644 matches
-
o curte strâmtă, în care copacul înalt, cu frunze lipsite de culoare, nu izbutea să aducă o urmă de viață. Zelul lui avu totuși un rezultat la care nu se aștepta. O femeie bătrână ieși dintr-un apartament ca o cavernă, se uită la el aproape veselă și se puse deodată pe sporovăit, tot mai tare, povestind despre blocadă, despre cadavrele înghețate pe străzi, despre apartamentele locuite de morți care nici măcar nu mai erau strânși... El se trase înapoi, pe palier
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Alții erau ca verdele smaraldului. Unii erau la fel de galbeni ca și aurul. Totul era superb. Nu ne închipuiam că vom putea găsi asemenea priveliști în subteran. Noi, eu cel puțin, îmi imaginam că va trebui să ne croim drumul prin caverne întunecate, umede, pline de primejdii și de tavane care vor putea oricând să se prăvălească peste noi. Încăperea în care ne aflam avea un stil clasic, spartan, dar totuși futurist și trainic. Era incredibil... Eram aproape optzeci de oameni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai prost întreținut. Becurile erau la mare distanță unul de celălalt, iar tenebra era prost îngrijită, mai bine spus, nu era deloc îngrijită. Mai mult, mirosul de care ne-am ferit la intrare persista în această parte a sistemului de caverne. Pe mijlocul tunelului era un tub de mari dimensiuni, având în diametru cel puțin doi metri. Era metalic și avea o culoare gri închis, din câte am văzut noi. Ăsta era drumul pe care-l căutasem. De aici, încă câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
senină, căci pierdeam totul dacă nu reușeam să-mi țin sângele rece. Dutrumof păru să nu-l bage în seamă pe moșneag. Se uita în continuare la mine cu disperare crescândă. DE CE GUVERNUL? Țipătul său a făcut ecouri în toată caverna, iar saliva sa a ajuns până la picioarele mele. Zadarnic. Care e planul tău? îl întrebai calm. Îmi scosesem revolverul și îl țineam în jos, lângă picior. Îl vedea. Disperarea nu-l lăsa să gândească prea clar, așa că tulburarea sa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Era doar o continuare a ceea ce voi porni eu. Dar cum? M-am întors înapoi asupra mlaștinii de posibilități din fața mea. Deci eu sunt punctul de origine! Cine ar fi crezut? Enormitatea aceea de spațiu se disipă și reveni în cavernă. Mâna bătrânului se prăbuși. E istovit! Vezi? Timpul curge mereu. Să nu-l întrebi de ce se întâmplă anumite lucruri. Ele pur și simplu trebuie înfăptuite. Ceea ce tu știi, eu știu demult și ceea ce ai simțit, am simțit și eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că nu trecuse nici măcar o secundă de când plecasem. Timpul se oprise în exterior... ori asta, ori lucrurile se petreceau cu o cu totul altă viteză în acea lume incredibilă. Simțeam totul în jurul meu! Știam unde se află pereții nevăzuți ai cavernei, unde se termină abisul de sub mine, cât de vechi era totul... totul! Ceva nu era în ordine! Ceva era diferit! Ce? Eu? Eu eram anomalia! Orice particulă din jurul meu era supusă degradării timpului, numai eu nu. Pe mine mă ocolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
luat rămas bun de la el fără cuvinte, numai cu ochii și gândurile pe care le putea ghici. M-am întors cu spatele și am început să mă îndepărtez de el hotărât, lăsându-l acolo, în tronul său negru din acea cavernă mărginită de mistere din orice parte, singur ca și mine, având doar un pasaj de pietre cândva albe care să-i aducă speranța unei vizite unui bătrân nenăscut încă. Colegii mei mă așteptau afară! Ai grijă de tine! se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de locul unde era Sala cu cei Patru Piloni. Gâfâiam deja! Vedeam în apropiere o ramă care semăna cu cea a unei uși. Era distorsionată și lucrată în grabă. Trecut de ea, mi-am încetinit pasul. Ne găseam într-o cavernă imensă, în formă de dom, cu pereții cenușii de piatră prelucrați într-o anumită măsură. Peste tot se găseau cutii și saci plini aruncați fără noimă. Astea trebuiau să fie proviziile duse pe Perir! Podeaua pe care stăteau ele zvârlite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
am apropiat de margine și lumina lămpilor improvizate începuse să scânteieze în luciul a trei căi ferate ce se lungeau de la un capăt la altul și mai încolo, în întunericul de nepătruns. Dinspre șine se auzea un sunet metalic... Deodată, caverna fu inundată de un zgomot incredibil! Pereții vibrară ușor și apoi se liniștiră. Elevii încă soseau, iar cei deja ajunși se uitau nedumeriți în jur. Oare ce se auzise? Nu dură mult și se auzi din nou. De data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în tunel și, cu ea, și sunetul hornului. Venea din depărtare ca o stea și aducea cu el tot atâtea speranțe cât ne puteam închipui. Era un tren! Un tren! Hornul izbucni din nou și lumina locomotivei electrice inundă discret caverna. Începuse să încetinească și în curând abia se mișca. Nu se opri, ci doar continuă să se târâie de-a lungul primei căi ferate. Când trecu de marginea cavernei și lumina ei nu mai orbi pe nimeni din dom, puturăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tren! Hornul izbucni din nou și lumina locomotivei electrice inundă discret caverna. Începuse să încetinească și în curând abia se mișca. Nu se opri, ci doar continuă să se târâie de-a lungul primei căi ferate. Când trecu de marginea cavernei și lumina ei nu mai orbi pe nimeni din dom, puturăm vedea vagoanele albastre, ușor scorojite de timp. Ușa unuia se deschise și pe treptele sale apăru un bărbat bine făcut, puțin încărunțit, dar cu ochii albaștri pătrunzători. Venim din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
destul de strâmb. Are niște ochi cu pleoape grele și așa de trași în jos că te duce cu gândul la masca tragediei. Sheba tot spune că are un ten superb și asta e adevărat, presupun, în măsura în care a fost iertat de cavernele supurânde la care sunt supuși băieții de vârsta lui. Dar ceea ce ea numește „ten măsliniu“ mie mi se pare mai mult a fi prăfuit. De câte ori m-am uitat la fața băiatului ăstuia, mi-a venit să-i frec obrajii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a fost cu neputință s-o fac pe Hiba să simtă spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând-o pe Hiba ridicol de împovărată cu o stivă înaltă de pături, un felinar, un burduf cu lapte de cămilă și un șirag lung de curmale, îmi simțeam respectabilitatea cam pusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
trebuie să se răspundă la întrebare. „Talentul“ pentru gorfi înseamnă un singur lucru: abilitatea de Ordonare. Astfel, tocmai abilitatea care făcuse ca întrebarea Supremă să fie pusă trebuia folosită și pentru a-i găsi soluția cu ajutorul „lobului învățării“, acea inepuizabilă cavernă a memoriei închisă în mintea fiecărui gorf, ce-i permitea întregii specii rememorarea completă a fiecărui lucru întâmplat vreodată oricărui gorf. Titlul de Magister Anagrammari și modestul prestigiu rezultat de aici, îgorfii nefiind o rasă prea expansivă) îi reveni astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
contemporană cu momentul în care am luat elixirul. Ca și tine, de fapt. — Ce simț al observației! exclamă Grimus. Asta e, ce-i drept, din mai multe motive. Unu: nu am vrut să creez probleme sociale uriașe prin combinarea oamenilor cavernelor cu astronauți. Doi: epoca mea mi se pare mult mai interesantă decât trecutul sau viitorul. Și trei: s-a dovedit că e mai ușor să transporți oameni din dimensiuni paralele dacă te fixezi asupra unui timp constant. Mi-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mâinile s-a lăsat în jos, în peșteră. Trădătorul zâmbea, văzând-o astfel suspendată și, în bătaie de joc, a întrebat-o: Ești bună la sărituri? Apoi a dat drumul crăcii cu perfidă bucurie, privind cum Bradamanta se prăbușea în fundul cavernei. ‘’De-ai fi intrat cu tot neamul tău acolo, a murmurat el, ca să vă stingeți până la unul.’’ Dar mârșava dorință a lui Pinabel nu s-a îndeplinit. Ramurile și frunzișul crăcii i-au încetinit căderea,iar Bradamanta a ajuns jos
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a descoperit în coasta muntelui o trecătoare îngustă care ducea într-o peșteră adâncă. Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a descoperit în coasta muntelui o trecătoare îngustă care ducea într-o peșteră adâncă. Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
atunci să-l Învețe ce Înseamnă obiectele cele mai obișnuite În viața secretă a Japoniei. - O kagami, spusese ea, privind apele lacului, este un semn al soarelui. Este semnul zeiței Amaterasu, care, cu o oglindă, a scos Lumina divină din cavernă și a răsfrânt-o peste lume. Știi, Oan-san, ce reflectă oglinda? Tânărul tăcuse. Nu știa. Ce putea, oare, să reflecte o oglindă? Ce altceva decât lumea din fața ei? Ce altceva decât frumusețea ei sau amenințarea pe care o putea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu mor niciodat'. Cînd ploaia-ncetează, tîrziu la amiază, Si cerul înalt se limpezește, Iar vîntul din soare ia raze convexe strălucitoare Și domul albastru de aer îl făurește, Eu rîd iar și iar de monumentul meu funerar, Și din caverne ce ploaia o țin ferecata, Ca un prunc nou-născut, ca un strigoi din mormînt apărut, Mă înalt și-l dobor totodată. (1820) William Butler Yeats B\trîn\ cînd vei fi Bătrînă cînd vei fi, si ninsa, cu gene ostenite Clipind
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
acolo. Cu sinceritate, Lan Ping. * Ziua nunții. Vântul sculptează nori în formă de fructe uriașe. Ceremonia se desfășoară în noua peșteră a lui Mao - s-a mutat de pe Dealul Păsării Pheonix în Grota Familiei Yang. E o peșteră cu trei caverne situată pe o latură a muntelui, la vreo cincizeci de picioare adâncime. Peretele din spate e făcut din piatră, iar în fată, din lemn. Geamurile sunt acoperite cu hârtie. În fața peșterii e o mică porțiune de pământ drept. Sunt scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de pe bărbie, excelențele voastre, domnilor care ne guvernați, poate că nu vă vine să ne credeți, dar valul care vine peste noi este cel mai rău dintre coșmarurile pe care le-a putut avea vreodată o ființă umană, nici măcar În cavernele Întunecate, când totul era teroare și groază, nu credem să se fi văzut așa ceva, v-o spunem noi care avem experiența primului cămin al apusului fericit, sigur că atunci totul era la scară redusă, dar imaginația ne poate ajuta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și erau scrisorile, și erau plicurile, și era Îndoitul, și era lipitul, vă veți Întreba cum reușea dacă nu are limbă nici de unde să-i vină salivă, asta, domnii mei, era În vremurile fericite ale artizanatului, când Încă trăiam În cavernele unei modernități care abia Începea să răsară, acum plicurile sunt din acelea numite autocolante, li se Îndepărtează fâșiuța de hârtie, și gata, dintre multele Întrebuințări pe care le avea limba, se poate spune că aceasta a trecut În istorie. Moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care se plânge, iar ai fugit de mine, orice mărunțiș te face să fugi de mine. Picioarele îi erau nemișcate, dar gura i s-a deschis într-un căscat, buzele unui tânăr îmbătrânit, pierdute în mijlocul acestei fețe veștejite, înghițite de cavernele obrajilor, sprâncenele cu linie precisă, privesc îndurerată trăsăturile feței sale de o frumusețe pierdută peste noapte, toate de aceeași culoare, o nuanță unică, nisipoasă, cenușiu-aurie, ca o uniformă pe care îi este interzis să o schimbe, uniforma soarelui și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Deci, În mediul acesta nemțesc există niște personagii incredibile. Unul e Simon Studion, care scrie Naometria, un tratat ocult despre măsurile Templului lui Solomon, Heinrich Khunrath, care scrie un Amphitheatrum sapientiae aeternae, plin de alegorii cu niște alfabete ebraice, și caverne cabalistice care trebuie să-i fi inspirat pe autorii Famei. Ăștia sunt probabil niște amici ai vreuneia dintre cele zece mii de bisericuțe de utopiști ai renașterii creștine. Zvonul public pretinde că autorul este un anume Johann Valentin Andreae, după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]