433 matches
-
coliviile acelea, pesemne uitate de proprietarii lor, nu locuia nimeni. Printre ele exista un W.C. a cărui fereastră se deschidea spre bezna umedă și adâncă a unui așa-zis luminator. Alături de el, o odăiță nelocuită, după care o perdea albastră, ciuruită de vreme, încerca să acopere golul de intrare al dușului comun folosit, din fericire, numai de noi. La capătul din fund al coridorului, o ușă fereastră deschisă până la pardoseală lăsa drum liber luminii. Dincolo de ea se întindea imensul acoperiș-terasă, pustiu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
l-a ascuns. Locotenentul îl privi curios și maiorul ridică din umeri. ― Filmul a rămas la individul respectiv. Să vedem ce iese și de aici. Dacă intervine ceva, sună-mă la familia Miga. CAPITOLUL XIII MAIORUL CRISTESCU ABANDONEAZĂ Pe peretele ciuruit de gloanțe familia Miga agățase provizoriu o bucată de brocart, iar pe parchet apăruse încă o carpetă. Oglinda plesnită, acoperită parcă de păianjeni, singura mărturie evidentă a incidentelor ce avuseseră loc cu o zi înainte, rămăsese deasupra servantei. ― N-ani
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
masa prăbușită, de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
deși, cu altă fire, m-ar fi putut zdrobi. Rareori se înflăcăra. Atunci își trecea mai des mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub care se ascundea un om viu, timid, vulnerabil și îndrăgostit până la disperare de viață. Dar nu treceam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Anume te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își fac opera viermii de mătase și ce ar trebui să fie adevărata artă. " Și, înflăcărîndu-se, se porni să-mi explice cum, după ce au ciuruit o vreme frunza dudului, viermii se opresc din mâncat și, într-o liniște de catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
simbol al apărării hotarelor, pe când ei strică hotare și datini... Iartă-i pe acești lacomi și nesătui dirijori și făptuitori ai corupției de stat... Iartă-i, Mareșale, dacă mai poți ierta, după ce alții ca ei au dat poruncă să fii ciuruit și să ți ascundă trupul să nu putem aprinde o lumânare la mormântul tău... Ci tu ești în inimile noastre așa cum este Decebal cel fără de mormânt. Pigmeii nu te pot scoate din inima neamului românesc”. În „Hienele revoluției” arată că
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și slab, cu câteva fire răzlețe de păr pe bărbie. Nu putea să aibă mai mult de optsprezece ani. Li se făcu semn să pornească, trecând pe lângă dărâmăturile unei clădiri pe care Lee o identifică drept Hotelul City Inn. Era ciuruit de gloanțe. În timpul celei de-a doua intifada s-au luptat pe aici săptămâni în șir. FDI-ului i-a trebuit foarte mult timp să-i scoată afară pe palestinieni. Se întoarse spre Maggie și îi zâmbi. Am auzit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe nici un alt perete nu se văd deschizături, sunt ziduri impenetrabile pe care panourile suspendate care promit siguranță nu pot fi învinovățite că iau lumina și fură aerul celor care trăiesc înăuntru. Spre desosebire de fațadele netede, partea dincoace este ciuruită de ferestre, sute și sute de ferestre, mii de ferestre, închise permanent din cauza condiționării atmosferei interne. Se știe că atunci când ignorăm înălțimea exactă a unui edificiu, dar vrem să dăm o idee aproximativă despre mărimea lui, spunem că are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele prăfuite și se târau lipicioase pe trunchi. Incidentul ne-a determinat să ne grăbim. Dinu a lăsat două monede pe masă, și-a luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deși, cu altă fire, m-ar fi putut zdrobi. Rareori se înflăcăra. Atunci își trecea mai des mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub care se ascundea un om viu, timid, vulnerabil și îndrăgostit până la disperare de viață. Dar nu treceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își fac opera viermii de mătase, și ce ar trebui să fie adevărata artă”. Și, înflăcărându-se, se porni să-mi explice cum, după ce au ciuruit o vreme frunza dudului, viermii se opresc din mâncat și, într-o liniște de catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bord. Diavolului s-ar putea să-i placă ceva din Gatobilis. — Fii binecuvîntat, omule. CÎteva ore mai tîrziu, Wakefield frînează În praful din fața unui han numit La Măgarul Mort. În parcare mai este doar o singură mașină, un Plymouth rablagit, ciuruit de gloanțe de carabină și un Harley foarte bine Îngrijit, parcat lîngă ușă. Înăuntru, locanta este Împodobită cu șei crăpate, o pereche de coarne de bivol și lasouri scămoșate; mai sînt cîteva mașini de poker mecanic și o masă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de sfoară pe care se cățăra. De atunci n-am mai omorât nici un gândac. Cei care mureau în celula mea mureau de bătrânețe. Am primit o agendă cu coperți de piele și gândacii i-au ros colțurile și i-au ciuruit paginile. Întrucât împărțeam aceeași celulă, mă distram la gândul că, cel puțin, aveam colegi gândaci spirituali. Față de celelalte insecte nu aveam aceeași simpatie. Omorârea muștelor era un joc. Mi-am propus să omor 100 pe zi și să țin evidența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
că băieții au început să se agite, după asta am știut că trebuie să sune de ieșire curând, știam că nu mai e mult și c-o să rezist ca Filimon Sârbu, care în timpul grevei trăgea sirena, iar când a fost ciuruit de gloanțele imperialiste, cu ultimele-i puteri s-a spânzurat cu batista de sirenă, ca și așa, cu trupu-i neînsuflețit, să insufle curaj tovarășilor săi iubiți, să continue greva, însă eu, din păcate, n-aveam batistă și nici vreun lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
un soi de om care ar fi luat banii mai În serios și care ar fi Încercat o oarecare responsabilitate când s‑a Înveșmântat Într‑o haină de 4500 de dolari. Cravatele Hermès sau Ermenegildo Zegna ale lui Ravelstein erau ciuruite de găuri de țigară. Am Încercat să‑l determin să poarte papion. L‑am asigurat că papioanele ar fi protejate de bărbie. A Înțeles avantajul, dar pentru nimic În lume n‑ar fi acceptat să cumpere papioane gata făcute. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
povestește el, au fost cu toții luptători pentru libertate, ascunși În munți. Dac‑ar fi să pariezi pe ultimul tău dolar din buzunar, care ar fi versiunea ta asupra lui Kurbanski? - Dacă era Împotriva comuniștilor, Îl văd În stare să le ciuruiască creierii. - Asta‑i mai plauzibil. Sunt de acord cu tine. Dar făcând abstracție de toate, e un perfect maâtre d'hôtel. - Cine să‑l contrazică dacă pretinde că În zilele lui de glorie a făcut parte din gherilă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
înăuntrul ei. Erau prinși în capcană, în calea unui roi de colibri furibunzi. Margareta se împiedică și căzu. Samuel, palid ca varul, se aruncă asupra ei, încercând s-o acopere, și în ultima clipă, înainte ca păsările turbate să-i ciuruiască, exploratorul își smulse de pe cap aparatul virtual și se pomeni în atmosfera statică și albă a navei. Adevăratul corp îl aștepta aici, trădat, părăsit, alunecos și umed, pradă spasmelor. Bulversat de întreaga întâmplare (fiindcă nu e lucru mai grav pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Ce-i atrage la acest oraș? Sunt oare constrânși să rămână? - Nimeni nu vă obligă să rămâneți, spune Mallami după ce a recucerit barul lui Rupert, preferat de marea majoritate a whipienilor. Cocoțat pe tejghea, având în spate rafturile de băuturi ciuruite de gloanțe, cu sticle din care încă se mai scurge lichidul, el vorbește mulțimii ce s-a îmbulzit să ridice osanale noului șef. Dacă vreți, puteți pleca oricând. Chiar și acum! Dar cine pleacă e cel mai mare laș, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
el și, prin urmare, ea este în stare de șoc. Totuși, ar trebui să reia repetițiile începând de mâine, după ce apucă să-și revină. Făcu o pauză. Mare fu uimirea tuturor, chiar mai mare decât dacă MM i-ar fi ciuruit pe rând cu mitraliera pe toți cei de față. — După cum am spus, nu are prea mare legătură cu noi. Corpul era acolo de ceva timp, deci nimeni din această producție nu se poate să fi fost implicat. Mă îndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pereți, șușotind nervoși, studiindu-i pe soldați cu coada ochiului. — Ne așteaptă... Inti Ávila afirmă în tăcere. José Correcaminos se agită neliniștit și arătă spre cazemate: — Multe arme, observă el. — Mitraliere de cincizeci. Dacă pășim afară dintre acești copaci, ne ciuruiesc... Un grup ieși din cortul cel mare. Îi recunoscură pe inginerul Planchart și pe căpitanul Salas. Alți trei erau îmbrăcați ca la oraș și se vedea că nu sunt din tabără, probabil străini. Iar alți doi purtau salopete cu nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nebunia aceea. Era, poate, un sfârșit logic pentru un tip ca el, renegat de lumea și de rasa lui, dar nu pentru un tânăr strălucit, care putea face ceva mai mult pentru Natură și pentru selvă decât să se lase ciuruit de un soldat analfabet. Încercă de mii de ori să-l convingă în timpul nopții, dar răspunsul a fost mereu același: „Merg cu tine.“ — Unde, imbecilule? Nu vezi că or să ne omoare? Tu de ce o faci? — Îmi apăr pământul, casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]