczyn, azi "Woutschyn" (Воўчын), Belarus - d. 12 februarie 1798, Sankt Petersburg, Imperiul Rus), numit și Stanisław al II-lea, a fost ultimul Rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei (1764-1795). A fost fiul contelui Stanisław Poniatowski (1676-1762), castelanul Cracoviei, și al principesei Konstancja Czartoryska. A fost fratele lui Michal Jerzy Poniatowski și unchiul prințului Józef Poniatowski. Tatăl lui era amantul Ecaterinei a II-a a Rusiei, ceea ce i-a facilitat urcarea pe tronul polonez. A fost ales rege
Stanislaw August Poniatowski () [Corola-website/Science/312802_a_314131]
-
a sașilor transilvăneni din „Scaunul Sibiului” și mai apoi din Universitatea Săsească până în anul 1876. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi. Fiind localitate de frontieră, satul a fost asimilat de timpuriu în unitățile de plăieși și pușcași, culminând cu militarizarea sa totală în cadrul Companiei a VII-a a Regimentului
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
familia de preoți Florianu după 1855, dar s-au pierdut o dată cu dispariția familiei din sat. Prima atestare documentară a satului — 22 mai 1443 — se regăsește în actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului, precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi — ceea ce arată că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din cele mai
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
miere etc. și așa zise-le "taxe „naturale”", oferite diferiților stăpâni cu prilejul sărbătorilor religioase, compuse din: lemne de foc, fructe, unt, păsări, pește etc. Astfel, racovicenii din „partea scăunală”, anterior anului 1700, erau obligați în fiecare iarnă să plătească castelanului de la Turnu Roșu: 50 de care de lemne, 4 care de fân și 16 "câble" de ovăz. În anul 1749 valoarea taxelor plătite a fost de 1458,47 florini, echivalent cu prețul a 140 de boi, în timp ce „partea iobăgită” a
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
Barbarossa, care după încheierea păcii restituie cetatea, care va fi extinsă. În anul 1500 datorită datorilor lui Ulrich XI proprietarul castelului, nu se pot realiza reparațiile necesare, iar în noiembrie 1539 izbucnește în castel un incediu, unde va muri soția castelanului Magdalena von Regenstein cu zece copii ai ei. Reconstruirea castelului în stil baroc are loc în anul 1705 sub conducerea meșterului Hermann Korb. Urmează o perioadă când castelul va avea proprietari diferiți
Castelul Blankenburg (Harz) () [Corola-website/Science/310320_a_311649]
-
urmă, la 1500, în urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit sa plătească ramurii feminine a familiei Losonczi câteva sute de florini drept despăgubire, un nou act de donatie regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale . Castelan (pârcălab) al cetății era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul și același cu Bernard Vernes, menționat și acesta ca și familiar și castelan al lui Ștefan cel Mare. La 1500 știm că era castelan Petru care intermediază la această
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
un nou act de donatie regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale . Castelan (pârcălab) al cetății era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul și același cu Bernard Vernes, menționat și acesta ca și familiar și castelan al lui Ștefan cel Mare. La 1500 știm că era castelan Petru care intermediază la această dată cumpărarea de către Ștefan și moștenitorul său ales Bogdan cel Orb a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy. Extinderea relativ importantă a domeniului
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]