286 matches
-
lângă povestitor. ― Dar asta nu înseamnă să nu continui povestea - l-a îndemnat învățătorul. ― Era mare nenorocire să te apuce noaptea sau chiar doar înserarea pe această cale. Una-două te trezeai că ieșeau din codru câțiva lotri cu pistoale la chimirul ghintuit, care te întrebau unde ți este punga cu parale. Și să te fi ferit Sfântul să n-o fi scos la vreme!... Codrii Buciumului, cu goruni nemăsurat de groși, se întindeau până în mahalalele Iașilor. Și în cuprinsul lor Dumnezeu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cei de față. ― Să mergem mai departe. Căpitanul bandei era un bărbat strașnic. Înalt, bine legat, cu o privire azurie de te treceau fiorii când te privea și mustață răsucită ca două aripi de lăstun. Purta cizme cu carâmb înalt, chimir ghintuit cu ținte galbene cum îi aurul și două pistoale înfipte în el. Flinta o ținea totdeauna pe brațul stâng. Vara purta pălărie cu zagara largă, iar iarna cușmă brumărie și cojoc lung. Apărea la han destul de des și doar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la mine. ― Cum crezi că poate scăpa de ochii lui? ― Asta-i o treabă grea... ― De ce? ― Am nevoie de o buruiană care nu crește pe aici. Ca s-o capăt, mă costă ceva parale și... Lotrul a băgat mâna în chimir și a scos la iveală atâția galbeni că puteai să cumperi trei perechi de boi cu ei! Pe cei mai frumoși din iarmaroc. La vederea galbenilor, ochii țigăncii au lucit ca două fulgere. A întins mâna. ― Stai, să ne înțelegem
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pădurii. Nu avea curajul să se desprindă de umbra codrului... A rămas în așteptarea înserării, urmărind cu mare grijă orice mișcare din poiană. Până la apusul soarelui, nu i s-a părut nimic deosebit. Pistoalele încărcate le-a înfipt bine în chimir. „Acum, fie ce-o fi! Am să merg la han!” - a hotărât lotrul. Se înserase de-a binelea. În jur era liniște de catedrală. S-a apropiat de grajdul hanului, lipindu-se de perete. Caii ronțăiau tihnit. Un câine trezit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu Tămâioasa luată de la han... Înainte, însă, de a bea și-a adus aminte că în focul dorului de a o avea pe hangiță a uitat să-și pună la îndemână pistoalele, cum făcea de obicei. Le-a scos din chimir, a cercetat încărcătura și le-a așezat la îndemână... După ce au băut pe îndelete, hangița s-a culcușit la pieptul lotrului, ca o pisică... Hangiul care a stat toată ziua într-un sat vecin - odată cu înserarea a pornit spre casă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
șoptit, aruncând un țol peste el... Au ieșit cu repeziciune și au pornit către han. Fără a se fi dumirit ce s-a întâmplat cu adevărat, hangița îl urma în tăcere. Abia se ținea de lotrul care, cu pistoalele în chimir și durda în mână, călca apăsat, fără să scoată o vorbă. Abia când au ajuns în bucătăria hanului, a vorbit: ― Dormi liniștită. Dacă el te întreabă unde ai fost astă noapte, îi spui că ai stat mai mult în grajd
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a decurs normal. Hangiul a urat poftă bună lotrului, dar nu s-a așezat la masă, ca de obicei. Și, dacă cineva ar fi fost mai atent, ar fi băgat de seamă că lotrul și-a pipăit pistoalele înfipte în chimir când l-a văzut pe hangiu, iar acesta mergea cu mâna stângă sprijinită pe mânerul hangerului de la brâu... S-a oprit totuși la oarecare depărtare de masă. „Poftește de ia loc, să mai schimbăm o vorbă” - l-a îmbiat lotrul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a pornit voinicește spre vizuina lui, dar pe o cale mai ocolită... În jur era liniște deplină. Când a ajuns aproape de bordei, o plesnitură de creangă ruptă l-a făcut să întoarcă capul și să ducă mâinile la pistoalele din chimir. S-a lipit de trunchiul unui stejar și a rămas nemișcat. Privirea îi alerga în toate părțile. Se întreba cine putea să rupă creanga: greutatea omătului căzut, vreo veveriță sau... Cine știe? Poate... chiar potera. După un timp de așteptare
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și toată mâneca sumanului udă l-au făcut să-și aducă aminte că odată cu detunătura a simțit și o lovitură puternică în umăr.... Nu s-a oprit, însă, până nu și-a văzut pistoalele încărcate. Atunci le-a înfipt în chimir și apoi a pipăit umărul dureros. „Sunt rănit, dar, dacă pot mișca mâna, înseamnă că osul nu-i rupt”. Din mâneca sumanului picura deja sânge. „Cred că trebuie să leg rana, ca să opresc sângele, dar cum? Numai dacă intru în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
era frică - a intervenit omul cu glaja de afinată. ― Cu aceste gânduri în minte, și-a cercetat pistoalele, să vadă dacă pe întuneric, cu teama în spate și durerea din braț, le-a încărcat bine. Le-a înfipt apoi în chimir. Pe urmă a luat durda, a încărcat-o cum se cuvine și, cu ea în mână, a ieșit... Din spatele tufarilor a cercetat în toate părțile, să vadă dacă nu-i nimeni pe aproape... A simțit frigul de afară. „Asta înseamnă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și brăzdată de riduri adânci. De sub pălăria neagră, cu boruri largi, ieșeau pletele sure, lungi până la umeri. Purta cizme de piele și pantaloni negri strânși pe picior. Era îmbrăcat cu o cămașă largă, ca o rubașcă peste care trecea un chimir lat, plin de curelușe și buzunărele. În colțul gurii ținea o pipă lungă și subțire, îndoită în jos. Bărbatul cel tânăr se întorsese în apă și se apucase din nou de treabă. Starostele strecurase punguța înapoi la brâu și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mari decât o jumătate de bob de orez, dar mult mai subțiri. Le împinse cu unghia la marginea vasului și le culese în palmă. Nu-i mai mult de un sfert de gram, adăugă el, scoțând dintr-unul din buzunarele chimirului o punguță de piele goală. Atâta-i tot ce am scos azi de dimineață și sunt sigur că până seara nu mai găsim mare lucru, ori poate chiar deloc. V-am spus că nu ne îmbogățim din asta, abia adunăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vorbea, deschise cu dexteritate punguța și lăsă să cadă grăunții de aur înăuntru. Cu o mișcare scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde observaseră ei șatra țiganilor zlătari. Aceea era mult mai plină, dar se făcu că nu observă. Dădu aprobator din cap, ca și cum îl înțelegea foarte bine, ba chiar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nopții, spunea șeful, ca să nu ne luăm măsuri de siguranță. În afară de sălbăticiunile pădurii, mai sunt o grămadă de animale cu două picioare care abia așteaptă să ne prade de avutul nostru. În timp ce vorbea, trăgea tacticos din pipă și își mângâia chimirul lat unde stătea punguța de piele în care adunau grăunții galbeni culeși din nisipul aurifer. Peste vară scoteau undeva la vreo patruzeci de săcușori din aceia, adică peste un kilogram de aur, poate ceva mai mult câteodată. Toamna târziu, imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
oră este? întrebă el. Aș putea să-ți spun cât este ora numai uitându-mă la stelele de pe cer, dar de data asta n-am făcut-o, îi arătă bătrânul un ceas de buzunar pe care-l scosese tacticos din chimir. Îți arde de glume. Deloc, spuse moșul placid, așa sunt eu. Pentru prima dată Calistrat lăsa să i se vadă fața umană. În mod normal Cristian ar fi apreciat acest lucru, ba chiar i-ar fi ținut isonul, însă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atunci când revenise avea în mână o bucată groasă de slană afumată și un dărab de pâine de casă, învelită și ea într-o bucată de pânză albă. Cu o brișcă ascuțită, pe care o purta ascunsă într-un buzunar al chimirului său se apucase să taie felii groase din bucatele pe care le așezase pe masă. Cât timp duraseră pregătirile, nici unul dintre cei doi bărbați nu scosese o vorbă. Se mulțumiseră numai să-și arunce priviri complice și să chicotească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a ieșit în pierdere. A ridicat vânzările prin TV, cablu și video cu cincizeci la sută, ceea ce înseamnă că vom avea niște profituri splendide în Taiwan și Guadelupe. Am o gașcă de bășinoși bătrâni cu cinci sute de miare la chimir. Păi ăștia n-or să ridice un deget pentru Cristopher Meadowbrook sau Spunk Davis sau Butch Beausoleil. N-au auzit niciodată de ei. În schimb îl vor susține pe Guyland. Lorne e omul nostru, moșule. N-ai ce-i face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fiindcă se comportă, exact ca în fabula lui Breslașu, „Așa e soarta boului/ Vițel adult/ Să stea la poarta noului/ Nițel mai mult” și deci vor trebui să aștepte zece ani, ca marinarul rămas pe uscat, cu flota băgată la chimir, să ia jugul de pe grumazul lor. Observați dumneavoastră, cât de grijuliu este el cu blândul și prea bovinul popor român, fiindcă în imensa-i generozitate prezidențială, iese personal, ca să anunțe scăderea salariilor, a pensiilor, măririle de impozite și alte chestii
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
omul, neamț, ungur sau de altă nație, cu cine are de-a face... Virgil zâmbi aflând toate aceste lucruri și se apucă la rându-i să se fălească, evocându-l pe bunicul său matern, un bărbat de toată isprava, cu chimirul doldora de bani agonisiți cu trudă și chibzuință, negustor mare, nu glumă, om de vază la el în sat, al cărui nume urma să-l poarte acest al doilea fiu al său. Ardeleanul îl ascultă plin de gravitate, fără ca nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cap și în cui o atârna. De sclipește-n noapte frumoasă și roșă - un fulger Încremenit în nori. Cojocul l-anină El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele, Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechiu căuș afumat de pe vatră, Mare cât o pivniță... -N patu-i de pîclă-nfoiată, Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăește. Până-n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
geamuri, văzură fotografiile. Pe bucăți mici de carton subțire erau chipuri necunoscute: negustori grași, în haine croite bine, neveste cu pălării înalte, copii pe blăni de urs, goi și dolofani, ofițeri cu șepci și decorații, țărani în cămăși lungi, cu chimire, precupeți mândri, ceferiști și tramvaiști. Caii băteau nerăbdători din copite pe pietre. Intrară. Întâi nașul, care cunoștea pe neamț, nașa, ajutînd-o pe Lina să urce scările, și ginerele. Fotograful îi pofti pe scaune. Era străin, se vedea bine, abia înțelegeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plecau la trei noaptea dintr-acolo, pe la începutul amiezii ridicau drumul de bârne al camioanelor. După ce se însuflețeau cu rachiu, străbăteau Grivita în goană, bătând burțile cailor, și se opreau pe la casele oamenilor cu stare, deșertau bidoanele, ascundeau banii în chimirele late de piele și până la căderea serii erau la drumul jumătate. Sâmbăta, încărcau 77 faietoanele cu pânză pentru neveste și ibovnice. Se jucau cu miile. Totdeauna veseli, umpleau prăvălia, glumind cu Stere. Alde Cristu, ăl mai pișicher, un hoțoman și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înveselea Paraschiv văzîndu-i așa proști. Să mai fi avut un sac . de vânzare, că țăranii erau ca oile: până puca să cumpere unul, că pe urmă curgeau! Când terminau sacul, o ștergeau prin mulțime, după ce le mai umbla Gheorghe prin chimire. Noaptea trăgeau la cîte-o casă de văduvă. Băteau la geam. - Cine-i? -Noi, lele! - Care voi? - Negustorii de la București. - Și ce-oți vrea? - Deschide. Deschidea văduva. - Vrem să dormim la noapte. - Oliu, tocmai la femeie singură? Că mă râde lumea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și soacre mari! Mașina de băgat ața în ac, un leu, un leu! Și învîrtea între degete o sârmă răsucită și o ață. Asta era momeala. Se apropiau lelițele și cîrțanii. Se zgâiau la degetele lui. Oacă le umbla prin chimire. Tot au mai scos câte ceva, mărunțiș, acolo. Au tras cu urechea, au privit în dreapta și-n stânga. Oameni cu bani. Numai grânari. Loc de tîlhăreală. Pe șoseaua Alexandriei treceau zi și noapte căruțe și sănii pline cu saci. În zori
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-a tras un foc spre cer. Caii din fată s-au speriat și-au răsturnat săniile. Din mestecăniș, au sărit ceilalți cu pari în mână. - Ho! a strigat Nicu-Piele. Mierliseră negustorii. - Banii! a zis Oacă. Florea le-a descheiat chimirele, le-a deșertat băierile și când le-a strâns sutele în nădragii lui, Sandu-Mînă-mică a lovit caii, și săniile au luat-o razna pe câmpul întins și nesfârșit. În urmă, hoții râdeau cu munile pe burtă. - V-a plăcut? i-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]