KorAP: Find »[drukola/base=categorial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...36 >

877 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

Perspectiva sintactică - în complementaritate cu perspectiva deictică - intră într-un raport special, de o complexitate deosebită, cu perspectiva semantică în desfășurarea funcției fundamentale a actului de comunicare - predicația. În câmpul de desfășurare a predicației, raportul special semantică-sintaxă guvernează dezvoltarea opozițiilor categoriale de caz și, concomitent, generarea categoriilor de gradul III - funcțiile sintactice. Prin cele trei nivele categoriale: I. al claselor lexico-gramaticale: verb, substantiv etc.; II. al categoriilor gramaticale: diateză, timp, gen, caz etc.; III. al funcțiilor sintactice: predicat, subiect etc. sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu perspectiva semantică în desfășurarea funcției fundamentale a actului de comunicare - predicația. În câmpul de desfășurare a predicației, raportul special semantică-sintaxă guvernează dezvoltarea opozițiilor categoriale de caz și, concomitent, generarea categoriilor de gradul III - funcțiile sintactice. Prin cele trei nivele categoriale: I. al claselor lexico-gramaticale: verb, substantiv etc.; II. al categoriilor gramaticale: diateză, timp, gen, caz etc.; III. al funcțiilor sintactice: predicat, subiect etc. sistemul gramatical al limbii dezvoltă raportul de interdependență: morfologie-sintaxă, cu care intră în dinamica sistem gramatical - sistem

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dinamica sistem gramatical - sistem lexical. În interiorul acestei dinamici, cuvântul își revelă cele două ipostaze fundamentale: unitate (relativ) constantă în nucleul său semantic, prin care o limbă numește în mod specific Lumea; unitate variabilă, în deschiderea spre interrelaționarea celor trei nivele categoriale, prin care limba se actualizează prin enunț în procesul de comunicare lingvistică. Pe această a doua ipostază se întemeiază abandonarea distincției explicite Morfologie-Sintaxă în interpretarea dată structurii gramaticale a limbii în noua ediție a Gramaticii limbii române, realizată sub egida

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de interdependență dar și de dependență unidirecțională: • sensul lexical, care reprezintă nucleul semantic central; • sensuri lexico-gramaticale de gradul I: ‘verbalitate’, ‘substantivitate’ etc.; • sensuri lexico-gramaticale de gradul II: ‘tranzitivitate’, la verbe, ‘gen masculin’ etc., la substantive etc.; • sensuri gramaticale, de tip categorial: ‘nominativ’, la substantive, ‘prezent’, la verbe etc., sau de tip sintactic: ‘subiect’, ‘predicat’ etc. Sensurile lexico-gramaticale de gradul I reflectă apartenența cuvântului la una din clasele gramaticale ale vocabularului, deci, apartenența la clasele lexico-gramaticale ale limbii, numite în general părți

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și de autonomie fonetică. Aceste unități lingvistice aparțin sistemului gramatical al limbii. Prin rolul lor în procesul de înscriere a unităților lexicale (clase lexico-gramaticale) în structura gramaticală a textului lingvistic, ele reprezintă două subclase: • Articolul; „cuvintele” asigură dezvoltarea unor sensuri categoriale, asimilându-se morfemelor sau apropiindu-se de statutul lor funcțional; • Elemente de relație; prin conținutul lor semantic, de natură gramaticală, concretizat în sensuri relaționale, mai mult sau mai puțin specifice și stabile, aceste cuvinte participă la planul semantic global înscris

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
planul limbii ca ansamblu de termeni înscriși într-o relație de opoziție specifică, în funcție de raportul care le-a generat, categoriile gramaticale se actualizează în planul vorbirii, în structura textului, printr-unul din termenii corelativi, iar acest termen dezvoltă sensul gramatical categorial. În organizarea textului, morfemul, unitate lingvistică biplană, este concomitent purtător al sensului gramatical categorial, prin opoziția în care intră în plan semantic, și marcă a acestui sens gramatical, prin opoziția pe care o manifestă în planul expresiei. Categoria gramaticală a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
raportul care le-a generat, categoriile gramaticale se actualizează în planul vorbirii, în structura textului, printr-unul din termenii corelativi, iar acest termen dezvoltă sensul gramatical categorial. În organizarea textului, morfemul, unitate lingvistică biplană, este concomitent purtător al sensului gramatical categorial, prin opoziția în care intră în plan semantic, și marcă a acestui sens gramatical, prin opoziția pe care o manifestă în planul expresiei. Categoria gramaticală a numărului, de exemplu, este organizată în doi termeni corelativi: singular și plural. În enunțul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dezinențele intră în mod frecvent în flexiunea internă a acestora, fiind cel mai adesea urmate de particula deictică -a, dar și de alte elemente lingvistice: acel-ui-a/acel-ei-a/acel-or-a. Intră între morfemele conjuncte și articolul definit, morfem al sensului categorial de determinare maximă sau definită: studentu-l, student-a, studenți-i. studente-le și, prin aceasta, marcă distinctivă a sensului lexico-gramatical de gradul I - ‘substantivitate’: bătrânu-l, bolnavi-i, frumosu-l etc. Morfemul articol prezintă forme diferite după gen și număr și variază

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
structura fonetică a morfemului-rădăcină: cas-e, în opoziție cu cas-ă, țăr-i, în opoziție cu țar-ă (-ă, singular/-e, -i, plural). Cu deosebire numeroase sunt alomorfele morfemelor-rădăcină, ceea ce face din alternanțele fonetice în care se concretizează un mijloc de subliniere a opozițiilor categoriale; sensurile de persoana I și persoana a II-a, la prezent indicativ sau conjunctiv, se exprimă prin dezinențe specifice: -Ø/-i, dar opoziția dintre ele este în mod frecvent accentuată de variațiile fonetice ale rădăcinii: cânt-Ø/cânț-i, aud-Ø/auz-i

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
structură morfematică în dezvoltarea mai multor sensuri ale aceleiași categorii gramaticale. Morfemele corespunzând acestor sensuri gramaticale dezvoltă între ele relații de omonimie. Morfemele omonime care corespund unor categorii gramaticale distincte își fixează identitatea specifică în legătură cu termenii corelativi ai diferitelor opoziții categoriale: dezinența -i exprimă persoana a II-a singular, în flexiunea verbală, în opoziție cu -ă sau -e de la pers. a III-a (cânt-ă, merge/cânți, mergi) și pluralul, în flexiunea nominală, în opoziție cu -Ø, -e, -ă, -u, de la singular

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-a (cânt-ă, merge/cânți, mergi) și pluralul, în flexiunea nominală, în opoziție cu -Ø, -e, -ă, -u, de la singular: student/studenți, codru/codri, țară/țări, carte/cărți. Morfemele omonime care intervin în organizarea aceleiași categorii gramaticale generează neutralizarea unor opoziții categoriale: dezinența -e, de exemplu, în structura substantivelor feminine formate cu sufixul -toare, din câmpul semantic al umanului, caracterizează deopotrivă și singularul și pluralul acestora: învățătoare, directoare, ceea ce duce la neutralizarea opoziției de număr. Opoziția se restabilește prin introducerea altor morfeme

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și morfeme derivate, care pot fi variabile sau invariabile, simple sau complexe, continue sau discontinue. Morfemele stabile sunt elemente lingvistice care, lipsite de conținut lexical autonom, au în sistemul limbii exclusiv această identitate funcțională: exprimă sensuri lexico-gramaticale sau sensuri gramaticale categoriale. Prin aceasta, morfemele stabile intră în componența sistemului de semne gramaticale. Au identitate stabilă de morfem „articolul”, unele verbe, unele clase de „adverbe”, unele „prepoziții” și „conjuncții”. Articolul este morfem al determinării, prin formele articolului nehotărât și ale articolului adjectival-demonstrativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă.” (Ibidem, p. 38) Variabil în funcție de număr, gen și caz, articolul se constituie în morfem al acestor categorii gramaticale; articolul - a) asigură flexiunea unităților lexicale care nu pot realiza opoziții categoriale specifice la nivelul structurii morfematice, b) anulează omonimii morfologice sau c) exprimă redundant diferite sensuri gramaticale. a. Articolul definit asigură flexiunea substantivelor invariabile la nivel dezinențial: exprimă genitiv-dativul singular al acestor categorii de substantive: cartea lui Mihai (Carmen), Dau lui

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
o studentă inteligentă/unei studente inteligente, niște studente inteligente. Dintre „adverbe”, au întotdeauna funcție morfologică morfemul superlativului: foarte, morfemele complexe cel mai, mai puțin, foarte puțin (morfeme constituite din două sau mai multe elemente lingvistice, aflate eventual într-un raport categorial; mai puțin, de exemplu, poate fi considerat gradul intensității superioare a adverbului puțin), morfemul locuțional destul de, exprimând intensitatea relativă și morfemele aspectuale: mai, tot: „A mai venit de-atuncea să v-asculte,/ Voi plopi adânci, cu voci și șoapte multe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
specifică în sistemul vocabularului sau în structura sintactică a limbii dar care, printr-o serie de mutații în sfera lor semantică sau/și în structura lor morfologică, își pierd identitatea semantico-sintactică și dezvoltă o identitate funcțională în desfășurarea unor opoziții categoriale. Se înscriu aici: verbele auxiliare: • a avea; în dezvoltarea sensului de ‘perfect’ sau ‘viitor’ indicativ: am cântat, am să cânt; • a fi; realizează sintagmele analitice ale diatezei pasive în întregime: sunt lăudat, am fost lăudat etc., ale viitorului anterior: voi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
numelui și cu care are în comun, sub aspect morfologic, categoriile de gen, număr și caz. Prin opozițiile din interiorul acestei categorii, substantivul este actualizat din perspectiva protagoniștilor comunicării lingvistice. Substantivul este singura unitate lexico-gramaticală care intră într-o paradigmă categorială completă de tipul: bicicletă (Andrei își dorea de multă vreme bicicletă.) - determinare Ø o bicicletă (Ne-am uitat la o bicicletă.) - determ. indefinită bicicleta (Nu i-am mai putut cumpăra bicicleta.) - determ. definită prin care obiectul denumit de substantiv și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
feminine și neutre: studente-le, poezii-le, popoare-le, sigilii-le etc. Sensul de determinare poate avea origine lexicală (e cazul substantivelor proprii), sintactică (prin intermediul unei relații sintactice de determinare) sau categorial-morfologică (în interiorul paradigmei determinării). Între determinarea lexicală și cea categorială raportul e de incompatibilitate; substantivele proprii nu se înscriu în paradigma determinării morfologice. Între determinarea sintactică și cea morfologică raporturile sunt de complementaritate sau de redundanță. Determinarea prin cuantificatori poate realiza opoziția categorială prin articolul cel, cei: trei plopi - cei

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
paradigmei determinării). Între determinarea lexicală și cea categorială raportul e de incompatibilitate; substantivele proprii nu se înscriu în paradigma determinării morfologice. Între determinarea sintactică și cea morfologică raporturile sunt de complementaritate sau de redundanță. Determinarea prin cuantificatori poate realiza opoziția categorială prin articolul cel, cei: trei plopi - cei trei plopi. Observații: Primesc totdeauna morfemul determinării definite substantivele determinate de cuantificatori colectivi, definiți: amândoi, tustrei sau nedefiniți: toți: amândoi studenții, tustrei studenții, toți studenții. Fac excepție sintagmele cu pronumele cuantificator ambii: ambii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
un prieten.”, „Am plecat cu prietenul tău.”, „Am plecat la un prieten (de-al meu/de-al tău/de-al lui).”, „Am plecat la prietenul meu.”, „Copiii s-au ascuns în spatele blocului/unui bloc.” ș.a.m.d. Sensul de determinare categorială se supune sensului general al sintagmei în care substantivul este determinat sintactic prin pronume adjectivale nehotărâte, relative, negative; pronumele adjectivale fiecare, oricare, vreun lasă substantivul nearticulat, iar toți cere articularea lui cu articol hotărât: ”... Fiecare literă era un an, fiecare

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
drum de fier,/ Toate cântecele pier.” (M. Eminescu, I, p. 182) Observații: În sintagma nominală în care adjectivul calificativ precede substantivul, morfemul de determinare intră în flectivul adjectivului, reliefând, prin planul semantic al acestuia, perspectiva din care se realizează determinarea categorială: „Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin.” (M. Eminescu, I, p. 216) În exprimarea determinării definite, morfemul -l(a) poate fi dublat de morfemul cel, variabil după gen, număr și caz, sau poate fi substituit de morfemul al, variabil

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sens lexical este incompatibil cu sensul gramatical de ‘plural’. Pluralul bunătăți este un substantiv concret exprimând o realitate de natură gastronomică. Alte substantive rămân defective de număr dar pot trece, concomitent cu o mutație semantic-lexicală, în clasa substantivelor dezvoltând sens categorial opus. Astfel, substantivul aer, denumind materia în stare gazoasă, care alcătuiește atmosfera terestră, este un singularia tantum: „Argint e pe ape și aur în aer.” (M. Eminescu, I, p. 37). În locuțiuni precum a-și da (niște) aere sau a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în general, unor substantive feminine, iar dezinențele -Ø sau -u, unor substantive masculine sau neutre, dar aceste dezinențe caracterizează totdeauna unități lexicale distincte: prună/prun, italiancă/italian, eroină/erou, nu variante gramaticale ale aceleiași unități lexicale, ca în desfășurarea sensului categorial de număr, de exemplu: prună vs prune, eroină vs eroine, erou vs eroi etc. Categoriile de număr și caz au la substantiv natură semantică și caracter biplan: unei opoziții semantice îi corespunde o opoziție în planul expresiei: (un) italian + -Ø

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din care este caracterizat un obiect (al proprietăților, al originii, al alcătuirii etc.), dar aceste diferențieri rămân fără consecințe asupra morfologiei sau sintaxei lor. Prezintă unele diferențieri la nivel gramatical înscrierea adjectivelor în două mari clase semantice: • adjective calificative • adjective categoriale Adjectivele calificative exprimă însușiri care reprezintă grade de manifestare a unor proprietăți: mare-mic, tânăr-bătrân, ușor-greu etc. sau însușiri cantitative: dublu, înzecit etc. Adjectivele categoriale exprimă caracteristici definitorii pentru apartenența la o anumită clasă a obiectelor denumite de substantive: cultură citadină

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Prezintă unele diferențieri la nivel gramatical înscrierea adjectivelor în două mari clase semantice: • adjective calificative • adjective categoriale Adjectivele calificative exprimă însușiri care reprezintă grade de manifestare a unor proprietăți: mare-mic, tânăr-bătrân, ușor-greu etc. sau însușiri cantitative: dublu, înzecit etc. Adjectivele categoriale exprimă caracteristici definitorii pentru apartenența la o anumită clasă a obiectelor denumite de substantive: cultură citadină, cultură rurală (populară), literatură națională, literatură universală, viață studențească, viață păstorească, studentă elvețiană, păstor sicilian, triunghi dreptunghic, trapez isoscel etc. sau exprimă apartenența, sens

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu care intră, de altfel, în sinonimie: opera eminesciană (= opera lui Eminescu), concepția maioresciană (=concepția lui Titu Maiorescu) etc.; aceste adjective exprimă, în alte contexte, sensul de specificitate: Aceasta este o idee eminesciană. (= o idee specifică gândirii lui Eminescu) Adjectivele categoriale nu cunosc categoria gramaticală a intensității. Clase morfologice de adjectivetc "Clase morfologice de adjective" Din punctul de vedere al structurii planului expresiei, adjectivele se organizează în trei clase: a. adjective simple: alb, albastru, obosit, ipocrit etc. b. adjective compuse: formate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]