1,017 matches
-
era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina nasului. Scoase o înjurătură. Detesta deșertul. La orice oră și în orice anotimp. Din nou se întrebă pentru ce-și alesese acel mod absurd de a-și câștiga existența și pentru ce rămăsese atâta vreme pe continentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu cu mine. El nu prea mă băga în seamă, dar îmi amintesc că într-o seară, când stăteam cu el în sufragerie și o așteptam împreună pe tanti Mae, mi-a zis că arăt tare plăpând și m-a ciupit atât de tare de braț încât mi-a rămas o urmă colorată vreo săptămână după aceea. Mi-era prea frică de el ca să țip, dar am țipat la el suficient în vis, când îl vedeam cum trece cu trenul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mare. Mobila din cealaltă casă a fost inclusă în prețul chiriei, așa că nu prea mai aveam nimic al nostru demn de menționat, doar lucruri precum colacul de la WC pe care l-a cumpărat tanti Mae când a zis că o ciupea cel vechi. Cam cel mai trist loc era sufrageria, chiar prima cameră, care avea doar o canapea veche pe care o primise mama de la niște prieteni și două scaune deloc la modă ale lui tanti Mae. La început n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ăia. Johnny o făcea să pară insignifiantă, să-și piardă din culoare. Ea era mai drăguță decât oricare din fete, dar încrederea și atitudinea lor eliminau și acest avantaj. Ai avut o zi grea de artistă, Hatty? a întrebat Johnny ciupind-o de nas. Nu e adorabilă? Dă-mi un pupic. —Nici pe mine nu m-ar deranja un pupic, a spus unul dintre băieți. —Ia-ți gându’, Simon, a spus Johnny peste umăr. Găsește-ți păsărica ta. încearcă la Sophie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aceea mai incolori, cu cât se plasau mai spre mijlocul arcului, acolo unde se ducea lupta continuă între notele doi și trei. Tocmai în acest mediu străin și depărtat de noi se situa Vasili Burkeviț, un elev mic de statură, ciupit de vărsat și lățos, în momentul când a devenit eroul unei întâmplări foarte neobișnuite pentru viața liniștită și riguros ordonată a vechiului nostru liceu. 4 Eram în clasa a cincea și ne aflam la ora de limbă germană pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ieși de pe buzele tuturor. Apoi, chiar înainte de anunțul că nu se mai fac pariuri, se răzgândi brusc și își împinse toate jetoanele din nou pe doisprezece roșu. Toată lumea amuțise, nimeni nu mai scotea o vorbă, nici măcar chibiții care așteptau să ciupească și ei ceva din norocul lui nu mai îndrăzniră să-i urmeze exemplul. Suma pusă pe masă depășea orice închipuire și ochii tuturor urmăreau fascinați bila albă care începuse să se rotească din ce în ce mai încet. În camera de monitorizare, Mihailovici ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Monerre, francez, șuieră hangiul. - Un francez? Și ce-l aduce prin părțile astea? Hangiul ridică din umeri. - E din Toulouse, așa a zis. Vine de la Veneția. Un litteratus, ca și moșneagul din spate. - Toulouse... dar vine de la Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza. Și ultimul cine e? Arătă spre cel care Îi atrăsese cel dintâi atenția, un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
complexe pentru a o găsi? Îl scrută pe matematician cu un aer amenințător. - Da, chiar așa a zis! repetă Fabio, Însuflețit de atenția care i se dădea. O comoară. Legată Între fetru și fetru. - Între fetru și fetru? Dante Își ciupea nedumerit buza inferioară. Celălalt, Între timp, Încerca să Își ridice capul ca să descopere, În expresia lui, vreun semn legat de propria soartă. Apoi poetul se dezmetici. - Ce altceva mai știi? Spune tot! - Nimic altceva, seniore, Îți jur! Eu... doar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-o de la Aristotel, râse poetul ironic. Și cum s-a ridicat la ceruri profetul tău? - El s-a dus acolo Însoțit de arhanghelul Gabriel, răspunse tânărul, ștergându-și fruntea cu dosul mâinii. Dante cântări răspunsul pentru un răstimp mai Îndelungat, ciupindu-și cu degetele buza inferioară. - Și pentru ce l-a ajutat un arhanghel? De ce n-a fost În stare să ajungă de unul singur? Amid Îi aruncă o privire cercetătoare. - Singur v-ați arde aripile, replică el apoi, scuturând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat la alt han, adăugă pe un ton de mândrie rănită. Dante Își ciupi buza cu degetele, după obiceiul său. - N-a lăsat spus nimic? - Nu. Poate că umilul meu adăpost nu e potrivit pentru străini sofisticați, iar eu nu sunt demn de Încrederea lor. A plecat Însoțit de alți doi necunoscuți. - Străini? - N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chiar lângă soba imensă de faianță, domina din spatele perdelelor întreaga piață a Palatului - aceasta deci era păstrată pentru judecătorul Mierck, un obișnuit al locului. Mierck venea de patru ori pe săptămână. Lucru dovedit de burta lui bombată și de pielea ciupită de-o acnee roșiatică de parcă toate paharele băute s-ar fi așezat unul lângă altul așteptând ușurarea. Mierck nu-l plăcea prea tare pe procuror. Iar acesta îi răspundea în același fel. Ba chiar cred că ceea ce scriu este destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
smuls din pat la ore nu tocmai creștinești și pe o vreme pe care nu-ți vine să scoți nici un câine afară. Erau judecătorul Mierck, grefierul său, al cărui nume nu l-am știut niciodată, dar căruia toată lumea-i zicea Ciupitu din cauza unei eczeme urâte care îi mânca jumătatea stângă a feței, trei jandarmi gradați și un ofițer. Nu știu ce căuta acolo ofițerul, dar în orice caz nu l-am văzut prea mult timp: a leșinat imediat și a trebuit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu pălăria bine aranjată pe cap. Dimineața își prefira încet lumina și orele. Toți cei prezenți erau așezați ca niște figurine de plumb pe o scenă în miniatură. Berfuche avea nasul roșu și ochii înlăcrimați. Grosspeil pălea, luând culoarea apei. Ciupitu stătea cu carnețelul în mână, își luase notițe, și își mai scărpina uneori obrazul bolnav pe care frigul îl umpluse de semne albe. Jandarmul cu ouăle părea de ceară. Primarul se întorsese la primărie, tare mulțumit că va sta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
masiv pe scăunelul său exotic, pe care-l pusese chiar în fața portiței ce dădea spre parcul Castelului. Și rămase acolo o vreme, înghețând, în timp ce jandarmii își loveau călcâiele și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai simțea nasul, iar Ciupitu se făcea gri-violet. III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El impune și celor mai greu de impresionat cu zidurile sale din cărămidă ce alcătuiesc, împreună cu acoperișurile de ardezie, o bijuterie a cartierului bogat - da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de altfel? Totul fusese spus. — Bine, bine, bine... spuse iarăși Mierck, legănându-se pe vârful picioarelor. Apoi, se întoarse deodată spre jandarmul orașului: — Transmiteți-i complimentele mele! Și celălalt, luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
exact asta nu erai, prietenul său. Avea talentul de a se folosi de cuvinte pentru a le face să exprime lucruri cărora nu le erau destinate în mod obișnuit. Am fi putut rămâne mult și bine așa, jandarmul cu ouăle, Ciupitu, Brăchut, Grosspeil, Berfuche și cu mine - mie judecătorul nu-mi adresase nici un cuvânt -, nu se schimbase nimic. Medicul plecase la un moment dat, cu geanta și mănușile lui de piele. O lăsase pe Belle de jour, sau mai curând forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
picături de apă. Deja totul se schimbase. Nu mai distingeai forma pe care trupul lui Belle de jour o lăsase pe mal. Nici o urmă. Doi canari își disputau un firicel de iarbă. În cele din urmă, unul din ei îl ciupi cu ciocul de gât pe celălalt, care se îndepărtă scoțând piuituri plângărețe. Am așteptat un moment, fără să mă gândesc la ceva, poate doar la Clămence și la micuțul care se afla în pântecul ei. De altfel, îmi era puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să treacă strângându-te cât de mult se putea. Tinerii se uitau la noi cu priviri melancolice. Niciunul nu mișca, niciunul nu vorbea. Parcă erau niște animale palide îmbrăcate în albastru, care se lăsau mânate cu docilitate către marele abator. Ciupitu, grefierul judecătorului Mierck, ne-a invitat să luăm loc într-o anticameră tapisată cu mătase roșie, apoi ne-a lăsat singuri. Știam bine această cameră. Avusesem deja adesea ocazia să meditez aici la existența umană, la plictiseală, la greutatea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
petalelor fiecărei anemone uscate care ofta în vaza de gresie așezată pe șemineu. Josăphine dormita, cu mâinile pe coapse. Își scutura din când în când capul și se trezea dintr-odată, ca sub efectul unui șoc electric. După o oră, Ciupitu veni în sfârșit să ne caute, râcâindu-și discret falca. Bucăți de piele moartă cădeau pe costumul lui negru, care prinsese luciu la coate și în genunchi. Fără să spună vreun cuvânt, ne-a introdus în biroul judecătorului. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
arătă unde e ieșirea și se ridică pentru a mă conduce la ușă. Am pus mâna pe umărul lui Josăphine. Câteodată încercăm să facem gesturi atunci când cuvintele nu mai pot spune nimic, dar judecătorul mă împingea deja spre anticameră, unde Ciupitu moțăia. Îi făcu semn să dispară, închise ușa și se apropie de mine cum nu mai făcuse niciodată, aproape atingându-ne fețele, privindu-mă în ochi și-mi vorbi cu voce scăzută, în timp ce eu vedeam toate venele plesnite de pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pun întrebarea directorului însuși. Dar nu am avut timp. A doua zi, în zori, mi-a fost adus un mesaj. Judecătorul voia să mă vadă, cât mai repede. Știam de ce. M-am gândit că veștile circulă repede. Ca de obicei, Ciupitu mă întâmpină și mă lăsă s-aștept în anticameră o oră întreagă. Din spatele ușii capitonate, auzeam voci, voci vesele, așa mi se părea. Când Ciupitu se întoarse pentru a-mi spune că domnul judecător dorea să mă primească, eram ocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cât mai repede. Știam de ce. M-am gândit că veștile circulă repede. Ca de obicei, Ciupitu mă întâmpină și mă lăsă s-aștept în anticameră o oră întreagă. Din spatele ușii capitonate, auzeam voci, voci vesele, așa mi se părea. Când Ciupitu se întoarse pentru a-mi spune că domnul judecător dorea să mă primească, eram ocupat să decojesc cu degetul o fâșie de mătase roșie care se dezlipise de pe perete. Trăsesem de ea și se dezlipise o bucată de vreo treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că nu de bani, ci de siguranță: siguranța serviciului, a casei. Vreau carieră. Vreau scenă, aplauze, public, cronici, flori aduse pe scenă, admiratori. Adorație. Asta vreau. Și voi face orice ca să le am... Înainte de căsătoria cu Maestrul, la teatru, mă ciupeau de fund nu numai actorii, ci și electricienii, îîî... că așa se întâmplă cu noi, cele singure. Acuma, nu mai îndrăznește nimeni să facă asta, acuma, sunt o doamnă. Doar că, din când în când, mă mai apucă, așa, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
gura, spațiul de jos e doar întunecat, în dreapta intrării, se află o ușă și niște scări care coboară undeva. Groapa cu lei!, glumeau studenții. Toate mesele, ocupate. O chelneriță tânără servește repede, nimeni nu țipă la ea, nimeni n-o ciupește de fund, se vede că e iubită de clienți. Se apropie de cei doi tineri care s-au așezat de curând într-un colț, la cea mai retrasă dintre mese. El, subțire și înalt, se vede asta după picioarele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să vadă reluarea de către o companie teatrală a unei piese al cărei titlu Îi era vag familiar. Cortina s-a ridicat și el a privit detașat cum În scenă intră o fată. Câteva replici, intrându-i În urechi, i-au ciupit o cordă discretă a memoriei. Unde...? Când...? Pe urmă parcă a auzit alături o voce șoptind, o voce dulce, vibrândă: „Of, ce prostuță mai sunt! Te rog, atrage-mi atenția când greșesc“. Răspunsul a venit instantaneu sub forma unei imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]