651 matches
-
însămi n-ar mai fi trebuit să fac nimic, iar trotuarele, ghișeele funcționarilor, tramvaiele și obiectele din magazine ar fi învățat ele singure această limbă pentru mine. Când mediul în care ești nu vorbește decât ceea ce tu nu poți vorbi, ciulești din răsputeri urechea, cu întreg ținutul, la limba vorbită. și dacă rămâi îndeajuns de mult în acel loc, timpul de care dispune ținutul învață pentru tine limba. Așa s-a întâmplat cu mine, mintea mea nici n-a știut cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și dacă rămâi îndeajuns de mult în acel loc, timpul de care dispune ținutul învață pentru tine limba. Așa s-a întâmplat cu mine, mintea mea nici n-a știut cum s-au petrecut lucrurile. Cred că subestimăm felul cum ciulim urechea la cuvinte. Dar asta ne pregătește pentru vorbire. Într-o bună zi, gura mea a început să vorbească de la sine. A fost ca și cum din acel moment româna ar fi făcut parte din mine. Dar, spre deosebire de germană, cuvintele românești făceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pe-atunci prietenilor mei români, este pe jumătate o revoluție de palat. De aceea nu protestează oamenii în această dictatură, căci mânia și-o consumă în înjurături. Chiar și atunci când de mult vorbeam româna curgător și fără greșeli, încă mai ciuleam uluită urechea la metaforele temerare ale acestei limbi. Cuvintele își luau un aer insignifiant, dar ascundeau atitudini politice cu bătaie precisă. Unele cuvinte conțineau povești ce se istoriseau de la sine, fără a mai trebui spuse. Așa cum se întâmplă pretutindeni unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
interpretez la celălalt orice tresărire cât de mică a ridurilor feței, a carotidei, nărilor sau colțului gurii, a bărbiei sau degetelor. Trăind printre taciturni, ochii noștri erau deprinși să discearnă ce simțăminte poartă fiecare cu sine prin casă. Mai mult ciuleam ochii decât urechile. Consecința fiind o agreabilă încetineală, o greutate prea mare și prelungită acordată lucrurilor pe care le purtam în cap. Vorbele nici nu pot atinge o asemenea greutate, fiindcă nu stau locului. De îndată ce-au fost spuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și ar trebui folosit neîncetat în apărare. și totuși, când vrei să te aperi, nu-ul acesta e lucrul cel mai stupid cu putință. E un cuvânt prea scurt, se pierde printre altele și nu-l face pe acuzator să ciulească urechea. La o anchetă, nu-ul e opusul oricărei apărări - dacă, în loc să vorbească, acuzatul spune nu, se cheamă că a și depus armele și că lasă ca acuzația să treacă peste el cu tăvălugul. În afară de asta, cu cât acuzatul vorbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Maramureș, puse la cale de către Bogdan, fostul voievod, refugiat în Valahia Minoră, de sub suzeranitatea tătară, prin nepotul său Ștefan, fiul lui Iuga. Mai ales, este vorba de atacul săvârșit împotriva partizanilor români ai Coroanei ungare și anume, de pustiirea domeniilor Ciulești și Valea Mare ale lui Giula, al cărui fiu, Dragomir, era căsătorit cu fiica lui Sas voievodul și nepoata lui Dragoș din Bedeu, stăpânii Moldovei până la Siret. Apariția pe firmament din nou a umbrei lui Bogdan a produs o stare
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
lui Sas voievod, a fost făcut comite. Iar în 12 octombrie și 29 noiembrie 1355, Ludovic mai răsplătea pentru merite militare, printr-o nouă confirmare, în drepturile lor mai vechi pe Dragoș românul și frații săi, fiii lui Giula din Ciulești, printre martori fiind și Drag, comitele din Bedeu. Dar strădaniile inimosului angevin și-au atins numai în parte ținta. El a obținut doar răgazul necesar pentru consolidarea politicii sale orientale față de Țările Române și a pătruns în vastul Imperiu Mongol
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
în clădirea respectivă - de prezența mea în cutia asta infernală? Începusem să cred că lumea m-a dat uitării. Oricare din variante era posibilă, dar esențialul era că mă aflam blocat între cei patru pereți din oțel inoxidabil. Mi-am ciulit urechile, încercând să prind orice zgomot, dar nici un sunet nu ajungea până la mine. Mi-am lipit urechea de peretele liftului, dar tot degeaba. Singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să-mi imprim conturul urechii pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sertarul biroului un obiect din oțel inoxidabil, care semăna cu un clește pentru cărbuni. L-a apucat cu mâna dreaptă și a pornit spre rafturile cu cranii. Lua din când în când câte unul în mână și-l lovea ușor, ciulindu-și urechile ca să prindă sunetele pe care le scotea. Semăna cu un maestru care verifica înălțimea sunetelor stradivariusului său. Când apuca câte un craniu, i se citea pe chip un atașament cu totul neobișnuit. Deși erau doar cranii, scoteau tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă nu înțelegi nici măcar atâta lucru, înseamnă că n-are nimic și nu-ți oferă nimic. Absolut nimic. Să ții minte lucrul acesta! Cam atât îmi permit să-ți spun. Restul se cade să-l descoperi singur. Cască ochii bine, ciulește urechile, pune-ți creierul în funcțiune. Ca să prinzi absolut totul. Atâta vreme cât ai minte, nu o lăsa să lâncezească. Altceva n-am dreptul să-ți dezvălui. Dacă zona muncitorească, unde locuiește bibliotecara, este un loc cu un trecut glorios și înfloritor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spus. Mi-am lipit urechea de stomacul ei... puțin mai sus de buric. Nu era deloc balonată. Nici urmă de cantitatea imensă de mâncare ingurgitată. Parcă era Harpo Marx. — N-auzi nimic? întrebă ea. Mi-am ținut respirația și am ciulit urechile. Nu percepeam decât bătăile inimii ei. Parcă stăteam întins în desișul pădurii și auzeam în depărtare toporul pădurarului. Nu, am zis. — Chiar nu auzi cum se face digestia în stomacul meu? — Nu cred că se poate auzi așa ceva. Știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata flutura lanterna când am ajuns eu jos. — Sunt Întunegri pe-aici. Ascultă! Auzi sunetele alea? — Sunetele? — Da. Ca o respirație branhială. Ascultă cu atenție. Au și un miros specific. Mi-am ciulit urechile, am încercat să adulmec în jur, dar nimic. Nu simțeam absolut nimic. — După ce te obișnuiești cu ei, o să-ți dai seama că zic totuși ceva. Vocea lor se aseamănă cu o undă sonoră. Sunt ca liliecii. Oamenii nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rămâneam singur. Ca un castravete-de-mare. Mergând cu gândurile aiurea în urma ei, n-am observat că s-a oprit și iar m-am ciocnit de spatele ei moale. — Scuză-mă! Șșșșș! făcu ea apucându-mă de piept. Parcă am auzit ceva. Ciulește și tu urechile! Am rămas nemișcați locului, cu auzul încordat. Se auzea ceva din depărtare. Un sunet slab, abia perceptibil la început. Parcă era un fluierar. Apoi, tot mai tare și mai tare, de parcă se frecau două metale unul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar ne sprijineam unul de altul și-am reușit să scăpăm cu bine de fiecare dată. Din fundul gropilor se înălța un șuierat oribil, lăsându-ne impresia unor tentacule uriașe care ne împrejmuiseră și care băteau aerul cu putere. Am ciulit urechile și am auzit ceva care semăna cu hioo hioo. Ca horcăitul unor creaturi decapitate. — Se apropie apa, mă anunță ea. Lipitorile au fost doar începutul. Ele vor dispărea la un moment dat și vom avea de luptat cu apa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pus mâinile în poală și-și muta privirile de la fața mea la instrument și invers. — Vi-l dau dumneavoastră. Dacă mai doriți ceva de-aici, vă rog să luați. E mai bine să le țină cineva care le folosește. Își ciuli urechile. Trebuie să verific mașinăria aia, să văd dacă funcționează ventilatorul și transformatorul. Trebuie să fac asta din jumătate în jumătate de oră. Sunteți amabil să mă așteptați în camera cealaltă? M-am întors în sufragerie și am băut cafeaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fi putut face în douăzeci și patru de ore. Să fac baie, să mă îmbrac frumos... și cam atât. — Ai grijă! exclamă ea. Trecem imediat pe lângă cuibul Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete vagi, dar nu le distingeam prea bine. Indivizii știu că ne apropiem? am întrebat. — Bineînțeles, zise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toți mușchii. Se mișcau normal, nu mă durea nimic. Nici măcar ochii. N-am constatat ceva ciudat. Cu toate astea, zgomotul acela apăsător nu contenea. Neregulat, convergent, cu variațiuni pe ici-colo. Am vrut să verific din ce direcție venea. Mi-am ciulit urechile, dar degeaba. Nu mi-am dat seama. Poate chiar din interiorul capului meu. Ca să mă conving, m-am dat jos din pat și am privit pe fereastră. Mi-am dat seama imediat ce se întâmpla. Sub fereastra mea, trei bătrâni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
multe pe cap în ultima vreme, mai cu seamă de când ți-a slăbit Umbra, zise ea. Încearcă să-ți amintești lucrurile unul câte unul. Trebuie să găsești acolo cheia sufletului meu. Era frig pe jos. Am închis ochii și am ciulit urechile. — Azi dimineață niște bătrâni au săpat o groapă sub geamul meu. O groapă mare. M-au trezit loviturile de cazmale și multă vreme am avut senzația că îmi săpau direct în cap. Apoi a nins și groapa s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zâmbind iar. — Te rog frumos, nu-ți cer. A adus două pături din camera alăturată și m-a învelit. Părul ei mi-a atins obrazul - nu-mi aminteam când s-a mai întâmplat exact la fel. Am închis ochii, am ciulit urechile. Auzeam doar cărbunii pocnind în sobă. Mâna ei se lăsase ușor pe umărul meu. Cât mai durează iarna? — Nu știu, răspunse fata. Nimeni nu poate răspunde la o asemenea întrebare. Dar n-are cum să mai dureze foarte mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tovărășie, invocând oboseala, exagerând durata serviciului, bombănind contra zonei care nu-i lăsa niciun răgaz. Curios, fantomele doamnei Segal începură să-i facă și lui vizite. Câteodată, noaptea, auzea prin somn zgomotul mașinii de cusut duruind nebunește. Se trezea și ciulea urechea. Liniștea, și mai adâncă din cauza vuietului mării, ca o amenințare perpetuu amânată, era totală. Adormea la loc și visul începea iar. Într-o seară, într-o cârciumă din Cetatea Albă, un camarad care băuse mai puțin îl luă deoparte
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
istoria Pompeiului!" În genunchi pe un scaun, se apleca deasupra unei cărți deschise în fața ei pe masa pe care Lillișu tocmai o strânsese: "Ce-ne-re... ce poate să însemne cenere?" "Cenușă, Nel", spuse locotenentul. Părăsi societatea adulților care, de altfel, își ciuleau urechile ca să-l asculte și ei pe locotenent, și merse să se așeze alături de fetiță: "Dar o așteptăm și pe Lillișu, nu-i așa?" Sigur că da." Femeile, cu Lillișu cu tot, erau la bucătărie să spele vasele și să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și mărunții venetici?" "Nu-mi spune nimic bun, dar..." Au nevoie de el pentru a da în evreul care îi eclipsează. Se debarasează de evreii noștri ca să se lase duși de evreii unguri!" "Nuuu, păi, e de necrezut!" Începe să ciulească urechea: "Unde vrei să ajungi?" "Ei bine, cred că tu ai fi un pivot mai bun decât Istvan pentru a înlătura ceea ce e de nedorit. Ești român de baștină și nu poți fi bănuit de antisemitism din moment ce soția ta e
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
zicea, extrem de contrariată: "Cum, mă, chiar așa v-a spus profesoru'?". "Chiar așa, sora mea, chiar așa. Citez din memorie: Băi, flăcăiași și flăcăițe..." Da, așa face. Are el marota asta rurală..." Celălalt continuă imperturbabil: "Deci: "Băi, flăcăiași și flăcăițe, ciuliți urechea bine! Dacă vi se dă, luați orice. Că-i o ciocolată, că-i un dres, o pungă de cafea, un pix, orice, bibicilor! Că al'fel ați îmbulinat-o. Află bizonu' că sunteți oameni cu principii și oha șpagă. Dacă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
supărare doamna? I s-a înscenat vreun flagrant, ceva?" Nu. Atâta mai trebuia, că te haleam cu fulgi cu tot!" "Păi vedeți!" "Ce să văd, mă? Tu ești capiu? Pă banii ăia e scris clar cu creionu': mită." "Cu creionu'?", ciuli urechile domnul Ciucurel. Da' ce, ăștia dă la denea scrie cu creionu' pă bancnote? Am văzut și io la televizor că e al'fel inscripționate hârtiile și să vede scrisu' la o lampă specială, nu așa." De la Strasbourg urmă un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în alta. HotNews.ro, 20 octombrie 2010, 237 comentarii „Acum vorbesc ca să înțelegeți dumneavoastră“ Partea I: Originile rețelei Când senatorul PSD Cătălin Voicu începea să pună la cale câte ceva, folosea un fel de parolă: acum vorbesc ca să înțelegeți dumneavoastră. Interlocutorii ciuleau urechile, citeau printre rânduri și traduceau în gând. După fraza avertisment, discuția devenea lapidară, codificată. Apoi, tăcută și eficientă, rețeaua se punea în mișcare. Stenogramele publicate în premieră de HotNews.ro descriu un sistem mafiot, simptomele unui cancer în metastază
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]